Cornelia Georgescu

Iar petrecerea se prelungi, pentru că era week-end, continuând și duminică, 1 martie 2093, până luni. Și parcă tot nu era de ajuns pentru dragul lor comandant; merita mai mult, oricât de mult... Dar, deși Sonya Kelso îi categorisise, fără răutate, drept niște "petrecăreți incurabili", iată că nu erau chiar așa; aveau și ei limitele lor, pe care nu le depășeau. Ar fi fost prea de tot s-o țină astfel în continuu. Nu neplăcut, dar exagerat...

citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

Petrecerea lor, prima organizată la bordul navei albastre, pe puntea principală, nu se prelungi foarte mult, dar fusese tare plăcută, pe toată durata ei, până în seara acelei zile, când se pregăteau de plecare. Aveau să vadă dacă măsurile de protecție propuse de director aveau să fie respectate, sau dacă erau deja aplicate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Comandaseră mai mult dulciuri și băuturi răcoritoare (din cauza cui oare?!), fără a-și face griji pentru nota de plată, dacă ea va fi ceva mai mare, doar aveau buzunarele pline; în plus, nu ei vor plăti, întreaga consumație urmând a intra în cheltuielile Institutului, după cum le promisese directorul. Ce noroc căzuse asupra lor! Își puteau face de cap, fără a fi nevoiți să și plătească! Interesant... Dar ca niște tineri responsabili ce erau, nu depășeau limitele bunului-simț, deci, nu abuzau de bunăvoința directorului, mai ales că își dădeau seama că așteptările legate de comportamentul lor erau imense, deși nu prea înțelegeau la ce se putea aștepta din partea unor tineri cu vârstele cuprinse între aproximativ 18 și 25 de ani? Evident, își puteau permite să se distreze, mai ales că profesorul Manea le dădea voie, directorul – de asemenea. Atunci cine sau ce i-ar împiedica?! Evident, nimeni și nimic!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Trecuse o nouă perioadă distractivă, cu doi sărbătoriți de seamă: Mihăiță, campionul și Sonya Kelso. După această perioadă, "petrecăreții" se săturaseră de atâtea petreceri, cel puțin deocamdată, ceea ce dovedea că n-ar fi totuși incurabili.

citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Însă tuturor li se părea mult mai convenabilă varianta cu rămasul acasă, datorită prezenței body-guarzilor și a felului în care se manifesta lumea față de ei; aproape toți îi considerau un fel de vedete, iar ei nu erau obișnuiți să fie tratați astfel, deși nu era ceva neplăcut, care să-i deranjeze sau să-i enerveze; totuși... Dacă nu aveau însă încotro, plecau de acasă. Era cazul lunganului, doar îi promisese o vizită Adelei; deocamdată însă, încă nu, era prea devreme, de dimineață; peste vreo câteva ore, da, va porni spre casa adolescentei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Stela: Dar creier aveau aceste bizare creaturi?
Dick: Nu, nu aveau nici creier, deși erau ființe raționale, însă sistemul lor de gândire era cu totul altfel, foarte diferit, nu se asemăna deloc cu al nostru, nu aveau deci nici sistem nervos. Nici măcar oase nu aveau, deci erau lipsiți de sistemul osos, de cel muscular, ca și de inimă, vene, sânge și tot ceea ce noi cunoaștem drept fiind sistemul circulator. De altfel, aveau niște organe interne foarte ciudate și simple, care erau și ele total diferite de ale noastre. În plus, fiind transparenți, erau vizibile.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Din fericire pentru Lia, melodia se sfârși, deși i se păruse că durase prea mult, de parcă ar fi fost interminabilă. Și cu toate că se simțise bine alături de Lucian, ba chiar în brațele lui, răsuflă a ușurare, când auzi glasul înaltului geograf, solicitând "șefului" său să-i cedeze lui partenera de dans. Iar domnișoara Lia rămase în compania lui Nistor, băiatul de 2,18 m. Cam înalt pentru ea, sau, de fapt, pentru oricine, dar nu conta; în acel moment, într-un fel, se bucura că o scăpase de lângă Lucian, nu pentru că n-ar fi fost plăcut alături de acesta, ci tocmai, dimpotrivă, era mult prea plăcut lângă el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Urma un week-end; întâiul pe care aveau să și-l petreacă nu acasă, ci la Institut, ocupându-se de ultimele pregătiri necesare misiunii, pe care nu le puteau neglija și mai aveau destul de multe de pus la punct; părea parcă imposibil să sfârșească la timp, chiar dacă magaziile și spațiile de depozitare ale navei albastre începeau să se umple în mod vizibil, în urma aducerii la bord a produselor nealimentare comandate și a unor "lucrușoare" personale aduse de acasă de cei șapte tineri; încă mai aveau de adus și vreo câteva asemenea "lucrușoare", ba chiar multicele (le era foarte greu să decidă pe care să le ia cu ei și la care să renunțe, pentru că, de fapt, nu prea doreau să renunțe la nici unele).

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Ce mai face Sid?
Sonya: Sid?! Lasă-l pe fratele meu, știi foarte bine ce face; el e singurul privilegiat, cu care te-ai întâlnit aproape zilnic în tot timpul ăsta. Chiar și ieri l-ai văzut.
Lucian: Așa-i, dar nu știu ce face acum, când nu mai e cu mine.
Sonya: Păi, drept să-ți spun, nici eu nu știu exact ce face în acest moment. Dar, dacă vrei, putem afla foarte ușor.
Lucian: Nu; lasă. Nu-i nevoie să-l deranjezi.
Sonya: Nu l-aș deranja deloc. Aș afla doar pe unde este, fără ca el să știe nimic. Vei continua să te întâlnești zilnic cu el?
Lucian: Desigur. E un bun profesor pentru mine, un bun îndrumător.
Sonya: Profesor? Îndrumător? Tu n-ai nevoie de așa ceva, te descurci întotdeauna foarte bine de unul singur, fără ajutor.
Lucian: Atunci îmi e un foarte bun prieten.
Sonya: Așa-i mult mai bine.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Sonya: Și totuși, nu despre acel raport e vorba, ci despre jurnalul ei personal; măcar acest amănunt l-am observat detaliat, din apropiere...
Lucian: Ciudat... De ce să fi scris Lia despre mine în jurnalul ei personal?
Sonya: Pentru că te iubește. Și tu pe ea. Nu-i așa?
Lucian: Sonya, de câte ori să te rog să nu mai vorbim despre ea? Înțelege! Nu vreau să punem în discuție sentimentele mele. N-am de gând să mă destăinuiesc față de tine sau altceva asemănător.
Sonya: Spune-mi măcar dacă ești îndrăgostit sau nu...
Lucian: Ah, nu... Ascultă, Sonya, sunt drăguț și amabil, dar dacă mai continui mult astfel, insistând pe subiectul ăsta, am să-mi pierd răbdarea și să știi că mă voi întoarce imediat înapoi în navă, chiar dacă ar fi un gest grosolan și nepoliticos din partea mea! Îmi asum acest risc.
Sonya: Luci, nu vreau să te supăr, dar insist doar pentru că... Vreau să-mi răspunzi la această întrebare, cu sinceritatea care te caracterizează, pentru că s-a întâmplat, fără voia mea, ceva ce n-am putut evita...
Lucian: Ce vrei să spui?!
Sonya: Nimic rău... Îmi pare rău, știu că nu trebuia, n-am vrut, dar... M-am îndrăgostit de tine.
Lucian: Oh, nu... Nu se poate! Asta-i grav! Dar nu... Nu e bine! Chiar deloc.
Sonya: Știu că nu trebuia, dar... Îmi pare rău.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Sonya, te rog...
Sonya: Lasă, nu mă mai tot ruga! Să știi că sunt la curent cu tot ceea ce s-a întâmplat între tine și colegii tăi.
Lucian: Eram convins de asta și mă temeam că vom ajunge și la acest subiect.
Sonya: Trebuie să vorbești și despre ceea ce nu-ți convine; nu poți evita realitatea.
Lucian: Realitatea, spui?! Singura realitate pe care o știu e aceea că nu mai sunt comandantul lor acum; m-am dezlegat de această responsabilitate, cu șase luni în urmă.
Sonya: Cum te-ai dezlegat? Cu a cui aprobare? Cu a cui permisiune?
Lucian: Cu a mea! N-am nevoie nici de aprobarea, nici de permisiunea nimănui. Și mai ales, nu de a lor!
Sonya: Faptul că ai înlăturat cele șase bulinuțe aurii de pe reverul hainei tale nu semnifică nimic. Oficial, tot tu ești comandantul misiunii, chiar dacă tu nu te mai consideri astfel. Colegii tăi nu și-au ales un alt comandant între timp. Și chiar de și-ar fi ales, oficial, tot tu erai...
Lucian: Nu mă interesează ce și-au ales sau ce nu, nici cine ar fi oficial...
Sonya: Nu-i adevărat! Te interesează, chiar dacă nu vrei să arăți. Și încă ai o mare responsabilitate față de colegii tăi în această misiune. Singur nu te poți debarasa de funcția ce ți-a fost încredințată.

replici de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nick: Maria, iubirea mea... Îmi pare rău! Sincer, îmi pare rău că m-am îndoit de tine, de dragostea ta! Te rog, iartă-mă! Poți oare să mă ierți?!
Maria: Nick, iubitule... Nicky... Bineînțeles că pot, prostuțule... Te iert. Atâta timp cât nu o să mai crezi vreodată despre mine că aș putea să...
Nick: Ssst... Te rog, nu-mi reaminti că am fost în stare să cred un asemenea lucru despre tine. Ce tâmpenie! Îmi pare rău! Nu se va mai întâmpla! Niciodată! Iar dacă s-a întâmplat acum, a fost doar din cauză că te iubesc. Te iubesc mult, mult de tot! Poate prea mult, prea mult... Nu aș putea trăi fără tine! Nu-mi pot imagina cum ar fi viața mea fără tine; probabil foarte tristă. Nu vreau să te pierd! Nici pentru el, nici pentru altcineva. Nu, nu vreau...
Maria: Nici n-o să mă pierzi, prostuțule!
Nick: Și mă vei iubi mereu la fel de mult ca și până acum?
Maria: Desigur, dragul meu. Ca și cum nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic. Poate chiar și mai mult, dacă se va putea.
Nick: Mulțumesc, iubito.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Se crede îndeobște că indienii au fost alungați de pe pământurile lor pentru că au fost fie prea proști, fie prea neștiutori, fie încă uneltitori și dezbinați. Dar cea din urmă lovitură ce li s-ar fi dat ar fi fost alcoolismul. Astfel, se atribuie alcoolismului, mult mai mult decât războiului însuși, exterminarea majorității indienilor. E drept că nu mare era viclenia indienilor, de vreme ce ei își respectau promisiunile. Își închipuiau că toată lumea era ca ei. Războinicii lor însă valorau câteodată cât o sută de adversari și nu erau mai puțin cruzi decât aceia. Ce s-a întâmplat nu s-a întâmplat nici din prostie, nici din încăpățânare, nici din lipsă de răutate.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.
Cornelia Georgescu

Sonya: Adică... Vrei să spui că tu gătești?
Lucian: Zilnic. Arta culinară sau gastronomia, cum i se mai spune pe Terra, este una dintre marile mele pasiuni, iar mie mi se pare că mă descurc destul de bine, mâncărurile preparate de mine mi se par suficient de gustoase. Depinde care va fi părerea ta, depinde ce gusturi ai. Oricum, eu gătesc de foarte mult timp, fac pe bucătarul, iar asta chiar îmi place.
Sonya: Ciudat... Nu mi se pare tocmai potrivit ca un comandant ca tine să gătească. Adică, vreau să spun că ești totuși comandantul acestei misiuni, nu bucătarul, deci, nu e ceva potrivit pentru tine. Nu aceasta-i datoria comandantului misiunii.
Lucian: Auzi... Te rog să nu mai tot amintești acest amănunt, știi prea bine care, mai ales acum. Pentru mine funcția pe care am avut-o nu contează foarte mult; repet, am avut-o – acum n-o mai am; îmi place ceea ce fac și nu mă deranjează deloc, deci, nu mă intresează dacă mi se potrivește sau nu. Așteaptă-mă, te rog, am să încerc să mă grăbesc cu pachețelul.
Sonya: De acord, te aștept. Însă nu te grăbi doar din cauza mea; mă simt bine aici, e drăguță nava ta. E o ambianță plăcută, deci nu trebuie să-ți faci probleme din cauza mea, ți-am mai spus doar că mă simt foarte bine, în ciuda incomodului meu costum.
Lucian: Mă bucur că te simți bine aici, însă n-am de gând să te las să mă aștepți prea mult, n-ar fi frumos din partea mea să profit de faptul că îți place aici.
Sonya: Păi... Fotoliile sunt confortabile, muzica e foarte plăcută; parcă nici nu mă mai deranjează atât de mult costumul pe care-l port, însă nu pot renunța la el, chiar dacă așa aș vrea sau mi-ar place.
Lucian: Nici nu ți-aș cere să renunți la costumul tău... Am să trimit pe unul dintre cei doi roboți, să stea cu tine până revin.
Sonya: N-am nimic împotrivă. Poți să-mi trimiți chiar și pe unul dintre roboții tăi sau pe amândoi, dacă vrei, dar acum hai, du-te odată și curăță-te! Nu mai întârzia! Ce aștepți?

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Privind-o, Lucian îi ghicea chiar și fără să o vadă îndeaproape, nerăbdarea cu care aștepta nota pe care chiar el i-o va acorda, dar el prelungi puțin așteptarea, nu pentru a-i mări suspansul, ci pentru a cântări bine asupra deciziei sale. Nu dorea s-o favorizeze cu nimic față de ceilalți, doar pentru ceea ce simțea pentru ea. Aici sentimentele nu aveau nici o valoare și nu puteau trece înaintea pro-fesionalismului. Revăzu de mai multe ori rezolvarea ei și nu-i găsi nici un cusur, deci, nimeni nu-l putea acuza că ar fi fost cumva părtinitor. Atunci se hotărî brusc; știa ce are de făcut.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Deci, costumele astea ciudate vă protejează fonic... Totuși, când ești afară, îmbrăcată cu acel costum și vorbești cu mine, mă auzi.
Sonya: Evident că te aud. Costumele nu ne protejează de sunete ce nu ne-ar dăuna cu nimic, doar de cele mult prea ample, pe care le elimină în totalitate, astfel încât să nu le auzim. Dar pe tine, dacă nu țipi la mine, am să te aud, chiar și când port acel costum de protecție.
Lucian: Să țip?! De ce-aș face așa ceva? Nu-mi stă în caracter! Nu țip la nimeni, deci, nici la tine, evident. Sau mai ales la tine.
Sonya: Luci, dădeam doar un exemplu; nu înseamnă că tu procedezi astfel.
Lucian: Așa, deci... Păi, cu prima ocazie, poate o să țip totuși la tine!
Sonya: Poftim?!
Lucian: Doar ca să verific eficiența costumelor voastre.
Sonya: N-ai încredere în ceea ce ți-am spus? Vrei să mă verifici?
Lucian: Nu... Sonya, te rog! Doar nu m-ai și crezut! Ce-s nebun, să țip la tine?! Să fim serioși!
Sonya: Ah... Ești ciudat.
Lucian: Știu... Mi s-a mai spus.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Tot așa și la cinematograf, adică neplăcut. Nistor și Adela nu putură urmări în liniște filmul care rulase, unul destul de bun, judecând după titlu și distribuție; doar atât reușiseră să înțeleagă și să rețină din întreg filmul: titlul și distribuția. În rest... Dacă reușiseră să vadă vreo câteva secvențe, nici acelea întregi, era prea mult spus. Dacă la început cei din spatele lunganului păreau nemulțumiți și-i ceruseră să se aplece puțin, imediat ce-l recunoscuseră, începuse nebunia. Și mai greu se dovedi a părăsi cinematograful după terminarea filmului... Ce chin! Un chin continuu, până la ora 21.30, când se urcară rapid într-un taxi și ajunseră acasă la Adela; mai bine ar fi rămas acolo de la început. Stabiliră ca ziua următoare, duminică, să nu mai meargă nicăieri, să rămână în casă; părea o variantă mai acceptabilă, chiar și împreună cu soții Cristescu, părinții Adelei (aceștia erau doar doi). Bineînțeles, tot Nistor va veni la Adela, fiind fără body-guarzi...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Cercetări, cercetări, multe cercetări, cu multe rezultate importante pentru știință, în general... Iar cercetările lor erau binevenite, pentru că-i țineau ocupați, iar a fi ocupați însemna a evita să devină melancolici, gândindu-se fie la Terra, spre care se îndreptau (dar mai aveau foarte mult până a ajunge acolo), fie la Proxima, de care de abia se îndepărtaseră, dar chiar se îndepărtaseră. Și era bine să nu se gândească nici la una, nici la alta, deși era dificil să evite totuși; prin urmare, din când în când își aduceau aminte, dar încercau să nu se lase pradă în ghearele nemiloase ale melancoliei, ale tristeții. Și fiind împreună, reușeau să nu devină morocănoși.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Se părea că pentru tânărul comandant, ziua aceasta nu începuse chiar atât de bine cum i se păruse lui de dimineață, nu fusese tot timpul atât de norocos, asta putea înțelege după incidentul din fața Institutului, al cărui protagonist fusese chiar el, Lucian, deși fără voia lui. Iată-se acum în jeep, alături de director și profesor. Rușinat, își plecă privirea și capul; nu arăta întocmai demn de funcția pe care o primise seara trecută. Nu-l durea nimic, dar nu îndrăznea să spună un cuvânt. Își închipuia cum îl vor privi colegii lui, când îl vor vedea astfel; probabil că ei, ceilalți, arătau mult mai bine, nu ca el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Sonya: Așa-i mult mai bine.
Lucian: Desigur. Și arăți mult mai bine. Cu costumul ăla pe tine, nici nu-ți distingeam chipul. Doar după glas am reușit să te recunosc, să-mi dau seama că ești tu. E chiar atât de incomod costumul protector, de nu-l poți suporta pe tine?
Sonya: Nu chiar, dar nu mă simt bine încorsetată cu el; am impresia că aș fi privată de libertate. Mi-e mult mai bine fără el.
Lucian: Pricep. Deci, nu costumul e incomod, ci faptul că ești obligată să-l porți.
Sonya: Cam așa. De ce nu încerci să porți și tu un costum din ăsta câtva timp, să vezi cum e? Poate așa ai înțelege mai bine...
Lucian: Aș putea încerca, dar nu, mulțumesc, prefer să stau așa, fără.
Sonya: Păi, vezi... Ce bine e de tine, de voi; voi sunteți cu adevărat liberi, noi avem doar falsa impresie de libertate, când, de fapt, trăim mereu izolați de mediul extern, fie într-o lume artificială, fie în costume protectoare.
Lucian: Lasă, nu-i chiar atât de grav cum ți se pare. Dar cum, n-ați găsit o altă posibilitate de a supraviețui?
Sonya: Nu, pentru noi asta pare unica modalitate de supraviețuire.
Lucian: E bine că ați găsit totuși o soluție.
Sonya: Care nu pare deloc a fi cea mai potrivită.
Lucian: Totuși, e destul de bine. Dar să nu mai vorbim despre asta, dacă nu-ți convine subiectul și te indispune...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Totuși, din când în când, mai pe furiș, pe sub genele lungi, negre, întoarse, își ridica doar pentru câteva clipe albastrul ochilor spre el. Nesuferitul! Intenționat sau nu, tocmai în doar acele câteva clipe o fixa și el insistent cu ochii lui adânci, cu acea privire pătrunzătoare, ce-i dădea parcă fiori, intimitând-o, deși în adâncimea ochilor lui căprui putea zări doar multă blândețe și bunătate. În plus, avea un chip plăcut și indiscutabil, un suflet bun; înțelegea aceste lucruri din atitudinea lui. Don Juanul Institutului se afla alături de ea; dansa cu el. N-ar fi crezut vreodată că va avea această șansă, dar iată, va porni într-o misiune de lungă durată, împreună cu el. Inima îi ticăia ca un ceasornic mult prea grăbit, iar ea-și dădea seama că era pe cale să cadă în capcana pe care el, poate cu sau fără voia lui, părea a i-o întinde; de fapt, chiar căzuse, inevitabil, în ea. Cu voce tare însă, continua să-l refuze categoric, să-l respingă, deși sufletul îi șoptea neîncetat cu totul altceva; dar ea dorea să pară rece, distantă. Oare cât timp va reuși să se poarte astfel față de el? 13 ani i se părea cam prea mult... Oare va reuși să păstreze atâta timp această răceală între ei, care să-i despartă, deși, de fapt, parcă nu asta-și dorea? Contradictoriu și dificil, chiar și pentru un foarte bun psihiatru! Oare el avea habar de frământările ei? Sau nu?

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook