Omul este fericit când poate realiza ceea ce prin natura sa este destinat să realizeze, iar acest lucru înseamnă, dincolo de determinările exterioare, să-şi îndeplinească datoria prescrisă de imperativul raţiunii. Esenţa fericirii este determinată însă de natura actului specific omului în calitate de om, act de natură pur spirituală, constând în activitatea sufletului "conformă cu raţiunea sau nu lipsită de raţiune", îndeplinit la superlativ de omul desăvârşit din punct de vedere intelectual şi moral. Dacă contingenţa ţine de neputinţa formei de a domina materia, omului îi este dat, pentru a realiza în el însuşi perfecţiunea, să ordoneze lumea, nu să o nege în favoarea altei lumi.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Religia formală este necesară în acest moment al evoluţiei omului dintr-un singur motiv: frica. Dacă se spune că fără religie ar fi anarhie, este adevărat doar din acest punct de vedere. Cât timp omul este posedat de frică, se comportă violent, şi în acest context, evident că este nevoie de bici – pedeapsa "divină" şi legală - pentru a-l ţine sub control. Din momentul în care omul devine conştient, se eliberează automat de toate condiţionările care îl ţin în întuneric şi implicit, de frică. Când acest lucru este realizat, omul înţelege instant că totul este pentru el şi în favoarea sa, şi că nu are nevoie nici de pastor şi nici de bici pentru a trăi. În acea clipă ar realiza ceva extrem de important: ar înţelege că nu el are nevoie de religia formală, ci că de fapt, religia formala are nevoie de el pentru a menţine lucrurile în mişcare şi pentru a păstra paradigma pe care ea însăşi a creat-o. Fără contribuţia inconştientă a omului, această paradigmă, bazată în totalitate pe frică şi pe manipulare, ar cădea precum un castel de nisip.

Paul Avram în Detox sufletesc - religia formală
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre organele omului, mai presus de toate este raţiunea, iar omul nu poate, nu trebuie să renunţe la ea, căci viaţa lumii e lucrarea oamenilor călăuziţi de raţiune. Buna înţelegere a oamenilor se va realiza nu prin refuzul raţiunii, ci prin recunoaşterea de către toţi a legilor ei.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lâna de Aur este ceva ce aparţine omului, pentru care este infinit de preţioasă. Acest ceva a fost despărţit de om în timpuri străvechi, iar redobândirea sa este legată de invingerea unor forţe înspăimântătoare. Aşa stau lucrurile cu elemntul veşnic din sufletul omului: El aparţine omului. Dar omul se află separat de elemntul veşnic. Natura sa inferioară îl separă de el. Numai dacă o învinge, dacă o adoarme, omul poate să dobândească iarăşi ceea ce este veşnic.

Rudolf Steiner în Creştinismul ca fapt mistic şi misteriile Antichităţii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este constituit din două părţi: esenţă şi personalitate. Esenţa omului este ceea ce este el. Per­sonalitatea omului este "ceea ce nu este el". "Ceea ce nu este el" înseamnă: ceea ce este venit din afară, ceea ce a învăţat, sau ceea ce reflectă toate urmele impresiilor exterioare lăsate în memorie şi în senzaţii, toate cuvin­tele şi toate mişcările care i-au fost inoculate, toate aceste sentimente create prin imitaţie, toate acestea "care nu sunt el", toate alcătuiesc personalitatea.

P.D. Ouspensky în Fragment dintr-o învăţătură necunoscută
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii mici sunt fericiţi în mod natural; aceasta este natura lor. Natura soarelui este să strălucească, natura stelelor să lumineze. Iar natura omului constă în a-şi realiza visele, dându-le o formă fizică, fără nici un efort şi cu cea mai mare uşurinţă.

Deepak Chopra în Cele şapte legi spirituale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este tragic datorită naturii sale ambivalente, care îl face să aparţină celor două universuri şi să nu se mulţumească doar cu unul din ele. În spatele omului natural (şi includ sub această denumire omul social) se ascunde un altul, pe care îl voi numi transcendental. Acest om transcendental este omul interior, a cărui existenţă se situează în afara obiectivării. Lui îi aparţine tot ceea ce, în fiinţă, n-a fost aruncat la periferie, tot ceea ce nu este alienat sau determinat în exterior; tot ceea ce este, în el, un simptom al apartenenţei sale la împărăţia libertăţii. E inexact şi convenţional să numim aceasta natura omului, chiar adăugând epitetul corectiv "superioară", căci libertatea nu este "natura", spiritul nu este natura, e o realitate de o altă specie... Omul transcendental se situează în afara distincţiei subiect-obiect.

citat clasic din Nikolai Berdiaev
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata natură, esenţa sufletului este valoroasă, merită aprecierea iubirii, nu pentru că îi dă ceva, nu pentru că se adaugă ei, nu pentru că o eliberează, ci întrucât este frumoasă. Valoarea sa constă în frumuseţea şi perfecţiunea ei. Adevărul său este valoarea sa, iar acest adevăr este esenţa întregii frumuseţi. Frumuseţea formei se dovedeşte a fi această transparenţă către adevărata natură. Cu cât mai mult o formă manifestă exprimă şi întrupează adevărata natură cu trăsăturile sale atemporale, cu atât mai mult ochii sufletului observă că este frumoasă. Frumuseţea este reflecţia adevărului, şi este cea din urmă şi autentică natură. Iar dimensiunea naturii autentice este cea care relevă că această frumuseţe esenţială este cea a unei iubiri divine.

citat din Hameed Ali
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este cea mai mare greşeală a naturii, pentru că este cea mai agresivă fiinţă din natură şi cea care distruge cel mai mult natura. Dacă omul nu este atent, natura îşi va repara greşeala...

aforism de George Budoi din Omul şi umanitatea în aforisme şi epigrame (23 septembrie 2006)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce este propriu fiecărui lucru, este din fire cel mai bun şi mai plăcut acestuia – pentru fiinţele umane, de aceea, viaţa conformă cu raţiunea este cea mai bună şi mai plăcută, de vreme ce raţiunea mai mult decât orice altceva este omenească. Astfel de viaţă, prin urmare, este totodată şi cea mai fericită.

Aristotel în Etica nicomahică
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul poate să-şi realizeze esenţa doar atunci când o realizează obiectual, adică atunci când prin "forţele sale esenţiale" produce o lume exterioară, materială, obiectuală, în crearea căreia el există cu adevărat. Crearea practică a unei lumi de obiecte, prelucrarea naturii neorganice este autoafirmarea omului ca fiinţă generică conştientă. În această activitate omul se manifestă conform genului său, ca fiinţă umană, spre deosebire de plante, animale şi lumea anorganică.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am cerceta mai bine natura omului, poate că noi am fi mai aproape de adevăr! Căci, în fine, ce este omul? Ce este viaţa? Omul este o ţărână şi viaţa un vânt. El trăieşte o zi. Pentru ce să trăiască în necazuri?

Dimitrie Bolintineanu în Elena
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă dacă prin umanism se înţelege în general strădania ca omul să devină liber prin omenescul lui şi să-şi afle în aceasta demnitatea, atunci umanismul este diferit în funcţie de concepţia despe "libertatea" şi "natura" omului.

Martin Heidegger în Scrisoare despre "umanism" (1946)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred in ratiune

Cred în raţiune pentru că noi
Dintotdeauna am crezut în raţiune
Cred în raţiune pentru că omul
Are un creier şi o minte trează.

Când omul încă nu era
În Univers domnea raţiunea
Şi singurul care a influenţat-o
A fost omul.

El a descoperit paradoxul cunoaşterii
Cunoaştere ce înseamnă progres,
Cunoaştere ce înseamnă distrugere,
Şi-a uitat că a dereglat echilibrul raţiunii

Cred totuşi în raţiune
Căci orice egoist vrea să trăiască,
Şi raţiunea va domni iar
În Univers.

poezie de Leonard Sandor
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşterea italiană, unde omul este situat în centrul universului, este eretică din punct de vedere creştin. Autonomizarea puterii omului este în sine demonică. Părerea mea este că omul este cel mai semnificativ, de fapt, singurul care este om, este homo religiosus.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginaţia. Aceasta este partea cea mai înşelătoare din om, maestra eroarei şi a falsului, şi cu atât mai vicleană cu cât nu este întotdeauna, căci ea ar fi regula infailibilă a adevărului, dacă ar fi regula infailibilă a minciunii. Dar fiind cel mai adesea falsă, ea nu face niciodată dovada calităţii sale, marcând la fel adevărul şi minciuna. Această superbă putere, duşmana raţiunii, căreia îi place să domine şi să controleze raţiunea, pentru a -si arăta forţa în toate lucrurile creează omului a doua sa natură. Omul este deci atât de fericit alcătuit că nu are nici un principiu al adevărului, având în schimb excelente principii ale falsului. Dar cea mai puternică sursă de erori este războiul între simţuri şi raţiune.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Activitatea vieţii se manifestă prin iubire. Omul nu poate spori iubirea din sine, pentru că iubirea este esenţa vieţii înseşi. Omul poate numai să distrugă piedicile din calea manifestării iubirii. În asta constă viaţa omului, iar eforturile lui trebuie îndreptate în această direcţie.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există credinţa că omul, prin acţiunile sale, modifică natura. Într-un anume fel, aşa şi este. Nu trebuie însă pierdut din vedere faptul că omul, ca şi celelalte vieţuitoare care populează această planetă, face parte din natură, formând împreună cu ea un tot unitar. Din această perspectivă, natura, prin intermediul celui mai de seamă reprezentant al ei, se modifică singură, ca să folosesc un eufemism. Sau, mai pe şleau spus, se duce de râpă cu bună ştiinţă.

Mihail Mataringa (23 decembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura funcţie a minţii este de a diviza la nesfârşit. Rolul inimii este de a vedea ceea ce uneşte, lucru de care mintea nu este deloc capabilă. Mintea nu poate să înţeleagă ceea ce se află dincolo de cuvinte; ea poate să înţeleagă numai ceea ce este corect din punct de vedere lingvistic, ceea ce este corect din punct de vedere logic. Ea nu este preocupată de existenţă, de viaţă, de realitate. Mintea este, ea însăşi, o ficţiune. Poţi trăi şi fără minte. Însă nu poţi trăi fără inimă. Şi cu cât existenţa ta este mai profundă, cu atât este şi inima ta mai implicată.

Osho în Viaţa este aici şi acum
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar în ce constă deci esenţa omului, despre care el este conştient, sau ce constituie genul, autenticul omenesc din om? Raţiunea, voinţa, inima. Pentru desăvârşirea omului se cere putere de gândire, putere de voinţă, puterea inimii. Puterea gândirii este lumea cunoaşterii, puterea voinţei - energia caracterului, puterea inimii – iubirea. Raţiune, iubire, putere de voinţă sunt lucruri desăvârşite, sunt cele mai înalte puteri, sunt esenţa absolută a omului ca om şi scopul existenţei sale.

Ludwig Feuerbach în Esenţa Creştinismului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul sau oratorul nu poate săvârşi ceea ce săvârşeşte eroul, el poate doar să admire, să iubească şi să se bucure prin intermediul eroului. Totuşi, poetul nu e mai puţin fericit; căci eroul este, ca să spunem aşa, natura sa mai bună, de care e îndrăgostit şi-n care se desfată pentru că nu mai este el însuşi, şi iubirea sa poate fi admiraţie... El îşi urmează chemarea inimii, iar când a aflat ceea ce căuta, rătăceşte pe la uşa fiecăruia cu cântecul ori cu povestea sa, pentru ca toţi să-l admire pe erou precum el însuşi şi toţi să fie mândri de erou, asemeni lui... Dacă rămâne astfel fidel iubirii sale, dacă înfruntă zi şi noapte acea viclenie a uitării care l-ar îndepărta de erou, atunci poetul şi-a desăvârşit opera, s-a alăturat eroului care l-a iubit şi el întocmai, căci poetul este natura mai bună a eroului, neputincioasă, într-adevăr, ca orice amintire, dar simultan transfigurată, ca orice amintire.

Kierkegaard în Frică şi cutremur
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!