Marius Robu

Pastă corectoare

Stau căzut pe gânduri.
Îmi spun că sunt greu.
Stați voi pe mine, le răspund,
Țineți-mă bine!

Când eram copil,
Înainte de Crăciun,
Într-o dimineață,
Tata pregătea un laț de sârmă,
Iar mama punea la foc, în vase mari,
Apa.

Veneau cei mai voinici vecini,
Scoteau porcul din coteț
Și-l puneau jos.
Eu, de obicei, țineam de coadă;
Ceilalți îngenuncheau...
Începea ritualul.

V-am dat o idee, gânduri voinice.
La bătrânețe, se întoarce roata:
Ucidem la Naștere,
Murim la Înviere,
Iar între cele două sărbători,
Un anotimp alb
Ne-acoperă păcatele,
Peste care putem scrie
Corect.

poezie de din Aproape alb (29 martie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Teodor Dume

Între o cană cu ceai și două gânduri

mama citește jurnalul de dimineață
își masează tâmplele
și tace

întoarce pagina
o dezosează
complet
dar
cuvintele rămân
aceleași

știu că nu
crede în știri
dar își clatină capul
în loc de alte cuvinte

și tace

se așează confortabil
pe marginea patului de lemn
întoarce ziarul
ca pe o scrisoare
de la tata

din umbletul buzelor
suspectez durerea
ce o prinde
dar tace
soarbe o gură din cana
cu ceai din vâsc-de-stejar

între două gânduri

mă privește
trage timpul înapoi
și-mi spune
vezi
s-a mai ușurat pământul
suntem tot mai ofiliți
și fiecare zi e la fel
numai oamenii nu sunt
și totuși

nu știu să mint
și nici nu port ochelari

ca aceștia...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

* * *

Gânduri senine
În clipa ce vine.
Gânduri de stele
În visele mele.
Gânduri sirene
Peste un car de vreme.
Gânduri curate
În lacrimi săpate.
Gânduri șuvoi
Între mine și voi.
Gânduri vărsate
În viața-ne toată!
Gânduri năluci
În arșiți de lunci.
Gânduri bizare
Între o lună și-o mare.
Gânduri străine
În vremea ce vine.
Gânduri fierbinți
Între rude, părinți.
Gânduri rebele
Între o lume și stele...
Gânduri frumoase
Acasă, la masă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Marius Robu

Silogism anticartezian sau indiferența prostului ce sunt

Mă intrig:
Mi-e foarte frig,
Mă revolt:
Am doar un volt.

Și nu pot
Din cap să scot
Un amor
Înșelător.

Cum să fiu,
Să pot să știu
Ce să fac,
Să mă împac?

Ce să spun,
Să mă adun?
Ce să port,
Să mai suport?

Hai, că știți,
Nu stați pitiți,
Că doar eu
V-am spus mereu,

Repetat
V-am învățat,
Infinit
V-am sfătuit...

Și-astăzi mor
Neștiutor
Și zâmbesc:
Sunt, deci gândesc!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Între mine și cer e o umbră

nici nu știu dacă numele meu e teodor dume
și dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e
moartea într-un capăt și viața în celălalt

uneori prins între cele două liniști
îmi lipesc urechea de marginea pământului
și vorbesc cu tata în prezența căruia
am învățat să iubesc să sufăr
și să aprind prima lumânare
țin minte cum am sărutat-o pe mama
și m-am rugat lui Dumnezeu
să se joace cu mine
eram devorat de frică și de
întunericul decupat
din veșmintele lui tata

prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat și
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă

nici nu știu dacă sunt fericit sau trist
știu doar că nu-mi aparțin
am privirile amputate și oscilez
între cer și o umbră leneșă

aș putea să mă prefac într-un băiat care iubea
sau într-o altă prezență în care numele
nici că ar conta
numai că
între mine și cer există o legătură
care definește viața și moartea

și totul sfârșește cu un alt anotimp

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Ștergarul în care mi-am uitat copilăria

locul din care nu fug niciodată -
copilăria


m-am născut în ziua în care albul din cireși plesnea de culoare
cerul lăcrima pe la margini
mama se pregătea să învelească sarmale în foi de varză acră
(ultima fiertură dinainte de paște)
câteva gânduri mocneau printre cuvinte...

calul vecinului era dus la plug între hatul lui Mitru din deal
oricum nu avea cine să-l înhame la căruță
tata plecase la muncă
îl năcăjea plecarea la patru fix dimineața pe jos cinci kilometri
uita de mama și de burta ei țuguiată ca o pâine
scoasă din cuptorul de după casă făcut de străbunicul
înainte de război...

așa m-a născut mama neajutorată
fără doctor într-un ștergar alb
din cânepa primită de la bunica

m-am simțit bine până am rămas singur...
mama s-a dus să adune câteva ierburi
să le așeze în mănunchi
sub grindă să poarte de
belșug și de noroc...
nu mai are cum să ajungă la cină
de va veni târziu
pe întuneric
îmi va pune mâna în poală
și-mi va îngriji somnul
până dimineață
când liniștea spartă
de întâiul cântat al cocoșului
îi va reconstitui chipul
o lumină va țâșni din răsăritul târziu
separându-i trupul de umbră

și va pleca cu Dumnezeu

tata s-a dus și el...
într-o dimineață pe la patru
cu merindea sub braț
și o fotografie învelită într-un ziar
și nu s-a mai întors...

o fi vrând
să se întâlnească cu mama
la capătul de drum
unde se opresc sufletele...

aș fi vrut să știe și mama
că am mai crescut
și că-i seamăn mult
că o duc bine
și că mi-am cumpărat un cal
ar fi bine să vadă cum îl mângâi și mă joc
lângă lăstarul ieșit din scorbura nucului
sub care bunicul trăgea cu sete
dintr-o pipă cumpărată de la târgul din Dobrești
și cum o aștept
seara
la capătul uliței
și privesc spre sat
până când văd cerul aplecându-se
să sărute pământul de noapte bună...

sunt singur acum

ștergarul alb
în care
mi-am uitat copilăria -
singurul suvenir de la mama
îl port la piept
uneori mă prefac
că o văd
ținându-mi capul pe genunchi...
cu firul tors din lacrimi
coase cerul de marginile pământului
ca să nu-mi fie frig...

ca un fluture agățat de noapte
o să colorez cu privirea cele
două imagini între care mă caut...
tat㠖 mamă

noapte bună!

poezie de din carte:exil în durerile altora
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Caietul de desen al mamei

Când eram mică, mama purta legate de mână pensule –
câte una la fiecare deget, subțiri și mai întotdeauna murdare de culori,
și nici nu vă închipuiți ce frumoase culori...
Mama picta. Deschidea palma
și din palma ei izbucneau zboruri de fluturi. Mama
își apropia mâna făcută căuș de chipul meu, când îmi venea să strănut.
„Strănută în palmă”, mă îndemna zâmbind.
Strănutam albastrul pe cer, galbenul în lanurile de floarea-soarelui,
câteodată strănutam ploaia și mă ascundeam râzând și cu pletele ude,
și mama îmi cânta despre fericirea care trăiește într-o căsuță cu trei pitici,
mama picta
pe căsuță un horn,
pe masa piticilor – o bucată mare de ciocolată,
pe sufletul meu, liniște, liniște...

Mama picta. Tata ridica ziduri.
Cărămidă peste cărămidă, grindă peste grindă, altă grindă, alte cărămizi...

Eu mă țineam de zid să învăț mersul în două picioare,
mama, la câțiva pași înainte, îmi desena drumul pe lespede,
mama picta...

poezie de
Adăugat de Rodica MunteaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Fidel Castro

Când eram mic copil, tata mi-a spus că pentru a fi un bun catolic, trebuie să mă confesez bisericii, chiar și dacă am gânduri impure cu privire la vreo fată. Așa că, foarte de dimineață, m-am grăbit să-mi mărturisesc păcatul. Și noaptea următoare și următoarea. După o săptămână, am decis că religia nu e de mine.

citat din
Adăugat de AmdoSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în italiană.
Teodor Dume

Ca între Tată și Fiu

Astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între tată și fiu
nu o să întreb nimic despre cei
care se vând pentru câțiva bănuți și
nici despre lucrurile care nu există
dacă ți-aș cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aș întreba de ce
nu-i înveți să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viața
și că
viața trebuie să-i învețe
când și cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineață devreme
să stea de vorbă cu tine și
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
își punea șorțul
și-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcați
din când în când își ștergea fruntea
brăzdată de griji și lăcrima
prin colțul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiți
" vine tata... s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi își cufunda capul în pumni și suspina

ai mai îmbătrânit și tu și tata
ați spart cerul și prin crăpătura aceea
ne priveați chiorâș până în ziua
în care mama a adormit pe prispa de pe care
își împreuna mâinile și te ruga să ai grijă de noi
cu siguranță mama e acolo și mă privește de sus
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu mai am pe nimeni și nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit și eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
știu că
tata și cu mama au fost cândva pe-aici

e târziu, Doamne!
ține-mă pe genunchi în seara asta
și lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveți să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche față de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de din Volumul: Temnița de sub rană
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Ca între Tată și Fiu

astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între Tată și Fiu
nu o să întreb nimic
despre cei care se vând pentru
câțiva bănuți și
nici despre lucrurile care nu există
dacă ți-aș cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aș întreba de ce
nu-i înveți să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viața
și că
viața trebuie să-i învețe
când și cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineață devreme
să stea de vorbă cu tine și
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
își punea șorțul
și-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcați
din când în când își ștergea fruntea
brăzdată de griji și lăcrima
prin colțul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiți
" vine tata, s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi își cufunda capul în pumni și lăcrima

ai mai îmbătrânit și tu și tata
ați spart cerul și prin crăpătura aceea
ne priveați chiorâș până în ziua aceea
în care mama a adormit pe prispa de pe care
își împreuna mâinile și te ruga să ai grijă de noi
cu siguranță sufletul e în mâinile tale
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu am alți părinți și nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit și eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
știu că
tata și cu mama au trecut pe aici

e târziu
ține-mă pe genunchi în seara asta
și lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveți să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche față de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de (2017)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Constantin Chelaru

Colind

O, brad frumos
Al tinereții mele,
Nu te-am avut nicicând
Împodobit cu stele.

Nici globuri n-am avut prin casă,
Puneam câte ceva pe masă...
Ne bucuram de sărbători,
Când pe ulițe, auzeam colindători.

La răscruci de drum fugeam,
Aveam toți gutui la geam.
În odaia de la drum
Țineam porcul de Crăciun.

Iar la streșini atârnați
Erau metri de cârnați.
De Crăciun și Anul Nou
Mama ne dădea cadou,

Felii dulci de cozonac
Și mâncam cu toți de drag.
Acum totul e schimbat,
Nu mai mâncăm cozonac.

Bradu-n casă împodobit
Ne urează bun venit.
Nu mai e ca altădată
Să mergem din poartă-n poartă.

Iar în prag de sărbători
Să primim colindători...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton amuzant

Distribuie
Marius Robu

Călărețul știrb

Sunt căzut pe gânduri
Ca de pe cal.
Dar cine stă pe calul
Care paște din mine
Și nechează la urechea mea.
După ce mă caută la dinți
Și vede că mi-a dat
Măseaua de suflet
Și că miros ca fânul
Gata de cosit,
Gata de iubit.
Un timp infinit,
Vreau să zic
O clipă și-un pic.

poezie de din Carte de bucăți (2008)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Secvențe

Scapără-n noi tăciuni de cuvinte,
Orbim de-ntuneric, murim printre zări,
Se-aud vâjâind crini pe morminte
Renasc negre vase plutind peste mări.

Pornesc către noapte călcând peste vânturi,
Lovesc cu uitarea trupuri de nori.
Mori, omule strivit între gânduri,
Alungă mireasma durerii de flori!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Zâmbet învelit într-o lacrimă de mamă

Auzi mama
deseori stau așa cu tâmpla
sprijinită de cele două degete
pe care ni-le ridicam
în semn de jurământ
atunci când
mă întrebai dacă am mințit
sau nu când mai inventam
câte o scuză
la gesturile mimate
pe care știu că
nu îți erau pe plac

știu că tu mă privești
de acolo de sus și mai știu că
uneori spartura cerului
e mult prea mică
pentru a mă vedea
așa cum sunt
știu că au trecut
mulți ani de când
te-ai întâlnit cu Dumnezeu
și de venit înapoi
n- ai mai venit și
nici semne
nu mi-ai mai dat
deși știai că am nevoie
doar de tine și nu de bani
și de alte lucruri pe care
tu le ai iar eu nu...

acolo tu ai de toate mama
și eu doar câteceva pe aici deși inflația mi-a înghițit și
ultimul bănuț pe care
l-am strâns pentru cadoul
de ziua ta
să știi că nu pot să ți-l mai dau și
ce rost ar mai avea dacă tu
nu ești niciodată lângă mine...

iartă-mă mama
nu nu asta am vrut ca să-ți spun...
am vrut doar să te invit de ziua mea care va fi
pe aprilie 4...

spune-i Dumnezeului tău
că ți-ai lăsat un copil pe pământ și că
ai vrea
să-i trimiți un zâmbet
învelit într-o lacrimă de mamă
și nimic mai mult...

da mama
știu că poate ar fi mai bine
să nu îți spun despre
lipsurile mele de aici și
să îți spun doar că
te iubesc
și că
am îmbătrânit de când
te tot aștept...

nu nu îți face griji
dacă Dumnezeul tău ar fi cinstit cu mine
te-ar lăsa să-mi trimiți
cadoul promis chiar dacă
nu va ajunge pe 4 anul ăsta
pentru gest i-aș mulțumi
sau mi-aș împreuna
cele două degete și
l-aș întreba
când m-a mințit ultima oară...

iartă-mă mama
gestul meu ar fi
unul de dragoste...

poezie de (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Georgeta Nedelcu

Ce greu îmi e fără voi...

Cândva... demult, am trăit drama,
Când i-am pierdut pe-ai mei, pe rând.
Au decedat tata și mama...
E greu fără ei, pe pământ.

Când a murit, n-a știut tata
Să spună că el va pleca.
Într-un minut el a fost gata
Și am rămas numai cu mama.

De rude, timpul ne desparte.
Eu, astăzi, sunt la casa mea.
De necazuri avem parte
Ne înnoptează liniștea.

Era-ntr-o vineri, dimineața,
Când soțul meu a deceat.
Eu am rămas doar cu speranța,
Iar el va fi de neuitat!

Am mai trăit încă o dramă,
Când am pierdut pe biata mamă.
Vreau să vorbesc cu ei, pe rând,
Dar, le șoptesc numele-n gând...

Mi-e dor de cei răpiți de moarte,
Și-n rugăciuni, eu îi cuvânt.
Deși știu că-s plecați departe,
Oricând eu am să-i port în gând.

Aș vrea să știu de le e bine...
Ce n-aș da, de-ar fi cu mine!
În vis, eu, lor mă adresez?
Sunt cu ei, măcar, când îi visez!

Spun rugăciuni la întâmplare,
Și-ntreb pe Dumnezeu de ei,
Dar îmi răspunde:,, Cel ce moare,
Nu se întoarce înapoi!"

Îmi este tare dor de tata!
Cât mi-aș dori să-și vadă fata,
Că-n viață, ea s-a descurcat,
Să știe că nu l-a uitat!

Vă plâng de când m-ați părăsit,
Și v-am iubit atât de mult!
Mereu aduc flori la mormânt
Și nicicând nu am să vă uit!

Știu că ne-om întâlni o dată
Și-atuncea fericiți vom fi!
Astăzi rostesc cu-ai mei copii:
"Doamne, te rog, pe ei îi iartă!"

poezie de din Cenușa unui suflet! (2 noiembrie 2003)
Adăugat de Georgeta NedelcuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Marius Robu

Buletin amoro-logic

Pe la tine, draga mea,
Ninge bine, iarna-i grea;
Pe la mine, dragul tău,
Plouă bine, plouă rău.

Și când spun că plouă bine,
Spun că încolțesc la tine;
Putrezesc de dorul tău,
De-aia spun că plouă rău.

Bine-rău și ninge-plouă,
Număr anotimpuri: două;
Număr suflete și spun:
Unu-i doar, și rău și bun.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Putrezindele iubiri

Cad în mine gânduri grele,
Roade putrede, stricate
Și de lacrimile mele
Săptămâni la rând plouate.

Bosumflată fericire,
Secetos te-am așteptat
Când potopul de iubire
Se făcea că m-ai uitat.

Azi putem fi amândoi,
Dar mă stric și putrezesc
Precum roadele din ploi
Care nu se mai opresc.

Lângă mine fără tine,
Cad și nu mă pot abține!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Romanță urbană

Ne-am plimbat odat' mână-n mână
Ca doi cetățeni liberi, când
Ne-au trădat pietonii din umbră
Și pe mâini de polițiști ne-au vândut.
Nu știu de aveam pașaport sau nu,
Eram tânăr, ea doar o copilă.
Ne urmară interogatorii
Bătăi și control pentru viză.
Ce putem să le spun despre mine
În ochii lor eram un hooligan
Mână-n mână și-n gând cu o fată
Despre care nimic nu știam.
Turnătorii rânjeau din umbră
Iară noi ne priveam făr' să știm
Gândind dacă vom mai fi liberi
Sau dacă va fi dat să murim.
Într-o clipă văzui viața-n cioburi
Lăfăind în bancnote pătate
Ce curgeau printre gânduri ca râul greu
Spălând pietre însângerate.
După cinci zile de carceră eram
Morți de foame, nesomn, sânge, plâns
Pumni în față și-n nas încă fumegau
Și tot nu le era de ajuns.
Plini de vânătăi ne-au dat drumul
Dar n-avem nici un țel spre-napoi.
Nu făcusem vreun rău, la nimeni,
Dar ne-au rupt sufletele din noi.
Păsări albe zburau peste aer
Eram liberi, dar drum nu-aveam.
Spre ce lumi de atunci ne-ndreptam mereu
Din ce lume veneam și mergeam...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gânduri pe un drum

Se fac din evenimente gânduri,
se vând gânduri fără orizonturi,
se ard gânduri care mai au lumini
și se spânzură gândul răsăritului.

Caut un mugur viu într-un izvor
și când îl așez pe un gând banal
mă întreb ce trebuie să facem
ca să nu murim mereu fără un final.

Diminețile țin printre gânduri
razele de soare și de lună,
dar nu le înțelegem niciodată
deși ele stau uneori împreună.

Ascult ecoul unui gând în somn,
cu dorința de trezire seculară
și caut semințe de muguri vii,
pentru a le ține pe drum o comoară.

poezie de din Rânduri pentru gânduri (iunie 2011)
Adăugat de Constantin RusuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Soaptele vietii" de Constantin Rusu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -16.38- 11.99 lei.

Gânduri pe un drum

Se fac din evenimente gânduri,
se vând gânduri fără orizonturi,
se ard gânduri care mai au lumini
și se spânzură gândul răsăritului.

Caut un mugur viu într-un izvor
și când îl așez pe un gând banal
mă întreb ce trebuie să facem
ca să nu murim mereu fără un final.

Diminețile țin printre gânduri
razele de soare și de lună,
dar nu le înțelegem niciodată
deși ele stau uneori împreună.

Ascult ecoul unui gând în somn,
cu dorința de trezire seculară
și caut semințe de muguri vii,
pentru a le ține pe drum o comoară.

poezie de din Rânduri pentru gânduri (august 2011)
Adăugat de ConstantinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când eram copil, înainte de a învăța cum se scrie, îmi plăcea să spun povești.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Ascend Paperback" de Amanda Hocking este disponibilă pentru comandă online la 36.99 lei.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook