Poetul sau oratorul nu poate săvârși ceea ce săvârșește eroul, el poate doar să admire, să iubească și să se bucure prin intermediul eroului. Totuși, poetul ...
Poetul sau oratorul nu poate săvârși ceea ce săvârșește eroul, el poate doar să admire, să iubească și să se bucure prin intermediul eroului. Totuși, poetul nu e mai puțin fericit; căci eroul este, ca să spunem așa, natura sa mai bună, de care e îndrăgostit și-n care se desfată pentru că nu mai este el însuși, și iubirea sa poate fi admirație... El își urmează chemarea inimii, iar când a aflat ceea ce căuta, rătăcește pe la ușa fiecăruia cu cântecul ori cu povestea sa, pentru ca toți să-l admire pe erou precum el însuși și toți să fie mândri de erou, asemeni lui... Dacă rămâne astfel fidel iubirii sale, dacă înfruntă zi și noapte acea viclenie a uitării care l-ar îndepărta de erou, atunci poetul și-a desăvârșit opera, s-a alăturat eroului care l-a iubit și el întocmai, căci poetul este natura mai bună a eroului, neputincioasă, într-adevăr, ca orice amintire, dar simultan transfigurată, ca orice amintire.
Kierkegaard în Frică și cutremur
Adăugat de Simona Enache

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.