Iar petrecerea se prelungi, pentru că era week-end, continuând şi duminică, 1 martie 2093, până luni. Şi parcă tot nu era de ajuns pentru dragul lor comandant; merita mai mult, oricât de mult... Dar, deşi Sonya Kelso îi categorisise, fără răutate, drept nişte "petrecăreţi incurabili", iată că nu erau chiar aşa; aveau şi ei limitele lor, pe care nu le depăşeau. Ar fi fost prea de tot s-o ţină astfel în continuu. Nu neplăcut, dar exagerat...

citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petrecerea lor, prima organizată la bordul navei albastre, pe puntea principală, nu se prelungi foarte mult, dar fusese tare plăcută, pe toată durata ei, până în seara acelei zile, când se pregăteau de plecare. Aveau să vadă dacă măsurile de protecţie propuse de director aveau să fie respectate, sau dacă erau deja aplicate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comandaseră mai mult dulciuri şi băuturi răcoritoare (din cauza cui oare?!), fără a-şi face griji pentru nota de plată, dacă ea va fi ceva mai mare, doar aveau buzunarele pline; în plus, nu ei vor plăti, întreaga consumaţie urmând a intra în cheltuielile Institutului, după cum le promisese directorul. Ce noroc căzuse asupra lor! Îşi puteau face de cap, fără a fi nevoiţi să şi plătească! Interesant... Dar ca nişte tineri responsabili ce erau, nu depăşeau limitele bunului-simţ, deci, nu abuzau de bunăvoinţa directorului, mai ales că îşi dădeau seama că aşteptările legate de comportamentul lor erau imense, deşi nu prea înţelegeau la ce se putea aştepta din partea unor tineri cu vârstele cuprinse între aproximativ 18 şi 25 de ani? Evident, îşi puteau permite să se distreze, mai ales că profesorul Manea le dădea voie, directorul – de asemenea. Atunci cine sau ce i-ar împiedica?! Evident, nimeni şi nimic!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecuse o nouă perioadă distractivă, cu doi sărbătoriţi de seamă: Mihăiţă, campionul şi Sonya Kelso. După această perioadă, "petrecăreţii" se săturaseră de atâtea petreceri, cel puţin deocamdată, ceea ce dovedea că n-ar fi totuşi incurabili.

citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă tuturor li se părea mult mai convenabilă varianta cu rămasul acasă, datorită prezenţei body-guarzilor şi a felului în care se manifesta lumea faţă de ei; aproape toţi îi considerau un fel de vedete, iar ei nu erau obişnuiţi să fie trataţi astfel, deşi nu era ceva neplăcut, care să-i deranjeze sau să-i enerveze; totuşi... Dacă nu aveau însă încotro, plecau de acasă. Era cazul lunganului, doar îi promisese o vizită Adelei; deocamdată însă, încă nu, era prea devreme, de dimineaţă; peste vreo câteva ore, da, va porni spre casa adolescentei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Dar creier aveau aceste bizare creaturi?
Dick: Nu, nu aveau nici creier, deşi erau fiinţe raţionale, însă sistemul lor de gândire era cu totul altfel, foarte diferit, nu se asemăna deloc cu al nostru, nu aveau deci nici sistem nervos. Nici măcar oase nu aveau, deci erau lipsiţi de sistemul osos, de cel muscular, ca şi de inimă, vene, sânge şi tot ceea ce noi cunoaştem drept fiind sistemul circulator. De altfel, aveau nişte organe interne foarte ciudate şi simple, care erau şi ele total diferite de ale noastre. În plus, fiind transparenţi, erau vizibile.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din fericire pentru Lia, melodia se sfârşi, deşi i se păruse că durase prea mult, de parcă ar fi fost interminabilă. Şi cu toate că se simţise bine alături de Lucian, ba chiar în braţele lui, răsuflă a uşurare, când auzi glasul înaltului geograf, solicitând "şefului" său să-i cedeze lui partenera de dans. Iar domnişoara Lia rămase în compania lui Nistor, băiatul de 2,18 m. Cam înalt pentru ea, sau, de fapt, pentru oricine, dar nu conta; în acel moment, într-un fel, se bucura că o scăpase de lângă Lucian, nu pentru că n-ar fi fost plăcut alături de acesta, ci tocmai, dimpotrivă, era mult prea plăcut lângă el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma un week-end; întâiul pe care aveau să şi-l petreacă nu acasă, ci la Institut, ocupându-se de ultimele pregătiri necesare misiunii, pe care nu le puteau neglija şi mai aveau destul de multe de pus la punct; părea parcă imposibil să sfârşească la timp, chiar dacă magaziile şi spaţiile de depozitare ale navei albastre începeau să se umple în mod vizibil, în urma aducerii la bord a produselor nealimentare comandate şi a unor "lucruşoare" personale aduse de acasă de cei şapte tineri; încă mai aveau de adus şi vreo câteva asemenea "lucruşoare", ba chiar multicele (le era foarte greu să decidă pe care să le ia cu ei şi la care să renunţe, pentru că, de fapt, nu prea doreau să renunţe la nici unele).

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce mai face Sid?
Sonya: Sid?! Lasă-l pe fratele meu, ştii foarte bine ce face; el e singurul privilegiat, cu care te-ai întâlnit aproape zilnic în tot timpul ăsta. Chiar şi ieri l-ai văzut.
Lucian: Aşa-i, dar nu ştiu ce face acum, când nu mai e cu mine.
Sonya: Păi, drept să-ţi spun, nici eu nu ştiu exact ce face în acest moment. Dar, dacă vrei, putem afla foarte uşor.
Lucian: Nu; lasă. Nu-i nevoie să-l deranjezi.
Sonya: Nu l-aş deranja deloc. Aş afla doar pe unde este, fără ca el să ştie nimic. Vei continua să te întâlneşti zilnic cu el?
Lucian: Desigur. E un bun profesor pentru mine, un bun îndrumător.
Sonya: Profesor? Îndrumător? Tu n-ai nevoie de aşa ceva, te descurci întotdeauna foarte bine de unul singur, fără ajutor.
Lucian: Atunci îmi e un foarte bun prieten.
Sonya: Aşa-i mult mai bine.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Şi totuşi, nu despre acel raport e vorba, ci despre jurnalul ei personal; măcar acest amănunt l-am observat detaliat, din apropiere...
Lucian: Ciudat... De ce să fi scris Lia despre mine în jurnalul ei personal?
Sonya: Pentru că te iubeşte. Şi tu pe ea. Nu-i aşa?
Lucian: Sonya, de câte ori să te rog să nu mai vorbim despre ea? Înţelege! Nu vreau să punem în discuţie sentimentele mele. N-am de gând să mă destăinuiesc faţă de tine sau altceva asemănător.
Sonya: Spune-mi măcar dacă eşti îndrăgostit sau nu...
Lucian: Ah, nu... Ascultă, Sonya, sunt drăguţ şi amabil, dar dacă mai continui mult astfel, insistând pe subiectul ăsta, am să-mi pierd răbdarea şi să ştii că mă voi întoarce imediat înapoi în navă, chiar dacă ar fi un gest grosolan şi nepoliticos din partea mea! Îmi asum acest risc.
Sonya: Luci, nu vreau să te supăr, dar insist doar pentru că... Vreau să-mi răspunzi la această întrebare, cu sinceritatea care te caracterizează, pentru că s-a întâmplat, fără voia mea, ceva ce n-am putut evita...
Lucian: Ce vrei să spui?!
Sonya: Nimic rău... Îmi pare rău, ştiu că nu trebuia, n-am vrut, dar... M-am îndrăgostit de tine.
Lucian: Oh, nu... Nu se poate! Asta-i grav! Dar nu... Nu e bine! Chiar deloc.
Sonya: Ştiu că nu trebuia, dar... Îmi pare rău.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Sonya, te rog...
Sonya: Lasă, nu mă mai tot ruga! Să ştii că sunt la curent cu tot ceea ce s-a întâmplat între tine şi colegii tăi.
Lucian: Eram convins de asta şi mă temeam că vom ajunge şi la acest subiect.
Sonya: Trebuie să vorbeşti şi despre ceea ce nu-ţi convine; nu poţi evita realitatea.
Lucian: Realitatea, spui?! Singura realitate pe care o ştiu e aceea că nu mai sunt comandantul lor acum; m-am dezlegat de această responsabilitate, cu şase luni în urmă.
Sonya: Cum te-ai dezlegat? Cu a cui aprobare? Cu a cui permisiune?
Lucian: Cu a mea! N-am nevoie nici de aprobarea, nici de permisiunea nimănui. Şi mai ales, nu de a lor!
Sonya: Faptul că ai înlăturat cele şase bulinuţe aurii de pe reverul hainei tale nu semnifică nimic. Oficial, tot tu eşti comandantul misiunii, chiar dacă tu nu te mai consideri astfel. Colegii tăi nu şi-au ales un alt comandant între timp. Şi chiar de şi-ar fi ales, oficial, tot tu erai...
Lucian: Nu mă interesează ce şi-au ales sau ce nu, nici cine ar fi oficial...
Sonya: Nu-i adevărat! Te interesează, chiar dacă nu vrei să arăţi. Şi încă ai o mare responsabilitate faţă de colegii tăi în această misiune. Singur nu te poţi debarasa de funcţia ce ţi-a fost încredinţată.

replici de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Maria, iubirea mea... Îmi pare rău! Sincer, îmi pare rău că m-am îndoit de tine, de dragostea ta! Te rog, iartă-mă! Poţi oare să mă ierţi?!
Maria: Nick, iubitule... Nicky... Bineînţeles că pot, prostuţule... Te iert. Atâta timp cât nu o să mai crezi vreodată despre mine că aş putea să...
Nick: Ssst... Te rog, nu-mi reaminti că am fost în stare să cred un asemenea lucru despre tine. Ce tâmpenie! Îmi pare rău! Nu se va mai întâmpla! Niciodată! Iar dacă s-a întâmplat acum, a fost doar din cauză că te iubesc. Te iubesc mult, mult de tot! Poate prea mult, prea mult... Nu aş putea trăi fără tine! Nu-mi pot imagina cum ar fi viaţa mea fără tine; probabil foarte tristă. Nu vreau să te pierd! Nici pentru el, nici pentru altcineva. Nu, nu vreau...
Maria: Nici n-o să mă pierzi, prostuţule!
Nick: Şi mă vei iubi mereu la fel de mult ca şi până acum?
Maria: Desigur, dragul meu. Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic. Poate chiar şi mai mult, dacă se va putea.
Nick: Mulţumesc, iubito.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se crede îndeobşte că indienii au fost alungaţi de pe pământurile lor pentru că au fost fie prea proşti, fie prea neştiutori, fie încă uneltitori şi dezbinaţi. Dar cea din urmă lovitură ce li s-ar fi dat ar fi fost alcoolismul. Astfel, se atribuie alcoolismului, mult mai mult decât războiului însuşi, exterminarea majorităţii indienilor. E drept că nu mare era viclenia indienilor, de vreme ce ei îşi respectau promisiunile. Îşi închipuiau că toată lumea era ca ei. Războinicii lor însă valorau câteodată cât o sută de adversari şi nu erau mai puţin cruzi decât aceia. Ce s-a întâmplat nu s-a întâmplat nici din prostie, nici din încăpăţânare, nici din lipsă de răutate.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Adică... Vrei să spui că tu găteşti?
Lucian: Zilnic. Arta culinară sau gastronomia, cum i se mai spune pe Terra, este una dintre marile mele pasiuni, iar mie mi se pare că mă descurc destul de bine, mâncărurile preparate de mine mi se par suficient de gustoase. Depinde care va fi părerea ta, depinde ce gusturi ai. Oricum, eu gătesc de foarte mult timp, fac pe bucătarul, iar asta chiar îmi place.
Sonya: Ciudat... Nu mi se pare tocmai potrivit ca un comandant ca tine să gătească. Adică, vreau să spun că eşti totuşi comandantul acestei misiuni, nu bucătarul, deci, nu e ceva potrivit pentru tine. Nu aceasta-i datoria comandantului misiunii.
Lucian: Auzi... Te rog să nu mai tot aminteşti acest amănunt, ştii prea bine care, mai ales acum. Pentru mine funcţia pe care am avut-o nu contează foarte mult; repet, am avut-o – acum n-o mai am; îmi place ceea ce fac şi nu mă deranjează deloc, deci, nu mă intresează dacă mi se potriveşte sau nu. Aşteaptă-mă, te rog, am să încerc să mă grăbesc cu pacheţelul.
Sonya: De acord, te aştept. Însă nu te grăbi doar din cauza mea; mă simt bine aici, e drăguţă nava ta. E o ambianţă plăcută, deci nu trebuie să-ţi faci probleme din cauza mea, ţi-am mai spus doar că mă simt foarte bine, în ciuda incomodului meu costum.
Lucian: Mă bucur că te simţi bine aici, însă n-am de gând să te las să mă aştepţi prea mult, n-ar fi frumos din partea mea să profit de faptul că îţi place aici.
Sonya: Păi... Fotoliile sunt confortabile, muzica e foarte plăcută; parcă nici nu mă mai deranjează atât de mult costumul pe care-l port, însă nu pot renunţa la el, chiar dacă aşa aş vrea sau mi-ar place.
Lucian: Nici nu ţi-aş cere să renunţi la costumul tău... Am să trimit pe unul dintre cei doi roboţi, să stea cu tine până revin.
Sonya: N-am nimic împotrivă. Poţi să-mi trimiţi chiar şi pe unul dintre roboţii tăi sau pe amândoi, dacă vrei, dar acum hai, du-te odată şi curăţă-te! Nu mai întârzia! Ce aştepţi?

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind-o, Lucian îi ghicea chiar şi fără să o vadă îndeaproape, nerăbdarea cu care aştepta nota pe care chiar el i-o va acorda, dar el prelungi puţin aşteptarea, nu pentru a-i mări suspansul, ci pentru a cântări bine asupra deciziei sale. Nu dorea s-o favorizeze cu nimic faţă de ceilalţi, doar pentru ceea ce simţea pentru ea. Aici sentimentele nu aveau nici o valoare şi nu puteau trece înaintea pro-fesionalismului. Revăzu de mai multe ori rezolvarea ei şi nu-i găsi nici un cusur, deci, nimeni nu-l putea acuza că ar fi fost cumva părtinitor. Atunci se hotărî brusc; ştia ce are de făcut.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, costumele astea ciudate vă protejează fonic... Totuşi, când eşti afară, îmbrăcată cu acel costum şi vorbeşti cu mine, mă auzi.
Sonya: Evident că te aud. Costumele nu ne protejează de sunete ce nu ne-ar dăuna cu nimic, doar de cele mult prea ample, pe care le elimină în totalitate, astfel încât să nu le auzim. Dar pe tine, dacă nu ţipi la mine, am să te aud, chiar şi când port acel costum de protecţie.
Lucian: Să ţip?! De ce-aş face aşa ceva? Nu-mi stă în caracter! Nu ţip la nimeni, deci, nici la tine, evident. Sau mai ales la tine.
Sonya: Luci, dădeam doar un exemplu; nu înseamnă că tu procedezi astfel.
Lucian: Aşa, deci... Păi, cu prima ocazie, poate o să ţip totuşi la tine!
Sonya: Poftim?!
Lucian: Doar ca să verific eficienţa costumelor voastre.
Sonya: N-ai încredere în ceea ce ţi-am spus? Vrei să mă verifici?
Lucian: Nu... Sonya, te rog! Doar nu m-ai şi crezut! Ce-s nebun, să ţip la tine?! Să fim serioşi!
Sonya: Ah... Eşti ciudat.
Lucian: Ştiu... Mi s-a mai spus.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot aşa şi la cinematograf, adică neplăcut. Nistor şi Adela nu putură urmări în linişte filmul care rulase, unul destul de bun, judecând după titlu şi distribuţie; doar atât reuşiseră să înţeleagă şi să reţină din întreg filmul: titlul şi distribuţia. În rest... Dacă reuşiseră să vadă vreo câteva secvenţe, nici acelea întregi, era prea mult spus. Dacă la început cei din spatele lunganului păreau nemulţumiţi şi-i ceruseră să se aplece puţin, imediat ce-l recunoscuseră, începuse nebunia. Şi mai greu se dovedi a părăsi cinematograful după terminarea filmului... Ce chin! Un chin continuu, până la ora 21.30, când se urcară rapid într-un taxi şi ajunseră acasă la Adela; mai bine ar fi rămas acolo de la început. Stabiliră ca ziua următoare, duminică, să nu mai meargă nicăieri, să rămână în casă; părea o variantă mai acceptabilă, chiar şi împreună cu soţii Cristescu, părinţii Adelei (aceştia erau doar doi). Bineînţeles, tot Nistor va veni la Adela, fiind fără body-guarzi...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercetări, cercetări, multe cercetări, cu multe rezultate importante pentru ştiinţă, în general... Iar cercetările lor erau binevenite, pentru că-i ţineau ocupaţi, iar a fi ocupaţi însemna a evita să devină melancolici, gândindu-se fie la Terra, spre care se îndreptau (dar mai aveau foarte mult până a ajunge acolo), fie la Proxima, de care de abia se îndepărtaseră, dar chiar se îndepărtaseră. Şi era bine să nu se gândească nici la una, nici la alta, deşi era dificil să evite totuşi; prin urmare, din când în când îşi aduceau aminte, dar încercau să nu se lase pradă în ghearele nemiloase ale melancoliei, ale tristeţii. Şi fiind împreună, reuşeau să nu devină morocănoşi.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se părea că pentru tânărul comandant, ziua aceasta nu începuse chiar atât de bine cum i se păruse lui de dimineaţă, nu fusese tot timpul atât de norocos, asta putea înţelege după incidentul din faţa Institutului, al cărui protagonist fusese chiar el, Lucian, deşi fără voia lui. Iată-se acum în jeep, alături de director şi profesor. Ruşinat, îşi plecă privirea şi capul; nu arăta întocmai demn de funcţia pe care o primise seara trecută. Nu-l durea nimic, dar nu îndrăznea să spună un cuvânt. Îşi închipuia cum îl vor privi colegii lui, când îl vor vedea astfel; probabil că ei, ceilalţi, arătau mult mai bine, nu ca el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Aşa-i mult mai bine.
