Povestea în versuri a Alessiei

Dacă la unsprezece şi jumătate dimineaţa
vei deschide fereastra familiei Paoli,
în partea opusă, pe balconul acelei clădiri galbene fără tencuilă,
o să poţi vedea o fată tânără cu părul şaten,
şi gri care-ţi aduce aminte de o pânză de păianjen.
Alessia are douăzeci şi şapte de ani şi nu se iubeşte pe sine.
Lucrează la o patiserie în centru oraşului,
lucrează pe tura de după-amiază, şi câştigă foarte puţini bani,
prea puţini pentru a închide ferestrele balconului pentru totdeauna.
Când în ochii ei nu se reflectă micile pizze şi prăjiturile
– dacă-i priveşti pupilele îndeaproape –
poţi vedea tramvaiele de pe strada Padova,
fructe în lăzi, rochii, travestiţi
(pentru ea mult prea bătători la ochi, ca sânii
transexualilor care îi par ca nişte bombe)
sau poate picioarele femeilor frumoase,
netede, netede sub fustele mini.
La vârsta de şaptesprezece ani Alessia visa
să devină avocat,
dar tatăl ei a murit în urma unui atac de cord
şi din acel moment nu s-a mai gândit la visul ei.
Noaptea trecută a visat că era pe o peluză.
Pe iarba verde şi udă ea a menţinut tăcerea
"ca-ntotdeauna" (cum ar spune mama ei) şi florile s-au uscat,
deodată şi-au piedut culoarea cand ea le-a atins
sau a respirat pe ele de aproape.
Soarele a ieşit din nori pe neaşteptate.
I-a atins pielea cu nenumăratele sale mâini
iar ea – ca s-o spunem direct – s-a excitat de la-nceput,
s-a atins şi-ntr-un final a adormit.
A visat că dormea profund
iar de dimineaţă pământul era în continuare complet ud.
Alessia nu este capabilă să-şi ierte anumite greşeli
ca atunci când a încercat să se uite printr-o gaură
şi şi-a rupt piciorul,
şi astfel a fost nevoită să stea trei zile în spital
şi alte trei luni fără să lucreze.
Dar lucrul care a rănit-o cel mai tare
a fost avortul pe care a fost nevoită să-l facă
când s-a-ndrăgostit, pentru prima dată,
de Marco, un cizmar.
L-ar fi botezat Armando,
ca pe tatăl ei care a murit. Dar totuşi copilul lor
avea deja un handicap de când era în pântec,
şi Marco nu l-a vrut, l-a trimis să fie sacrificat.
Alessia deja şi-a pierdut minţile.
Îşi vede corpul dublu ca mărime
iar dietele şi faptul că vomită
nu o fac să slăbească aşa de mult pe cât şi-ar fi dorit.
Şi-ar dori să cântărească treizeci şi cinci de kilograme,
ca Marco să o primească-napoi
chiar dacă pruncul lor nu se mai poate întoarce în lumea aceasta.
Nicoletta, vomitând, a reuşit.
A murit.
Acum este fericită şi nu regretă nimic,
în ciuda faptului că a pierdut, de-a lungul timpului,
nişte dinţi, unghiile şi părul de sub pălăriile ei.
De la etajul trei poţi să zbori uşor –
Nu trebuie decât să-nchizi ochii,
să-ţi eliberezi un pic mintea, să-ţi dai drumul, uşor...
Nimeni nu-şi dă seama când o pisică dispare.
Presupun că pisica este conştientă de acest lucru
aşa că stă pe-afară, fără să se gândească,
cu un camarad de aventuri bătrân şi prost-crescut,
sau poate că vizitează un individ bonlav.

poezie de Menotti Lerro din Poeme alese, Genesi, Torino, (2013), traducere de Simona Sămulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe de altă parte, niciun grad posibil de sfinţenie sau de eroism care a fost atins vreodată de vreunul dintre cei mai mari sfinţi nu este dincolo de ce a hotărât El să producă în final în fiecare dintre noi. Lucrarea nu va fi încheiată în viaţa aceasta: dar El vrea să ne ducă la un stadiu cât mai avansat înainte de moarte. Acesta este motivul pentru care nu trebuie să fim surprinşi dacă avem greutăţi. Când un om se întoarce la Cristos şi pare că îi merge destul de bine (în sensul că unele obiceiuri rele sunt corectate acum), el are deseori sentimentul că ar fi normal ca lucrurile să meargă acum fără probleme. Când vin necazuri – boli, probleme financiare, noi ispite – el este dezamăgit. El are sentimentul că aceste lucruri poate că ar fi fost necesare să-l trezească şi să-l facă să se pocăiască în zilele lui rele de demult; dar de ce acum? Deoarece Dumnezeu îl îmboldeşte acum spre un nivel mai înalt: îl pune în situaţii în care va trebui să fie mult mai curajos sau mai răbdător sau mai iubitor decât a visat vreodată că poate fi. Nouă ni se pare că nu este necesar: dar lucrurile se petrec aşa pentru că noi încă nu avem nici cea mai vagă idee despre lucrul extraordinar pe care vrea El să-l facă din noi.

C.S. Lewis în Creştinismul redus la esenţe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să fiu copac
şi să te protejez cu ramurile mele
fără să te strâng prea tare.
Aş vrea să fiu copac
şi în tăcere să-ţi ofer alinare
în timp ce te odihneşti la umbra crengilor mele.
Mi-aş dori să fiu copac
Pentru a te apăra de loviturile vântului,
Pentru a-ţi îngige răăcinile-n pământ
şi să te sprijin atunci când vei rămâne fără putere.
Mi-aş dori să fiu copac
şi noaptea să cer vântului
să-ţi şoptească ceea ce-mi spune inima.

citat din Alessia de Falco & Matteo Princivalle
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este vreodată atât de perfect cât ţi-ai dori

Ţi-ai pierdut dragostea pentru ea şi-apoi
Ea este cea pierdută,
Şi-apoi amândoi sunteţi pierduţi,
Şi nimic nu este vreodată atât de perfect cât ţi-ai dori să fie.

Într-o lumea foarte normală
O suferinţă extraordinară se amestecă mereu printre micile preocupări,
Pierderea pare enormă, dar
Nimic nu poate fi luat de la capăt sau explicat deplin.

Îţi este teamă.
Dacă găseşti dragostea perfectă,
Ea îţi va opări mâinile;
Jupoaie-ţi pielea de-a lungul nervilor,
Provoacă dezastrul cu o inimă computerizată.

Ţi-ai pierdut dragostea pentru ea şi-apoi ea este cea pierdută.
Ai încercat să nu produci suferinţă şi, totuşi,
Orice ai atins a devenit rană.
Ai încercat să îndrepţi ceea ce nu putea fi îndreptat,
Ai încercat, deloc prosteşte sau lipsit de eleganţă,
Să salvezi ceea ce nu putea fi salvat.

Ai eşuat;
Acum ea este altundeva,
Iar noaptea ei şi noaptea ta
Au devenit nişte deşerturi.

Ce uşor ne-ar fi
Dacă dragostea ar putea fi readusă acasă ca un pisoi pierdut
Sau culeasă aşa cum culegi căpşunele,
Ce minunat ar fi;
Dar nimic nu este vreodată atât de perfect cât ţi-ai dori să fie.

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu poate să cunoască însemnătatea şi măreţia a ceea ce face. În asta constă frumuseţea Ofrandei: ea este misiunea care ne-a fost încredinţată, iar noi trebuie să ne încredem în ea. Cel care lucrează pământul poate să sădească, dar nu-i poate spune soarelui: "Străluceşte mai tare în dimineaţa asta". Nu le poate spune norilor: "Aduceţi ploaia în după-amiaza asta". El trebuie să facă ce are de făcut, să-şi are ogorul, să semene şi să capete darul răbdării. Va trăi clipe de disperare, când îşi va vedea recolta pierdută şi va crede că toată munca sa a fost zadarnică. Şi cel care a plecat în căutarea visurilor sale trece prin momente când se căieşte de alegerea sa şi nu-şi doreşte decât să se întoarcă şi să găsească o muncă de pe urma căreia să-şi ducă zilele. Dar a doua zi inima fiecărui lucrător sau a fiecărui aventurier se va umple de entuziasm şi încredere. Amândoi vor vedea roadele Ofrandei şi se vor bucura de ele. Deoarece amândoi cântă acelaşi cântec: cântecul bucuriei faţă de sarcina care le-a fost încredinţată.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Munca şi ofranda"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti bătrân, tată William

"Eşti bătrân, tată William," zise tânărul, "un handicap,
Iar părul tău e alb în întregime
Şi totuşi continui să stai zi de zi în cap –
Crezi că, la vârsta ta, aşa ceva e bine?"

"În tinereţe,"-a răspuns bătrânul celui care-l intervieva,
"Mi-a fost teamă să nu-mi provoc vreo daună la creier;
Dar acum, când ştiu sigur că nu posed aşa ceva,
O fac zi de zi, fără griji pentru valorosul givaier."

"Eşti bătrân," a zis tânărul, "dar nu ştiu cum,
Deşi te-ai îngrăşat mult, chiar peste poate,
Faci încă triplu salt înapoi cu şurub –
Spune-mi, te rog, ce puteri te-împing din spate?"

"În tinereţe,"-a zis înţeleptul, scuturând cheia cenuşie
"Mi-am păstrat picioarele suple ca o păpădie
Folosind acest unguent – un shilling pe cutie –
Dă-mi voie să-ţi vând câteva bucăţi şi ţie."

"Eşti bătrân," zise tânărul," cu fălci care nu pot strivi deloc
Un aliment mai tare decât, din ficat făcută, pasta;
Şi, totuşi, ai înfulecat gâsca cu tot cu oase şi cu cioc –
Spune-mi, te rog frumos, cum ai reuşit să faci asta?"

"În tinereţe,"-a răspuns tatăl," luptam pentru dreptate
Şi mă certam pentru orice problemă cu nevasta;
Astfel, muşchii dobândiţi după încăierări nenumărate
Mi-au ţinut fălcile-n formă toată viaţa. Basta."

"Eşti bătrân," a zis tânărul, "nimeni, dar nimeni n-ar
Putea bănui că ochii-ţi sunt la fel de buni ca-n tinereţe;
Şi, totuşi, ţii pe vârful nasului în echilibru un ţipar –
Cum reuşeşti să ai priviri atât de clare, de fâşneţe?"

"Ţi-am răspuns la trei întrebări, iar asta-i deja destul,"
A zis tatăl; "prea multe ifose, gata cu-atâtea clarificări!
Cât crezi c-o să-ţi mai ascult lungul şir de mirări şi tot restul?
Hai, tai-o, sau te-arunc eu îndată jos pe scări!"

poezie clasică de Lewis Carroll din Alice în Ţara Minunilor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele pisicilor

Să dai nume pisicii e o treabă spinoasă
Nu-i ceva ce te joci în concediu când eşti;
Poate crezi c-a mea minte e plecată de-acasă
Dacă-ţi spun că pisica cu TREI NUME O CREŞTI.
Cel dintâi e un nume folosit zi de zi
Precum Petru, Augustus, Alonzo sau James
Ori ca Victor sau George sau Bill, ce o fi
Toate sunt de bun-simţ în acest univers.
Sunt şi altfel de nume, ce mai dulci vor părea
Pentru domni, pentru doamne, după caz precum vezi
Cum sunt Platon, Admetus sau Electra cea rea
Dar şi ele-s banale dacă le cercetezi.
Dar pisica mai are şi un nume al ei
Un nume specific şi mult mai concret
De-aia coada-i stă dreaptă când merge pe-alei
Şi zburleşte mustaţa şi se plimbă şiret.
Eu astfel de nume pot să-ţi dau cu duiumul
Munkustrap, Quaxo sau Coricopat
Bombalurina, Jellylorum sau vreunul
Ce doar o pisică pentru sine l-a luat.
Dar mai este un nume, mai presus decât toate
E un nume pe care tu în veci nu-l ghiceşti;
Cercetează cât vrei, a-l afla nu se poate
Doar PISICA-L CUNOAŞTE, şi nu poţi s-o clinteşti.
Când priveşti o pisică meditând liniştită
Îţi spun eu ce o face tăcută să stea:
Mintea ei contemplă profund absorbită
Acel nume, acel nume, ce îl ştie doar ea:
Inefabil, efabil, complicat cât se poate
Enigmatic, profund şi mai bun decât toate.

poezie clasică de T.S. Eliot, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Păi, da, după cum tocmai ţi-am spus, dacă nu observam că era îndrăgostit lulea de tine, încă de atunci, n-aş fi renunţat aşa de uşor la el, sub nici o formă, pentru că şi eu eram îndrăgostită de el, îmi plăcea la nebunie... De ce te uiţi aşa la mine? Ai amuţit? Nu spui nimic?! Ţi se pare curios faptul că-mi plăcea de el, că eram îndrăgostită de el? De ce crezi că i l-am dat pe Rikky?! Era papagalul meu favorit; nu m-aş fi despărţit pentru nimic în lume de Rikky, dar pentru Luci... N-ai priceput niciodată nimic?! Vai, Lia... Nici acum nu-ţi dai seama că Luci e un tip deosebit, care atrage imediat atenţia asupra lui, trezeşte oricui interesul? Aşa s-a întâmplat şi-n cazul meu, de prima oară, de cum l-am văzut, când domnul profesor Manea ne-a condus la bordul navei, să ne cunoaştem colegii; nu-l întâlnisem până atunci, deşi auzisem vorbindu-se mult despre el... E de-a dreptul minunat; nu doar că e incredibil de frumos, atrăgător şi inteligent, dar are multe alte calităţi, este tot ceea ce oricine şi-ar dori. Dar el, norocoaso, te-a ales pe tine, din mulţimea de admiratoare care-l înconjurau... Şi nici după atâţia ani n-a renunţat la încercarea de a-ţi câştiga încrederea şi prietenia, iar tu cum îl tratezi?! Ţi se pare corect ceea ce faci?! Mie, nu prea... Nu mă privi aşa şi nu-ţi fie teamă pentru Nick, fratele tău. După cum vezi, nu e deloc surprins de ceea ce aude acum, pentru că ştie totul; i-am spus deja, nu i-am ascuns nimic, iar el m-a înţeles. Vezi bine, nu este gelos, de altfel, nici n-ar avea motive, pentru că eu am renunţat de mult la Luci, încă de atunci, de pe Terra, în favoarea ta, deşi nu mi-aş fi dorit acest lucru. Am observat însă că el n-avea ochi decât pentru tine; era înnebunit după tine, încă de atunci, de aceea am renunţat, deşi aş fi putut foarte bine să nu fi procedat astfel şi poate aş fi avut şanse să-l câştig pe parcurs, să-l determin să te uite, să te lase în urmă, să te scoată din viaţa lui, din mintea lui... Însă n-am procedat astfel şi nu regret deloc, mai ales acum, când mi-am găsit fericirea, alături de fratele tău, pe care-l iubesc sincer, fără prefăcătorie; mi s-a oferit o a doua şansă şi n-am dat cu piciorul... Cât despre Luci, îl consider un foarte bun prieten, de fapt, chiar îmi este un bun prieten, întotdeauna mi-a fost şi cred că nu merită să sufere atât de mult din cauza ta, iar tu la fel, din cauza lui, pentru că ştiu, îmi dau seama că şi tu îl iubeşti pe el, chiar dacă nu vrei să recunoşti asta. Nu încerca să mă contrazici, pentru că n-ai să poţi! N-oi fi eu psihiatru sau psiholog, ca tine, dar ştiu sigur că nu mă înşel! Aşa că mai bine nu spune nimic în acest sens... Cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, ar fi să mergi în navă, să vorbeşti cu el; atât aşteaptă de la tine, mi-a spus destul de clar, deşi nu în mod direct... Nu-i deloc supărat pe tine, nici n-ar putea fi, deci nu-i nevoie să-ţi ceri iertare de la el, pentru că n-ai avea de ce. Ar vrea doar ca măcar de data asta, tu să fii cea care să reia legătura, nu tot el; el a cedat destul în faţa ta, de prea multe ori, ba chiar de fiecare dată. Măcar acum cedează tu. Te rog, Lia, gândeşte-te bine.

replică din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambiţia

Nici visul nu-l crede cum s-a întrupat
şi poate fi văzut cu ochii
de cel care l-a urmat
până ce lumina i-a vestit capătul,

fără eforturi sprâncenate
pentru cel ce şi l-a promis.

Când alte forme nu-s de atins ţinta
şi-n tine sălăsluieşte ambiţia
de n-o mai poţi opri
fără să-i vezi rodul.

Pui pe picioare întregul arsenal
cu rezerve cu tot
şi pornesti cu ce ai mai bun
pe drumul rămas fără alternative.

Dă semne că pragul poate fi atins
şi trecut mai departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

TU EŞTI CHIAR ŞI ATUNCI CÂND NU ŞTII CĂ EŞTI pentru că eşti dincolo de conştientă şi inconştientă. I: În starea de leşin nu mai eşti conştient de tine, cum mai poţi fi conştient atunci când mori? A. M: Oare nu e la fel şi în somnul profund sau comă? Tu EXIŞTI chiar şi atunci când mintea ta nu e conştientă de asta. Iar acest lucru îţi spune 3 elemente extrem de profunde: 1. Tu eşti dincolo de gluma conştientă-inconştientă. 2. Înainte ca mintea ta să existe şi să devii conştientă - adică prizoniera ei - tu erai. 3. După ce mintea nu va mai fi tu vei rămâne. În final tu întrebi: "Cum mai poţi fi conştient atunci când mori?" E foarte simplu, e foarte simplu, mori chiar Acum înainte de a muri şi vei vedea ce erai tu înainte de a fi prizoniera maşinii de făcut rahat. După ce WC-ul ambulant nu va mai fi TU VEI RĂMÂNE! EXISTĂ O STARE ÎN NOI CARE NU POATE FI ATINSĂ DE NAŞTERE ŞI MOARTE, ACELA CARE O RECUNOAŞTE ESTE LIBER PE VECIE.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deşi plin de toate naivităţile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate şi a unei vieţi care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută şi frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile şi săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câţiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o ţin minte cum era la faţă, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre fiinţa ei, despre esenţa ei sufletească, despre ceva cald şi lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o fiinţă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, şi o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am observat, de-a lungul timpului, că persoanele care nu reşesc să-şi atingă obiectivele, au inclusiv credinţe limitative legate de bani, de prosperitate şi oameni care au bani. La un moment dat, un prieten mi-a spus că e mai bine cu bani decât fără bani. Da, aşa este pentru că poţi să faci multe lucruri. Alt prieten mi-a spus că banii rezolvă problemele pe care lipsa banilor o creează. Dacă stai şi te gândeşti, oamenii nu se ceartă pentru că au prea mulţi bani ci pentru că au prea puţini, sau că duc lipsă de bani. Nu bogaţii sunt nefericiţi, ci oamenii care se consideră săraci, care vor mai mult şi nu ştiu cum să se raporteze la ceea ce vor. Din păcate, când vorbim despre relaţia de obiective care este în strânsă legătură cu relaţia cu banii, pot să spun că cele mai greu accesibile obiective sunt cele legate de bani.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia aceasta, fata aceasta cu ochii verzi, a fost singura fiinţă pentru care eu am fost totul; care în loc să spuie eu, spunea el -- "el" eram eu. Şi ea niciodată n-a fost totul pentru mine. Când trăia, eram prea mic, prea inconştient, ca să am asemenea sentimente. După ce-a murit, mi-am împărţit sentimentele spre cele patru vânturi -- păstrându-i ei numai un colţ adânc din fundul inimii. E drept, însă, că nu pot să mă gândesc mai mult la ea fără să simt lacrimi de duioşie şi uneori de un fel de durere -- nu mare, dar care nu se poate compara cu nimic.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi aduci aminte de nişte grindină pe pervaz?

Îţi aduci aminte de nişte grindină pe pervaz?
Ne-a salvat de noaptea
în care ne-am contopit coşmarurile.
Dimineaţa am făcut dragoste fără să ne privim în ochi
pentru a nu descoperi groaza ce-a rămas în urmă.
"A fost o zi deosebită, mi-ai spus în uşă
am învăţat să nu iubim."
Am tăcut şi m-am uitat la tine în timp ce coborai scările
şi trântirea uşii a fost ca o împuşcătură în inimă.
Şi-atunci mi-aş fi dorit să alerg după tine şi să te îmbrăţişez prelung,
am vrut să-ţi spun că aş vrea să te ţin în viaţă
când această teribilă moarte, care se repetă
precum cometele în august,
ca mareea zilnică pe ţărmurile noastre,
va trece.

poezie de Menotti Lerro din Poeme alese, Genesi, Torino, (2013), traducere de Simona Sămulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frank Slade:. Ooo, dar încă pot să îi mai simt mirosul. (Inspiră puternic.) Femeile! Ce poţi să zici? Cine le-a făcut? Dumnezeu a fost probabil un geniu. Părul... Se spune că părul e totul, să ştii. Ţi-ai îngropat vreodată faţa într-o mare de bucle... şi să vrei să dormi pentru totdeauna? Sau buzele... când le-au atins pe ale tale, au fost... ca prima sorbitură dintr-un vin... după ce tocmai ai traversat deşertul. Şi sânii. Hoo-ah! Mari sau mici, cu sfârcuri aţintite către tine ca nişte proiectoare secrete. Mmmmm. Şi picioarele. Nu îmi pasă dacă sunt precum coloanele greceşti... sau ca nişte picioare ale unui pian Steinway de mâna a doua. Ceea ce e între ele... un paşaport către Rai. Trebuie să beau ceva. Da, domnule Simms, numai două silabe merită auzite pe lumea asta şi anume: vagin. Hah! Mă asculţi, fiule? Îţi dau sfaturi preţioase aici.

replici din filmul artistic Parfum de femeie
Adăugat de Gorneanu (Voicu) Madalina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 22 Decembrie, moartea Soarelui este deplină, Soarele deplasându-se spre sud, fără întrerupere timp de 6 luni, ajunge în cel mai jos punct de pe bolta cerească. Apoi încetează a se mai deplasa spre sud, cel puţin perceptibil, pentru următoarele trei zile. În acest timp, Soarele rezidă în vecinătatea Crucii Sudice sau Crucii Constelaţiilor. După acest moment, pe 25 Decembrie, Soarele se deplasează cu 1 grad, de această dată spre nord prevestind zile mai lungi, mai călduroase şi venirea primăverii. Şi de aceea se spune: Fiul care a murit pe cruce a făcut-o pentru trei zile numai pentru a renaşte, motiv pentru care Iisus şi ceilalţi zei ai Soarelui au în comun crucificarea; cele trei zile ale morţii şi conceptul de reînviere. În momentul echinocţiului de primăvară, Soarele detronează întunericul. După acest moment, ziua devine mai lungă decât noaptea. Se ivesc condiţiile revitalizante a tot ce înseamnă viaţă.

Camelia Opriţa în WordPress.com, La porţile universului
Adăugat de Elena Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atins de duhul sfânt

A fost luceafăr pe pământ,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost atins de duhul sfânt,
În ţara mea când s-a născut.

A fost frumos, în versuri blând,
Le-a scris cu suflet, ca pe-un cânt,
Iubind, sau pe mişei călcând,
A fost luceafăr pe pământ.

Trăind în lumea de poveşti
A codrilor de netrecut,
A fost, acolo-n Ipoteşti,
Copil de ţară, la-nceput.

Şi, poate, în copilăria sa,
Voios şi liber alergând
Cu alţi copii de seama sa,
A fost atins de duhul sfânt.

Iar versul lui mai e cântat,
Chiar dacă vremea a trecut,
Căci a fost binecuvântat
În ţara mea când s-a născut.

În ţara mea când s-a născut,
A fost atins de duhul sfânt,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost luceafăr pe pământ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de septembrie

Poate ai fost nedorit, contagios
nu erai. Nu ai fost nici uitat
sau neglijat la timpul cuvenit.

Cum se estimase, ai murit. Evenimentele au evoluat,
suficiente lor însele, către final.
Prea mult Zyklon şi prea multă piele, teroare
patentată, prea mult plâns devenit obişnuinţă.

(Am făcut,
e adevărat,
o elegie pentru mine).

Septembrie se îngraşă în vinuri. Ninge cu petale
de trandafir de pe ziduri. Fumul
unor focuri inocente pluteşte în derivă spre ochii mei.

Aceasta este deja destul. Aceasta este deja prea mult.

poezie de Geoffrey Hill, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

A avea

Priveşte-L în ochi pe Dumnezeul tău
şi spune-I,
spune-I că soarele nu era perfect
atunci, la începuturi,
când l-a pus pe cer pentru tine...
Tu ai vrut să îl ciopleşti cu dalta ta
într-o formă perfect rotundă,
supradumnezeiască,
dar l-ai ucis.
Din rănile sale curge văpaie
pe pământ
şi pădurile ard.
E atât de cald
încât toţi oamenii au nevoie
să meargă la psiholog,
să-şi descopere în ei depresia
şi să o arate lumii cu degetul,
ca pe o scuză a nefericirii ce creşte în ei.
Lumea ta este prea frumoasă acum,
pentru ca Dumnezeu să mai poată face parte din ea.
Omule, eşti plin de tristeţi într-o lume în care nu poţi avea totul,
de aceea ai săpat în soare
până l-ai găurit
şi i-ai scos miezul pentru tine,
doar pentru tine,
pentru a avea...
Iar acum, când vezi cu poftă şi alte stele,
eşti captiv în depresia lumii care a pierdut soarele.
Omule, L-ai pierdut pe Dumnezeu,
dar El nu te-a pierdut pe tine,
te aşteaptă...
tu, să-L cauţi,
dar nu prea departe,
nu în soare, nu în stele,
mult mai aproape...
în tine.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!