Lukas privea gânditor pe fereastră. Maşina, care îl ducea la birou, avea să sosească într-o oră. Îşi bea cafeaua în linişte. Privirile obosite îi alunecau de la geamul unde contempla grădina ce se trezea încet la viaţă, în interiorul încăperii. Se gândea la Celine.

Eugenia Johrend în Pas în doi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lukas şi-a comandat un cherry, iar Celine privea fascinată unul din prospectele pe care Lukas le adusese cu el. Entuziasmul o transportase cu gândul departe. Lukas era copleşit, iubea tot ceea ce însemna «Celine», îi iubea mâinile cu degetele subţiri ce răsfoiau catalogul şi privirea întrebătoare.

Eugenia Johrend în Pas în doi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineţile, Lukas se trezea înaintea Celinei şi o privea adormită lângă el, încerca să reconstituie noaptea care tocmai trecuse, orele care rămăseseră în urmă, nu înţelegea perfect că ceea ce trăise i se întâmplase lui, nimănui altcuiva. Nu era obişnuit cu astfel de gânduri, nu-şi petrecea timpul meditând la o noapte petrecută cu o femeie.

Eugenia Johrend în Pas în doi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orele calde, petrecute împreună cu Celine, erau pline de parfumul unui moment unic. De altfel, Lukas începuse să uite progresiv iubirile efemere de o noapte, lipsite de farmecul intimităţii emoţionale.

Eugenia Johrend în Pas în doi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lukas o redescoperea pe Celine. Se cunoştea bine, copilăriseră pe aceleaşi străzi, întâlnindu-se deseori în drumul spre sau de la şcoală. Privind-o, îşi amintea de fetiţa dulce, diafană, cu ochi zglobii şi pusă mereu pe şotii.

Eugenia Johrend în Pas în doi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Lukas i se părea că se număra printre puţinii norocoşi în viaţă, care au întâlnit cu adevărat dragostea, fericirea. Nimeni nu ştie exact unde se află, unde poţi găsi fericirea; eventual, afli, întâmplător drumul, dar cât timp rămâi constant pe acel drum?

Eugenia Johrend în Pas în doi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezită brusc din somn de zgomotul ropotelor de ploaie, Celine s-a îndreptat spre fereastră şi a dat perdeaua la o parte. "Încă o zi cu lacrimi" a oftat şi s-a strecurat din nou în pat.

Eugenia Johrend în Pas în doi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dată când s-au văzut a fost cu ocazia unei nunţi din oraşul lor, la care Celine era invitată ca domnişoară de onoare. Îmbrăcată cu o rochie simplă, de culoarea pudrei, cu părul lăsat în voie pe spate, în care se odihneau flori de câmp împletite într-o coroniţă şi cu ochii îmbujoraţi, părea coborâtă din tablourile lui Botticelli. I-a zâmbit când l-a zărit şi cu o mână, fluturând în aer, l-a salutat, iar când Lukas s-a apropiat şi a rugat-o să se aşeze la masă, lângă el, s-a încurcat, răspunzându-i, emoţionată, că acceptă bucuroasă să fie cavalerul ei la această nuntă. Plină de viaţă, atunci şi acum. Era fascinant! Adolescenta de ieri se transformase într-o veritabilă perlă, frumoasă şi proaspătă ca o briză.

Eugenia Johrend în Pas în doi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lukas era îndrăgostit de Celine la fel ca la început, îi iubea fiecare părticică din corp, senzuală şi plină de iniţiativă. Se maturizase atât de mult la acest capitol, ştia ce vrea, era bucuroasă când el o surprindea şoptindu-i la ureche în situaţiile cele mai nepotrivite, tot felul de propuneri obscene, pe care ea le aproba zâmbind lasciv, cu ochii jumătate închişi de plăcere, savura toate vorbele lui, îl lua de mână şi alergau, refugiindu-se într-un loc unde nu puteau fi decât ei doi. Experimentau actul iubirii în toate formele, la lumina zilei, sau în nopţile lungi, încărcate de patos. Erau fericiţi!

Eugenia Johrend în Pas în doi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lukas, un charmeur desăvârşit, cu părul şaten deschis, pieptănat pe spate, cu o înfăţişare clasică, îmbrăcat impecabil, era adorat de prietenele Celinei; ştia că aproape fiecare îşi dorea în secret să fie cel puţin o dată văzute în compania lui. Avea acea strălucire degajată discret de parfumul tinereţii lipsită de griji! Un exemplar de rasă, care iubea femeile, înconjurat de prieteni fideli şi nelipsit de la întâlnirile mondene.

Eugenia Johrend în Pas în doi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lukas descoperea acum acel ceva pe care mulţi alţii îl descoperiseră înaintea lui şi ca orice bărbat îndrăgostit, realiza că este, într-adevăr, o mare deosebire între a dori să te culci cu o femeie sau să adormi lângă o femeie, sunt două dorinţe diferite, două momente total opuse, care nu seamănă unul cu altul.

Eugenia Johrend în Pas în doi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest fenomen numit "Bărbat" era un mister pentru Celine. Totuşi, din discuţiile purtate cu prietenele ei şi din experienţele lor, ajunsese la concluzia că toţi sunt infideli notorii, nu se gândesc numai din când în când la sex, ci permanent, iar creierul lor nu reacţionează decât în situaţii extreme.

Eugenia Johrend în Pas în doi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spatele ei s-au auzit paşi şi s-a îndepărtat de vitrina luminată în faţa căreia se oprise şi visa cu ochii deschişi, fără să înregistreze nimic din obiectele ce se aflau în spatele geamului. Totul era infinit de trist. În jurul ei nu vedea decât chipul lui. "Lukas, mă despart greu de tine, numele tău este o melodie tristă în sufletul meu."

Eugenia Johrend în Pas în doi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezit cu foame

de viaţă în coşmarul toamnei
beau cafeaua rece în faţa
televizorului care ne spune
misterul ordonanţelor la energie
ţigara o aprind să ridic poluarea
mă gândesc să-mi anunţ vecinii
delatori prin vocaţie la colţul
blocului unde un bişon lasă
semne olfactive pentru căţele
cafeaua călâie mă înviorează încet

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o dată îl asigură pe tânărul său coleg informatician de sprijinul său în ceea ce privea aducerea la bordul navei albastre a acestor doi roboţi, cât şi a acestui computer, de care informaticianul susţinea că ar avea absolută nevoie, spunând că nu vor exista nici un fel de probleme cu domnul director dacă ziua următoare, la ora 12.00 fix se vor prezenta la dânsul în birou fără aceşti doi roboţi, încă neterminaţi. Acum, după ce aflase despre Lucian că ar fi preferatul directorului Institutului şi după ce acesta îl plimbase chiar cu maşina directorului prin oraş, apoi până acasă, nu avea absolut nici o îndoială că totul se va rezolva cu bine. Când coborâră, doamna Marilena Ristea îi aştepta cu masa pusă. Lucian însă refuză politicos, iar în cele din urmă se retrase. Mihai şi părinţii lui îl conduseră până la poartă, unde îl aştepta maşina albastră a directorului, acea superbă maşină nouă, elegantă, modernă, complet nepoluantă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul meu

Prietenul meu a venit aseară la mine,
Abia mai respira. Ce ai? l-am întrebat,
Ce e cu starea asta îngrozitoare?
S-a aşezat încet pe podea, cu faţa lui dumnezeiască,
Nu se mai ţinea pe picioare.
Ce s-a întâmplat? îl întrebam eu, ce s-a întâmplat?
Nu părea să mă mai cunoască.
Privea dincolo de mine şi atât,
I-am atins cămaşa, era udă de sânge,
Avea o rană strălucitoare la gât.
Nu plânge! i-am spus dintr-odată, nu plânge!
Deşi nu plângea. Privea dincolo de fereastră,
Era înspăimântător de frumos,
Dar nu mai avea nimic sub cămaşă,
Nimic din penajul lui fabulos,
Doar două cioturi însângerate,
Doar două răni din care sângele şiroia.
Unde-ţi sunt aripile? l-am întrebat
Unde-ţi sunt aripile? am urlat.

poezie de Mircea Florin Şandru din Faţa ascunsă (2010)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă mondenă

Singur.
Mii de ochi
care te privesc
te scrutează
te pândesc.

Fumezi
lacom
o mie de ţigări.

Eşti singur
în mijlocul încăperii
cu mii de ochi
care te dezbracă.

Bei
agitat
o mie de înghiţituri mici.

Şi o mie de ochi
te înghesuie
te încercuiesc.

Iar tu eşti singur
în mijlocul încăperii
şi strigi de o mie de ori:
"ÎMI DAŢI VOIE SĂ TREC?"

poezie de Gaetano Longo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă de gândire

Chiar acum îmi dau seama
că acel timp nu mai are timp,
deci nu mai există şi atunci,
tu eşti acum în interiorul meu,
cu o sete infinită,
dar plin de pace şi linişte.

Aş vrea să dureze o eternitate,
dar o clipă de fantezie
mi se deschide-n minte,
dar tot nimic nu apare
că el tot dispare,
zâmbetul ce e pentru mine
pasager luminos
în această viaţă necunoscută.

poezie de Eugenia Calancea (29 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cea mică asculta şi tăcea. Dară grădinarul, când intră în grădină, stătu în loc şi se miră. Apoi îşi închipui el că poate d-aia i se pare grădina mai frumoasă, unde nu intrase de mult într-însa. Peste câtva timp veni iarăşi o sărbătoare şi împăratul se duse la biserică iarăşi cu toată curtea lui. De astă dată fata cea mică se făcu bolnavă într-adins, rămase acasă şi se puse la fereastră. Argatul de al grădinărie scoase de astă dată nişte haine de argint, scutură frâul şi încălecă pe cal, carele venise cât ai clipi. Şi iarăşi încurcându-l prin grădină, o strică şi mai rău decât întâia oară şi iarăşi merse la biserică, făcu ca şi de-lalt rând şi se întoarse acasă, porunci calului să dreagă grădina, carele o făcu încă o dată mai frumoasă decât era. Fata împăratului cea mică privea de la fereastră şi tăcea. Îi spuseră surorile, îi spuse mumă-sa, îi spuse tată-său de tânărul cel mândru ce venise la biserică şi despre care nimeni nu ştia de unde era. Ea asculta şi tăcea.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dimineaţa

ploioasă îţi vine să bei
cafeaua amară ca o viaţă
sorbi atent fără să sufli
azi te-ai hotărâ să nu sufli
-n cafeaua amară
pe o vreme ploioasă
dintr-un martie marţian
mohorâtă vreme de primăvară
înghiţi încet şi simţi arsura
arsura care în
lătură e cafeaua de dimineaţă
nu-i simţi aroma pe vremea asta ploioasă
îţi vine să te trânteşti în pat
cu o carte
-n mână sau
alături de o femeie frumoasă
să treacă urâtul de afară

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii, această oglindă, această fereastră prin care privim interiorul corpului omenesc, trebuie larg deschisă să putem vedea prin ea tot, linişte, îngrijorare, teamă, sănătate, boală.

Elena Buznă în Marea horă a vântului (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!