Amurg de toamnă

Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-aţâţă
jăraticul ascuns
sub vălul lor subţire de cenuşă.

O rază
ce vine-n goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.

O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.

E toamnă.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povara

Trecură ploi şi vânturi...

*

Pe fagul singuratic,
din poiana-ndepărtată –
o frunză solitară
printre golaşe ramuri.

*

Când primul fulg de nea
sosi în palma frunzei,
fiindu-i grea povara,
căzu cu fulgul în braţe
de ramuri mângâiată.

*

O rază aurie
zărind chircita frunză,
în care fulgul sta ascuns,
veni să o dezmierde.

Neaua înfiorată,
în căuşul frunzei gazdă,
se prefăcu în apă,
alunecând în iarba
în care frunza poposise.

*

Sosi din nou
rafala cea de gheaţă
ca frunza să o salte
spre a o purta în van
printre golaşe ramuri
de arbori adormiţi.

poezie de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mare

Viţe roşii,
viţe verzi sugrumă casele-n lăstari sălbatici
şi vânjoşi asemenea unor plopi ce-şi
strâng în braţe prada.
Soarele în răsărit de sânge-şi spală-n mare
lăncile, cu care a ucis în goană noaptea ca pe-o fiară.
Eu
stau pe ţărm şi sufletul mi-e dus de-acasa.
S-a pierdut pe-o cărăruire-n nesfârşit şi nu-şi gaseşte
drumul înapoi.

poezie celebră de Lucian Blaga (1919)
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar toamnă...

Am paşii mici, miros a toamnă,
N-am să mai vin, nu m-aştepta,
E - apus de ziuă în visare,
Mi - e inima o frunză grea.

E primăvara prea departe,
Va cade iarna peste noi,
Nu m-aştepta, calea-i întoarsă
Vom fi precum copacii goi...

Din gâdul meu, acum lumina
Îmi adânceşte umbrele,
Tresar din visele-mi deşarte,
Pe unde-ţi umblă vorbele?

Nu m-aştepta şi visu-mi iartă,
E greu să-ntind aripile,
E toamnă-n mine şi-altul pleacă,
Şterge-ţi închipuirile...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nimeri mijloacele. Ca să frângi în două o rază de lumină nu-ţi ajung puterile braţelor, nici puterile uzinelor de pe întreg globul, nici chiar toate puterile mecanice din univers. E suficient însă pentru aceasta - un strop de rouă.

aforism celebru de Lucian Blaga din Elanul insulei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om s-apleacă peste margine

M-aplec peste margine:
nu ştiu - e-a mării
ori a bietului gând?

Sufletul îmi cade în adânc
alunecând ca un inel
dintr-un deget slăbit de boală.
Vino sfârşit, aşterne cenuşă pe lucruri.
Nici o cărare nu mai e lungă,
nici o chemare nu mă alungă.
Vino sfârşit.

Pe coate încă o dată
mă mai ridic o şchioapă de la pământ
şi ascult.
Apă bate-ntr-un ţărm.
Altceva nimic, nimic,
nimic.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1922)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul tu mi-l citeşti

Ca o floare de cais
Rodul dulce se formează
Se adună al meu vis
Sufletul el îl filtrează

Seara te-am întâlnit
Erai cartea cu poveşti
Visul mi- ai îndeplinit
Sufletul tu mi-l citeşti

O petală a căzut
Ca o rază de lumină
Singura ea a crezut
Într-o iubire deplină

E o magie divină
Între suflet şi un trup
Iubirea este regină
Magia nu pot s-o rup

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu două degete muiate în apă poţi să stingi o lumânare. Închizând pleoapele, poţi stinge o rază de soare. Dar noapte nu se face. Căci noapte nici nu poate fi. Nici noaptea pământului, noaptea cea mare, nu e noapte, ci doar o umbră într-un univers de lumină.

citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de Fumed
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sezon turistic

Mie-mi place să-mi trag spuza
Şi de-aceea, scumpă doamnă,
O să vin numai la toamnă
Să văd cum îţi cade... frunza.

epigramă de Gheorghe Rădac (1 noiembrie 2010)
Adăugat de Gheorghe Rădac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor rătăcitor

Un pui de pasăre
Doarme sub aripa iernii,
Zăpada îl hrăneşte cu vise,
Vântul cu speranţe.

Gerul suflă în gheruţele
Gândurilor
Rătăcite-n uitare.

Iubita mea pictează
Pe-o coajă de pâine
O rază de soare
Scăldată în ceaşca
Oceanului planetar.

Mai târziu orizontul
Se va curba
Sub aripile zborului.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de toamnă

Nu te teme, nu te teme
Dacă iar mor crizanteme,

Dacă iarăşi pier în zare
Păsările cântătoare...

Nici nu plânge, nici nu plânge
Când rupi frunza şi vezi sânge,

Când rupi creanga şi prin creangă
Moartea zice din talangă...

Nu-ţi fă rană, nu-ţi fă rană
Din a toamnei grea dojană,

Nici nu spune, nici nu spune
Gândurilor să se-adune...

Veşnicia dacă şade
Frunza, însă, cade, cade...

Stelele din zeci şi sute
Se răresc şi se fac slute...

Sufletul se-nvârte-n sine
Poticnindu-se de ştime...

Luntrea lunecă pe apă
Iară apa sapă, sapă,

Sapă tot ce-i stă în cale
Şi te-acoperă de jale...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de toamnă

Nu te teme, nu te teme
Dacă iar mor crizanteme,

Dacă iarăşi pier în zare
Păsările cântătoare...

Nici nu plânge, nici nu plânge
Când rupi frunza şi vezi sânge,

Când rupi creanga şi prin creangă
Moartea zice din talangă...

Nu-ţi fă rană, nu-ţi fă rană
Din a toamnei grea dojană,

Nici nu spune, nici nu spune
Gândurilor să se-adune...

Veşnicia dacă şade
Frunza, însă, cade, cade...

Stelele din zeci şi sute
Se răresc şi se fac slute...

Sufletul se-nvârte-n sine
Poticnindu-se de ştime...

Luntrea lunecă pe apă
Iară apa sapă, sapă,

Sapă tot ce-i stă în cale
Şi te-acoperă de jale...

poezie celebră de Radu Stanca (1942)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză galbenă

Frunză galbenă pe ape,
Palidă prezenţa ta,
Vântul tremură, îndată
Către tine se lansa,

Noaptea prinsă în puzderii,
Bat alarme undeva,
În vâzdoage de cutremur
Clorofila-i săruta.

Printre spaţii de lumină,
Frunza toamnei, frunzulea,
Raza cerului senină
Altă soartă-i prevedea!

Frunză-mbrăţişată-n rouă,
Strop de viaţă semănat,
Pe cea rază amândouă
Vom renaşte altă dat'!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna vieţii

În toamna vieţii sunt frunza ce cade,
Acest ultim poet ce stă pe baricade
Iubind ca un nebun versul şi femeia,
Şi cuţitul ce taie cu nerv orhideea.

Iar totul îmi pare acum un Mordor,
Sunt sufletul trist şi mereu călator
La lăsarea serii neştiută de nimenea,
Sunt frunza ce cade, povara cea grea.

Poveşti apuse de viaţă sau dor,
În mine totul este un imens nor
Orhideea-i pe masă, printre suspine
Eu zac pe jos, şi cuţitul e-n mine!

poezie de Alex Dospian
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de pescăruş

Am înflorit...
în ziua întâlnirii tale
înălţam privirea
în braţele de curcubeu
şi mă purtai în primăveri
senine
stingând neliniştea
din sufletul meu.
Azi te privesc
în zbor de pescăruş
în amurgul serilor
de toamnă
vibrează clipa
în adieri de vânt
renaşti ca un fior
din zarea albastră.
Alerg spre tine
prin roua de cuvinte,
cuprind pământul
cu lumină
din palma ta fierbinte
ca o rază.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut o toamnă peste noi

A mai trecut o toamnă peste noi,
Bat clopotele-a dor şi-a despărţire
Şi am rămas mai singuri şi mai goi,
De-atâţia paşi pierduţi prin cimitire.

Prea multe aripi frânte timpuriu,
Prea multe inimi au uitat să bată
Şi ne-a rămas în sufletul pustiu,
Un gol şi-o lacrimă nemângâiată.

Prea multe întrebări ce n-au răspuns,
Prea multe visuri prematur ucise,
Mocnesc durut tăcerile-n ascuns
Iar vântul bate pe la porţi închise...

A-ngenuncheat şi frunza prin grădini,
Amurgul sângerează-a suferinţă,
Iar noi suntem mereu tot mai străini
Şi tot mai distanţaţi şi-n neputinţă.

A mai trecut o toamnă peste noi
Şi-n gând şoptim aceeaşi rugăciune:
Întoarce Doamne vremea înapoi
Şi-aşterne curcubeul peste lume!

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (noiembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula de sâmbătă

rază de rază după altă rază
născută pe geamul mur
dar
să ne axăm pe rechinul
de sticlă câştigat la tir cu puşca
în bâlciul unde ne-am întâlnit
erai fericită
am reuşit să nimeresc
ţinta piept
fără sâni fără mâini - eu mă credeam un cawboy
de genul lui john
wayne sau clint eastwood -
ai ales înotătorul încet de sticlă mată
nici razele soarelui nu trec
prin burta lucrată la mii de gra
de aia
nici nu pluteşte (?!) era într
- o sâmbătă oare
care deschidea beznele singurătăţii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cade câte-o frunză...

Mai cade câte-o frunză ruptă,
Din pomul şi aşa prea gol
Şi în căderea ei foşnită
Mor visele strânse în stol.

Mai cade câte-o frunză verde,
Copacul este întristat,
E-atât de gol că nu ai crede
C-a fost cândva cel mai bărbat.

Mai cade şi câte o creangă,
S-a rupt din uscăciunea ei,
Lăsând coroana prea beteagă,
Lăsând mai rare flori de tei.

Mai cade câte-o frunză udă,
Înlăcrimate dimineţi,
Vântul când trece nu ascultă
Povestea ei cu ochii beţi.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visătorul

Spânzurat de aer printre ramuri
se frământa în mătasa-i
un paianjen.
Raza lunii
l-a trezit din somn.
Ce se zbate? A visat că
raza lunii-i fir de-al lui şi
cearc-acuma să se urce
până-n ceruri, sus, pe-o rază.
Se tot zbate îndrăzneţul
şi s-azvârle.
Şi mi-e teamă
c-o să cadă - visătorul.

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1918)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visătorul

Spânzurat de aer printre ramuri
se frământă în mătasa-i
un păianjen.
Raza lunii
l-a trezit din somn.
Ce se zbate? A visat că
raza lunii-i fir de-al lui şi
cearc-acuma să se urce
până-n ceruri, sus, pe-o rază.
Se tot zbate îndrăzneţul
şi s-azvârle.
Şi mi-e teamă
c-o să cadă - visătorul.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se-apleca în şemineu o rază... (Sonet LXXXVII)

când se-apleca în şemineu o rază
prin munţii oblojiţi de nori şi ploaie
mă încolţeai iubito în puhoaie
de plete roşii ce-mi stăteau de pază
rupeai cu vântul oasele-mi greoaie
şi le-aruncai în ora de amiază;
curgeam încins prin tine ca-ntr-o oază
ce pielea în deşertu-ţi mi-o înmoaie
când din amonte-mi căutai căderea
în ochii tăi ca un izvor pustiu
îmi amorţeai şi aripa şi vrerea
ca mai apoi tăcând să nu mai ştiu
de ce frumoaso ţi-ai jertfit puterea
şi sufletul l-ai dăruit să fiu...

sonet de Ionuţ Popa (2 mai 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!