Edgar Lee Masters

Walter Simmons

Părinții mei credeau că o să ajung
La fel de mare ca Edison sau mai mare:
Copil fiind, făceam baloane,
Păsări extraordinare și jucării cu ceas,
Și mici mașini care mergeau pe șine,
Și telefoane din cutii și ațe.
Cântam la trompetă și pictam,
Modelam în lut și am interpretat rolul
Personajului negativ din "Octoroon".
Dar la douăzeci și unul de ani m-am căsătorit
Și, cum trebuia să-mi câștig traiul,
Am învățat să repar ceasuri
Și am ținut un magazin de bijuterii în centru –
În timpul ăsta calculând și gândind, gândind, gândind,
Nu atât la afaceri, cât la motorul
Pe care urma să-l construiesc.
Întregul Spoon River veghea și aștepta
Să-l vadă la lucru, dar niciodată nu a funcționat.
Câteva suflete generoase credeau că geniul meu
Era cumva împiedicat activitatea zilnică din magazin.
Nu era adevărat.
Adevărul a fost acesta:
Nu am avut creierii necesari.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River (1916), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton amuzant

Distribuie
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.

Citate similare

Gândind...

Gândind o poezie, gândind la un absurd
Gândind o melodie, gândind spre un gând mai pur
Gândind o altă lume, gândind un alt destin
Gândind la o iubire, gândind la un crud și veșnic chin

Gândind spre o gândire, o alta decât cea de acum
Gândind dacă e bine sau nu
Gândind și tot parcă nu
Gândind dar nu știm

Dar continui să cred că voi afla
Gândesc și nu mă opresc
Căci doar sunt om
Gândind

poezie de din proprie (8 ianuarie 2009)
Adăugat de Angelica GrecuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Barney Hainsfeather

Dacă trenul spre Peoria
Ar fi deraiat doar, poate că aș fi scăpat cu viaț㠖
Oricum, aș fi evitat să zac în acest loc.
Dar, cum trenul a luat foc, m-au confundat
Cu John Allen, care a fost trimis la Cimitirul Evreiesc din Chicago,
Iar pe John cu mine, astfel că m-au înmormântat la Spoon River.
Ca și cum n-ar fi fost destul că administrasem un magazin în acest oraș,
A mai trebuit și să fiu îngropat aici – ach!

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Richard Bone

Când am ajuns prima dată la Spoon River
Nu știam dacă ceea ce mi se spunea
Era adevărat sau fals.
Îmi aduceau epitaful
Și stăteau în atelier în timp ce eu lucram
Și ziceau "Era așa de blând", "Era așa de minunat",
"Era cea mai plăcută femeie", "A fost un adevărat creștin".
Eu dăltuiam tot ce doreau,
Fără să știu adevărul.
Mai târziu, trăind printre oamenii de aici,
Am aflat cât de departe de realitate
Erau epitafele pe care le comandau pentru a fi engravate.
Dar am continuat să scriu ceea ce eram plătit să scriu
Și să devin parte mincinoasă a falselor cronici
De pe pietrele funerare,
Cum ar face orice istoric care scrie
Fără să cunoască adevărul
Sau care a fost influențat să-l mistifice.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Wallace Ferguson

Acolo la Geneva unde Mont Blanc plutea ca un nor
Deasupra lacului strălucitor când briza se-abătea
De pe cerul albastru, curat, iar hohotul Ronului
Dădea năvală sub pod prin abisuri stâncoase,
Și cântecele din cafenele se constituiau în parte a splendorii
Apei dansând sub torente de lumină;
Și geniul pur al lui Jean Rousseau era muzica liniștită
A toate pe care le-am văzut sau despre care am auzit –
Acolo, la Geneva, oare, extazul a fost mai puțin
Pentru că nu m-am putut conecta la mine cel de altădată,
Cel care acum douăzeci de ani hoinărea prin Spoon River?
Am uitat cine am fost sau tot ce am simțit?
Ne trăim ora uitând cine am fost în orele demult trecute?
De aceea, o, suflete, dacă te pierzi în neființă
Și te trezești departe în Geneva, undeva lângă Mont Blanc,
Ce-ți pasă dacă nu te cunoști pe tine însuți așa cum îl cunoști
Pe-al cel care-a trăit și-a iubit într-un colțișor de lume
Cu numele Spoon River, în vremuri demult, demult trecute?

poezie de din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Marilena Tiugan

Gândind prea mult la un lucru anume, amintirile ajung să-l înfrumusețeze într-atât cât să nu mai stim ce e real si ce nu.

aforism de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Edgar Lee Masters

Adam Weirauch

Am fost strivit între Altgeld și Armour.
Am pierdut mulți prieteni, mult timp și mulți bani
Luptând pentru Altgeld, pe care Editor Whedon
Îl denunța ca fiind candidatul aventurierilor și al anarhiștilor.
Pe urmă, Armour a început să aducă în Spoon River carne ambalată,
Forțându-mă să închid abatorul,
Astfel că s-a ales praful de măcelaria mea.
Noile forțe ale lui Altgeld și Armour m-au lovit
În același timp.
Am crezut că mi se cuvine, pentru a recupera banii pierduți
Și pentru a recâștiga prietenii care mă părăsiseră,
Să fiu numit Administratorul Canalului.
Însă Guvernatorul l-a nominalizat pe Whedon de la Spoon River Argus,
Așa că m-am înscris în cursa pentru consiliu și am fost ales.
M-am hotărat să dau dracului principiile și mi-am vândut votul
Lui Charles T. Yerkes pentru achiziționarea de tramvaie.
Bineînțeles, am fost unul dintre puținii pe care i-au prins.
Acum, cine a fost cel care m-a ruinat,
Armour, Altgeld sau eu însumi?

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

"Indignation" Jones

N-ai crede, nu-i așa,
Că m-am tras dintr-un neam ales, din Țara Galilor?
Că eram de origine mai pură decât tot gunoiul alb de aici?
Și dintr-o linie genealogică mai directă decât
Cei din Noua Anglie și virginienii din Spoon River?
N-ai crede că am fost școlit
Și că am citit cărți.
Vedeți în mine numai epava de om
Cu părul nepieptănat și cu barbă,
Cu haine zdrențuite.
Tot fiind lovit și jignit continuu,
Uneori, viața unui om devine un cancer
Umflându-se într-o excrescența stacojie,
Ca mucigaiul de pe știuleții de porumb.
Aici am fost eu, un tâmplar împotmolit în mocirla vieții,
Înspre care am mers gândind că este o pășune,
Cu o târfa de nevastă și cu biata Minerva, fiica mea,
Pe care voi ați chinuit-o aducându-i moartea.
Așa m-am târât, ca un melc prin zilele
Vieții mele.
Nu veți mai auzi ecoul pașilor mei dimineața
De-a lungul trotuarului pustiu
Trecând spre băcănie pentru un căuș de mălai
Și șuncă de câțiva bănuți.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River (1915), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Amos Sibley

Nu caracterul, nici forța, nici răbdarea
Așa cum credea orașul m-au ținut
Lângă soție, în timp ce predicam,
Urmând calea pe care Domnul o alesese pentru mine.
O disprețuiam ca fiind cicălitoare, ca pe o femeie ușoară.
Eram conștient de adulteriile ei, ca de altfel toți ceilalți.
Așa fiind, dacă divorțam de ea
Trebuia să mă las de preoție.
De aceea, pentru sluji Domnului și a strânge răsplata,
Am rămas cu ea,
Asfel m-am mințit pe mine,
Astfel am mințind pe cei din Spoon River!
Am încercat să țin discursuri, să engravez cărți,
Să candidez la alegeri, cu un singur gând în minte:
Dacă astfel reușesc să fac bani,
O să divorțez de ea.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Archibald Higbie

Te-am disprețuit, Spoon River.
Am încercat să mă înalț deasupra ta,
Mi-a fost rușine de tine.
Pentru că ai fost locul nașterii mele,
Te-am urât.
Acolo, la Roma, printre artiști,
Vorbind italiana, vorbind franceza,
Aveam de multe ori impresia că m-am eliberat
De orice amprentă a originii mele.
Mi se părea că atinsesem zenitul artelor
Și că vedeam lumea cu ochii maeștrilor,
Că respiram același aer pe care îl respirau și ei.
Însă ei treceau pe lângă lucrările mele spunând:
"Către ce anume țintești, prietene?
Câteodată acest chip pare a fi al lui Apollo,
Altădată al lui Lincoln."
Știți că nu exista cultură în Spoon River,
Iar eu mă înroșeam de rușine și nu-mi găseam pacea.
Și ce aș fi putut face, alcătuit și crescut
Din solul acestui ținut din vest,
Decât să aspir și să mă rog pentru o altă
Naștere în lume, cu toate rădăcinile tale, Spoon River,
Smulse din sufletul meu?

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Constance Hately

Mi-ai lăudat sacrificiul, Spoon River,
Prin care le-am crescut pe Irene și pe Mary,
Orfane de mama lor, sora mea mai mare!
Și le-ai condamnat pe Irene și pe Mary
Pentru disprețul pe care mi-l arătau!
Un sfat, nu mai lăuda sacrificiul meu
Și nu mai condamna disprețul lor;
Le-am crescut, am avut continuu grijă de ele, e adevărat! –
Dar am otrăvit binefacerea,
Amintindu-le mereu că depind de mine.

poezie clasică de din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Russian Sonia

Eu, născută în Weimar
Dintr-o mamă franțuzoaică
Și un tată german, un foarte învățat profesor,
Orfană de la paisprezece ani,
Am devenit dansatoare, cunoscută ca rusoaica Sonia
Pe toate bulevardele Parisului,
Amanta în tinerețe a diversi duci și conți,
Iar mai târziu a artiștilor săraci și a poeților.
La patruzeci de ani, passé, venind spre New York
Am întâlnit pe navă pe bătrânul Patrick Hummer,
Robust, cu fața roșie, deși trecuse de șaizeci de ani,
Care se întorcea din Germania, de la Hamburg,
Unde vânduse un caric de vite.
El m-a adus la Spoon River și am trăit aici amândoi
Douăzeci de ani – toți credeau ca suntem căsătoriți.
Stejarul de lângă mine este locul favorit de hârjoană
Al gaițelor albastre care se ceartă, se ceartă toată ziua.
Și de ce nu? Mâna de praf care sunt acum râde
Gândindu-se la chestia plină de umor care este viața.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

John Hancock Otis

În ce privește democrația, cred că voi,
Concetățenii mei, sunteți de acord
Că eu, care am moștenit mari averi, fiind născut într-un palat,
Am fost al doilea după nimeni din Spoon River
În devoțiunea mea pentru cauza Libertății.
În același timp, contemporanul meu, Anthony Findlay,
(Născut într-o baracă și începându-și cariera
Prin a căra apă muncitorilor de la stația căii ferate,
Devenind apoi el însuși muncitor,
Iar mai tarziu șef de echipă,
Pentru ca în final să ajungă superintendentul căilor ferate
Și să locuiască la Chicago),
A fost un adevărat vătaf de sclavi,
Măcinând sănătatea oamenilor prin extenuare,
Și un încrâncenat adversar al democrației.
De aceea te avertizez, Spoon River,
Și pe tine, o, Republică,
Ferește-te de omul care se ridică la putere
Cățărându-se pe spatele altora!

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Gândind, nu rezolvi problemele – gândind, le complici. Soluția întotdeauna apare atunci când intri în starea de Liniște și Prezență totală, chiar pentru câteva clipe. Puțin mai târziu, când gândul se întoarce la tine, brusc apar idei care anterior nu le aveai.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "A New Earth: Awakening to Your Life's Purpose Paperback" de Eckhart Tolle este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.99- 41.99 lei.
Paramahansa Yogananda

Cel mai mare păcat pe care o ființă poate să-l facă este să se considere un păcătos. Pentru că doar gândind așa, deschizi ușa și inviți păcatul să intre în mintea ta.

citat clasic din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Autobiography of a Yogi: The Classic Story of One of India's Greatest Spiritual Thinkers Hardcover" de Paramahansa Yogananda este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -75.99- 48.29 lei.
Edgar Lee Masters

D-na Williams

Am fost confecționera de pălării
Despre care s-a tot vorbit, s-a tot mințit,
Mama Dorei,
A cărei ciudată dispariție
A fost pusă pe seama educației primite.
Ochii mei, deprinși cu frumusețea,
Au văzut multe dincolo de panglicile
Și fundele și fetrul,
Dincolo de paietele și de penele
Care fac fețele să pară dulci,
Părul negru sau auriu.
O să vă spun un lucru –
Și o să vă întreb un lucru:
Cele care fură bărbați
Poartă fard și ornamente,
Și pălării la modă.
Neveste, purtați-le și voi.
Pălăriile pot provoca
Sau pot preveni divorțuri –
Well, acum lăsați-mă să vă întreb:
Dacă toți copiii născuți aici în Spoon River
Ar fi fost educați
De întreg ținutul, până la ultima fermă,
Și tații și mamele le-ar fi dat libertatea
De a trăi și de a se bucura, de a schimba partenerii dacă doreau asta,
Credeți că Spoon River
Ar fi fost cu ceva mai rău?

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Cel mai mare păcat pe care o ființă poate să-l facă este să se considere un păcătos. Pentru că doar gândind astfel, deschizi ușa și inviți păcatul să intre în mintea ta.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Harry Wilmans

Abia ce împlinisem douăzeci și unu de ani,
Când Henry Phipps, inspectorul școlar,
A ținut un discurs la Bindle's Opera House.
"Onoarea drapelului trebuie onorată", spunea el,
Indiferent dacă este asaltată de unul din triburile de barbari Tagalos
Sau de cea mai mare putere a Europei."
Iar noi înălțam urale peste urale – și drapelul flutura
În vreme ce el vorbea.
Și am plecat la război în pofida tatălui meu,
Și am urmat drapelul până l-am văzut ridicat
În tabăra noastră din câmpul de orez de lângă Manila,
Și iarăși am înălțat urale peste urale.
Dar acolo erau muște și chestii otrăvitoare,
Și acolo era apă care care ucidea,
Și căldură nemiloasă,
Și hrană fetidă, dezgustătoare;
Și mai era mirosul haznalelor din spatele corturilor
Unde soldații mergeau să se ușureze;
Și mai erau prostituatele care se târau în urma noastră, pline de sifilis;
Teroarea, ura, degradarea erau printre noi,
Și zile de repulsie, și nopți pline de teamă
În așteptarea orei de atac atac prin mlaștinile bolborositoare;
Am urmat drapelul,
Până când, cu țipăt, am simțit glonțul trecând prin intestine.
Acum deasupra mea în Spoon River
Se află un steag. Un steag!
Un steag.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Mabel Osborne

Florile tale roșii, frumoasă mușcată, stau căzute
Într-o tăcută reverență printre frunzele verzi!
Dar tu nu ceri apă.
Tu nu poți vorbi!
Tu nu trebuie să vorbești –
Toți știu că tu suferi de sete
Și, totuși, nu aduc apă!
Ei trec pe alături, spunând:
"Mușcata are nevoie de apă."
Eu aveam un prea plin de bucurii de împărtășit
Și-mi era dor să-mi împart fericirea cu tine,
Eu, care te iubeam, Spoon River,
Și care tânjeam după dragostea ta,
M-am ofilit sub ochiii tăi, Spoon River –
Însetată, însetată,
Prea amuțită în puritatea sufletului pentru a-ți putea cere dragostea;
Iar tu ai știut și ai văzut cum mă sting în fața ta,
Ca această mușcată pe care cineva a plantat-o peste mormântul meu
Și a lăsat-o să moară.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Harry Carey Goodhue

Nu v-ați mirat nicidecum, voi, neghiobii din Spoon River,
Când Chase Henry a votat contra barurilor,
Răzbunând-se pentru că fusese alungat din ele.
Însă nimeni dintre voi n-a fost destul de destupat la minte
Să-mi calce pe urme și să afle
Că sunt fratele spiritual al lui Chase.

Vă mai amintiți când am luptat
Împotriva băncii și a Curții de Justiție
Pentru că-și însușeau bani din fondurile publice?
Dar când m-am ridicat împotriva celor care ne conduceau,
Pentru că-i înglodau cu taxe pe cei săraci?
Dar când m-am împotrivit celor de la salubritate
Pentru că-și însușeau banii noștri, scumpindu-ne viața?
Dar când am luat în umăr pe afaceriști,
Cine a fost alături de mine?

Apoi, vă amintiți:
Scuturându-mă de spectrul înfrângerii
Și de epava carierii mele,
Am scos de sub mantie ultimul meu ideal,
Ascuns de ochii celorlalți
Și de voioasa lor pălăvrageală,
Și am ruinat banca și pe oamenii de la salubritate,
Cum și pe oamenii de afaceri cu arma prohibiției,
Făcând pe Spoon River să plătească prețul
Tuturor bătăliilor mele pierdute?

poezie de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Seth Compton

Când am murit, librăria ambulantă
Pe care am înființat-o pentru Spoon River
Și pe care am administrat-o în folosul minților cercetătoare
A fost vândută la licitație în piața publică,
De parcă s-ar fi dorit distrugerea ultimului vestigiu
Al memoriei și influenței mele;
Pentru că acei care nu puteau pricepe virtutea
De a cunoaște "Ruinele" lui Volney, ca și "Analogia" lui Butler,
Și "Faust", ca și "Evangeline"
Erau adevărata putere în oraș.
Adesea m-ai întrebat:
"În ce constă folosul de a cunoaște natura răului în lume?"
De-acum nu mai sunt în calea ta, Spoon River,
Alege propriul tău bine și numește-l bine;
Niciodată n-am putut să te fac să vezi
Că nimeni nu cunoaște ce este binele,
Dacă nu cunoaște ce este răul;
Și nimeni nu știe ce este adevărat,
Dacă nu știe ce este fals.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook