Thogrul şi străjerul

Odată, când, pe-o noapte furtunoasă,
Thogrul trecea pe lâng-un biet străjer
Şi la văzut în bunda-i zdrenţeroasă
Cum zgribura, învineţit de ger,
Îi zise, căci era milos din fire:
— Am să-ţi trimit pe loc o haină groasă.
Zicând aşa, cu inima-mpăcată
Intră-n palatu-i plin de strălucire:
Acolo însă-i răsări în prag
Soţia lui, făptură minunată,
Care-l primi zâmbind cu-atâta drag,
Încât uită făgăduiala dată
Precum uită şi pe străjer şi gerul.

Dar ia aminte tu ce-a zis străjerul:
A zis: — O, rege, tu m-ai dat uitării,
Căci ai dormit în raiul desfătării,
Ai dus-o noaptea într-un vis plăcut,
Ce-ţi pasă noaptea mea cum a trecut!

Ce-i pasă caravanei care scapă
De-aceia ce-n nisip îşi află groapă!
Un blând noroc te leagănă în somn,
Ai călăuză bună şi eşti domn,
Nu te opreşte dealul, valea, nu.
La cei rămaşi gândeşti vreodată tu?...
De pe cămila-naltă cât un munte,
Simţi tu ce-i valea grijilor mărunte?
Voi, cari, sub cald poclit, trăiţi ca-n cer,
Gândiţi la cei ce-n frig şi foame pier.

poezie de Saadi, traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptura tainică a nopţii

te văd plimbându-te galant, pe trotuaru'ntunecat.
în fiecare noapte, când privesc la geam,
te vad, plimbându-te galant.
cu pasul fin, neauzit, păşeşti p trotuarul cald,
cu ochii mari şi cu trup arcuit,
te văd, plimbându-te galant.

nepăsătoare esti, căci peste zi
stai tolanită in gradină
şi nici că-ti pasă, orice-ar fi,
căci tu nu ştii ce-i aia grijă.

misterioasă eşti în pasul fin,
ce-n noaptea purpurie îl creezi,
şi cu frumoasele-ţi priviri,
pe mine mă hipnotizezi.
făptură tainică a noptii, cu aroganţă fără de sfârşit
păşeşte galant, cu trupul arcuit,
pe trotuarul încălzit.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de munteanu irina elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pasă

Nu-mi pasă că nu ştiu unde eşti,
Căci de voi vrea, prin noaptea de mătase,
Te-oi căuta prin versuri şi poveşti,
Şi te-oi găsi prin amintiri frumoase.

Nu-mi pasă că tu eşti departe,
Căci eu ca-ntr-un căuş de palmă,
În inimă te port mereu, deoparte,
Deşi ispitele necontenit dau valmă.

Nu-mi pasă că nu sunt lângă tine,
Căci eu te văd când închid ochii strâns,
Şi nimeni n-o să afle despre mine,
De câte ori de dorul tău am plâns.

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca astăzi…

Ca astăzi nu mai sunt stăpână
Pe mine, pe sufletul meu,
numai c-o strângere de mână
îndeajuns ţi-am spus-o eu.

Şi ca o slaba jucărie
Sunt astăzi înaintea ta,
privirea mea ţi-ar spunea-o ţie
în ochii mei de vei căta.

Şi c-a mea singură dorinţă
E roaba ca să-ţi fiu în veci,
ţi-o spune-ntreaga mea fiinţă
când tu pe lângă mine treci.

Însă tu treci cum trece-o rază
Din soare, pe un biet pribeag,
Ce-i pasă ei că-l luminează…
Ce-ţi pasă ţie că-mi eşti drag!

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul mătăsii către Samarkand (Poem #509)

HASSAN:
E-aşa plăcut să te plimbi seara printre izvoare
Când peste nisipul de-aur imense umbre cad,
Când clopote bat adâncind tăcerea mare
De-a lungul Drumului Mătăsii către Samarkand.

ISHAK:
Noi nu călătorim pentru brocarturi, mirodenii, mosc;
Ni-s inimile-atrase de vântul fierbinte şi nomad
Din setea de-a afla ce doar puţini aleşi cunosc –
De-aceea am luat Drumul Mătăsii către Samarkand.

COMANDANTUL CARAVANEI:
Deschide poarta, străjer al nopţii cu-aromă de curmal!
STRĂJERUL:
Ho, călători, deschid, dar pentru ce ţinut mai blând, mai cald,
Părăsiţi oraşul plăcerilor sub luna de opal?
NEGUSTORII ( într-un glas):
Pornim cu toţii pe Drumul Mătăsii către Samarkand!
(Caravana iese pe poartă)

STRĂJERUL (consolând femeile):
Ce-aţi vrea, doamnelor! Mereu a fost la fel pe-aceste şesuri,
Asa-s croiţi bărbaţii. S-acceptaţi soarta, vă recomand.
O FEMEIE:
Ei Nu se gândesc la noi. Ei urmăresc nişte eresuri.
VOCILE CARAVANEI (cântând în depărtare):
Pornim cu toţii pe Drumul Mătăsii către Samarkand!

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversare

S-a întâmplat atunci, acolo
Iubita mea, tu să răsari,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să vi,
Ca o rază de lumină şi de soare,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să fi,
Scumpul meu luceafăr, veşnic între stele.

De ziua ta, iubita mea, îţi dăruiesc,
Fericirea ce-n cuvinte nu pot să-ţi spun,
De ziua ta, iubita mea, îţi dăruiesc,
Cuvântul bun şi cald şi sincer
Şi te doresc, înger ce-n suflet îmi trăieşti.

Şi eşti parfumul meu de vis
Şi adierea caldă ce-n mine port
Şi mai presus de tot şi toate,
A mea iubirea adevărată.

Să te sărut aş vrea mereu,
Dar ştiu că eu... şi ştiu că-i greu,
Dar cred că ai să mă ierţi,
Căci inima îmi eşti pe veci.

Sperantă-mi eşti şi paradis
Si doar tu poţi să mă-ncălzeşti,
Căci iarnă îmi e în fiecare zi,
Când alăturea nu-mi eşti.

Nebunesc mă doare-n suflet
Şi n-aş vrea ca să te pierd,
Căci te iubesc,
Adevărat şi fără alinare.

Şi te-ai născut atunci, acolo,
Ai răsărit cu primii ghiocei
Şi-aş fi putut să jur că am simţit,
... o adiere.

De-aş fi ştiut,
Ce iubire minunată o să apară,
Cerul supus l-aş fi privit
Şi i-aş fi mulţumit,
Că te-ai născut.

poezie de Dan Coblis din Nuanţe de alb
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate au un rost

Ce-i pasă unui biet ciulin
Că nu-i lalea, că nu e crin,
Că pe tulpină e ţepos,
Că unii zic că e hidos?

Ce-i pasă unei păpădii
Că nu e floare pe câmpii,
Că parcă creşte în zadar,
Că frunza are gust amar?

Ce-i pasă unui om rebel
Că toţi se leapădă de el,
Că are-un zel nepotolit,
Că e mereu nemulţumit?

Ce-i pasă zilei de necaz
Că lacrimi mari curg pe obraz,
Că cupa-i plină cu venin
Că-n inimi este numai chin?

În viaţă toate au un rost
Şi pomul strâmb şi omul prost
Şi cerul negru şi posac...
Chiar dacă nouă nu ne plac.

poezie de Octavian Cocoş (4 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot să ating zise el

Pot să ating zise el
(o să ţip zise ea
numai o dată zise el)
e plăcut zise ea

(pot să mângâi zise el
cât timp zise ea
mult timp zise el)
de ce nu zise ea

(hai s-o facem zise el
nu prea aproape zise ea
cât de aproape zise el
unde eşti acum zise ea)

pot să mă aşez zise el
(pe care parte zise ea
pe partea asta zise el
dacă săruţi zise ea

pot să mă mişc zise el
aşa-i dragostea zise ea)
mai vrei zise el
(dar o sa mor zise ea

aşa-i viaţa zise el
dar soţia ta zise ea
acum zise el)
ah zise ea

(super zise el
nu te opri zise ea
oh nu zise el)
mai lent zise ea

(gggata? zise el
îmmm zise ea)
ai fost grozavă! zise el
(eşti al Meu zise ea)

poezie clasică de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 28

Şi cum să mă întorc la fericire
Dacă ce-i bun mi-a fost complet negat?
Nici noaptea nu mă scapă de-asuprire,
Iar ziua sunt mereu persecutat.
Şi-acestea două se urăsc fierbinte,
Dar s-au unit şi aspru mă împung
Una în trup şi cealaltă în minte,
Căci oricât merg, la tine tot n-ajung.
Zilei îi spun c-ai strălucire mare
Şi că o luminezi când este nor,
La fel flatez şi noaptea neagră-n care
Când stele nu se văd tu arzi de zor.

Dar ziua chinul zilei mi-l lungeşte,
Iar noaptea jalea nopţii mi-o sporeşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lui Saadi ieşind dintre roze

Saadi, dintre roze ieşind,
Uită să-şi blesteme amanul...
Sădise pe veci Gulistanul
Şi sufletu-şi dete zâmbind.

Aflai ca şi el talismanul
Tot raiul să pot să-l cuprind.
Saadi, dintre roze ieşind,
Uită să-şi blesteme amanul.

Turbat-a în voie duşmanul. --
El cupa de fiere golind
S-a dus în amurg şovăind,
Ş-a fost mai slăvit ca sultanul
Saadi, dintre roze ieşind.

rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare

Străjerul apăru în noapte de nicăieri.
Era mai impunător ca niciodată, părea un
uriaş, aşa cum stătea, drept, în armura bombată,
cu picioarele metalice înfipte solid în pietrele străzii,
sub unduirile de lumină ale lunii.
În spatele lui se profila podul şi râul liniştit,
aproape nemişcat.

"A apărut străjerul, mi-ai spus, în timp
ce ne plimbam şi te strângeam la umărul meu.
Şi pare mai falnic ca niciodată... Să-l atingem,
să-i atingem măcar o dată armura!"
"Străjerul nu poate fi atins, ţi-am răspuns eu. Să nici
nu te gândeşti măcar vreodată să-l atingi pe străjer!
Străjerul nu poate fi atins. Ar dispărea cu totul şi pentru
totdeauna şi, odată cu el, întunericul nopţii, şi noi am dispărea
odată cu el. Nu ar mai rămâne nimic din noi, din dragostea
noastră", ţi-am spus eu în timp ce tu îţi culcai
capul la pieptul meu şi paşii ne purtau de-a lungul
râului, pe strada umedă şi pustie, cu arcade de piatră.

"Să nu vă îndepărtaţi!", ne ajunse din spate, după un timp,
glasul lui tunător. În curând va trebui să plecăm. Se apropie
lumina tare a răsăritului."

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie pe o uşă

Să te-nsoţească piaza bună
Ca un inel sclipind în mâna ta!
Nu şovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista!
Purcede drept şi biruie-n furtună!

Când vii

Păşeşte slobod, râzi şi cântă
Necazul tău îl uită tot pe prag
Căci neamul trebuie să-ţi fie drag
Şi casa ta să-ţi fie veşnic sfântă

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Ecaterina Chifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pragul de noapte

În noaptea nunţii, ea era să moară
Când el, în braţe, o trecea un prag,
Şoptindu-i cu tandreţe şi cu drag:
-Iubito, ţi-am mai spus că eşti uşoară?

epigramă de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

Tu te-ai întrebat vreodată
inimă de piatră seacă
când erai cu fulgi cernită
sau erai îndrăgostită:

"De ce-i moarte pe Pământ?"
sau
"De ce-i frig şi-n cuvânt?"

"De ce sunt multe păcate
Ce nu pot fi iertate?"

"De ce-s oamenii mai trişti,
fug de lume rătăciţi
cu viteza gândului,
ca arşiţa soarelui..."

Poate că-i un paradox
uităm să trăim frumos,
omul uită să iubească
gerul să-l mai domolească.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-am încălecat pe-o brazdă
să trec valea cea frumoasă
păi ce-i raiul o fereastră
pe-unde vezi iarba de-acasă

catren de Costel Zăgan din Ia catrenul, neamule! (1 octombrie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un târg aşa mare, noaptea e zgomot şi lumină, nu întuneric şi tăcere ca în valea singuratică a Podenilor. E un han în Ieşi, - acolo în colţ, ce loc bun pentru o dughiană - un han unde toată noaptea cântă fetele la Café Chantan. Ce viaţă zgomotoasă şi veselă! Acolo găseşti la orice ceas, zi şi noapte, pe domnul comisar cu fetele şi cu alţi poreţi.

Ion Luca Caragiale în O făclie de Paşte (1899)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că... odată

când voi uita ce-i viaţa şi voi privi-n pământ
voi şti că-i timpul pentru despărţire
şi-o ultimă suflare mă va purta din gând în gând

privi-voi cerul ca pe-o mamă bună
ce m-o lua la pieptu-i să mă adoarmă
şi verdele ca pe o mantie-împărătească
în care mă voi regăsi an după an

voi săruta gura de aer ce-n cerul gurii mi s-o culcuşi
şi ultima mireasmă o voi lua la drum
să mă petreacă de voi trece pragul
şi să o las în loc de rămas bun

vă văd, v-aud, dar nu pot să v-ajut
eu timpul mi l-am tors cum am ştiut
mi-s urmele o ceaţă prefirată
şi cel ce-am fost se toarce ca un fum

odată. în trecut sau poate-n viitor
am fost sau voi fi parte din întreg
dar încă nu e prag născut să mă oprească
şi m-oi intoarce... umbră într-un colţ de cer

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti poet

Eu vreau cântări de veselie.
Că tu eşti trist, ce-mi pasă mie?
Nici vreu să ştiu de ce te doare,
De grijile ce te frământă,
De inima ta care moare...
Tu eşti poet, deci cântă.

De te urăsc, de te sfâşie
Vrăjmaşii tăi, ce-mi pasă mie?
Zâmbind, tu rănile-ţi ascunde,
Şi-n stele sufletu-ţi avântă,
Cui te loveşte, nu-i răspunde...
Tu eşti poet, deci cântă.

De-ţi plâng ai tăi, în sărăcie,
Şi-i vezi murind, ce-mi pasă mie?
Tu du-mă-n alte lumi, senine,
Căci singura-ţi chemare sfântă
E să mă-nveseleşti pe mine;
Tu eşti poet, deci cântă.

Iar dac-un vânt de nebunie
Peste viaţa ta pustie
S-abate pentru totdeauna,
În noaptea care te-nspăimântă
Priveşte stelele şi luna
Surâzător, şi cântă.

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnări

Constat că toamna asta nu-i o Doamnă,
E mult prea rău în lume, când nu-i bine,
Şi-i mult prea gol în golul plin de sine,
Când tot ce-i tot nimic nu mai înseamnă.

Se bat pe frunze razele de soare,
Pe deal, copacii dau mărunt din buze,
Poeţii îşi fac veacul fără muze
Şi muzele-şi iau dreptul la purtare.

