Avatar prelung

Versurile mele,
Uşoare sau grele,
Nu-s pentru acele
Inimi singurele,
Care bat şi ele,
Triste rămurele,
Uscate surcele...

Versurile mele,
Uşoare sau grele,
Nu-s pentru acele
Trupuri subţirele,
Ce poartă inele
Şi-au în portofele
Bani de acadele...

Poezia mea,
Uşoară sau grea,
E doar pentru cea
Ce mi-a fost de-o stea
Dată să mă vrea,
Fără-a mă putea
Ţine lângă ea,
Dacă nu cădea
Şi nu se stingea,
Dacă nu plângea
Şi nu pătimea,
Dacă nu murea
Şi nu mă iubea...

poezie de Marius Robu din Aproape alb (15 aprilie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspirinele poetului

Versurile mele sosesc îngheţate.
Să scriu poezia, mai întâi le pun
Să îşi încălzească picioarele toate...
Şi au foarte multe, dacă le adun.

Versurile mele se-ncălzesc la mine,
Fac temperatură şi răcesc subit,
Apoi, fără veste, devin aspirine
Şi tratează boala, bune-s de citit.

Versurile mele... Nu-s medicamente,
Pe lume, ca ele mai eficiente!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune de unire

Întoarce, Doamne, timpul sau ia-ţi-l înapoi,
Nu mă lua de lângă perechea vieţii mele,
Că n-a mai fost pe lume iubire ca la noi,
Deci n-au fost până astăzi nici despărţiri mai grele!

Începe, Doamne, anul mai îngăduitor,
Când mă ridic de lângă icoana vieţii mele,
Şi-n locul meu reţine, îngenuncheat, un dor
Ce, dacă se ridică, va da cu tâmpla-n stele!

Înveşniceşte, Doamne, această clipă-n care
Am stat la fericirea proscrisă vieţii mele
(Ţinându-mă cu dorul de mână) la picioare;
Suntem un singur suflet şi vrem două inele!

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă eşti dispus să faci doar lucrurile uşoare, viaţa va fi grea. Dacă eşti dispus să faci lucrurile grele, viaţa va fi uşoară.

antimetabolă de T. Harv Eker
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Samsar de inimi

Era un negustor în piaţă,
Voia doar bani, voia profit,
Vindea ce ne ţinea în viaţă,
Ce ne îndeamnă la iubit

Nu îi păsa nicicum prea tare
Că marfa lui era divină,
Tot ce vindea, pe altul doare,
El nu-şi făcea nicicum vreo vină

Era samsar, samsar de inimi,
Toate pulsau, toate trăiau,
Purtau în ele multe patimi
Şi de regrete suspinau

Dar pentru el erau o marfă,
O-mpacheta la kilogram,
Strângea pachetul cu-o agrafă
Stăteam alături şi-l priveam

L-am întrebat dacă îi pasă
Că cineva nu le mai are,
El mi-a răspuns... ei mi le lasă,
Ca să le vând la fiecare

Au renunţat cu toţi la ele,
Pentru arginţi, pentru averi,
Erau poveri, erau prea grele,
Ce să le faci, ce să le ceri?

I-am spus încet, cât vrei pe toate?
Le-aş cumpăra să le iubesc,
Hai fă-mi un preţ dacă se poate,
Tu doar îl spune, ţi-l plătesc...

Era mirat... cum să mă creadă?
În gândul lui... ăsta-i nebun!
Le vrea pe toate la grămadă,
Cât să îi cer, cât să îi spun?

Am scos un cec... scrie tu suma,
Le iau ca să le fac cadou,
Nu-s pentru mine, eu am una,
Şi nu o ţin de bibelou

A scris ceva... nici nu îmi pasă,
Au fost doar bani, probabil mulţi,
Am să le duc pe toate acasă
Şi-am să te rog să le asculţi

Ascultă-le... şi tu ai una,
Doar să iubească... asta vrea,
Să bată tare, ca nebuna!
Să simţi în ea dragostea mea

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versurile mele

Versurile mele sunt ca o cafea
Vor să intre-n gânduri şi în sânge
El se zdrobesc în mintea mea
Şi eu, sigur, nu te pot atinge.

Depărtarea care ne desparte
Fi-va oare o cărare grea?
Între nori descopăr pe o carte,
Toamna ce va fi cu vreme rea.

poezie de Nicu Petria (16 februarie 2013)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ita Est...

Ştiţi voi ce sunt versurile mele?
Zboruri în "zigzag" de rândunele,
Zboruri fragmentate,
Rupte
Şi-nnodate
Ca să poată fi de toţi cântate,
Nu citite pe sub gene -
Pui golaşi de vrăbii fără pene...

Dar voi nu ştiţi nici măcar silabisa
Zborurile-acestea, smulse din inima mea!
Nu ştiţi că din zborul versurilor mele,
Se-ntregesc perechile rebele
Şi că-n ochii celor care mi le cântă,
Strălucesc scântei de aur, ce-nspăimântă
Pe cei care mi le-ascultă-ntâia oară,
Măcinându-se ca grâul sub piatra de moară!...

Versurile mele?...
Semne de-ntrebare
Pentru-abecedarul vieţii viitoare...
Versurile mele?
Stropi de apă vie
Şi ploaie de stele
Pentru veşnicie!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Versuri (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.

Scriu, de exemplu: "Noaptea se clatină
şi stele albastre clipesc în departare."

Vânturile nopţii se răsucesc pe cer şi cântă.

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.
Am iubit-o – iar uneori şi ea m-a iubit.

În nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe,
Am sărutat-o iar şi iarăşi sub cerul înstelat.

Uneori ea mă iubea, iar eu, de asemenea, o iubeam.
Cum ar fi putut cineva să nu-i iubească ochii mari şi adânci?

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.
Să simţi că nu o mai ai. Să simţi că ai pierdut-o.

Să asculţi noaptea imensă, fără ea mai imensă –
Iar versurile cad în suflet ca roua pe păşune.

Mai contează că versurile mele nu o pot reţine?
Noaptea se clatină, iar ea nu este aici cu mine.

Asta-i tot. În depărtare cineva cântă. În depărtare.
Sufletul meu suferă că a pierdut-o.

Privirea mea o caută, tânjind s-o ajungă din urmă.
Inima mea o caută, iar ea nu este lângă mine.

Aceeaşi noapte albind aceeaşi mesteceni.
Noi, cei de atunci, nu mai suntem aceeaşi.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar cât de mult am iubit-o....
Vocea mea a încercat să-însoţească vântul, să-i atingă auzul.

Este a altuia. Va fi a altuia. De asemenea, săruturile mele de atunci.
Golul care a devenit. Trupul ei strălucitor. Ochii nemărginiţi.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar poate o iubesc.
Dragostea-i scurtă, iar uitarea este mult prea lungă.

Pentru că în nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe,
Sufletul meu nu-i împăcat că a pierdut-o.

Spun asta, chiar dacă ar fi ultima suferinţă pe care o îndur,
Iar acestea ultimele versuri pe care le scriu pentru ea.

poezie celebră de Pablo Neruda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comparaţie

Nu pot, Cecilianus, decât să-ţi mulţumesc!
Când versurile mele mă-ncumet să-ţi citesc,
Tu, din Catul şi Marsus declami pe dinafară,
Ca astfel ale mele mai bune să-ţi apară.
Dar dacă, Cecilianus, aşa găseşti cu cale,
Recită mai de grabă din versurile tale.

hexagramă de Marţial din Epigrame (1961), traducere de Tudor Măinescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea şi smerenia sunt grele pentru diavol şi uşoare pentru om.

Paisie Aghioritul în Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vor fi ascultate melodii pe versurile mele, eu voi fi în ele, în fotografii şi-n cer.

citat din Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate vântul visurile mele,
Fluierând o doină-n orice os,
Chiar dacă sunt ude şi sunt grele,
Oasele de vise plâng duios.

catren de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lanţurile cu care ne leagă obişnuinţa sunt prea uşoare pentru a fi simţite la început, dar prea grele pentru a scăpa de ele după ce ne-au legat.

citat clasic din Samuel Johnson
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare copil simte un imbold imens spre a-şi demonstra competenţa. Dacă oamenii nu mai sunt nevoiţi să îşi câştige existenţa şi li se asigură necesităţile pentru supravieţuire, mulţi dintre ei vor dori foarte mult să fie productivi, dar nu la acele sarcini pe care ei nu şi le-au ales să le facă dar au fost obligaţi să le accepte pentru a câştiga bani. În schimb, oamenii vor lua în mod spontan asupra lor acele sarcini de care societatea mondială are nevoie cu adevărat să fie făcute.

citat din Buckminster Fuller
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duel epigramatic, seria 16-a din 30.06.1982-25.08.1982: 3. După poftele mele

Iar dacă-ţi spun intimităţi,
Nu mai eşti, Bei, ca-n alte dăţi;
Le-am părăsit doar pe acele,
Ce nu-s după poftele mele...

epigramă de Naum Smarandache din În luptă cu un... bei (2006)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lanţurile obişnuinţelor sunt prea uşoare pentru a fi simţite, până când devin prea grele pentru a mai fi rupte.

citat din Warren Buffett
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune înainte de naştere

Nu-s încă născut; ascultaţi-mă –
Nu lăsaţi liliecii însetaţi de sânge, şobolanii,
nevăstuicile sau vârcolacii să se-apropie de mine.

Nu-s încă născut; consolaţi-mă –
Mi-e teamă că rasa umană mă va-întemniţa-între ziduri înalte,
mă va amorţi cu droguri tari, mă va-înşela cu minciuni ispititoare,
mă va chinui-n camere de tortură, mă va-îmbăia-n sânge.

Nu-s încă născut; aveţi grijă de apa-n care voi fi scăldat,
de iarba prin care voi trece, de copacii cu care voi vorbi,
de cerul care-mi va cânta, de păsările şi de lumina
din spatele gândurilor mele care-mi vor conduce paşii.

Nu-s încă născut; iertaţi-mă
pentru păcatele pe care le va săvârşi lumea prin mine,
pentru cuvintele mele care vorbesc despre mine,
pentru gândurile mele care mă judecă,
pentru trădarea comisă de trădătorul de lângă mine,
pentru vieţile pierdute când lumea ucide prin mâinile mele,
pentru moartea mea când trăiesc alţii în mine.

Nu-s încă născut; recapitulaţi, vă rog,
amintiţi-mi acele părţi în care trebuie să joc,
replicile cu care să întâmpin pe bătrânii care-mi dau sfaturi,
pe birocraţii care mă ceartă,
pe munţi când se-încruntă la mine,
pe iubitele care râd de mine,
pe valurile albe care mă-îndeamnă să dansez
şi pe deşertul care mă ademeneşte să condamn,
pe cerşetorii care-mi refuză darurile
şi pe copiii mei care-mi aruncă blesteme.

Nu-s încă născut; ascultaţi-mă...
Nu lăsaţi pe omul fiară şi nici pe cel care se crede Dumnezeu
să se-apropie de mine.

Nu-s încă născut; întăriţi-mă
împotriva celor care-ar dori să-îngheţe umanitatea din mine,
care-ar dori să mă transforme într-un jandarm-robotizat,
într-o rotiţă dinţată-n angrenajul unei maşini,
într-un lucru cu o singură faţă, într-un simplu lucru;
întăriţi-mă împotriva celor care-ar dori să-mi dezintegreze entitatea,
să mă arunce-încoace şi încolo sau
încolo şi încoace, apă risipită printre degete.

Nu-i lăsaţi să mă prefacă-n piatră şi nici să mă împrăştie în vânt..
Altminteri, ucideţi-mă.

poezie de Louis MacNeice, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vedem...

Să vedem, ar putea graiurile mele
Să-ţi vie ca nişte inele,
Ca nişte brăţări, ca nişte cercei?
Încearcă-le! Uite o dată unul, o dată cinci, o dată trei,
Părechi şi despărechiate,
Sau odată pe toate!

Le-am suflat cu zmalţuri de zile, de ore şi de secunde
Şi le-am făcut rotunde:
Cristale ca piatra acră şi ca sarea de lămâie,
Neputându-le face tămâie
Şi scârbit de diamante limpezi şi lucii.
Uite, de pildă, unul în chipul crucii,
Ar pune un semn turbure de lumină
Subt bărbia ta de fată creştină.
Altul îşi agaţă de aţă
Gogoloiul de ceaţă.

Să vedem, din atâta sărăcie,
Să vedem, nu se ştie,
Ce ţi-ar veni mai bine,
Lucrurile goale, lucrurile pline,
Grele sau uşoare?
Căci toate sunt mărţişoare.

poezie celebră de Tudor Arghezi din volumul: Mărţişoare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condiţional-optativ

Despărţirile de mine au fost grele totdeauna,
Însă, dintre toate cele, numai una-i ca niciuna,
Dar nu pentru că aceasta cea mai grea e dintre toate,
Ci pentru că, pur şi simplu, nu se poate, nu se poate.

Despărţirile de mine au avut ceva-n comun:
S-au soldat cu suferinţă până la sfârşit de drum,
Însă celei ce mă paşte, scris i-a fost să aibă parte,
De va fi să se petreacă, doar de moarte, doar de moarte.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (17 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă o singură inimă vibrează când citeşte versurile mele, dacă acea inimă simte un gram de alinare, de mângâiere în trăirile sale, dacă pasul îi va deveni astfel mai uşor, atunci nimic nu este zadarnic!

Ioan Ciprian Moroşanu (8 martie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!