Requiescat

Aseară iubirea mea a plecat dintre vii
Unde nimeni nu trece şi nimeni n-o vede.
Din trup îi vor răsări garoafe sângerii
Şi iarba verii va creşte pururea verde.

Prin frunze, la cap, îi plânge vântul când trece
Şi-i nivelează groapa ploaia care cerne.
Iubirea mea astăzi e tăcută şi rece.
Ţine-o în criptă, Doamne! Regrete eterne.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndoială

Cu-o furie-nfiorătoare şi-un nesaţ de om nebun
trece vântul printre scânduri,
trece ca ieşit din tun.
Nimeni nu se uită-n urmă, pelicanii ies din rânduri,
vântul geme şi trozneşte ca un bivol în tabun.

Apele îşi ies din matcă, vremea se burzuluieşte,
trece vântul printre muguri,
lumea-ntreagă se trezeşte.
Cerul scuipă foc şi pară, norii fug în tăvăluguri,
Ţine-mă de mână, Doamne, lângă mine te opreşte!

Lângă mine însă, Doamne, numai ploaia se propteşte,
mâna-mi cată în zadar,
Tu nu eşti, nimeni nu este...
Cred că nu eşti necesar,
dar te chem dintr-o-amintire care încă te slujeşte.

poezie de Livia Mihalachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amărâtă turturea!

Amărâtă turturea
Când rămâne singurea,
Căci soţia şi-a răpus,
Jalea ei nu e de spus.

Cât trăieşte tot jăleşte,
Şi nu se mai însoţeşte!
Trece prin flori, prin livede,
Nu să uită, nici nu vede

Trece prin pădurea verde
Şi să duce de se pierde.
Zboară până de tot cade,
Dar pre lemn verde nu şade.

Şi când şade câteodată,
Tot pre ramură uscată.
Umblă prin dumbrav-adâncă,
Nici nu bea, nici nu mănâncă.

Unde vede apă rece,
Ea o turbură şi trece;
Unde e apa mai rea,
O mai turbură şi bea.

Unde vede vânătorul,
Acolo o duce dorul,
Ca s-o vază, s-o lovească,
Să nu se mai pedepsească.

Când o biată păsărică
Atât inima îşi strică,
Încât doreşte să moară
Pentru a sa soţioară,

Dar eu om de-naltă fire,
Decât ea mai cu simţire,
Cum poate să-mi fie bine?!
Oh, amar şi vai de mine!

poezie celebră de Ienăchiţă Văcărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada

E o stradă lungă şi tăcută.
Merg prin întuneric şi mă împiedic şi cad
şi mă ridic, şi merg orbeşte, picioarele mele
călcând piatra tăcută şi frunzele uscate.
Cineva pe urmele mele calcă de asemenea, pietre, frunze:
dacă merg mai încet, el merge mai încet;
dacă fug, el fuge;
mă întorc:
nimeni.

Totul e întunecat şi nu există uşi,
numai paşii mei sunt atenţi la mine,
mă învârt şi mă tot învârt printre aceste colţuri
care duc întotdeauna la strada
unde nimeni nu mă aşteaptă, nimeni nu vine după mine,
unde urmăresc un om care se împiedică
şi se ridică şi când se întoarce şi mă vede spune:
nimeni.

poezie de Octavio Paz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e nimeni...

Iubirea plânge tristă-n colţ
Nu este nimeni s-o ridice,
Pe străzi pusti se plimbă vântul
Şi pomii ard şi cerul plânge!

Când şoapta de iubire se aude
În umbrele luminii geme valul
Doar ploile-şi găsesc hotarul
Şi nu e nimeni să le-adune!

De ce nu-i viaţă fără moarte,
Pe lespezi reci şi cruci de piatră
Se-aude dangăne de clopot
Şi lumea este tot mai rece!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e ca mercurul în mână. Ţine-o deschisă şi îţi va rămâne în palmă; strânge-ţi pumnul şi îţi va curge printre degete.

citat din Dorothy Parker
Adăugat de Roxana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri...

Cad picături de ploaie rece
Peste pervazul din fereastră
Şi udă florile din glastră,
Iar ploaia nu mai trece...

Un fulger luminează-n noapte,
Un tunet se aude–n depărtare,
Prin ropotul de ploaie se-aud şoapte,
Şi gănduri trecătoare...

Iar gândurile mele sunt confuze,
Deşi e frig, eu ard de dor,
Vântul serii şuieră prin frunze,
Petalele se pierd în zbor.

Cad picături de ploaie rece,
Peste pervazul din fereastră,
Cad picături peste amintirea noastră,
Iar ploaia nu mai trece...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

Iarba verde, iarba grasă
Creşte - naltă-n cimitir;
Cade an de an sub coasă
Din nou creşte - mai frumoasă.

Privesc crucile-nnegrite
Şi mă-ntreb, cu mintea-mi proastă:
Din ce piepturi se hrăneşte
Şi ce-i, Doamne, viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Suflă vântul…vârfuri sună
Greierii prin fân adastă….
Se duc zile, nopţi cu lună
Ce mister e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Trudă zilnică, sudoare
Viaţă de desfrâu - sau castă
Totu-i trecător sub soare,
Căci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Tainice iubiri şi teamă
Zbor îşi iau spre bolta-albastră
Toate timpul le destramă…
Şi-atunci, ce e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Se duc veacuri în neştire
Nasc speranţe-n lumea vastă -
E-un suiş spre coborâre –
Deci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Iarba verde creşte deasă
Peste trup – peste fereastră
Ea rămâne-mpărăteasă –
Căci aceasta-i viaţa noastră:

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din toţi va creşte iarba
Pân’ iubita va fi baba –
Până baba va fi iarba.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp cerul aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp pământul aşteaptă

soarele străluceşte cu sau fără mine
luna tremură cu sau fără mine
ploaia trece cu sau fără mine
vântul cade cu sau fără mine
eu sunt timpul, aşteptarea, tăcerea
eu sunt...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Excursia în munţi

Nu ştiu, strigai fără glas, nu ştiu deloc.
Dacă nu vine nimeni, atunci chiar că nu vine nimeni.
N-am făcut nimănui ceva rău, nimeni nu mi-a făcut vreun rău,
însă nimeni nu vrea să mă ajute. Absolut nimeni.
Dar nu e chiar aşa. Numai că nimeni nu mă ajută - în rest,
absolut-nimeni poate fi destul de drăguţ.
Aş face cu mare plăcere - oare de ce nu? - o excursie
în compania unor absolut-nimeni. Fireşte, în munţi,
unde altundeva? Cum se mai înghesuie unul în altul aceşti nimeni,
aceste mâini multe, despărţite de paşi minusculi!
Bineînţeles că toţi sînt în frac.
Mergem aşa, haihui, vântul trece prin spaţiile dintre noi şi dintre membrele noastre.
În munţi gâtlejurile se eliberează. Este o minune că nu cântăm.

poezie celebră de Franz Kafka
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe zi ce trece, devii tot mai rece

Pe zi ce trece, devii tot mai rece
Şi nu ştiu cum, dar, parcă, mai frumoasă!
Ce sloi de înger negru te petrece
Că-n mine eu nu mă mai simt acasă?

Când te privesc, tu îţi întorci privirea,
În braţe când te iau, pari în chirie.
Să ştii că astfel nu-mi omori iubirea
Ci doar o faci să fie şi mai vie!

Iar dacă pleci, vii şi mai mult în mine,
Că în dorinţe nimeni nu mă-ntrece,
Când toate amintirile-mi sunt pline
Cu tine, fata mea de nota zece.

De eşti vulgară, dură sau ursuză,
Eu tot nu pot să-mi aflu altă muză.

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (2008)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lapoviţa

suflă vântul, suflă şi suflă
toarnă ploaia, toarnă şi toarnă

şi răsuflă a greu şi răsuflă
ploaia asta ce trece în iarnă

arde soarele, arde şi arde
trece valul, trece şi trece

şi se rup ale inimii coarde
şi ninsoarea-i mai rece, mai rece

mor speranţe, speranţe, speranţe
vreme vine şi vine şi vine

albul iernii cu mii de nuanţe-i
tot mai lung între tine şi mine...

poezie de Iurie Osoianu (16 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea ploii de pe urmă

tristeţea este-n lume o frecvenţă joasă
acolo unde demoni infernul îl ocupă
acolo unde cerul se vede doar prin lupă
unde drumul e pavat cu smoală grunzoasă.

îngroapă speranţe în structuri de iad
de unde urcuşul este foarte greu
cu prăpăstii abisale unde îngerii cad
acolo unde plânge preabunul Dumnezeu.

dar vine o ploaie liniştitoare, rece
codri de gânduri îi spală de viermiş
peste vise colmatate-n matcă trece
şi-n tropote dansează pe acoperiş.

pe arborele vieţii cu strămoşii petrece
nimeni nu se pune în calea ei pieziş.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anecdotă

Eram tăcută, iubirea înflorea precum brânduşa,
El a căscat şi, apoi, a închis uşa;
Dar mâhnirea mi s-a prins de şorţ cu-arome de cucute,
Iar eu am acum de povestit atât de multe....

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicăieri

aici,
nimeni nu vine, nimeni nu trece
şi de trece, se petrece
vremea curge, trece
ce contează, totul e îngheţat şi rece
abia ţin în mâini paharul
rană în suflet
trupul arde a întrebare
mâna tremură pe rană
cum să-i spun
şi ce să-i spun
sunt rapsodul fără pană
stau pe un scaun ruginit de gânduri
stau şi beau
la un pahar de gânduri
doruri şi tristeţi amare
vinul plânge în pahare
din pahare curg în zare
clipe doar de resemnare
plec la drum, un drum pierdut
uit pe unde să apuc
şi mă duc şi mă tot duc
tot singur cuc
în jur scrum şi multă jale
păşesc în noapte
mă împiedic de o lume bolnavă
şi nu ajung nicicând
acolo unde vroiam să ajung

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iubirea

Dacă lumea pe noi pică,
Lâng-o margine de drum,
Doar iubirea ne ridică,
Dăltuindu-ne în fum.

Dacă nimeni nu opreşte
Mersul către nicăieri,
Doar iubirea îndrazneşte,
Să mai caute-n tăceri.

Dacă-n clipa asta rece,
Cerul se va sparge-n două,
Doar iubirea poate trece
Puntea clipelor de rouă.

Dacă mâine-nspre amiază,
Vânturi... vor a ne răpi,
Doar iubirea mai cutează,
Negrii nori... a risipi.

Şi topiţi ca lumânarea
În orgolii şi-n dureri,
Poate vom găsi iertarea,
În răcoarea blândei seri.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub ploaia rece

Sub ploaia rece ne-am întâlnit,
Sub ploaia rece cu multă patimă ne–am iubit
Şi suflete noastre sub ploaia rece
În unul s-au unit.

Sub ploaia rece dragostea noastră
La cer ne-a ridicat, sub stropii reci
De mii de ori eu trupul tău l-ma sărutat,
O, tu, iubirea mea de altădat.

poezie de Vladimir Potlog (2 iunie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea trece prin stomac

Îmi e sau nu îmi e pe plac,
Iubirea trece prin stomac,
Că, iată, m-am îndrăgostit
Şi, Doamne, câte mai înghit!

epigramă de Florin Rotaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi"

dar Doamne, unde e acest aproapele?
am obosit să fiu eu
ai obosit să fii tu
de vină sunt el şi ea
noi vom face,
voi aţi stricat
ei, ele... oare la ce se uită?

cum să-l recunoasc?
asta e greşeala celor mulţi.
tu vrei să recunoşti şi apoi să iubeşti
recunoştinţa vine şi ea după iubire
yin yang, el şi ea, cald rece
dar iubirea nu caută
iubirea se revarsă

şi mai ales... cum să mă iubesc?

atât de mult am iubit lumea...
încât m-am frânt trup în trup, oferindu-mă
şi m-am jertfit împărtăşindu-mă
din unu în doi, din doi în unul
căci sângele apă nu se face
ci cuget şi fiinţare

şi am iubit: lumină şi întuneric, foc şi apă
bogat şi sărac, prinţ şi cerşetor
curajos şi laş, sincer şi ipocrit
sfânt şi păcătos. laolaltă
m-am iubit când mă uram
şi am iubit chiar când nu mai puteam

iubirea arde, pustieşte. iubirea urăşte.
iubirea potopeste. ş iubirea pribegeşte
iubirea este stâlp de sare
iubirea este întrebare
iubirea te coboară în moarte
şi te înaltă ridicându-te din mormânt

Lazăre?
îţi urmez Doamne...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Pe frunte iveşte doldor de broboane
Iar vântul vuieşte în cer şi obloane
Şi ploaia se zbate şi cade-n vârtej
Din norul năprasnic ce-i galben şi bej

La drum a purces pe un cal arămiu
Văiuga-i în spate şi drumul e viu
Se zbate gemând sub copitele aspre
Şi urlă şi ţipă în focuri năprasne

Ajunge-va oare la ţelul propus?
Acum ceru-i jos şi drumul e sus
Se vântură pleava prin norul de colb
Nimic nu mai trece pe cerul cel orb

Prin frunze cum trece tăindu-le-omida
Sfârşit este timpul şi-i spartă clepsidra...

sonet de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş răsări ca iarba...

Aş răsări, ca iarba, din palma ta de soare
Să te mai văd, iubite, o dată cum te ştiu,
Dar încă am zăpadă pe umeri şi mă doare,
Că nu ştiu de-i devreme, sau poate, prea târziu

Să mă trezesc din somnul tăcerilor albastre
În care mă simt bine şi n-am răspuns de dat,
Când mă întrebi, iubite, de cântecele noastre.
Eu nu mai cânt, vioara, de cântec, s-a lăsat.

Curg sevele prin mine şi răscolesc nocturne,
Ameţitoare patimi şi nu mai ştiu de pot,
Să mă mai nasc vreodată din clipe taciturne
Şi clocotul de vină, din mine, să-l mai scot.

Sunt vinovată, Doamne, că mor încă o dată,
Când primăvara strigă, dar eu nu o aud.
Sunt încă iarnă albă, de lacrimi suspendată
Şi-aş răsări ca iarba, de verde să asud.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!