Sonet
Pe frunte ivește doldor de broboane
Iar vântul vuiește în cer și obloane
Și ploaia se zbate și cade-n vârtej
Din norul năprasnic ce-i galben și bej
La drum a purces pe un cal arămiu
Văiuga-i în spate și drumul e viu
Se zbate gemând sub copitele aspre
Și urlă și țipă în focuri năprasne
Ajunge-va oare la țelul propus?
Acum ceru-i jos și drumul e sus
Se vântură pleava prin norul de colb
Nimic nu mai trece pe cerul cel orb
Prin frunze cum trece tăindu-le-omida
Sfârșit este timpul și-i spartă clepsidra...
sonet de Necula Florin Dănuț
Adăugat de Baude
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Necula Florin Dănuț. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.