N-ai ce să faci, e toamnă şi-i schimbare,
Votează ghimpii spinii-n parlamente,
Pietroaiele cer pietre inocente,
Iar inocenţele vor stele vorbitoare.

Planetele au fost şi ele stele,
Lumini de foc şi focuri de lumină,
Ce fac din orice noapte zi senină
Şi din senin o noapte pentru iele.

Nu mai sunt foc, le-acoperă pământul,
O zgură din ce-a fost o strălucire,
Căci focul lor se află în gândire,
Acolo unde arde-n noi Cuvântul.

De-aceea, câte-un om, în disperare,
Îşi pune foc şi arde ca o novă,
Un val de jar care se sparge-n provă
Pe-o mare plină ochi de supărare.

Un foc, precum o aprigă tocmeală
C-un doctor în nimic, cu tigva goală,
Ce-a plagiat o dublă integrală,
Dintr-un tratat pe-o pată de cerneală.

Toţi oamenii din noi se trag din stele
Şi ard cum arde focul lor din soare
Şi nu contrafăcut, ca o-închistare,
Ce poartă-n tâmple flori şi ghilimele.

Dar toate ştiu c-au fost pe jar odată,
Când Universul le ţinea de şase,
Când se-înfloreau în rochii de mătase
Şi-n ochi le strălucea un foc de fată.

Tot ce-a mai fost în tot ce-a fost se-întoarnă,
Dar toamna asta n-are timp de iarnă.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

De ziua ce-ţi surâde-n prag
Acum la ceas aniversar,
Ce pot eu oare să-ţi doresc
Sau să-ţi trimit în dar?!
Din partea mea, doar sănătate,
Noroc şi zile bune,
Să ai doar soare în priviri
Tot ce-i mai bun şi mai frumos,
Să ai în astă lume!!!
Prietenii adevăraţi alături să îi ţii,
De griji şi de nevoi nicicând
N-aş vrea ca tu să ştii.
Iar Dumnezeu întotdeauna
Cu drag să te ocrotească,
De relele de pe pământ
Mereu să te păzească!!!

poezie de Mariana Simionescu (17 februarie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu privirea fixă...

Cu privirea fixă-n tine
Spune-mi sincer ce-i lumina
Astfel ca, privind în mine,
Să îmi văd cu claritate
Tot defectul meu şi vina,
Sesizând că am un frate
Ce-mi înlătură ruina.

O, fixaţi-mi dar privirea
În ce Este nu-n ce ştiţi;
Definiţi-mi ce-i iubirea
Cei ce-n adevăr iubiţi
Nu voi care-aveţi gândirea
Celor pe cere-i citiţi
După cum vă îndeamnă firea.

Spuneţi-mi ce e trăirea
Voi ce-n adevăr trăiţi
Nu voi care nemurirea
Ştiţi frumos s-o definiţi
Da-n lumină vieţuirea
Vă demască de-amăgiţi
Ce n-au dobândit sfinţirea.

Priviţi totul coerent
Şi vorbiţi de închinare
Când ea-i modul inerent
De trăiri şi conlucrare
Cu Cel Sfânt, Omniprezent,
Ce pe "viaţă şi mişcare"
Este Domn Omnipotent,

Nu-mi vorbiţi cu insistenţă
Dintr-a voastră înţelepciune
De divin şi Omniprezenţă
Când sunteţi o regiune
Fără a Domnului prezenţă,
Un gol şi-o dimensiune
Fără-a Vieţii existenţă!

O, lumina din Lumină
Să fie-n voi evidentă,
Minunată şi deplină!
Că-aşa, în lupta iminentă
Cu armata rea, haină,
Victoria-i eminentă
Prin Prezenţa Cea divină.

De ai Viaţa şi trăieşti;
Cu privirea fixă-n tine
Spune tare cine eşti
Şi cu Marea Veste Bună
Transformă zilnic destine,
Luptând să restabileşti
"Vechile cărări" Divine.

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii (4 iunie 2020)
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!