Fotosinteză

Dacă ar fi să expiri oxigen
cu toate plantele luate împreună
pe gura arhaică a fotosintezei,
pământul întreg ar mirosi a ozon.

Aşa se întâmplă înainte să plouă,
când trece în marş picătura rebelă
iar colbul intrus sare în lături.

poezie de Andrei Langa
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

stratul de ozon

Stratul de ozon este o concentrare subţire de molecule de oxigen, fiecare formată din o combinaţie de trei atomi de oxigen, care străbate stratosfera şi filtrează o parte din radiaţia ultravioletă a Soarelui, care altfel ar atinge suprafaţa Pământului.

definiţie de Kenneth Owen
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gaura neagră

Înainte de toate vor dispărea oamenii
(orbii vor fi ultimii în a pleca de aici),
apoi celelalte vietăţi şi lucruri
se vor face fărâme
şi pe toate luate la un loc
le va înghiţi spaţiul, mai exact
Gaura neagră a galaxiei care ne vine.

Ne vom regăsi dincolo de viitură
(orbii fiind ultimii în a ajunge acolo),
unde lucrurile îşi vor recăpăta formele,
iar fiecare om şi orice vietate
îşi va reface trupul, ca un puzzle,
ele însă nu vor avea vreun conţinut
şi vor rămâne pe veci fără mormânt.

poezie de Andrei Langa
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sheldon: Ştiu că eşti acolo. Te aud cum metabolizezi oxigen şi cum expiri dioxid de carbon.

replică din filmul serial Teoria Big Bangului
Adăugat de Adriana Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ozon. Triumviratul atomilor de oxigen.

aforism de Cornel Stelian Popa (12 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lipsa de oxigen, ca şi excesul de ozon, sufocă!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă în mine

Plouă în mine, mai mult decât ştii,
mă plouă rostiri, cuvinte curate,
sculptată în ceaţă,
mi-este ruga să vii,
pe frunte mă plouă, iubire...
păcate.
Mă plouă cărarea ce-mi ştie suspinul,
nerăspunsuri din taină,
la întrebări tot mai multe,
pe trup din cişmea,
ne plouă destinul,
când lumi amintire se-aşează
s-asculte.
Mă plouă o viaţă, mă plouă un cânt,
îmi plouă pământul,
colindul aiurea,
mă plouă cu îngeri,
cu frunze de vânt,
mă plouă şi macii...
dar mă iartă pădurea.
Mă plouă oraşul, cu paşi...
că nu treci,
mă plouă cu oameni, mă plouă dureri,
fâşii de întuneric, mă plouă...
sunt reci,
în amurgul adânc,
mă plouă tăceri.

poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când e sare, nu e făină, când e făină, nu e sare, şi când le împreună pe toate, iese apa în vatra focului.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne plouă, iubite

Plouă, iubite, ne plouă amar pe file pătate, pe filele rupte, mai avem doar coperţi din întregul jurnal...
Plouă aici şi plouă oriunde... am fugi, am zbura, mă tem că nu ne vom putea ascunde de ploi, de ură, blestem... ne plouă, iubite, în inimi şi-n carte... scrisă ieri dar citită de veacuri, plouată şi ea înainte de moarte, umpluse cu lacrimi o mie de lacuri. Ne plouă, iubite, cu nebuni şi cu regi, inundat mi-e castelul
şi mă rog în zadar, căci tot ce ei leagă, tu cum să dezlegi?...
Ne plouă, iubite... ecou dintr-un nor ne spune-o poveste de seară; îmi plouă pe umeri, pe stele, pe dor,
în ochi îmi suspină o Lună amară...
Ne plouă în suflet şi în calendar, ne plouă cu clipe şi viaţa ne trece, îmi plouă, iubite,

pe vers şi pe NOI...
mi-e toamnă, mi-e negru şi rece...
Ne plouă, iubite, pe ploi...

poezie de Adriana Szabo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deodată, înainte de începerea spectacolului, sunetul care îţi taie respiraţia: fâşşşşş... se trage cortina. Noi, actorii, ne ştim unii pe alţii, dar spectatorii nu. Suntem un singur suflet. Iar când există un schimb de suflete, între actori şi spectatori, se întâmplă ceva: e emoţia. Inspiri- expiri, inspiri-expiri. Asta e teatrul. Asta înseamnă că Dumnezeu s-a pogorât peste noi.

citat celebru din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Când plouă lin în primăvară,
Toţi zic: "Să dea Domnul, să dea!"
Şi tu te culci pe prisp-afară,
Mai vezi pe cer şi câte-o stea...

E cald şi ploaia răcoroasă
Ozon în aerul curat
În urmă-i lasă; drăgăstoasă
Natura toată-i un pupat.

Se pupă corbi, de bucurie
Că au scăpat de iarna grea;
Se pup brabeţi cu gălăgie,
Şi iată şi o rândunea...

Şi-o barză... calcă cu măsură
Cu pasul grav, explorator,
se plimbă chiar prin bătătură
Cu aerul nepăsător.

Când plouă toate germinează;
Pământul liber de zăpezi,
Spălat de ploi se decorează
Cu mii de mii de muguri verzi...

În ţarini grâul încolţeşte,
În dealuri via o dezgrop;
De ploaie tot se-nveseleşte,
Pe ori ce frunză e un strop.

Şi soarele o caldă rază
Trimite pe furiş prin nori;
Iar flori şi păsări ca să-l vază
Se-nalţă, zboară către zori.

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este o singură liră, a lui Apollon, deşi fiecare poet o trece în inventarul său, împreună cu rufăria, dacă se întâmplă s-o aibă.

aforism celebru de Nicolae Iorga din Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă...

dacă ţii un singur grăunte de nisip în ochi
şi te ustură Pământul întreg

dacă un strop de ploaie sfârşeşte în ochiul tău
şi acolo simţi cum încape Oceanul

dacă te cuibăreşti într-un fulg de nea
şi găseşti amintirea şederii tale în pântecele mamii

dacă îndemnul te ajunge doar din gura lupului
şi nu cauţi cheile, cifrul sentimentelor -

înseamnă că eşti
de stirpe dacă

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept când vine toamna

Te-aştept când vine toamna şi plouă a potopire,
În anotimpul veşted, barbar, diluvian,
Când plouă a nefiinţă, când plouă a prorocire,
Când plouă ca să rupă pământul de ocean,

Te-aştept când vine toamna şi plouă a nimicire,
Când nu se mai distinge prezentul de-amintiri,
Când digurile lumii se surpă cu furie,
Când nu mai poate lumea de-atâtea despărţiri!

Te-aştept când vine toamna şi plouă a despărţire,
Când nuferii se-neacă într-un secol plumburiu,
Când nu se mai distinge nici ura de iubire,
Te-aştept pe un munte toamna, în noiembrie, târziu...

poezie de Marian Florentin Ursu (9 august 2018)
Adăugat de Marian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea e doar "corpul-minte în care crezi că eşti", e forma, dar poate o formă de sare să reziste apei? AŞADAR, CUM E DESPRINSĂ O PICĂTURĂ DE OCEAN? CUM DECELEZI ASTA? Credem fals că existăm noi în afara oceanului şi oceanul, dar nu vedem că Dumnezeu, Sinele este deja TOTUL DIN ÎNTREG şi picătura pe care crezi că o eşti nu poate exista în afara oceanului. Credem că suntem noi şi Oceanul. Nu vedem că picătura nu poate fi altundeva decât în ocean. În fapt, noi suntem oceanul. Mintea ne-a schilodit şi ne-a făcut imaginea unei picături şi credem condiţionarea asta. DACĂ PICĂTURA E DEJA ÎN OCEAN CUM ar putea sa fie decelată? MAI PUTEM VORBI DE DUALITATEA PICĂTURĂ-OCEAN? Sau de faptul că în esenţă nu există nici o picătură, doar Sinele, Oceanul. Dumnezeu este real, picătura era doar în imaginaţia ta. Tu nu ai un trup. Acest vis este doar visat în tine, cel infinit. Până nu ai învăţat "eu"-l de cine ai fost tu desprinsă? Doar gândul se crede separat, dar în ocean separarea apei nu există.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oasele voastre

Voi evita pământul proaspăt săpat,
pentru ca să nu-i pătrund adâncurile şi să ating
pâlcurile de oase care nu sunt ale voastre.

Voi evita pământul umed, aşa cum m-aş fi ferit
de păşunile păscute de întuneric.

O să mă apropii de marginea apelor
şi o să stau la uşa ascunsă a înserării,
departe de drumurile ce duc în toate părţile.

Ca mâine, însă, trebuie să plec
şi din nou îmi voi pune scutul turtit.

Pe aici au mers melcii cu pas argintiu,
pe acolo au trecut fraţii-raci,
târându-şi trupurile trunchiate.

Eu pe unde să o apuc acum,
ca să pot reveni la oasele voastre?

poezie de Andrei Langa
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cîntecul ploaiei

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă.
Cu ploaia ce cade, m-apasă
Durerea cea veche, cea nouă...
Afară e trist ca şi-n casă, -
Plouă, plouă.

Plouă, plouă... -
Plouă cît poate să plouă...
Zadarnic vor cîntece clare
Ca florile umezi de rouă
Cei vecinic scutiţi de-ntristare... -
Plouă, plouă.

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Fiinţa mea şi simţirea
Sufăr şi plîng amîndouă...
Viaţa-şi urmează-ndîrjirea...
Plouă, plouă.

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Rapănă-n geamuri ca-n tobe...
Spintecă inima-n două
Cîntecul ploaiei de cobe... -
Plouă, plouă... -

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă plouă

Mă plouă dincolo de visul vieţii,
mă plouă cu tine,
culoare din ploi,
ridică-mi de poţi cortinele ceţii,
şi lasă-mi să plouă o ploaie
de joi!

Îmi lasă să plouă pădurea
pe mine
şi gândul, iubito, îmbibat doar de noi,
să simt gustul holdei sub coaja
de pâine,
să fim doar iubire, iubind
amândoi!

Ne plouă trecutul cu clipe
uitate,
ne plouă tăceri în săli de aşteptare,
apusuri cu tine, atingeri
furate,
pe cât azi me place, ne plouă...
ne doare.

Ne plouă pe dealuri, iubirea lumină,
ne plouă un gând, rătăcind
depărtări,
ne plouă pământul mereu cu o vină,
la ţărmuri de ape, pe tulpina
de mări.

poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă uman

Plouă.
Incolor, fad, pustiu.
Plouă plin, în frunze,
Cantabil, repetat, divin.
Plouă uman, firav şi stins,
Ca sunetul tâmplelor tale
Când mă vezi...
Plouă.
Cantitativ, şiroi, nerod.
Plouă gri, a toamnă,
Rece, în ropot, libertin.
Plouă greoi, neputincios,
Ca golul meu din suflet
Când nu ştiu...

Plouă.
Înclinat, sporadic, pictural.
Plouă color, în iarbă,
Lovit, foşnind, curbat.
Plouă repede, strivind,
Ca vocea ta, răstită
Când iubeşti.

Plouă.
Uitat, firesc, lacrimogen.
Plouă albastru, nud,
Credul, asfixiat, iubind,
Plouă sporadic, personal,
Ca privirea mea, stângace,
Când te caut...

poezie de Gabriela Chişcari (19 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni o zi când marile puteri vor cârpi împreună stratul de ozon al planetei, în loc să facă rachete balistice.

aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare de spirit

Tristeţea a-ntâlnit căderea...
Nu ştiu de ce le-asociem
căci dacă... ne-nălţăm,
ne pierdem şi contact şi prevederea,
necaz nu mai disociem
şi "avortăm"...

... Eliminaţi, suntem nimic,
întregu-i la întâmplare;
în pierdere de-adrenalină
supus de limpic,
nu găsim scăpare!
Şi avem vină?...

... Neimportant a cui,
n-avem ieşire,
ne prăbuşim pe zi ce trece...
Pierdut, îţi spui;
ah, nemurire
îs deja rece...

Şi nu-i scăpare,
depinde veşnic de un altul;
orice ai face
importanţă n-are,
e doar hazardul,
e o carapace...

... S-o spargi?
Nici vis nu e, s-a dus,
eşti ros de neputinţă
cum bacteriofagi
specifici... Eşti intrus!
Căinţă...

... Nu-i îndeajuns,
la mult abis, pericol e ieşirea;
Când nu e oxigen
în azotat ascuns,
e grea reîntregirea...
Şi-ngenunchem!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!