
Deci, petrecăreții nu-și făceau de râs reputația; însă măcar în acest mod "evadau" din tiparul cotidian în care decurgeau zilele la bordul navelor cu care călătoreau, dacă în rest totul decurgea în mod normal, ca la carte, fără a întâmpina greutăți. Și își permiteau să se distreze, mai ales datorită comandantului lor, care, fiind tânăr și de "gașcă", nu doar că nu le interzicea asemenea manifestări, ci chiar le dădea tonul, participând efectiv la ele, fiind și el dornic de distracție. Că nu întreceau măsura, era cu totul altceva; toți aveau bun simț și își cunoșteau limitele. Deci, petrecerile lor erau mereu binevenite și de obicei, foarte reușite; se simțeau bine împreună, ca dovadă în acest sens, fiind faptul că până și Victor și Pavel nu protestau, ci participau, alături de ei, la aceste petreceri.
citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Stela: Dar creier aveau aceste bizare creaturi?
Dick: Nu, nu aveau nici creier, deși erau ființe raționale, însă sistemul lor de gândire era cu totul altfel, foarte diferit, nu se asemăna deloc cu al nostru, nu aveau deci nici sistem nervos. Nici măcar oase nu aveau, deci erau lipsiți de sistemul osos, de cel muscular, ca și de inimă, vene, sânge și tot ceea ce noi cunoaștem drept fiind sistemul circulator. De altfel, aveau niște organe interne foarte ciudate și simple, care erau și ele total diferite de ale noastre. În plus, fiind transparenți, erau vizibile.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, deși Dan era trist, nu-și dădea seama de ce anume, se simțea cuprins de o veselie inexplicabilă, interioară; parcă îi venea să râdă cu poftă, nebunește chiar... Dar nu proceda astfel; se abținea. Cu greu, însă se abținea. Altfel, să înceapă să râdă așa, din senin, fără motiv, chiar ar fi părut nebun. Iar el nu era! Cel puțin, așa spera. Nici nu-și dădea seama cum ar fi trebuit să se manifeste, pentru a se încadra în limitele normalității, a acelei normalități, aflate în afara zidurilor orfelinatului, însă și a normalității din interiorul orfelinatului, care difereau enorm. Avea o dublă misiune, fiecare dintre aceste misiuni fiind la fel de dificilă, pentru un adolescent sensibil și timid ca Dan. Însă se descurca; doar el știa cum; Moț avea aportul său, destul de important în acest sens. Fără acest motan rotofei, viața lui Dan ar fi fost și mai dificilă. Așa însă, era, cât de cât, măcar suportabilă...
Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian mai rămase să discute câtva cu directorul; nu foarte mult, pentru că trebuia să ajungă și acasă, să se odihnească, dacă dorea ca ziua următoare să nu fie obosit și să nu cumva să întârzie, tocmai el, comandantul misiunii, deci, cel mai important membru al echipajului; chiar dacă el nu recunoștea acest amănunt, toți îl considerau astfel, deci, atenția tuturor se îndrepta, în primul rând, spre el. Iar având în vedere cum arăta el, felul în care se prezenta, cum putea oare să dezamăgească, să nu impresioneze în mod plăcut, să nu se impună, chiar și în fața președintelui țării? Deocamdată, fiind târziu, directorul, deși foarte preocupat de sosirea anunțată a președintelui, se oferi să-și conducă preferatul până acasă, însă acesta refuză, spunând că nu era singur Petre și Adi îl așteptau afară. Directorul constată astfel cu surprindere că preferatul său se înțelegea foarte bine cu body-guarzii care-i asigurau protecție, ceea ce era totuși normal, fiind vorba despre Lucian un tânăr simpatic și prietenos. Astfel se încheie acest sfârșit de săptămână, ultimul pe care cei șapte tineri aveau ocazia să-l petreacă acasă pe Terra nu acasă la ei, fiindcă ei fuseseră ambele zile la lucru, pe puntea principală a navei albastre...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Își strânse câteva lucrușoare pe care le considera absolut necesare, le puse într-un rucsac, pe care-l luă în spate, iar după ce deblocă ușa camerei sale, ieși. Păși încet, temător, abia mergând, ferindu-se chiar să provoace zgomot în timp ce cobora treptele, de parcă dorea ca părinții lui să nu-și dea seama de acest lucru. Inutil însă; normal că nu fu doar auzit, ci și văzut, având rucsacul în spate și fiind gata de plecare. Diana Enka îl fixă cu ochii mari, căprui, tare expresivi, care în clipa aceea exprimau doar multă tristețe și amărăciune, foarte probabil datorită deciziei fiului ei de a pleca; nu doar în acel moment, la Institut, ci mai ales în misiunea de care tot el amintise...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Încerca să-i ajute pe colegii care greșeau, dar aceștia nu-i acceptau ajutorul oferit dezinteresat, doar din bunătatea lui sufletească, de care dădea dovadă. Aproape sălbăticiți, unii dintre colegi nici măcar nu-și dădeau seama de semnificația acestor cuvinte. Dar Dan nu le căuta vreo vină, știa că totul se întâmpla datorită mediului dur cu care și el se confruntase. Însă el rezistase; și va rezista și-n continuare, așa cum își propusese. Dorea să reușească să realizeze ceva în viață, nu să-și bată joc de trecerea lui pe acest Pământ. Și n-ar putea reuși, dacă se lăsa pradă ispitelor.
Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Obiectivul urmărit planeta Proxima era o planetă total necunoscută oamenilor. Nu se știa decât că ea ar exista undeva, într-o galaxie îndepărtată, într-un anumit sistem planetar Alfa, despre care, de asemenea, nu se știa mai nimic. Tot ce se știa despre această planetă era faptul că se numea sigur Proxima, cine știe din ce motive și că făcea parte din acel misterios sistem planetar sistemul Alfa. Galaxiei din care făcea parte Proxima nu i se dăduse nici măcar un nume, ea fiind înregistrată sub un număr codificat, deoarece nu se cunoșteau toate datele referitoare la ea. Însă se mai știa exact locul în care se afla acest astru atât de necunoscut, la fel de sigur fiind și faptul că Proxima era o planetă.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu-și dăduseră seama cum trecuseră orele, unele după altele, tot petrecând, împreună, toți; se simțeau atât de bine, încât habar n-aveau că transformaseră noaptea în zi; o noapte albă... De altel, ce noapte, în timpul călătoriei cu nava "Pacifis", cât și cu "Vulturul", care-i urma... Acestea erau doar niște repere, lipsite de orice importanță în spațiul cosmic, însă pe care ei le respectau, cu strictețe, pentru a nu-și deregla ceasul biologic... Însă cu ocazia aniversării comandantului lor, își permiteau să-l deregleze, doar nu conta; recuperau ei după aceea orele de nesomn... Acum, important era ca toți să se simtă cât mai bine, în special aniversatul lor. Și acesta se simțea bine, cum altfel?! Era același Lucian Enka, așa cum afirma întotdeauna, nu se schimbase deloc. Și era bine că nu se schimbase! Tot așa să rămână și de acum încolo, îi urară colegii.
citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp însă, începuseră deja să primească rezultatele unora dintre analizele făcute zilele trecute, rezultate care scoteau în evidență faptul că la capitolul sănătate, stăteau toți destul de bine; până în acel moment nu se descoperise nici o problemă de ordin medical, deci, concluzia care se trăgea de aici era că toți erau sănătoși și puteau participa la misiune, neexistând nici un risc de ordin medical, ceea ce presupunea că echipajul era în siguranță; fusese bine ales și nu va suferi modificări în componența sa. După vizita medicală din acea zi, cei șapte tineri reveniră la bordul navei destul de obosiți și posomorâți, semn că aceste examene medicale nu reprezentau pentru ei motiv de bucurie.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Toți cei șapte tineri se străduiau să nu amintească deloc despre ceea ce se petrecuse zilele trecute, despre anchetă, despre Comisia Disciplinară; erau deja de domeniul trecutului. Acum aveau grija viitorului, iar viitorul lor era clar: Următorii ani vor fi plecați în misiune, deci nu aveau timp să se gândească la altceva, mai ales că până la lansare mai erau doar douăsprezece zile; se împuținau din ce în ce mai mult, odată cu trecerea timpului, iar dacă se liniștiseră datorită faptului că situația se clarificase, stresul creștea din nou din cauza apropierii momentului plecării; pentru fiecare dintre cei șapte tineri aceasta era prima misiune spațială.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca de obicei în această casă, cina fu servită de simpaticul băiat, care se ocupa cu mare atenție de acest lucru, pentru ultima oară, în această seară. Bunicii, nostalgici, îl priveau cu drag. Părinții, destul de mohorâți și triști, îl sorbeau din priviri. Blondul, deși conștient că nu era fiul lui, simțea totuși că va pierde pe cineva drag; băiatul îi "intrase" la inimă (indiscutabil, îl iubea nespus de mult). Dar acest lucru nu era deloc neobișnuit, cunoscut fiind faptul că băiatul avea, în general, "lipici", nu doar la fete... Deci cum să nu-l fi îndrăgit chiar și acest domn blond care-l crescuse de mic, îi veghease copilăria; ar fi fost imposibil... Iar Iulian Enka resimțea în aceste ultime ore mai mult ca oricând dragostea imensă care se înfiripase de-a lungul timpului între el și acest băiat. Cum să se despartă de el, pentru următorii 13 ani, cel puțin?!
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

13, o cifră deloc plăcută de părinții acestor tineri, nu datorită superstițiilor legate de acest număr, ci din cu totul alte motive. Cum ar putea să se împace cu gândul unei despărțiri îndelungate, de cel puțin 13 ani și cum să accepte atât de ușor acest gând? Nu li se părea deloc posibil. Evident, tot cu acest gen de probleme se confruntau momentan și părinții tânărului informatician. Dar el habar n-avea! Ochii lui albaștri scăpărau de bucurie. Își invită colegul în camera lui, să-i arate cei doi roboți și computerul despre care vorbise. Matematicianul ar fi refuzat, dar nu vru să-i strice tânărului buna dispoziție. Urcă deci cu acesta până în camera lui, deși nu-și putea da părerea în legătură cu roboții, nici cu computerul, nu pentru că nu s-ar fi priceput chiar deloc, ci mai mult pentru că nu-l prea interesa acest aspect, îi era indiferent ce roboți sau ce computere vor fi la bordul navei în cursul misiunii. Totuși, văzând roboții, îi plăcură, cel puțin în privința aspectului; i se părură nostimi. Cât despre eficiență, rămânea să afle în curând, deși pe el personal nu-l prea interesa acest amănunt; nu el va lucra mai mult cu roboții sau computerele, ci chiar Mihai, fiind informaticianul. Cât despre computer, i se păru absolut la fel ca oricare altul, nu putea sesiza nici un fel de diferență, deși probabil că acestea, normal, existau.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nava, de curând finisată, nu prea avea nevoie de o pregătire pentru plecare, doar totul era foarte bine pus la punct, acesta fiind motivul construcției sale, însă, pentru orice eventualitate, cei trei tineri, conștiincioși, trecură la o nouă verificare amănunțită, aruncând cu atenție o privire generală asupra întregii nave, chiar dacă știau destul de bine că totul era în stare perfectă, din toate punctele de vedere, însă dacă directorul le spusese că trebuie să se ocupe de verificări, exact asta și făceau, pentru a nu se expune nici unui risc. Desigur, nava albastră era gata încă din momentul în care construcția ei fusese desăvârșită.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Comandaseră mai mult dulciuri și băuturi răcoritoare (din cauza cui oare?!), fără a-și face griji pentru nota de plată, dacă ea va fi ceva mai mare, doar aveau buzunarele pline; în plus, nu ei vor plăti, întreaga consumație urmând a intra în cheltuielile Institutului, după cum le promisese directorul. Ce noroc căzuse asupra lor! Își puteau face de cap, fără a fi nevoiți să și plătească! Interesant... Dar ca niște tineri responsabili ce erau, nu depășeau limitele bunului-simț, deci, nu abuzau de bunăvoința directorului, mai ales că își dădeau seama că așteptările legate de comportamentul lor erau imense, deși nu prea înțelegeau la ce se putea aștepta din partea unor tineri cu vârstele cuprinse între aproximativ 18 și 25 de ani? Evident, își puteau permite să se distreze, mai ales că profesorul Manea le dădea voie, directorul de asemenea. Atunci cine sau ce i-ar împiedica?! Evident, nimeni și nimic!
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Virgil: Înțelegi că nu pot fi tocmai liniștit știind că fiica mea va călători împreună cu dumneata timp de cel puțin 13 ani, chiar dacă ești comandantul misiunii.
Lucian: Înțeleg, dar vă asigur că nu aveți de ce vă teme. Eu și domnișoara Lia, fiica dumneavoastră, am încheiat deja un soi de, să-i zicem armistițiu, prin care mi-am luat angajamentul față de ea că n-am să depășesc limitele colegialității în relația dintre noi doi. Și vă spun că îmi voi respecta acest angajament. În plus, am să vă promit și dumneavoastră același lucru, deci, puteți considera că fiica dumneavoastră va fi în siguranță mereu, nu va păți absolut nimic.
Virgil: Nu face asemenea promisiuni, tinere... Sincer, îmi pari un băiat foarte cinstit, onest, dar fata mea e totul pentru mine! Am să te rog doar să nu-i rănești sentimentele, pentru că e tare sensibilă; deci, să n-o faci să sufere!
Lucian: Eu, domnule?! De ce credeți că ar putea suferi din cauza mea?
Virgil: Ești singurul care ar putea să-i cauzeze asemenea neplăceri, de ordin sufletesc, tocmai datorită reputației tale... Încă o dată însă, te rog insistent s-o lași în pace! Nu vreau ca în momentul întoarcerii să mi se plângă, din cauza ta; nu vreau să sufere!
Lucian: Domnule, vă asigur că n-am nici un interes să-i provoc suferință.
Virgil: Te cred. Însă te avertizez: O las să plece în această misiune, chiar împreună cu tine, însă dacă la întoarcere, fata mea îmi va spune că totuși a avut ceva de suferit de pe urma ta, vei avea de-a face cu mine și nu-ți doresc să cunoști vreodată furia unui tată care-și apără fiica; nu e deloc plăcut!
Lucian: Nu, domnule; voi fi foarte corect cu domnișoara Lia.
Virgil: Bine, tinere; cam asta ar fi tot ce aveam de spus. Nu uita, te rog! Încearcă să te ții de cuvânt și astfel să eviți eventualele neplăceri pe care le-ai putea întâmpina la întoarcere. În orice caz, îți doresc mult succes și tot binele din lume! Ești comandantul, deci, ai grijă de membrii echipajului; ei depind totuși de deciziile tale.
Lucian: Puteți fi liniștit, domnule!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercetări, cercetări, multe cercetări, cu multe rezultate importante pentru știință, în general... Iar cercetările lor erau binevenite, pentru că-i țineau ocupați, iar a fi ocupați însemna a evita să devină melancolici, gândindu-se fie la Terra, spre care se îndreptau (dar mai aveau foarte mult până a ajunge acolo), fie la Proxima, de care de abia se îndepărtaseră, dar chiar se îndepărtaseră. Și era bine să nu se gândească nici la una, nici la alta, deși era dificil să evite totuși; prin urmare, din când în când își aduceau aminte, dar încercau să nu se lase pradă în ghearele nemiloase ale melancoliei, ale tristeții. Și fiind împreună, reușeau să nu devină morocănoși.
citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Adela nu părea foarte afectată de vestea primită; poate într-adevăr, nu-și dădea seama foarte bine ce însemna o asemenea misiune. Poate chiar era doar o copilă naivă, sau poate nu... Nistor o privi derutat. Oare ce se petrecea în căpșorul ei bălai, delicat? Nu-și dădea seama! Ce o determinase oare să-i facă o asemenea promisiune, pe care el nu i-o ceruse?! Era mică; el era primul ei prieten... Cu timpul, îl putea uita, iar 13 ani erau destul de mulți... Cum să-i păstreze lui vie amintirea atâta amar de vreme? Ce era atât de deosebit la el, cu excepția înălțimii? Să-l aștepte?! Era oare posibil? Pentru el, putea fi mai ușor, la bordul navei, să aștepte răbdător până se vor întoarce din nou acasă. Dar ea?! Ea cum să-l aștepte, când în jurul ei erau atâția alți băieți tineri, chipeși, poate mai atrăgători decât el...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceste ședințe i se păreau absolut inutile comandantului misiunii, de aceea nici nu-și dădea prea mult interesul în realizarea raportului său, necesar ședințelor, însă își întocmea, scriind mereu cu stânga, raportul pe care să-l prezinte în cadrul ședințelor. Ar fi vrut să renunțe la aceste ședințe, dar nu se putea împotrivi dorinței colegilor săi, dacă ei doreau să desfășoare lunar asemenea ședințe.
citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, ce fel de mesaj le-ai lăsat părinților tăi?
Mihai: Am vrut doar să-i liniștesc. Așa că le-am transmis să nu-și facă griji inutile, că suntem cu toții bine, sănătoși, că am ajuns pe Proxima, obiectivul misiunii noastre și bineînțeles, că m-am căsătorit de curând, doar că n-am precizat și cu cine. Am mai adăugat faptul că și alți colegi de-ai mei au făcut acest pas important în viață, doar că, de asemenea, fără acordul lor, n-am precizat care ar fi cuplurile formate și le-am spus că singurii care n-au renunțat încă la burlăcie până acum sunt Nis, Lia și... tu!
Lucian: Eu, da... Foarte bine! Și ce-ai vrea să-ți spun?
Mihai: Păi, nu știu... Spune-ți părerea!
Lucian: Mihai, cred că știi foarte bine care-i părerea mea în legătură cu asta. Dar de moment ce tu ai crezut că ai procedat corect, nu-mi rămâne nimic altceva de adăugat, decât să iau la cunoștință și atât!
Mihai: Și chiar nu protestezi deloc?
Lucian: Acum, după ce faptul e deja consumat, ce rost ar avea?! Doar ai trimis deja mesajul... Orice protest de-al meu ar fi absolut inutil!
Mihai: Deci, doar din cauza asta nu protestezi deloc?
Lucian: Campionule... Mi se pare că nici tu nu m-ai înțeles așa cum trebuie! Eu doar v-am spus care este punctul meu de vedere în legătură cu acest gen de acțiune, dar nu v-am interzis niciodată să luați legătura cu cei de acasă, dacă voi considerați că ar fi corect să procedați astfel. Nu v-am impus nimic!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunseseră de câtva timp la bordul navei albastre. Domnul profesor Manea venise cu ei în navă, dar nu rămăsese prea mult timp. Se retrăsese, pentru a-i întâmpina, alături de director, pe oaspeții serii. Rămași singuri, până la ora 17.00, cei șapte tineri erau liberi câteva ore, pe care le puteau petrece oricum doreau ei. Dansul li se păru a fi potrivit și plăcut, adecvat vârstei lor. Deci, muzica se făcu auzită pe puntea principală. Cu acest prilej, Lucian găsi momentul potrivit pentru a o invita la dans pe Lia.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Poate aveți dreptate. Voi încerca să...
To Kuny: Nu poate; sigur am dreptate! Și nu încerca doar! Fă așa cum ți-am spus!
Lucian: Nu știu dacă voi reuși...
To Kuny: Sigur vei reuși, comandante! Mai ales tu, un băiat isteț. Poți, dacă vrei. Nu există "nu știu" sau "nu pot", ci doar "nu vreau". Dar asta e cu totul altceva.
Lucian: Așa-i, aveți dreptate. Și dom' director m-a avertizat clar, cu seriozitate, înainte de plecarea în misiune, că, fiind comandantul, nu trebuie să mă las pradă sentimentelor, că trebuie să le țin sub control, că nu-mi pot lăsa judecata întunecată de asemenea gânduri și că va fi foarte, foarte dificil.
To Kuny: Inteligent acest domn director.
Lucian: Desigur, foarte.
To Kuny: Și ținea cu adevărat la tine.
Lucian: Într-adevăr, ținea. Mă considera preferatul dumnealui... Uneori acest lucru mă stânjenea, dar, orice aș fi spus, în sinea mea eram mândru de faptul că acest domn mă considera într-un fel, nu doar elevul dumnealui preferat, ci chiar un prieten adevărat, cum deseori mi-a dovedit. Și întotdeauna mă sfătuia numai de bine în momentele mai dificile, îmi era alături, necondiționat.
To Kuny: Îți lipsește acest domn?
Lucian: Recunosc, uneori, da, chiar îmi lipsește, destul de mult. Sfaturile dumnealui, faptul că-l știam mereu dispus să mă ajute, un punct de sprijin pe care mă bazam în caz de nevoie... Singur e prea dificil. Uneori cedez presiunii.
To Kuny: Dacă-mi permiți, comandante, m-aș oferi eu să-i țin locul acestui distins domn, atât cât s-ar putea...
Lucian: Poftim?!
To Kuny: Ai auzit bine, comandante! Dacă dorești, mă poți considera prietenul tău, sprijinul de care uneori ai nevoie, când te simți depășit de situație; eu mă ofer voluntar... Cred că oricând îți pot da un sfat util.
Lucian: Desigur, domnule. Mi-ar prinde bine, într-adevăr.
To Kuny: Atunci, ne-am înțeles. Așa rămâne, comandante! Voi fi prietenul tău, în momentele mai dificile și nu numai, așa cum acel domn director îți era pe Terra.
Lucian: Păi... Nu știu ce să zic. Mă surprinde, dar, sincer, vă mulțumesc, domnule.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!