Lucian: Desigur. Şi arăţi mult mai bine. Cu costumul ăla pe tine, nici nu-ţi distingeam chipul. Doar după glas am reuşit să te recunosc, să-mi dau seama că eşti tu. E chiar atât de incomod costumul protector, de nu-l poţi suporta pe tine?
Sonya: Nu chiar, dar nu mă simt bine încorsetată cu el; am impresia că aş fi privată de libertate. Mi-e mult mai bine fără el.
Lucian: Pricep. Deci, nu costumul e incomod, ci faptul că eşti obligată să-l porţi.
Sonya: Cam aşa. De ce nu încerci să porţi şi tu un costum din ăsta câtva timp, să vezi cum e? Poate aşa ai înţelege mai bine...
Lucian: Aş putea încerca, dar nu, mulţumesc, prefer să stau aşa, fără.
Sonya: Păi, vezi... Ce bine e de tine, de voi; voi sunteţi cu adevărat liberi, noi avem doar falsa impresie de libertate, când, de fapt, trăim mereu izolaţi de mediul extern, fie într-o lume artificială, fie în costume protectoare.
Lucian: Lasă, nu-i chiar atât de grav cum ţi se pare. Dar cum, n-aţi găsit o altă posibilitate de a supravieţui?
Sonya: Nu, pentru noi asta pare unica modalitate de supravieţuire.
Lucian: E bine că aţi găsit totuşi o soluţie.
Sonya: Care nu pare deloc a fi cea mai potrivită.
Lucian: Totuşi, e destul de bine. Dar să nu mai vorbim despre asta, dacă nu-ţi convine subiectul şi te indispune...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, din când în când, mai pe furiş, pe sub genele lungi, negre, întoarse, îşi ridica doar pentru câteva clipe albastrul ochilor spre el. Nesuferitul! Intenţionat sau nu, tocmai în doar acele câteva clipe o fixa şi el insistent cu ochii lui adânci, cu acea privire pătrunzătoare, ce-i dădea parcă fiori, intimitând-o, deşi în adâncimea ochilor lui căprui putea zări doar multă blândeţe şi bunătate. În plus, avea un chip plăcut şi indiscutabil, un suflet bun; înţelegea aceste lucruri din atitudinea lui. Don Juanul Institutului se afla alături de ea; dansa cu el. N-ar fi crezut vreodată că va avea această şansă, dar iată, va porni într-o misiune de lungă durată, împreună cu el. Inima îi ticăia ca un ceasornic mult prea grăbit, iar ea-şi dădea seama că era pe cale să cadă în capcana pe care el, poate cu sau fără voia lui, părea a i-o întinde; de fapt, chiar căzuse, inevitabil, în ea. Cu voce tare însă, continua să-l refuze categoric, să-l respingă, deşi sufletul îi şoptea neîncetat cu totul altceva; dar ea dorea să pară rece, distantă. Oare cât timp va reuşi să se poarte astfel faţă de el? 13 ani i se părea cam prea mult... Oare va reuşi să păstreze atâta timp această răceală între ei, care să-i despartă, deşi, de fapt, parcă nu asta-şi dorea? Contradictoriu şi dificil, chiar şi pentru un foarte bun psihiatru! Oare el avea habar de frământările ei? Sau nu?

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!