Cuibul

Două rândunele mici,
Îmbrăcate-n salopete
Zboară-n curte la bunici
Şi măsoară un perete.

Îşi fac planuri fel de fel,
Se privesc şi râd în soare,
Bat din aripi mărunţel,
Da, s-au hotărât, se pare!

Vin şi pleacă-n zbor grăbit,
Parcă-s fulgere de smoală;
Ia te uită, s-a ivit
Pe perete-o mâzgăleală!

Aduc lutul pic cu pic
Şi-l lipesc cu măiestrie
Până iese un chirpic –
Rece lacrimă de glie.

Şi, chirpic lângă chirpic,
Ca o salbă de mărgele,
Cuibul creşte din nimic...
Dragoste de păsărele!

poezie pentru copii de Gheorghe Vicol (mai 2002)
Adăugat de Gheorghe Vicol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de rândunele

Zbor de rândunele,
Peste zări pierdute,
Gândurile mele,
Aripi nevăzute.

Dor de fiinţe scumpe,
Inima îmi arde,
Când în piept irumpe
Dulcea înfiorare.

Cea născută-odată
În gândurile mele:
Dragostea curată,
Zbor de rândunele.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă

Nu e nimic o lacrimă acum,
a înfrunzit iubirea-n amândoi,
în plină iarnă, teii au parfum
şi prin zăpadă fluturi zboară-n roi.

Nu e nimic o lacrimă acum,
s-a rătăcit cândva prin elegii,
la polul nord prin gheaţă-şi sapă drum
un peştişor cu solzii argintii.

Nu e nimic o lacrimă acum,
a îngheţat demult în amintiri,
cu flori au năvălit copaci duium
să binecuvânteze azi doi miri.

Nu e nimic o lacrimă acum,
în zbor cuceritor de alte punţi
dezastru-nzăpezirii mi-l asum
cu strigătul cascadelor din munţi.

poezie de Adina Velcea (28 ianuarie 2018)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

lacrimă rece -
pasăre în cuibul cald
o rândunică

haiku de Sandiana Ionela Gheorghe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul zburător

A venit uşor prin vis
Ochii el mi i-a deschis
A venit uşor zâmbind
Încet dragostea şoptind

Înger desenat cu cretă
Înger cu aripi de fum
Vânt ce sperie o poetă
Cel ce lasă în zbor parfum

Ochii mov şi plini de stele
Privesc mândrii, rândunele
Înger galben, cal ce zboară
Pleacă dis-de-seară

Zboară şi nu mă găseşte
Plânge şi speriat priveşte
Ce-n lumină creşte, creşte
Inima ce o iubeşte

poezie de Mădălina Radu
Adăugat de Mădălina Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vise

De azi, am hotărât că voi rămâne
Să-nving şi toamna asta dintre noi,
Să-nlătur vântul rece care suflă
Între cuvinte, dragoste şi ploi.

Şi mi te-nchipui, când venind spre mine
Fără să-ţi pese de va fi noroi,
Va trece toamna dintro clipă rece
Iar cartea vieţii mele-ţi va fi foi.

De azi am hotărât, mai bine toamnă,
Culori ce înverzesc peste un timp,
Dintr-un şuvoi de picuri de ploaie
Îţi scriu miresme despre anotimp.

Dintre cuvinte, dragoste şi viaţă,
De azi am hotărât, nu voi pleca,
Mi-e toamna anotimpul revenirii,
Din vise, eu nu pot ipoteca...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică (Lorelei în oglindă)

Tribute to Heinrich Heine

Pe câmpia verde, de lucernă plină,
Era o prinţesă, ca dama de pică
Mergând cu tact, precum o felină,
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

Şi cătând pe râu, spre iubirea sa,
Se-aruncă-n vâltoare, ea nu ezită
Departe pe deal, chipul lui se-afla
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

Din apele tulburi, ea tot priveşte,
Înoata-n continuu, fără pic de frică,
De mai aproape, el parcă o ţinteşte,
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

Într-un final tragic, curentul răului,
O trase în jos, n-a mai putut să zică
Nimic, ci se scufundă cu figura lui
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

poezie de Alex Dospian (26 iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Dorurile mele
N-au întruchipare,
Dorurile mele-s
Frunze pe cărare...
Spulberate şi strivite frunze pe cărare.

În zadar le caut
Visurile mele,
Strălucită salbă,
Salbă de mărgele...
Minunată şi pierdută salbă de mărgele.

Tot ce-mi ţese noaptea,
Zorile-mi destramă,
Mi s-a dus norocul...
Nu-l mai plânge, mamă...
La icoana Preacuratei nu-l mai plânge mamă.

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Marianne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire de an cu an

Plouă, tună fulgeră,
Pe un fum de iederă
Coboară un hoţoman
Lângă mine, sub tavan.

Sfinţi nu suntem, amândoi,
Suntem de precepte goi,
Mă sărută şi-l sărut
Chiar de are păr cărunt.

Nu ştiţi voi ce poate el,
Este visul meu rebel,
Îl adun când plouă des,
Îi fac din fulgere fes.

Îi pun aripi pentru zbor
Şi paznic îl pun la dor,
Să aducă prin tavan
Iubirea-i de an cu an!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aduc iubirea

în noaptea noastră de magie
scriu versuri pe perete
cu rujul ei de astă-vară
ne spunem minciuni frumoase
apoi ne sărutăm ascultând
dulcile consoane scoase
în momentele noastre de delir
aduc iubirea în cuibul nostru
de nebunii şi fioruri
ne purtăm toată noaptea
în gânduri şi îmbrăţişări
apoi stăm îndrăgostiţi
aşteptând primele raze de soare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulpina de nimic

Lângă orice drum stă la pândă o cărare
ce face semne de mirare spre orice trecător,
lângă orice om stă o tulpină de nimic
ce strigă spre soare,
poate din tr-un nevăzut zbor a scăpat un scâncet
sau poate o uitată şi neştearsă lacrimă
mai stăruie pe margine
unde priveghează o statornică lumină la umbra vremii
şi de acolo tot scutură o neobosită flamură
ce şi-a uitat zborul în spic.

Lângă orice om stăriue o răcoroasă şi nevăzută ramură
ce aleargă spre un alt râvnit soare
sub a cărui necuprins popas
o nouă sămânţă se naşte,
un nou osândit ce va sta în a lumii cărare
ţi va scoate o lumină din nimic.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mine ora bate...

la mine ora bate unu,
la mine ceasul e târziu,
sunt viu în noapte, ca nebunul,
mai scriu un gând, mai scriu un rând
şi c-o plăcere înzecită,
te chem să vii, să mă adormi,
tu, ochişori de nevăstuică,
mi-ai dat un zâmbet şi n-am somn

nu l-am uitat, l-am luat cu mine
şi-l ţin în palme şi-l sărut,
până când dorul mi te-aduce,
iarăşi în locul cunoscut,
până când gura-ţi îndulcită,
o voi gusta din nou sub duzi,
până când bratele-ţi micuţe
iar mă vor strânge în curând

la mine ora bate două
şi noaptea înveleşte luna,
o pătură cu mici steluţe
i-acoperă fruntea întruna,
eu o privesc cum nu adoarme,
cum străluceşte printre nori
şi mă gândesc ca mâine poate,
între săruturi să-ţi dau flori

pe un perete doarme patul,
nu m-a chemat să fiu cu el,
adoarme în tăcere leacul
atâtor vise de poveşti,
mă uit la dânsul cum oftează
într-o dorinţă neştiută,
îmi face semn cu păturica
şi cu perniţa pufăriţă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu e dragostea

Nu-i dragostea ca vara cum se trece
Pierzând din zi în zi mai mult elan,
Ci ea pe sine însăşi se întrece
Şi nu-şi blamează propriul castelan.

Nu-i dragoste când se-ntocmeşte-n pripă
Şi osândită e de cel plecat,
Când face de metafore risipă,
Dar e de-obişnuiţă-nduplecat.

Nu-i dragoste nimic ce se măsoară,
Nimic de socotit, nimic cuprins
În platidudinea care omoară
Şi va sfârşi prin a te fi învins.

E dragoste ce n-ai trăit vreodată:
O lacrimă, de versuri spânzurată...

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă de vânt

Odihneşte-ţi ochii-ntr-o floare
Când privirea prea tare te doare...
Scufundă-ţi palmele-n apă de vânt
Când lutul frige zălud aici pe pământ...

Zboară-n zările line a apelor
Când în nisip te adânceşti, orbit...
Îmbrăcate-n haina curcubeielor
Când clepsidra sufletul ţi la răcit...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

Cerul scăpase sus,
Dincolo de cer,
Mai flutura doar un capăt de nor
Care venea până la noi,
Atingea pervazul.

Comunicarea noastră e mai mult prin aer,
Gesturi începute,
Gânduri rostite jumătate în vorbe,
Jumătate în fapte.
Pun mâna streaşină la ochiul tău
Şi-l privesc atent.
Aşa cum ţăranca se uită la un ou,
În zarea uşii
Dacă are bănuţ
Şi e bun de aşezat cu grijă sub cloşcă.

Mă uit în bănuţul pupilei tale
Şi mă găsesc acolo pus sub cloşcă.
Prind aripi şi zbor în vid,
După cerul care s-a tras în sus,
Dincolo de sine.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu e dragostea

Nu-i dragostea ca vara cum se trece
Pierzând din zi în zi mai mult elan,
Ci ea pe sine însăşi se întrece
Şi nu-şi blamează propriul castelan.

Nu-i dragoste când se-ntocmeşte-n pripă
Şi-apoi se pleacă celui ce-a plecat,
Când face de metafore risipă,
Dar e de-obişnuiţă-nduplecat.

Nu-i dragoste nimic ce se măsoară,
Nimic de socotit, nimic cuprins
În platidudinea care omoară
Şi va sfârşi prin a te fi învins.

E dragoste ce n-ai trăit vreodată:
O lacrimă, de versuri spânzurată...

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce iubesc

Iată în şiruri lungi cum trec cocorii!
De-abia plecaţi, aveau deja în faţă
de parcă ar vrea să fugă şi ei, norii,
acum dintr-o viaţă duşi în altă viaţă.
Cu aceeaşi grabă şi înalţi la fel
unul pe lângă altul trec, de parcă
cocori şi nori, în zborul paralel,
cerul să şi-l împartă azi încearcă,
frumosul cer, dar nimeni să rămână
prea mult pe-aici şi altceva să vadă
decât plutirea celuilalt, cum creşte
vântul pe care-l prind în aripi, până
simt cum înspre neanturi îi răpeşte.
Iar cât timp nu adastă şi nu pier,
nu îi ating nici o ameninţare
din orişicare loc sub acest cer,
de ar fi ploi sau puşcă tunătoare.
Sub lună şi sub soare, cercuri gemănate,
se duc în zbor, cu dorul, rând pe rând.
Încotro? – Înspre nicăieri. – De ce fugiţi? – De toate.
De cât timp sunteţi împreună oare?
Puţin. – Când vă veţi despărţi? – Curând.
Astfel, iubirea lor un sprijin li se pare.

poezie clasică de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatrosul rănit

aş vrea să zbor dar nu mai pot,
mi s-a frânt aripa în două,
aş da pe ea avutul tot,
de mai mi-ar creşte alta nouă.

pribeag pe un catarg străin,
privesc azurul cum s-a-nchis
şi cum din zborul meu senin
n-a mai rămas decât un vis.

dau iar să zbor, dar e-n zadar,
mă doare aripa cea ruptă,
zăresc în depărtări un far,
cu o lumina ne-ntreruptă.

odată când puteam să zbor,
eram aici un paznic bun,
mă luau matrozii toţi la zor,
făcându-ma că sunt nebun.

acum se uită după mine
si toţi îmi căinează soarta,
gândesc cu toţi c-ar fi mai bine,
dac-ar veni mai iute moartea.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!