Lia: Să lăsăm chestiile astea. Tu ce-ai mai făcut?
Ly: Nimic, ca de obicei.
Lia: Ca de obicei, adică ţi-ai petrecut timpul cu Mihăiţă. Am sau nu dreptate?
Ly: Cam ai... Totuşi, am aflat de la el o mulţime de lucruri interesante despre Terra. Şi o studiez în continuare; e o planetă minunată, fascinantă! De abia aştept să ajung şi eu acolo, deşi mai e mult până atunci.
Lia: Destul de mult. Şi dacă vrei să afli cât mai multe lucruri interesante despre Terra, ar trebui să-ţi petreci o bună parte din timp şi cu Nis, să stai pe lângă el; oricum e el mereu singur şi nu-şi găseşte o ocupaţie.
Ly: Nis?! Tipul cel înalt?!
Lia: Da, el...
Ly: Şi de ce să petrec o parte din timp cu el?
Lia: Pentru că e geograf, de aia. El chiar ştie foarte multe despre Terra, mai mult decât oricare dintre noi, de fapt, mai mult decât noi toţi la un loc.
Ly: Serios, chiar ştie?! Privindu-l, nu pare...
Lia: Ce tot spui?! O părea el aiurit, dar e specialist în domeniul lui, altfel nu s-ar putea...
Ly: Ah, înţeleg... Poate că o să-l întreb şi pe el câte ceva, dar altădată. Deocamdată, prefer compania lui Mihai.
Lia: Desigur că-l preferi pe Mihăiţă... Şi el ce mai face?
Ly: El, cu supercomputerul lui... E mereu ocupat.
Lia: Evident, la cât e supercomputerul vostru de mare şi la câte informaţii conţine, nu-i de mirare... Dar ce informaţie foarte importantă a aflat Mihai şi vrea să i-o transmită lui Luci? Din întâmplare, nu ştii despre ce-ar vorba?
Ly: Habar n-am. Mie nu mi-a spus nimic. De fapt, nici nu l-am întrebat. Poate o să-l întreb, cât de curând.
Lia: Cum vrei...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ceilalţi, colegii noştri, ştiu că găteşti?
Lucian: Nu cred. Adică, nu toţi.
Lia: Vrei să spui că Alex şi Nis au habar de acest lucru?
Lucian: Ei doi, cu siguranţă, da. Ştiau de mult timp.
Lia: Ciudat! N-au spus niciodată nimic despre asta.
Lucian: Poate pentru că nici nu i-a întrebat nimeni nimic în acest sens.
Lia: Aşa-i. Îi serveai des pe Terra?
Lucian: Ori de câte ori se ivea ocazia. Însă Nis, de obicei, când venea la mine, în vizită, mânca o grămadă de dulciuri.
Lia: Din partea lui, era de aşteptat. Aveai întotdeauna suficiente dulciuri?
Lucian: Suficiente pentru el, nu cred, însă, de obicei aveam întotdeauna, destule; îmi plăcea să fiu pregătit, pentru orice eventualitate. Dar Nis tot mă lăsa fără dulciuri...
Lia: Şi atunci îi plăceau tot aşa de mult?
Lucian: Mai şi întrebi? Evident! Altfel cum?! Cred că el întotdeauna a fost aşa, de când se ştie şi nici nu dă semne că s-ar schimba.
Lia: Ai dreptate. E incorigibil.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Luci...
Lucian: Ce-i, Mihai?
Mihai: Azi e vineri, spuse acesta.
Lucian: Da. Şi?!
Mihai: Săptămâna viitoare, tot vineri, va fi deja 15 iunie şi am examenul de licenţă; rezultatul final o să-l aflu luni, cealaltă săptămână, pe 18 iunie. Şi de fapt, săptămâna asta care vine o să am câte o probă în fiecare zi, începând de luni.
Lucian: Şi care-i problema? Doar n-o să-mi spui că ţi-ar fi frică...
Mihai: Nu chiar, deşi am totuşi unele emoţii... destul de mari.
Lucian: Hai, măi, fii serios! Examenul ăsta o să fie mult mai uşor decât cel pe care l-ai susţinut pentru a deveni membru al echipajului nostru; şi iată acum: Eşti şeful securităţii misiunii! Deci, n-are de ce să-ţi fie teamă. Nu se poate să nu promovezi şi acum. La noi în echipaj ai intrat cu notă maximă.
Mihai: Aşa-i, dar... Chiar crezi că erau dificile subiectele alea?! Adică, ale mele au fost întocmite de geograful cel înalt...
Lucian: Nis.
Mihai: Întocmai.
Lucian: Şi ce crezi, că el ar fi fost mai indulgent?! O părea el cam aiurit, nărod şi tăntălău, dar... Nu-i chiar aşa! Adică, nu întotdeauna...
Mihai: Şi totuşi...
Lucian: Spune!
Mihai: Mă gândeam că, dacă vrei, ai putea să... Să te uiţi puţin peste proiectul meu de diplomă; să-ţi dai părerea.
Lucian: Eu?! Stai puţin! Proiectul tău de diplomă... E vorba despre roboţii aceia, pe care-i vom lua în misiune?
Mihai: Exact. Le-am introdus deja în memorie date despre echipaj, despre navă, despre misiune, despre rolul lor...
Lucian: Păi, eu nu prea mă pricep la aşa ceva, nu cred că te-ar ajuta părerea mea.
Mihai: Vreau doar să-mi spui dacă, în general, ţi se pare bine întocmit proiectul, bine realizat, nimic mai mult. Deci, doar părerea ta.
Lucian: Asta ar mai merge.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Atunci, nu înţeleg... Ce altceva atât de important ai să-mi spui?
Mihai: Ah, păi... Doream să-ţi spun că săptămâna trecută am transmis un mesaj acasă.
Lucian: Un mesaj?! Ce fel de mesaj?! Stai puţin! Când spui acasă, la ce anume te referi?! Acasă... Adică, pe Terra?! Acasă, la noi?! Asta încerci să-mi spui acum?!
Mihai: Da, sigur. Pe Terra. Iniţial, intenţionam să iau legătura cu părinţii mei, să vorbesc cu ei în direct, dar nu i-am găsit acasă, deşi era devreme, foarte devreme. Aşa că m-am hotărât să le las un mesaj pe ecranul monitorului PC-ului meu, de pe biroul din dormitorul meu. Bineînţeles, pentru a reuşi acest lucru, am folosit supercomputerul din oraş; am învăţat cum să fac acest lucru.
Lucian: Aşa, deci... Le-ai lăsat alor tăi un mesaj, acasă, pe computerul din camera ta... Foarte bine!
Mihai: Foarte bine?! Asta-i tot ce ai de spus?
Lucian: Sigur! Ce altceva ai vrea să adaug?
Mihai: Păi, nu ştiu... Dar având în vedere părerea pe care o aveai tu în legătură cu acest gen de acţiune, mă aşteptam să...
Lucian: Să, ce?!
Mihai: Nu, de fapt, eu eram convins că vei reacţiona în felul acesta; Ly credea că te vei comporta cine ştie cum, sau că vei lua cine ştie ce măsuri severe.
Lucian: Pricep; Ly... Încă mă consideră tipul cel rău! Păi, poate că are dreptate. O înţeleg!
Mihai: Chiar o înţelegi?!
Lucian: Poate nu chiar, dar nu o condamn. După ce m-am purtat cu ea ca un dobitoc, cum ar putea să aibe încă o părere bună despre mine? În felul ei, o înţeleg şi o aprob. Am fost un ticălos, deci, merit să fiu tratat ca atare!
Mihai: Te rog, Luci, să nu mai amintim de acel incident neplăcut...
Lucian: De acord! Recunosc, nici mie nu-mi face deloc plăcere să-mi amintesc...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Ştii că tata se înţelege foarte bine cu comandantul vostru?
Maria: Nu ştiu... Cu Luci?! Ce vrei să spui?
Nick: Păi, chiar Luci mi-a spus că tatăl meu i-a acordat prietenia sa, sprijinul său.
Maria: Serios?! Surprinzător... Deşi n-ar trebui să mi se pară astfel. Luci e un tip care reuşeşte să stârnească astfel de reacţii. Dar tatăl tău...
Nick: Da. I-a devenit un fel de... Domnul director de acolo, de pe Terra, care, după cum am înţeles eu, îl ajuta să treacă peste anumite momente mai dificile. Acum tata s-a oferit de bună voie să-i ia locul acelui domn, deci, i-a acordat lui Luci prietenia şi sprijinul său.
Maria: Ca să vezi...
Nick: În plus, pe drum spre nava voastră, mă gândeam chiar să-i spun totuşi câte ceva colegului tău, comandantul misiunii. Nu chiar tot ce ştiu, dar o bună parte din adevăr.
Maria: Adevărat, iubitule? Ai fi făcut asta?
Nick: Da. Sau nu... Nu ştiu. Eram derutat. Nu ştiam dacă ar fi bine să-i spun ceva, doar îi promisesem tatălui meu că voi păstra în continuare tăcerea. Însă dacă nu vă găseam îmbrăţişaţi şi m-ar fi întrebat ceva în acest sens, cred că i-aş fi spus, totuşi... Oricum, dacă i-aş fi spus ceva, nu i-aş fi spus totul, ci doar ceva foarte vag, sau...
Maria: Încă nu e prea târziu. I-ai putea încă spune.
Nick: Nu, acum nu, n-aş mai putea, deşi... Vezi tu, şi mie mi-e greu. Adică, aş vrea foarte mult ca ei să ştie că sunt la fel ca voi, că sunt de-al vostru, să ne putem bucura toţi, împreună, de faptul că ne-am regăsit, dar... Nu! Acum nu! Chiar nu mai pot! Te rog, înţelege-mă! Să încercăm să-i facem pe plac tatălui meu, în continuare. Cel puţin deocamdată.
Maria: Bine, voi încerca şi eu. Însă nu te asigur că voi şi reuşi acest lucru. Dacă vreunul dintre ei mă va întreba ceva în acest sens, nu ştiu dacă mă voi putea abţine. Serios, nu ştiu... Sper să nu mă întrebe.
Nick: Te înţeleg. Oricum, se pare că tot tatăl meu a câştigat şi de data aceasta.
Maria: Aşa e, se pare... Sper că într-adevăr va discuta cât mai curând cu Luci, deşi nu ştim ce îi va spune, însă sper că va reuşi să-l convingă măcar să nu insiste asupra subiectului, o perioadă. Ceea ce ar putea reuşi, de moment ce spui că se înţeleg atât de bine amândoi. Luci era foarte apropiat de domnul director, îi era un bun prieten, iar dacă tatăl tău a preluat rolul dânsului în viaţa lui, înseamnă că au devenit apropiaţi, deci, se înţeleg.
Nick: Aşa sper şi eu...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Şi atunci, în legătură cu Alex, temerile mele se adeveresc totuşi, fiindcă am rămas singura disponibilă, ca să mă exprim astfel...
Lucian: Te exprimi greşit, doctore! Pentru că nu-i deloc aşa! Am să te rog să nu gândeşti astfel despre Alex. Îl cunosc, într-adevăr, foarte bine, de mult timp. Nu e genul ăsta de om. Dacă nu s-ar simţi cu adevărat atras de tine, nu s-ar încumeta să te amăgească, iar dacă nu i-ar conveni să-şi aleagă o fată de pe o altă planetă, sunt convins că nu s-ar grăbi, ar aştepta încă vreo şase-şapte ani, până vom ajunge înapoi pe Terra, pentru a întemeia acolo o relaţie mai serioasă, mai mult decât doar amicală, sau pentru a-şi găsi perechea potrivită lui acolo, pe planeta noastră.
Stela: Spune-mi, Luci, tu crezi că eu şi Alex nu ne potrivim?
Lucian: N-am spus aşa ceva, doctore. Cred că vă potriviţi totuşi, vă stă bine împreună, dar mă surprinde... Adică... Nu mi-o lua în nume de rău, dar zău, nu mă aşteptam ca voi doi să vă apropiaţi atât de mult într-un timp atât de scurt, adică să... Ah... Mă rog, sper că mă înţelegi tu. Adică, după şase ani, cât am călătorit împreună, timp în care nici unul dintre voi n-a dat vreun semn cât de mic că l-ar interesa în mod deosebit persoana celuilalt, altfel spus, eraţi indiferenţi, ca doi străini, această împrietenire bruscă, subită, pare puţin cam bizară.
Stela: Te înţeleg. Chiar şi mie mi se pare ciudat. Poate şi lui Alex. De ce nu-l întrebi? Doar e prietenul tău; din copilărie chiar.
Lucian: Poate o să-l întreb, când voi avea ocazia; nu acum, evident!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Adică, şefu' sigur merită, dar de ce un dalmaţian?
Lia: De ce nu un dalmaţian? Nu ştiu, mi se pare un căţel adorabil, tare simpatic, jucăuş şi destul de loial. În plus, am stat de vorbă cu Luci şi am aflat că îi plac câinii. A avut unul pe Terra.
Nistor: Acela nu era un dalmaţian.
Lia: Ştiu. Pe Nero l-am văzut, era un câine negru, maidanez, pe care Luci l-a luat de pe stradă şi l-a adus acasă. Era foarte ataşat de el.
Stela: Ca să vezi, nu-ţi pierzi timpul degeaba.
Nistor: Aşa-i! Văd că şeful ţi-a spus multe lucruri.
Alex: Un moment... L-ai văzut?! Pe Nero? Adică... Ai fost la Luci acasă?
Lia: Da. O dată sau de două ori. Erau şi bunicii lui atunci. Şi l-am văzut pe Nero. Cât şi pe Rikky, blondo! Adorabil papagal!
Maria: Ah, Rikky, poznaşul meu...
Nistor: Deci, vorbeşti des cu şefu', despre multe chestii...
Lia: Da, Nis, îmi spune, destule, chiar şi despre tine...
Nistor: Despre mine...?! Ce ţi-ar putea spune ţie şefu' despre mine?
Lia: Că-i eşti unul dintre cei mai buni prieten pe care l-a avut vreodată, desigur; încă din copilărie. Tu şi Alex, bineînţeles.
Alex: Hmm... Adică... Stai puţin! Şi despre mine ţi-a vorbit Luci?
Lia: Da, normal, Alex; şi despre tine! Cum altfel?! Dar nu vă îngrijoraţi degeaba, nu mi-a spus nimic rău despre voi doi!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Deci, să începem, comandante... Primul lucru ar fi să mă prezint; după cum v-a spus colegul vostru, mă numesc Preda Victor şi sunt de pe Terra, ca şi voi. În plus, după cum aţi constatat deja, sunt tatăl colegei voastre, Lia. Fraţii ei, copiii domnului Virgil Stancu, Ly, respectiv Nick, se numesc, de fapt, Lucia Stancu şi Viorel Stancu. Să vă spun acum şi despre proaspătul meu ginere, cel pe care credeţi că-l cunoaşteţi toţi foarte bine, Lucian.
Lucian: Nu, Victor, te rog! Nu le spune! Nu-mi face asta!
To Kuny: Dragul meu, tot adevărul. Iar dacă este vorba despre tot, atunci să fie tot! Nu mai putem ascunde nimic! Iar asta face parte, inevitabil, din adevăr. Să vă spun, deci, despre ce este vorba, dragi tineri... Iată-l! El este Lucian, colegul, prietenul, comandantul vostru, devenit de curând, ginerele meu. Îl ştiţi destul de bine, sau vă înşelaţi doar. Evident, el este Lucian... Acesta-i prenumele său, indiscutabil... Deci, Lucian, dar nu Enka, cum îl ştiţi voi, ci... Simionescu!
Alex: Poftim?! Ăăă... Simionescu?! Aşa aţi spus, domnule?!
To Kuny: Cu siguranţă, da, aşa am spus.
Nistor: Adică, vreţi să spuneţi că... Şefu' este... Adică, el...
To Kuny: Da, Nis. Şeful tău este fiul domnului director al Institutului vostru, domnul Traian Simionescu, bunul meu prieten, Traian...
Nistor: Uau... Pricep acum! Deci, de fapt, de asta îl considera dânsul mereu... Adică...
Lucian: Da, Nis... Am înţeles aluzia ta. Am înţeles ce vrei să spui! De ce nu continui?! Poate ai dreptate...
Nistor: Şefu', eu nu... N-am vrut să spun nimic rău!
Lucian: Nici n-ai spus nimic rău. Într-adevăr, poate doar din cauza asta mă considera dânsul mereu favoritul dumnealui... Preferatul, protejatul, sau oricum vreţi să spuneţi voi!
To Kuny: Nu te grăbi cu concluziile, comandante! S-ar putea să te înşeli; acesta ar putea fi doar unul dintre motivele sale, pentru care te considera astfel. Cu excepţia acestuia, ar putea exista o mulţime de alte motive. Iar eu, care l-am cunoscut destul de bine pe Traian, te pot asigura că n-ar fi procedat niciodată aşa cum crezi tu.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Te mai întreb un singur lucru, Luci, apoi nu te mai deranjez. Ce-ai zice dacă i-aş întreba pe vechii tăi prieteni, Alex şi Nis, despre ce s-a întâmplat atunci?
Lucian: Atunci... Când?! Nu înţeleg... Ce anume să-i întrebi pe ei doi şi de ce?
Lia: Ştii tu... Atunci, când ai avut acel accident.
Lucian: Ah, despre asta era vorba... De ce să-i întrebi? Doar ca să verifici dacă ţi-am spus sau nu adevărul?
Lia: Nu tocmai. Să zicem că aş vrea să aud şi versiunea lor, pe care mai apoi s-o compar cu a ta, să vedem dacă se potrivesc. Presupun că ei ar trebui să ştie despre ce este vorba, doar sunteţi de mult timp prieteni, iar la navă aţi lucrat întotdeauna împreună.
Lucian: Păi... S-ar putea să ştie. Sigur că la "Pacifis" am lucrat mereu împreună. N-ai decât să-i întrebi; treaba ta.
Lia: Sigur, aş putea să-i întreb, dar n-o voi face, pentru că am încredere în tine, în ceea ce mi-ai spus, doar ai dovedit astăzi cât eşti de sincer şi nu cred că ai avea vreun motiv să-mi ascunzi adevărul.
Lucian: Repet: Treaba ta, faci cum vrei.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Totuşi, nu sunt foarte sigur că ar fi aşa. Adică... Nu-mi dau seama... De ce ar fi tăcut? Toţi? De ce nu mi-ar fi spus? Nici unul? Probabil că ştiau toţi, adică, măcar ei... Mama, blondul, dom' director; şi nici unul nu mi-a zis niciodată nimic în acest sens... Deci, nu pricep! Poate că totuşi, doar ni se pare nouă, Mihai şi-mi fac griji degeaba! Poate că nu-i deloc aşa... Sper că nu-i aşa! La naiba!
Mihai: Eu... Repet, Luci, nu ştiu ce să-ţi spun! Dar... Stai puţin! Ia uită-te la mine!
Lucian: Poftim?!
Mihai: Priveşte-mă cu atenţie, pentru câteva clipe!
Lucian: Bine.
Mihai: Da, acum îmi dau seama... Mi se părea mie mai demult, dar nu făceam legătura sau credeam că doar mi se pare, însă acum e foarte clar! Nu ştiu ce înseamnă asta, dar... E sigur!
Lucian: Ce anume îţi dai seama? Ce-i atât de sigur, Mihai?
Mihai: Luci, semeni mult cu dânsul; nu cu tatăl tău cel blond, ci cu domnul director. Zău aşa, chiar semeni! Mult de tot!
Lucian: Crezi?!
Mihai: Negreşit!
Lucian: Bine, Mihai... Scuze că te-am reţinut! Mă retrag acum.
Mihai: Unde pleci?
Lucian: Nu contează... Aiurea, prin oraş, apoi în navă, desigur. Te las să-ţi vezi de treabă, aici, cu supercomputerul... Pa! Mai vorbim noi.
Mihai: Bine, Luci, cum vrei... Sigur mai vorbim, oricând. Pa!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: De fapt, Luci, adevărul e că eram nerăbdător să vin să-ţi arăt ce mi-ai cerut, mai mult de-aia m-am grăbit să ajung aici. Iar acum, dacă ai sosit şi tu, hai, la treabă! Ce mai aştepţi?!
Lucian: Un moment, te rog, grăbitule! Sper că o să mă scuzi o vreme, cât voi fi ocupat cu Mihăiţă.
Lia: Sigur, Luci, nici o problemă.
Mihai: Ia loc în spaţiu, cât mai lângă mine, să spargem nişte coduri; chiar dacă, de fapt, pe aici nu prea avem ce sparge... În ce sisteme să intrăm?! Ale navei noastre?! Pe Terra aş fi făcut ravagii în domeniu!
Lucian: Te cred... Hackerule! Zi-i, Mihăiţă! Te ascult!
Mihai: Da... Să vedem ce putem face. Uite, plec puţin de lângă tine, pentru câteva clipe, timp în care tu trebuie să introduci un cod ştiut numai de tine, unui program oarecare din sistem. După aceea, am să revin şi o să încerc să-ţi descifrez codul, fără nici un indiciu din partea ta.
Lucian: Bine. De acord.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Dar cred că ne-am abătut de la subiect. Adică, nu despre ea intenţionam să discutăm.
Sid: Ştiu, dar n-aş vrea să fii supărat pe mine din cauza ei.
Lucian: Nu sunt supărat, Sid. Atâta timp cât nu-mi dai motive întemeiate, nu văd de ce aş fi.
Sid: Asta-i bine. Pentru că vreau să rămânem prieteni. Mi-ar displăcea să nu mai fim.
Lucian: Sigur. Şi eu vreau acelaşi lucru, Sid. Dar trebuie să înţelegi că mi-e destul de greu să ştiu că-ţi petreci o bună parte din timp împreună cu ea, doar voi doi, în lipsa mea, după cum am înţeles.
Sid: Ea a insistat, serios. Eu am vrut s-o refuz, dar n-am reuşit.
Lucian: Bine, nu te trăgeam la răspundere. Şi să nu interpretezi greşit cuvintele mele. Vezi tu, în mod normal, dacă am fi fost pe Terra şi aş fi văzut-o pe fata de care sunt îndrăgostit plimbându-se în compania altuia, ca să nu amintim de lecţii de dans date de ea acelui individ şi în condiţiile în care respectivul ar şti sigur ce simt eu pentru ea, cu prima ocazie ce mi s-ar fi ivit, l-aş fi bătut măr pe tipul respectiv, chiar dacă după aceea poate aş fi regretat gestul, mai ales că eu nu sunt deloc violent din fire, ci, desigur, destul de calm. Însă, în asemenea situaţii, cu greu mă stăpânesc; de obicei, îmi pierd controlul cu uşurinţă şi crede-mă, nu iese nimic bun de aici.
Sid: Deci, ai vrea să mă baţi?
Lucian: Nu, nu... Deloc! Pe tine, nu... Cum să vreau aşa ceva, Sid? Doar ce ţi-am spus să nu mă înţelegi greşit. Pe tine prefer să te ştiu drept prieten, deşi...
Sid: Deşi ţi-e greu.
Lucian: Exact. Văd că pricepi repede.
Sid: Nu tocmai. Dar încerc. Oricum, ştiu sigur că şi eu vreau să fiu în continuare prietenul tău.
Lucian: Da, sigur. Atunci să nu lăsăm nimic să strice relaţia de prietenie dintre noi. Şi... Sid, nu-mi pot permite să-ţi cer să nu te întâlneşti cu ea deloc, dar dacă, aşa cum susţii, ţii totuşi la prietenia mea, te-aş ruga să nu te implici prea mult, într-o relaţie cu ea. Înţelegi, sper, ce vreau să spun. Te rog doar; nu-ţi impun nimic, pentru că n-am acest drept. Iar acum hai să abandonăm acest subiect!
Sid: Bine.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Deci, ce doreai să-mi spui?
Lucian: Despre păianjenul acela, Ema... Ştii, de fapt, blonda nu e singura care se interesează atât de mult în ultima vreme de femela aceasta, cu multe picioruşe subţirele. Chiar şi eu îi acord mai multă atenţie decât ar fi necesar, deşi nu stau acolo, s-o păzesc, ca blonda noastră. Însă ieri, spre exemplu, am vorbit despre ea cu mai multe persoane: cu tatăl tău...
Nick: Cu tata?! Tu?!
Lucian: Da, cu dânsul. E vreo problemă?
Nick: Nici una; mă miram, doar... De fapt, nu ştiu de ce, dar am impresia certă că-ţi petreci mult timp şi în compania tatălui meu, de o vreme.
Lucian: Aşa-i, însă doar cu permisiunea dânsului. Nick, am să-ţi spun că tatăl tău mi-a acordat cu câtva timp în urmă, prietenia dumnealui.
Nick: Poftim?!
Lucian: Sper să nu te deranjeze acest lucru; eu nu i-am cerut nimic de acest gen. Pur şi simplu, dânsul s-a oferit. Şi pe mine m-a surprins, în mod plăcut, desigur, mai ales că dânsul m-a asigurat de sprijinul său necondiţionat, în orice problemă aş avea. Mi-a spus că-l pot deranja oricând, indiferent de oră.
Nick: Hmm; ciudat... Nu ştiam chestia asta. Tata nu mi-a spus nimic în acest sens. Dar, serios, nu mă deranjează.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Ascultă... Luci te iubeşte, Lia!
Lia: Nu, zău?! Ce nostim!
Maria: Vorbesc serios! Te iubeşte. Nespus de mult...
Lia: De unde ştii? Ţi-a spus el?
Maria: Nu... Dar nici nu era nevoie să-mi spună. Mi-am dat singură seama. Până una alta, chiar şi Nick a înţeles acest lucru.
Lia: Îmi pare rău, dar nu pot să te cred. Ţii prea mult la el, din cauza asta spui asemenea tâmpenii.
Maria: Nu-i adevărat! Nu sunt tâmpenii. Iar ca să te conving, am să-ţi spun că am observat de foarte mult timp faptul că el te iubeşte, nu acum, de curând; încă de când eram pe Terra şi nici măcar nu plecasem în misiune. De altfel, acesta a fost unicul motiv pentru care n-am încercat în tot acest timp să-l cuceresc de partea mea, din cauza ta, am renunţat la el, în favoarea ta; demonstrează-mi că n-am greşit atunci, procedând astfel!
Lia: Poftim?!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Domnul To Kuny se numeşte... Victor?! Zău?! Frumos nume! Dar de ce eşti sigur că acesta ar fi numele dânsului?
Lucian: Păi... Sunt foarte sigur! Vezi tu, săptămâna asta, mai exact luni, dar şi în alte zile, am fost la marele supercomputer şi am avut o "conversaţie" destul de interesantă cu acesta; bizară, dar deosebit de interesantă.
Lia: Tu şi supercomputerul Proximei?! Nu mai spune, se miră ea, amuzată. N-aş crede! Poate Mihăiţă, nu tu...
Lucian: Păi, da... Ţi se pare ciudat?! Tot ce se poate să fie ciudat. Pentru că şi mie mi s-a părut astfel, mai ales că mi-a plăcut. Mi-a plăcut să colaborez cu supercomputerul. A fost foarte interesant. Tocmai de aceea am întârziat destul de serios în compania lui, cu mult după miezul nopţii, aproape în fiecare zi, săptămâna trecută. La un moment dat însă, nu ţi-aş putea spune cum anume s-a întâmplat, pentru că nici mie nu mi-am explicat încă, însă, după cum ziceam, supercomputerul mi-a afişat acest mesaj: "Pe suprafaţa Proximei a sosit o navă spaţială de pe Terra, cu trei persoane la bord." Acesta era mesajul, deci, era clar că nu putea fi vorba despre nava noastră, "Pacifis". Mi-am dat imediat seama cine ar putea fi cele trei persoane în cauză. Cine altcineva, dacă nu cei trei membri ai familiei Kuny?! Asta era clar! Deci, supercomputerul a confirmat bănuielile mele, pentru că eu am susţinut de la bun început că ei trei nu sunt localnici. Oricum, mai departe, cu greu am reuşit să aflu şi alte lucruri legate de acest eveniment, de la supercomputer. Anume, data terestră la care acea navă a ajuns aici. Şi era vorba despre duminică, 4 februarie 2080. Însă supercomputerul nu a binevoit să-mi afişeze numele persoanelor de la bordul navei, în schimb mi-a confirmat faptul că la bordul ei se aflase o persoană cu iniţialele P. V., adică, după cum mi-am amintit mai târziu, Preda Victor, alias, actualmente, To Kuny. Şi singura informaţie utilă pe care am mai reuşit s-o aflu de la supercomputer a fost denumirea navei cu care au sosit cei trei aici, pe Proxima, anume "Vulturul"!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Totuşi, nu pricep ce vrei de la mine acum?
Lucian: Hmm... Ce vreau?! Credeam că o să înţelegi, fără să fiu nevoit să-ţi spun eu.
Mihai: Ah, cred că înţeleg, Luci... Cumva vrei să... Adică, ştii tu, supercomputerul, mama ta, ziua dânsei...
Lucian: Da, exact; văd că înţelegi. Asta vreau, deşi ştiu că ţi-am zis că n-o să-ţi mai cer imagini în direct cu Terra, însă nu pot... Astăzi vreau doar s-o văd pe ea, măcar un minut, sau... Măcar atât! Nu vreau să las mesaje, nu vreau să vorbesc cu nimeni, decât s-o văd, nimic mai mult. Să ştiu că este bine.
Mihai: De acord. Te ajut, cu cea mai mare plăcere. Dar, Luci, dacă asta doreai, de ce mi-ai zis să vin eu în navă?! Eram deja acolo, la supercomputer. De ce n-ai venit tu direct acolo? Îţi explicam eu unde să mă găseşti. Ne descurcam cumva.
Lucian: Te rog, campionule, lasă reproşurile! Uită-te bine la mine! Cum crezi că puteam veni aşa, în starea în care sunt?!
Mihai: Bine, înţeleg asta... Păi, linişteşte-te şi de îndată ce crezi că o să poţi, plecăm. Bine?!
Lucian: Desigur. Mă retrag puţin, în rezerva mea, să-mi dau cu apă rece peste faţă, poate îmi revin, ca să putem pleca.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Da, Lia, e adevărat; aici, cel puţin, Nis are dreptate. Luci e un om minunat, nici n-am cuvinte cu care să-l caracterizez; nu trebuia să-i fi spus ceea ce i-ai spus. E clar că suferă enorm, îl doare în adâncul sufletului său minunat, l-ai atins tare, nemilos, într-un punct slab, sensibil... Poate ţi se pare incredibil, dar el chiar este sensibil, sentimental; are unele slăbiciuni, pe care însă nu doreşte să şi le arate faţă de ceilalţi.
Lia: Îmi pare rău, n-am vrut, de abia acum îmi dau seama că am greşit. De abia acum realizez cât de mult am greşit... Uff... De fapt, nici nu credeam aşa ceva despre el, nu ştiu de ce am spus, ce mi-o fi venit... Dar n-am vorbit serios. Vă rog să mă credeţi!
Alex: Acum e prea târziu să-ţi mai pară rău. Ceea ce ai spus, rămâne spus, nu mai poţi schimba nimic, oricât ai vrea, chiar dacă ai vorbit serios sau nu. Acum nu ne mai rămâne decât să sperăm că perioada de timp în care el vrea să rămână singur nu va fi prea îndelungată, ci mai scurtă. Altfel, nu ştiu cum ne vom descurca fără el.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Bine. Ca să vezi, încă mai am încredere în tine.
Lia: Ar trebui să ai... Luci, cum era relaţia ta cu tatăl tău, domnul Iulian Enka?!
Lucian: Poftim? Ce-ţi veni să mă întrebi acum de blondul ăla enervant?!
Lia: Hmm... Deci, chiar îl urăşti?!
Lucian: Cum?! Să-l urăsc?! De unde ai dedus tu aşa ceva?!
Lia: Păi, dacă ori de câte ori vorbeşti despre domnul Enka, spui "blondul ăla enervant"... Ce crezi că reiese de aici? Ce altceva?
Lucian: Lia, te rog... Nu-mi răstălmăci cuvintele! Chiar nu înţelegi nimic?! Ce fel de om mă crezi?! Cât de groaznic aş putea fi?!
Lia: Luci, nu te supăra; eu doar aşa am înţeles.
Lucian: Ca de obicei, ai înţeles total greşit! Auzi la ea, să-l urăsc... Cum ai putea oare să-ţi închipui vreodată aşa ceva despre mine?!
Lia: Păi, doar din cauza ta, dacă aşa spui mereu...
Lucian: Lia, nu eşti atentă, niciodată, la nimic! Ascultă-mă doar, poate o să pricepi totuşi, poate auzi ce spun eu mereu... Blondul ăla enervant...
Lia: Ah... Vai, scuză-mă, Luci! Acum pricep; de fapt, spui asta cu multă admiraţie pentru cel la care te referi, cu afecţiune chiar...
Lucian: Exact! Văd că ai priceput, în cele din urmă. Ah... Ce idee nebunească şi pe tine! Să-l urăsc?! Cum aş putea oare?! E tatăl meu! La naiba, îl iubesc! Enorm. Nespus de mult. E un om minunat! Absolut minunat! Şi mi-a dovedit asta, mai ales în ultimul timp, înainte de plecarea în această misiune afurisită. Uneori mi-aş dori atât de mult să pot fi ca el, atât de calm, de liniştit, de blând, nepăsător, mai ales în unele situaţii; mi-ar prinde bine. Dar, sigur, cu temperamentul meu, asta ar fi imposibil!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Bănuiesc că au fost multe cele ce s-au îndrăgostit de tine.
Lucian: Dacă au fost sau nu... Nu ştiu; poate... Printre ele s-a numărat şi blondina noastră micuţă, Maria. Ceea ce ştiu însă foarte sigur, e că eu nu m-am îndrăgostit de nici una, decât de ea, de la început, de cum am văzut-o, iar asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Dacă n-ar fi fost ea, poate că ai fi fost tu; ai fi avut şanse, eşti drăguţă... Tu, Maria sau alta. Dar aşa...
Sonya: Aşa nu poate fi decât ea.
Lucian: Întocmai. Ea-mi domină gândurile, iar eu nu pot schimba nimic în acest sens. Am încercat de multe ori, dar... La naiba! Nu ştiu de ce, însă... Mi-e imposibil!
Sonya: Ba da, poţi schimba ceva.
Lucian: Nu înţeleg...
Sonya: Dacă tot o iubeşti atât de mult, atunci de ce suferi din cauza ei, când totul ar putea fi atât de simplu? Mai ales că şi ea te iubeşte pe tine, asta e clar.
Lucian: Nu ştiu; eu nu sunt atât de sigur.
Sonya: Ar trebui să fii. Pentru că te iubeşte. Scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei, se gândeşte mereu la tine, atât de mult, încât vorbeşte şi noaptea cu tine, în somn. De ce crezi că ar proceda astfel? Simplu: Pentru că te iubeşte, e singura explicaţie.
Lucian: Posibil... N-aş putea să te contrazic, dar nici să te aprob. Nu sunt sigur că ai dreptate.
Sonya: De ce nu încerci să te convingi singur?
Lucian: Ce vrei să spui?
Sonya: Încearcă să afli adevărul, să fii sigur, să ştii dacă te iubeşte sau nu.
Lucian: Cum să fac asta?
Sonya: Încearcă să-i găseşti jurnalul, să vezi dacă scrie sau nu des-pre tine în paginile lui, iar dacă scrie, să afli ce anume scrie despre tine. Presupun însă că ar trebui să-l cauţi în timp ce ea nu este în cameră; îl ţine întotdeauna bine ascuns, uneori, din când în când, schimbând locul respectiv, în care-l pune. Nici Ly, colega ei de cameră, nu ştie de existenţa jurnalului; când scrie, are grijă ca Ly să nu fie acolo, să fie doar ea, singură.
Lucian: Îmi sugerezi cumva s-o spionez? Asta mă sfătuieşti?
Sonya: Da. De ce nu? Pare a fi singura soluţie pentru a afla ceea ce te frământă atât de mult, pentru a te linişti, însă pentru asta e nevoie să te întorci printre colegii tăi, să fii iarăşi împreună cu ei; aţi stat destul separat, nu crezi?
Lucian: Poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Dar nu asta contează acum. Aveţi sau nu dinozauri, aici, pe planeta voastră, pe suprafaţa ei, în această pădure, ori în altă parte?
Nick: Nu cred să avem aşa ceva aici. După descrierea pe care le-ai făcut-o... Nu avem asemenea creaturi bizare pe planeta noastră.
Maria: Nu?! De ce?
Nick: Ce rost ar avea asemenea animale imense pe suprafaţa planetei?
Maria: Păi... şi planeta voastră este imensă. Parcă ai spus că este cam cât Jupiter.
Nick: Nu. Ceva mai mare decât Jupiter al vostru. În plus, spre deosebire de Jupiter, care este o planetă gazoasă, aceasta are întreaga suprafaţă solidă.
Maria: Cu atât mai mult. Dacă e mai mare decât Jupiter şi în plus, mai e şi solidă, dinozaurii ar avea destul loc aici. Ba chiar destul de mulţi. Creaturi imense pe o planetă imensă...
Nick: Nu înţeleg. Crezi că dacă planeta noastră este atât de mare, e obligatoriu să existe creaturi gigantice care să o populeze, doar pentru că ar avea destul loc?
Maria: Nu asta doream să spun... Dar ar fi fost interesant să-i văd, să-i studiez... Dinozaurii vii... Ar fi fost de-a dreptul fantastic! Nu ştie nimeni aproape nimic despre ei, totul se bazează pe simple presupuneri sau deducţii logice, tot ce se ştie sunt de fapt simple speculaţii, ar fi fost interesant să aflu câte ceva sigur despre ei.
Nick: Nu cred că dacă ar fi existat dinozauri aici, ar fi semănat cu cei de pe Terra, cel puţin sub aspect comportamental, deci nu cred că ar fi fost interesant de studiat, n-ai fi avut ce să afli despre ei.
Maria: Ai dreptate. N-aş putea să-mi închipui cum ar arăta nişte dinozauri fioroşi, dar inofensivi, căci probabil aşa ar fi fost dacă ar fi existat aici.
Nick: Aşa-i.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Repet, îmi pare rău! Cred că am interpretat greşit unele lucruri şi m-am lăsat influenţat de acestea...
Lia: N-ai putea vorbi mai clar?! Ce lucruri?!
Lucian: Păi, lucruri... Însă, de curând am aflat că te-ai implicat foarte mult în realizarea cadoului meu şi îţi mulţumesc pentru asta.
Lia: Nu trebuie să-mi mulţumeşti doar mie. Se pare că eşti greşit informat. Toţi au contribuit cu ceva la realizarea lui.
Lucian: Da, ştiu. Iar celorlalţi le-am mulţumit deja. Însă ţie doream să-ţi mulţumesc separat, într-un mod deosebit decât celorlalţi.
Lia: De ce?
Lucian: Pentru că tu ai avut o contribuţie mai mare în acest sens. Şi nu încerca să negi, pentru că ştiu sigur că aşa e. Toţi ceilalţi au recunoscut deja acest lucru. Mi-au spus că te-ai zbătut foarte mult. De ce-ai făcut asta, pentru mine?
Lia: N-am făcut-o pentru tine, în mod deosebit. Însă ar trebui să-ţi dai seama că meriţi efortul.
Lucian: Adevărat?! Chiar merit?!
Lia: Evident că meriţi.
Lucian: Chiar şi după tot ceea ce am făcut în ultimul timp?
Lia: Dacă ar fi să ne luăm doar după aceste ultime fapte, atunci ai dreptate, nu prea meriţi! Însă n-ar fi fost corect să luăm în calcul doar această ultimă perioadă. Prin urmare, toţi am căzut de acord că meriţi totuşi acest cadou, pe care l-ai şi primit. În plus, demarasem deja lucrul înainte ca tu să... Nu puteam da înapoi.
Lucian: Înţeleg. Oricum, îţi mulţumesc mult. Apreciez ceea ce ai făcut pentru mine. În plus.
Lia: Ai dreptate! Chiar e adorabil.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!