
Drumul nu era foarte dificil, dar nici prea ușor. Oricum, nu întâlniseră în cale obstacole care să le îngreuneze urcarea, de aceea înaintau în voie, destul de repede. Dacă urcau în continuare în ritmul acesta, probabil că aveau să reușească să ajungă totuși până în vârf, înainte de înserare, dat fiind că, întâmplător, muntele pe care-l aleseseră nu era exagerat de înalt.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre înălțime, citate despre seară, citate despre ritm, citate despre obstacole sau citate despre munți
Citate similare

Înaintau, fără a se grăbi, sperând că vor găsi un alt drum, o altă cale spre ieșirea din această peșteră; de abia acum luau seama la aspectul ei interior... Avea galeriile foarte largi și înalte, deci, nu erau deloc nevoiți să se aplece în timp ce mergeau, ceea ce era în favoarea lor, altfel înaintarea le-ar fi fost cu mult îngreunată. Ca aspect, semăna mult cu peșterile din munții de pe Terra; lipseau, evident, orice urmă de vegetație, fie ea reprezentată doar de mușchi și licheni, cât și animalele sau umezeala specifică peșterilor, altfel era destul de frumos, de plăcut. Însă aspectul peșterii nu era prioritar în acel moment; nici nu-i atrăgea, nici nu-i impresiona, altceva interesându-i pe ei, anume cum să ajungă mai repede afară de acolo. Ce bine că totuși nu se aflau într-un loc strâmtorat, galeriile fiind înalte și largi, foarte spațioase.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre speologie, citate despre zoologie, citate despre timp, citate despre priorități, citate despre frumusețe, citate despre animale sau citate despre Pământ

Rămași din nou singuri, doar cei șapte tineri, își continuară, într-adevăr, activitatea începută ziua trecută, aceea de a vizita nava albastră. Iar cum "Pacifis" nu era deloc micuță, nu reușiră nici până în seara acelei zile s-o vadă pe toată, dar după 27 iunie aveau destul timp s-o tot vadă, s-o tot cunoască, deci, considerară că totuși, ceea ce văzuseră era suficient. Oricum, vizitaseră locurile mai importante, care chiar trebuiau cunoscute de toți membrii echipajului, nu doar de cei trei tineri care o construiseră; bineînțeles, pentru ei, "Pacifis" nu avea secrete. Parcă nici pentru tânărul informatician nu avea atât de multe, acesta reușind să le afle din informațiile de pe computer, pe care le studiase cu atenție.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tinerețe, citate despre început, citate despre zile, citate despre secrete, citate despre informații, citate despre informatică sau citate despre cunoaștere

Stela: Dar creier aveau aceste bizare creaturi?
Dick: Nu, nu aveau nici creier, deși erau ființe raționale, însă sistemul lor de gândire era cu totul altfel, foarte diferit, nu se asemăna deloc cu al nostru, nu aveau deci nici sistem nervos. Nici măcar oase nu aveau, deci erau lipsiți de sistemul osos, de cel muscular, ca și de inimă, vene, sânge și tot ceea ce noi cunoaștem drept fiind sistemul circulator. De altfel, aveau niște organe interne foarte ciudate și simple, care erau și ele total diferite de ale noastre. În plus, fiind transparenți, erau vizibile.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sânge, citate despre inimă, citate despre gânduri sau citate despre creier

Cercetări, cercetări, multe cercetări, cu multe rezultate importante pentru știință, în general... Iar cercetările lor erau binevenite, pentru că-i țineau ocupați, iar a fi ocupați însemna a evita să devină melancolici, gândindu-se fie la Terra, spre care se îndreptau (dar mai aveau foarte mult până a ajunge acolo), fie la Proxima, de care de abia se îndepărtaseră, dar chiar se îndepărtaseră. Și era bine să nu se gândească nici la una, nici la alta, deși era dificil să evite totuși; prin urmare, din când în când își aduceau aminte, dar încercau să nu se lase pradă în ghearele nemiloase ale melancoliei, ale tristeții. Și fiind împreună, reușeau să nu devină morocănoși.
citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre melancolie, citate despre cercetare, citate despre știință, citate despre tristețe sau citate despre devenire

Comandantul începu să scrie, cu mâna dreaptă. Încet; i se păru dificil. Acum i se părea mult mai ușor cu stânga, de parcă așa ar fi normal, să scrie cu mâna stângă. Enervant! El nu dorea să rămână stângaci! Se strădui; trebuia să reușească! Altfel cum?! Dură câtva până să aștearnă vreo câteva cuvinte; altădată s-ar fi mișcat mult mai repede, doar era un lucru absolut normal să scrie cu dreapta. Acum însă... Privi nemulțumit foița. Nici nu scrisese frumos, cum era el obișnuit. Nu erau ca mâzgălelile geografului, dar nici departe de acestea; hmm... Deloc convenabil!
citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre stângaci, citate despre nemulțumire, citate despre mâini, citate despre geografie, citate despre dorințe sau citate despre cuvinte
Chiar și înainte de accidentul catastrofal din sezonul premusonic de cățărat din 1996, creșterea numărului de expediții comerciale din ultimul deceniu era un subiect sensibil. Tradiționaliștii erau jigniți că cel mai înalt vârf era vândut unor parveniți - dintre care unii, dacă nu ar fi avut ajutorul ghizilor, probabil că de-abia ar fi reușit să ajungă pe un vârf modest precum Rainier. Everestul, strâmbau din nas puriștii, fusese degradat și profanat.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre numere, citate despre modestie, citate despre creștere, citate despre comerț, citate despre ajutor, citate despre accidente sau citate despre Everest
Dacă pierdem cu Ghana, al doilea meci, împotriva SUA, va fi foarte, foarte dificil. Dacă facem egal, va fi foarte dificil, iar dacă vom câștiga va fi dificil, oricum.
perlă de Marcelo Lippi
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma un week-end; întâiul pe care aveau să și-l petreacă nu acasă, ci la Institut, ocupându-se de ultimele pregătiri necesare misiunii, pe care nu le puteau neglija și mai aveau destul de multe de pus la punct; părea parcă imposibil să sfârșească la timp, chiar dacă magaziile și spațiile de depozitare ale navei albastre începeau să se umple în mod vizibil, în urma aducerii la bord a produselor nealimentare comandate și a unor "lucrușoare" personale aduse de acasă de cei șapte tineri; încă mai aveau de adus și vreo câteva asemenea "lucrușoare", ba chiar multicele (le era foarte greu să decidă pe care să le ia cu ei și la care să renunțe, pentru că, de fapt, nu prea doreau să renunțe la nici unele).
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre imposibilitate, citate despre albastru sau citate despre acasă

Nistor își ridică din nou privirea spre Adela. Până în acel moment, nici măcar nu remarcase cum era îmbrăcată. Era vară, era cald, nici un vânticel nu tulbura liniștea din jur... Evident, Adela, ca mai toate adolescentele de vârsta ei, era îmbrăcată modern, dar destul de sumar, provocator; și totuși, nu indecent. Nu i-ar fi permis tatăl ei, domnul Gigi Cristescu, un om destul de exigent, mai ales cu fiica lui. Dar era frumoasă, cu bluzica strâmtă, subțirică, ușor decoltată... Era înaltă și subțirică, dar nu prea subțirică; avea un trup de invidiat, sau doar așa i se părea lui Nistor, adică sublim! Și părul blond, lung, natural, parțial strâns la spate, ochii albaștri, cu mutrișoara ei de copilă... Cum să n-o placă? Era minunată! Fermecătoare... Dar el va pleca, ea va rămâne... Ce dificil! Chiar cu toată promisiunea ei că-l va aștepta.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vârstă, citate despre păr blond, citate despre păr, citate despre promisiuni, citate despre ochi albaștri, citate despre ochi sau citate despre invidie

Lucian mai rămase să discute câtva cu directorul; nu foarte mult, pentru că trebuia să ajungă și acasă, să se odihnească, dacă dorea ca ziua următoare să nu fie obosit și să nu cumva să întârzie, tocmai el, comandantul misiunii, deci, cel mai important membru al echipajului; chiar dacă el nu recunoștea acest amănunt, toți îl considerau astfel, deci, atenția tuturor se îndrepta, în primul rând, spre el. Iar având în vedere cum arăta el, felul în care se prezenta, cum putea oare să dezamăgească, să nu impresioneze în mod plăcut, să nu se impună, chiar și în fața președintelui țării? Deocamdată, fiind târziu, directorul, deși foarte preocupat de sosirea anunțată a președintelui, se oferi să-și conducă preferatul până acasă, însă acesta refuză, spunând că nu era singur Petre și Adi îl așteptau afară. Directorul constată astfel cu surprindere că preferatul său se înțelegea foarte bine cu body-guarzii care-i asigurau protecție, ceea ce era totuși normal, fiind vorba despre Lucian un tânăr simpatic și prietenos. Astfel se încheie acest sfârșit de săptămână, ultimul pe care cei șapte tineri aveau ocazia să-l petreacă acasă pe Terra nu acasă la ei, fiindcă ei fuseseră ambele zile la lucru, pe puntea principală a navei albastre...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țări, citate despre șefi, citate despre săptămâni, citate despre sfârșit, citate despre protejare sau citate despre protecție

Traian Simionescu și geograful cel înalt înaintau destul de anevoios, deși polițiștii și jandarmii le făcuseră un culoar spre ieșire, încercând să țină lumea în spatele lor. Oamenii nu erau necivilizați și nu încercau să agreseze forțele de ordine, nici verbal, nici în altă manieră, dar doreau să se afle cât mai aproape de oricare dintre membrii echipajului, deci, chiar și de Nistor; ar fi vrut să-l atingă, să-i ceară autografe. Întindeau mâini, foi, pixuri, scandând numele geografului. Impresionat, încercând să le zâmbească, Nistor chiar vru să împartă vreo câteva mâzgăleli indescifrabile tipice lui, dar directorul îl opri; nu aveau timp pentru așa ceva.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zâmbet, citate despre polițiști sau citate despre forță
Înainte
Cum să vă părăsesc? Și totuși va s-o fac
dar fără voia mea, vai, fără voie
cum se urcau împinse de mai rău
acele animale, cîte două
în arca monstruoasă a lui Noe
voi merge înainte neștiind
unde mă duc și către care drum
și nici o stea să-mi vină-n ajutor
nici de argint și nici de plumb
și înainte fum și-n urmă fum
sau nici atît
și o să las în urmă cîteva
cuvinte în zăpadă
cîteva zbîrcituri de sunete
pe care fără grabă, liniștit,
o să le șteargă vîntul.
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zoologie
- poezii despre sunet
- poezii despre plumb
- poezii despre cuvinte
- poezii despre argint
- poezii despre animale
- poezii despre ajutor

Era fie târziu în noapte, fie mult prea devreme dimineața, dar ce conta? Blondul nu putea dormi, nu-și găsea liniștea și nu era deloc plăcut. Decise deci să se deplaseze până în camera fiului său, iar dacă-l va găsi treaz, să discute cu el, să-l asculte; aveau ce vorbi amândoi. Asta doar în cazul în care fiul său va mai dori să vorbească cu el, după ce-l tratase cu atâta indiferență... Ieși totuși din dormitor, străduindu-se să nu provoace zgomote prea mari (oricum acestea erau acoperite de tunete) și urcă spre camera fiului său. Intră ușor și se apropie de patul pe care era întins Lucian. Dormea sau nu? Blondul nu reușea să-și dea seama.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre somn, citate despre noapte, citate despre indiferență sau citate despre dimineață

După un timp, el și Adela se așezaseră pe o bancă. În apropiere, niște puștani jucau fotbal. Foarte probabil intenționat, unul dintre copilași trase cu mingea direct spre lungan; fiind o țintă destul de ușoară, evident, îl nimeri. Acestuia îi zbură rapid șapca de pe cap. Se ridică să și-o ia, dar imediat se trezi trântit de băiețeii zgomotoși, care-l recunoscuseră; n-avea parte de liniște, de singurătate, de timp doar pentru el și Adela. Și nu era vorba că l-ar fi deranjat oamenii, dar parcă dorea să fie doar cu Adela. Totuși, de copii reuși să scape ușor, împărțindu-le dulciuri; dulciurile sale... Stocul i se sfârșise; trebuia să-și cumpere urgent altele. Îi rugase pe băieți să nu spună nimănui că-l văzuseră, să nu provoace larmă în jurul lui.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre dulciuri, citate despre viteză, citate despre singurătate, citate despre fotbal sau citate despre copilărie

În interiorul navei însă, lucrurile stăteau cu totul altfel. Aici, situația era "roză", deci, temperatura, mai mult decât plăcută și mereu constantă, nu ridica probleme celor aflați pe puntea principală, la acea oră, cei trei băieți, care intraseră, urcând rapid treptele ce duceau spre intrarea în navă. În așteptarea "inspectorilor", își revăzură nava, așa cum le indicase directorul, deși, știind că totul era în bună stare, efectuaseră mai superficial această nouă verificare. Totuși, controlară din nou toată aparatura navei aflate în stadiul de pregătire pentru o asemenea călătorie îndepărtată, bineînțeles, controlând de data aceasta mai în fugă totul. Erau foarte siguri că nu uitaseră nimic și că totul era perfect pe acolo sau prin orice altă parte a navei lor. Totuși, nu doreau să aibă nici o surpriză neplăcută, după cum nu aveau intenția să se expună nici unui risc, tocmai de aceea revăzură totul. Terminară însă destul de repede.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trandafiri, citate despre temperatură, citate despre surprize neplăcute, citate despre surprize, citate despre superficialitate, citate despre roz sau citate despre perfecțiune

Victorioasă, Lia porni voioasă înainte, cercetând totul cu atenție. Lucian o urmă prudent, nemulțumit de faptul că totuși se lăsase ușor convins de ea, deși era și el curios în privința acestei peșteri, nu putea nega acest lucru. Pe măsură ce înaintau, întunericul devenea din ce în ce mai greu de pătruns cu privirea, iar ei de abia distingeau ce era în jurul lor, însă puteau fi siguri că nu erau în pericol.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre întuneric, citate despre victorie, citate despre prudență sau citate despre pericole

Cu plicul în mână, Adela se ridică și ea de pe bancă. De emoție, nici nu sesiză că uitase acolo invitația pe care i-o dăduse lunganul; o adiere ușoară de vară o doborî pe jos și o îndepărtă. Dacă ar fi observat că n-o mai are și i-ar fi cerut alta, Nis i-ar fi dat; așa însă, adolescenta rămase fără invitație; era foarte puțin probabil ca ea și părinții ei să reușească să intre în Institut astfel, fără invitație, în ziua lansării. Dar nici lunganul, nici Adela nu băgară de seamă că adolescenta bălaie pierduse invitația.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre adolescență

Cupola transparentă se zărea într-adevăr, deși era destul de îndepărtată. Depășea cu mult în înălțime acel vârf muntos pe care-l urcaseră ei și nu se putea zări de unde începe și unde se termină, sau încotro se îndreaptă. Fiind transparentă, sub ea se puteau observa, deși minuscule, multe dintre clădirile orașului artificial. Nu le puteau recunoaște, fiindcă se distingeau cu greu, oricât de înalte ar fi fost ele. Rămaseră acolo, nemișcați, privind fascinați peisajul ce li se înfățișa înaintea ochilor. Deși se aflau la o altitudine apreciabilă, iar atmosfera era incoloră, temperatura aerului era la fel ca și pe suprafața planetei, neschimbată, destul de plăcută și nu adia nici cel mai mic vânt, nu se auzea nici un fel de zgomot, nici cel mai neînsemnat.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vânt, citate despre planete, citate despre peisaje, citate despre oraș sau citate despre aer

Planeta Proxima trezise de multă vreme interesul oamenilor de știință de pe Terra, dar nu avuseseră încă prilejul să o studieze îndeajuns. Orgoliul nu-i lăsa să renunțe și ca întotdeauna, orgoliul ieșea învingător. Așa se ajunsese să se organizeze acest zbor spațial, iar organizatorii lui aveau deplină încredere în cei șapte tineri astronauți pe care îi aleseseră să facă parte din e-chipaj, fiind convinși că vor reuși să ducă totul cu bine până la capăt, deoarece, după cum s-a văzut, cu toții erau niște tineri ambițioși, capabili, inteligenți, cu simțul răspunderii.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zborul spațial, citate despre zbor, citate despre încredere, citate despre simțuri sau citate despre responsabilitate

Muma zmeului făcu ce făcu și trecu muntele, cățărându-se din colț în colț, și, să te ții după dânșii! Văzând Ileana Simziana că iară era să-i ajungă, spuse neguțătorului; iară acesta, după ce se înțelese cu calul, scoase din urechea lui cea dreaptă o perie și o aruncă înapoi. Îndată se făcu o pădure mare și deasă, de nu putea să treacă prin ea nici pui de fiară. Muma zmeului roase din copaci, se agăță de ramure, sări din vârf în vârf, se strecură, și tot după dânșii, alergând ca un vârtej! Dacă văzură că și de astă dată îmblă să-i ajungă, fata împăratului întrebă iară pe cal ce să facă, și acesta îi zise să ia inelul de logodnă ce se află în degetul Ileanei Simzianei și să-l arunce înapoi. Cum aruncă inelul, se făcu un zid de cremene până la cer. Muma zmeului, daca văzu că nu se poate urca pe dânsul și să treacă dincolo, nici să roază din acest zid, nu mai putea de ciudă, și cum era de cătrănită și amărâtă, se urcă și ajunse cu gura la gaura ce lăsase inelul să rămână, și suflă văpaie din gura ei cea spurcată cale de trei ceasuri ca să-i ajungă și să-i pârjolească, dară ei se așezară jos la rădăcina zidului și nu le păsa nimic de focul zmeoaicei.
Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele: