Cornelia Georgescu

Voios, geograful se înțelese bine cu liceeni, colegii Adelei, iar banchetul se prelungi, puțin peste așteptările dirigintei. Cât despre colegii Adelei, considerară că acesta era cel mai reușit banchet organizat vreodată, chiar dacă se desfășurase la școală, în clasa lor; prezența lunganului oferise un farmec aparte petrecerii de sfârșit de an școlar. Și se bucurară toți că rămăseseră aici, la școală, nu plecaseră în altă parte; economisiseră și bani, iar în plus, se și distraseră, mai ales datorită prietenului colegei lor. Sosise însă și vremea plecării spre casă, nu puteau întârzia la nesfârșit; se pregătiră deci... Nistor nu scăpă de îmbrățișări din partea colegilor Adelei; ba chiar avu parte și de vreo câteva sărutări, evident, pe obraji. O salută și pe dirigintă, doamna Claudia Silfa, profesoară de geografie (avusese ce discuta cu dânsa), apoi porni alături de Adela.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

După un timp, liceeni începură să apară. Nistor se dezlipi de gard, dar pe Adela n-o zări încă. N-avu însă mult de așteptat până ca ea să apară. O remarcă ușor dintre colegele care o însoțeau. Se părea că și acelea îl observaseră pe el, căci îi tot șopteau ceva Adelei, de parcă i-ar fi spus: "Cred că te așteaptă cineva... E prietenul tău cel înalt." Evident, colegii Adelei îl cunoșteau; puștoaica le vorbise despre el, ba îl și prezentase și chiar se lăudase că are un asemenea prieten, doar nu era puțin lucru să aibă ca prieten un tip ce lucra la Institut. Normal, îl văzuse și Adela, căci o zări făcându-le semn de rămas bun colegelor sale cu mâna și îndreptându-se singură, tare voioasă, spre el. Și iat-o ajunsă lângă el, bălaie și înaltă; nu chiar cât el, dar nu era nevoit să se aplece serios pentru a o săruta pe obraji, ci doar puțin, mai ales dacă se ridica și ea ușor pe vârfuri, sau purta tocuri înalte.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

După ce se săturară de întrebări și răspunsuri, liceenii își reluară banchetul. Totuși, nu mai dădură muzica la maxim, doar puțin mai tare. Lunganul dansă și el, de cele mai multe ori cu Adela, dar și cu diriginta ei de vreo câteva ori, ba chiar și cu unele colege. Bineînțeles, nu scăpă de împărțirea autografelor; toți colegii Adelei îl solicitară, ba chiar și diriginta. Adolescenții se amuzară copios pe seama scrisului său dezordonat, indescifrabil; ei scriau mult mai frumos decât geograful; totuși, nici unul nu renunță la autografe de la lungan. Urmară, bineînțeles și fotografii, în grupuri, toate avându-l în centru pe Nistor; era unul dintre membrii echipajului unei misiuni inedite, organizată de Institut; un personaj important și tare simpatic. În plus, fotogenic, afurisitul; înalt, înalt – dar arăta foarte bine în poze...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lunganul zâmbi încurcat. Greșise oare venind aici, la liceul Adelei? Dorise însă să o vadă pe Adela. În curând, se trezi înconjurat de colegii prietenei sale, tare curioși să-l vadă mai de aproape, sau, de ce nu, chiar să-l atingă... Câțiva puștani zâmbiră și ei. Normal, geograful era glumeț și avea o fire prietenoasă; liceeni îl îndrăgiră repede.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lunganul nu mai zise nimic; se îndreptă spre liceul respectiv și n-avea de gând să se oprească afară, în așteptarea Adelei. Portarul îl recunoscu și nu-l opri (decât pentru vreo câteva autografe), așa că Nistor intră nestingherit în curtea liceului. Știa unde se afla clasa Adelei, deși n-o mai vizitase până atunci. Intră totuși în clădirea colegiului și urcă până la etajul doi; aici se afla sala în care studia puștoaica.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Însă tuturor li se părea mult mai convenabilă varianta cu rămasul acasă, datorită prezenței body-guarzilor și a felului în care se manifesta lumea față de ei; aproape toți îi considerau un fel de vedete, iar ei nu erau obișnuiți să fie tratați astfel, deși nu era ceva neplăcut, care să-i deranjeze sau să-i enerveze; totuși... Dacă nu aveau însă încotro, plecau de acasă. Era cazul lunganului, doar îi promisese o vizită Adelei; deocamdată însă, încă nu, era prea devreme, de dimineață; peste vreo câteva ore, da, va porni spre casa adolescentei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Semn bun; domnul Gigi Cristescu îl invita să intre, ceea ce, presupuse geograful, putea semnifica faptul că dânsul nu era supărat după ceea ce văzuse ultima oară, când geograful o sărutase pe fiica dumnealui, adolescenta Adela... Domnul Cristescu era amabil?! Nistor se încruntă; s-ar fi așteptat la o cu totul alt fel de reacție din partea dânsului... Intră totuși, de moment ce ambii soți îl invitaseră insistent. Doamna Manuela se îndreptă spre bucătărie, de unde se întoarse cu un platou plin de prăjiturele proaspete, cu un miros aromat, îmbietor, care-l corupse imediat pe lungan; luă, într-adevăr, vreo câteva. Și totuși, nu foarte multe... Îngândurat, le mestecă leneș, de parcă pentru a le mânca era nevoit să depună un efort prea mare. În realitate, nu lenea era motivul lui. Lunganul își luă rămas bun de la părinții Adelei și porni spre ieșire; ar mai fi rămas el în așteptarea adolescentei, însă era destul de târziu. În plus, cine știa la ce oră s-ar fi întors Adela acasă?! Iar mașina body-guarzilor porni îndărăt, spre casa familiei Harris...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Tot așa și la cinematograf, adică neplăcut. Nistor și Adela nu putură urmări în liniște filmul care rulase, unul destul de bun, judecând după titlu și distribuție; doar atât reușiseră să înțeleagă și să rețină din întreg filmul: titlul și distribuția. În rest... Dacă reușiseră să vadă vreo câteva secvențe, nici acelea întregi, era prea mult spus. Dacă la început cei din spatele lunganului păreau nemulțumiți și-i ceruseră să se aplece puțin, imediat ce-l recunoscuseră, începuse nebunia. Și mai greu se dovedi a părăsi cinematograful după terminarea filmului... Ce chin! Un chin continuu, până la ora 21.30, când se urcară rapid într-un taxi și ajunseră acasă la Adela; mai bine ar fi rămas acolo de la început. Stabiliră ca ziua următoare, duminică, să nu mai meargă nicăieri, să rămână în casă; părea o variantă mai acceptabilă, chiar și împreună cu soții Cristescu, părinții Adelei (aceștia erau doar doi). Bineînțeles, tot Nistor va veni la Adela, fiind fără body-guarzi...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Pentru Nis, geograful cel înalt, activitatea acelei zile era foarte clară: se rezuma, în marea majoritate a timpului, la o nouă ședință foto, acasă la prietena lui, Adela Cristescu, de data aceasta el – în uniformă, deși de acasă plecase în haine particulare, își luase totuși uniforma, după cum promisese, într-un rucsac, umplut, pe lângă aceasta, bineînțeles, cu foarte multe dulciuri, acestea fiind, ca de obicei, nelipsite lunganului. Nistor se distră destul de bine în acea zi, încercând să uite de refuzul adolescentei de a-i însoți în misiunea lor spre planeta Proxima; era cam greu însă... Părinții Adelei îl priveau îngăduitori, ba chiar cu admirație; Nistor era un băiat bun; puțin cam prea înalt, însă parcă i se potrivea această înălțime. 2,18 m... Cine și l-ar mai fi putut imagina pe geograf mai scund? Nimeni! Pentru că toți se obișnuiseră cu el astfel; când îi rosteau numele, imediat îl asociau cu imaginea aceasta, caracteristică lui, de lungan inconfundabil...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Adela îl privi în treacăt; pe chipul lui se putea observa că era îngândurat, preocupat de ceva anume. Ajunseseră afară din liceu, iar adolescenta bălaie, avertizată din timp de înaltul ei prieten, nu se sperie deloc de prezența celor doi body-guarzi; de altfel, aceștia nici nu erau prea fioroși, în ciuda poreclelor lor. În curând, mașina body-guarzilor porni pe străzile municipiului, până la casa Adelei, deși aceasta stătea nu foarte departe de liceul la care învăța... Tocmai de aceea, ajunseră destul de repede în dreptul imobilului în care locuia puștoaica. Coborâră toți patru din mașină, însă, evident, doar Adela și Nistor intrară în curte. Brutus îi întâmpină bucuros, așteptându-se la alte "daruri dulci" din partea înaltului prieten al stăpânei sale. Și ca de obicei, le căpătă; lunganul păstrase ceva pentru dulău.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Steagurile tricolore încă fluturau peste tot pe drum, de o parte și de alta a șoselei, chiar și-n afara orașului, în drum spre Institut. Bineînțeles și-n oraș, peste tot: roșu, galben și albastru. Și fluturau pentru ei, tinerii din echipaj, datorită misiunii în care vor porni; era un sentiment înălțător, care ar fi trezit în sufletul oricui măcar vreo câteva fărâme de patriotism. La fel se pe-trecea deci și-n sufletele lor, a celor doi tineri aflați în mașina directorului, care deja intrase în oraș. Lucian însă nu porni pe drumul care ducea spre casa colegei sale, Lia.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Și deci, din cauza Adelei nu dorești tu să-ți faci o altă prietenă acum, aici, pe această planetă?
Nistor: Păi, cum să-mi fac alta, șefu'?! Nu pot! I-am promis că mă voi întoarce special pentru ea și că mă voi gândi mereu numai la ea. N-o pot trăda!
Lucian: Ce-ai zis, mă?!
Nistor: Ce-ai auzit, șefu'. Îi sunt fidel prietenei mele, chiar dacă ea a rămas pe Terra. În plus, mi-a promis și ea că mă va aștepta, oricât de mult va trebui, adică atât cât va dura misiunea noastră.
Lucian: Cum?! Ești cumva într-o ureche?
Nistor: De ce, șefu'?
Lucian: Păi, cum ai putut să-i ceri așa ceva?!
Nistor: Nu i-am cerut nimic; ea însăși mi-a promis... apoi și eu ei!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lunganul se calmase; îi venise inima la loc. Drept urmare, nu putu rezista fără a despacheta o ciocolată mare, cu alune de pădure. Îi oferi și Adelei câteva cubulețe; fata nu-l refuză. Se mai plimbară puțin, ținându-se de mână, zâmbindu-și din când în când unul altuia. Nistor o admira, dar și Adela pe el. Îl găsea drăguț, atrăgător. Și de ce nu; băiatul avea farmecul lui. Îl dezavantaja puțin înălțimea, dar nefiind nici prea gras, nici prea slab, avea o alură atletică. Chipul îi era tare plăcut, cu trăsături fine, bine conturate, încadrat de părul său șaten; nici blond, nici brunet. Iar ochii, cu o privire ștrengărească, nu erau nici verzi, nici albaștri, ci o stranie combinație dintre acestea două, deși nici una nu era predominantă. Prin urmare, nimeni nu putea spune cu precizie ce culoare aveau ochii lui. Deci, bineînțeles, Adelei nu-i era rușine să meargă lângă unul ca el, doar nu avea de ce.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Înainte însă de a se repezi spre ușa de la intrare, se schimbă totuși de uniforma-i albastră; de abia după aceea ieși val-vârtej din casă. Cei doi body-guarzi erau încă la poartă; urcă în mașina lor. Nu-l întrebară decât unde să-l ducă și porniră fără a comenta; cunoșteau drumul, doar tot ei îl mai aduseseră pe lungan de vreo câteva ori în zonă. Opriră deci exact în dreptul casei familiei Cristescu. Doar Nistor coborî. Intră grăbit pe poartă, pe alee mergând la fel de repede. Nu trecu însă pe lângă Brutus fără a-l lipsi pe dulău de biscuiții moi și dulci. Sună hotărât la ușă, sperând să-i deschidă Adela; de abia aștepta s-o vadă. În prag însă apăru chipul plăcut al doamnei Manuela, mama Adelei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nistor: Adela...
Adela: Nis...
Nistor: Ce-ai pățit, nebunatică mică? De ce stăteați afară? De ce nu vi se dădea voie să intrați în Institut?
Adela: Ah, Nis... Am pierdut invitația de la tine, iar domnii aceștia care stau de pază nu erau dispuși să ne creadă.
Nistor: Ai pierdut-o?! De ce nu m-ai sunat? Ți-aș fi adus alta; oricând, oricâte.
Adela: Nu puteam să te sun. De abia azi, de dimineață, am observat că nu mai aveam invitația ta; era prea târziu... Tu probabil erai deja aici, la Institut, cu colegii tăi.
Nistor: Nu conta. Aș fi trimis pe cineva să vă aducă altă invitație, aș fi rezolvat în vreun fel.
Adela: Ah... E bine că ai venit și acum, altfel nu mai apucam să te văd, decât acasă, la TV, sau aici, pe ecranele astea.
Nistor: Mda...
Adela: Deci, vei pleca...
Nistor: Trebuie... Adică...
Adela: Lasă, nu încerca să-mi explici... Poate ar fi trebuit să fi acceptat propunerea ta de a merge cu voi, în misiune. Ar fi fost interesant.
Nistor: Acum e prea târziu. Nu se mai poate face nimic.
Adela: Știu... Nu mai e timp suficient. Ar fi trebuit să mă fi gândit mai bine atunci.
Nistor: Ar fi trebuit.
Adela: Oricum, promisiunea mea rămâne valabilă, deci, să nu mă uiți în toți anii ăștia.
Nistor: Cum să te uit, năroado?! O să-mi fie tare dor de tine, mereu! Mă voi gândi la tine zi de zi, în fiece clipă, începând din momentul lansării.
Adela: Off, Nis...
Nistor: Adela... Te iubesc!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Înainte de a porni spre casă, Nis își privi ca fermecat prietena și se opri; în minte îi stăruia gândul că peste doar șase zile va pleca în misiune, iar după aceea nu va mai avea ocazia s-o vadă deloc în următorii, cel puțin 13 ani. Gândul acesta îl determină s-o îmbrățișeze și pentru prima oară de când o cunoștea, o sărută, nu pe obraji sau pe frunte, cum proceda de obicei, ci pe gură, pe buzele acelea adolescentine, fragede, ademenitoare. Adela părea surprinsă, poate chiar ușor șocată, intrigată de gestul lui neașteptat, dar nu protestă în nici un fel. Din casă, domnul Gigi Cristescu, deși afară era întuneric, pricepu ce se întâmplase, iar primul impuls fu acela de a ieși, spre a-l certa pe lungan pentru îndrăzneala lui, însă doamna Manuela, soția sa, îl opri. După câteva clipe, Nistor se îndepărtă puțin de adolescentă, privind-o încurcat; nu venise cu intenția de a o săruta.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lunganul și Adela porniră apoi spre poartă, pe aleea asfaltată; de o parte și de alta a aleii se întindeau rânduri de flori. Nistor le privi "de sus". Erau frumoase florile, mirositoare, cu petale colorate... Dar mult mai frumoasă decât ele era Adela, tânără, blondă, înaltă, iar în acel moment se afla chiar lângă el. Și o ținea de mână, deși era convins că tatăl ei, domnul Gigi Cristescu îi privea atent din casă, de după perdea. Și ce dacă îi privea? Nu conta acest amănunt, doar nu va ieși din casă pentru a-i reproșa ceva; nici n-ar avea ce... Iată că tatăl adolescentei nici nu-i deranjă, chiar dacă-i urmărea atent cu privirea, într-adevăr, din casă, după cum bănuise lunganul. Acum însă, cei doi tineri erau deja afară, la poartă, ieșiseră din curte. Era o zi frumoasă de vară, cu cer senin, evident, călduroasă, tocmai de aceea Adela se îmbrăcase lejer. "De ce oare tocmai în albastru?" părea a se întreba în gând geograful. Adela privi visătoare steagurile ce împodobeau strada.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Adela: Unde mergem?
Nistor: Unde vrei tu; alege!
Adela: Hai în parc.
Nistor: Hai...
Adela: Cum vrei să mergem? Pe jos sau cu taxiul?
Nistor: Cum dorești, sau cum crezi că ar fi mai bine. Desigur, pe jos, alături de tine, ar fi mult mai plăcut, doar e vară și e cald, dar există riscul de a fi descoperiți cu ușurință și nu vreau să fim deranjați, deși... Uite, ar fi totuși o modalitate de a mă feri de curioși... Ce zici, acum, cu șapca asta, mai pot fi recunoscut?
Adela: Ah, Nis, nărodule... Pentru mai multă eficiență, trageți-o mai bine pe ochi!
Nistor: E mai bine așa?
Adela: Da. Dar ar putea fi și mai bine dacă ai reuși să te faci mai scund.
Nistor: Mai scund? Mi-ar plăcea și mie, dacă s-ar putea, dar asta chiar e imposibil. Deci, rămâne varianta cu taxiul; bineînțeles, e mai rapid și mai sigur.
Adela: Atunci hai cu taxiul.
Nistor: Hai!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Directorul se pregătea să ia cuvântul, însă doar după ce va fi încetat imnul național, în timpul căruia se făcuse liniște, toți luând poziție de drepți. Înalt, cu capul aflat parcă deasupra tuturor, geograful cel lungan cercetă împrejurimile, căutând-o cu îngrijorare pe Adela, frumoasa lui prietenă, adolescenta cea bălaie; n-o zărea însă deloc, nici pe ea, nici pe părinții ei. Ce se întâmplase oare? De ce să nu fi venit? Își amintea doar perfect că-i dăduse Adelei o invitație, care ar fi scutit-o de orice piedici sau neplăceri (nu știa că Adela o pierduse, iar puștoaica de abia cu câteva clipe înainte de a pleca de acasă, în acea dimineață, remarcase acest lucru). Deși trist că nu reușea s-o zărească pe Adela, Nistor nu-și pierdu speranța; continua s-o caute cu privirea, poate totuși o va vedea (nu se putea ca ea să nu fi venit)... Însă oricât se străduia el, tot nu reușea s-o vadă. Iar în curând imnul național se termină. Prin urmare, directorul Institutului, domnul Traian Simionescu, luă cuvântul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Traian: I-ai văzut, Nis?
Nistor: Încă nu, dom' director.
Traian: Grăbește-te, te rog!
Nistor: I-am văzut, dom' director!
Traian: Stai! Încotro?
Nistor: Păi... I-am văzut... Mă duc să-i chem aici.
Traian: Nu! Rămâi aici! Nu pleci nicăieri!
Nistor: Dar...
Traian: Ești nebun?! Vrei să n-ajungi la timp lângă colegii tăi?! Trimitem pe cineva să-i cheme. Cum se numesc?
Nistor: Familia Cristescu.
Traian: Deci, familia Cristescu... Tinere, te rog să mergi să-i chemi pe cei din familia Cristescu. Să li se permită accesul în Institut, apoi tu și câțiva colegi să-l însoțiți înapoi pe geograful ăsta înalt, împreună cu prietenii săi... Gata, Nis, s-a rezolvat! Ești mulțumit?
Nistor: Cum să nu, dom' director? Foarte.
Traian: Bine. Eu am să mă întorc în Institut. Ai grijă să nu întârzii prea mult. Cel târziu la 11.30 să fii lângă colegii tăi! E clar?!
Nistor: Clar, dom' director.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

De cum observă mașina albastră îndepărtându-se, Nistor se îndreptă grăbit spre una dintre casele de pe acea stradă. Nu era păzită de oamenii legii, deci, acolo nu locuia unul dintre colegii săi. Bineînțeles că nu, doar nu pentru a ajunge la vreunul dintre colegii săi îi ceruse lunganul șefului său să-l scape de cei doi body-guarzi în acele două zile ale sfârșitului de săptămână. Pe fiecare stâlp, chiar și pe această stradă, pe trotuare, de o parte și de alta a șoselei, fluturau în adierea ușoară a unui vânticel călduț, steaguri tricolore, mătăsoase, strălucind în razele soarelui. "Foarte frumos!" se gândi Nistor, apoi ajunse în dreptul casei respective, dar nu se opri nehotărât, ci intră în curte, apoi sună la ușă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook