Eu sunt destul de optimistă. Sau nu, nu sunt chiar atât de pesimistă. Dacă te gândești la populație și la tirajul mediu din România, chiar îți vine să plângi. E o piață foarte mică, dar încercăm să ne păstrăm... cumpătul. Se va citi în continuare, nu fac parte din grupul celor care prevăd moartea cărții.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Sfinxul. Pierre Bourdieu si literatura" de Laura Albulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -10.03- 7.99 lei.

Citate similare

Descoperă magia, mulțumește

primul lucru de care îți dai seama, dimineața, e că respiri
și nimeni nu e dispus să accepte miracolul, li se pare normal să respire
cu toate că moartea este parte la toată bucuria noastră

mi-am privit degetele, într-adevăr nu sunt magician și nu am învățat trucuri
dar degetele mele pot mângâia o frunză, un trup, o foaie
și la nevoie pot chiar citi dacă e nevoie

nu sunt Houdini, nu am abilități speciale și nici practică
dar nu mă sperii de o ploaie și nici de zăpadă
chiar dacă inundațiile și avanlanșele pândesc la tot pasul

când spui mulțumesc sau te iubesc sau iartă-mă
sufletul de lângă tine înflorește
și asta este cea mai mare magie cu care mă pot juca

sper, chiar îmi doresc să respirăm mâine dimineață
e atât de frumos să simți răsuflarea celuilalt
și să saluți zâmbind printre gene această nouă zi

vă mulțumesc

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Azi în România

Chiar dacă meserii sunt varii
Susțin cu foarte mult curaj
Că siguri pot fi doar groparii
De neintrarea în șomaj.

epigramă de din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton comic

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Janet Nică

Nedumerire (lui Grigore Cotul, autor al cărții "Ironii homeopatice")

Nu vreau să par, acuma, rău,
Dar cartea, ce-a costat parale,
Mi-ai dat-o din tirajul tău,
Sau din tirajul soacrei tale?

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Emma Watson

Chiar dacă aș avea 100 de ani, tot aș fi în continuare foarte mândră de faptul că am făcut parte din filmele "Harry Potter".

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Michel de Montaigne

Chiar și ce credem că știm constituie o parte, și chiar foarte mică, din ignoranța noastră.

aforism celebru de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "On Solitude Paperback" de Michel de Montaigne este disponibilă pentru comandă online la 49.99 lei.

"Schimbați poziția comutatorului" - nu puteți avea parte de nefericire dacă nu aveți o gândire pesimistă. Nici nu puteți avea parte de fericire dacă nu aveți o gândire optimistă.

în Puterea minții
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt copleșită de emoții. Dacă în 2015 eram destul de sigură că aș putea câștiga acest titlu, acum mă așteptam mai puțin. Aveam speranțele mele, din moment ce am fost nominalizată, dar anul acesta chiar sunt copleșită. Cred că sunt singura jucătoare din istoria handbalului care a câștigat de trei ori trofeul acesta. Aș vrea să mulțumesc tuturor celor care m-au votat, celor care au încredere în ceea ce fac pe teren. Cu echipa nu am avut cele mai bune performanțe, au fost apreciate mai mult rezultatele individuale. În plus, dintre toate jucătoarele nominalizate am avut cele mai puține meciuri jucate. Sunt mândră și foarte fericită.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Narator: După ce a aflat de moartea lui Manech, ea s-a agățat de propria intuiție ca de un fir de ață. Niciodată nu s-a descurajat. În plus, Mathilde este din fire optimistă: își zice că dacă firul de ață nu o va duce la iubitul ei, nu e chiar atât de grav. Va putea oricând să se spânzure cu el.

replici din filmul artistic Logodnă pe viață
Adăugat de scofieldutzaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Chiar dacă plătesc taxe pe avere și pe moștenire, bogații au găsit modalități de a transmite o mare parte a proprietății lor descendenților. Majoritatea celor care ajung în vârf sunt avantajați de la început - ei provin din medii profesionale sau bogate. Studiile referitoare la oameni care au ajuns bogați arată că aproape niciunul nu pornește de la zero. Marea majoritate a celor care "au făcut bani" au realizat acest lucru moștenind sau primind măcar o mică sumă inițială - pe care apoi au folosit-o pentru a face și mai mulți bani.

în Sociologie
Adăugat de Homo NovusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Sociologie. Editia a V-a" de Anthony Giddens este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -89.90- 53.99 lei.

Echivoc

În triste nopti
Ca și acum
Îi plang pe morti
Că toți sunt scrum.

Prevăd cum vine
Un mare chin
Prevăd suspine
Foc și venin

Sunt grele nopți
În care mor
Și mă trezesc
Un muritor.

Din mii de clipe
Rămâne una
Să se risipe
În zori ca luna

Privesc spre cel
Din întuneric
Voi fi ca el
Demon himeric.

poezie de (5 noiembrie 2021)
Adăugat de Alin OjogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Paulo Coelho

Pastorul: În toate limbile lumii există o aceeași zicală: ce nu văd ochii, inima nu simte. Ei bine, eu afirm că nimic nu este mai fals; cu cât sunt mai departe de sentimentele pe care încercăm să le înăbușim și să le dăm uitării, cu atât sunt mai aproape de inimă. Dacă suntem în exil, vrem să păstrăm cea mai neînsemnată amintire despre rădăcinile noastre, dacă suntem departe de persoana iubită, fiecare persoană de pe stradă ne trezește amintirea ei.

replici din Unsprezece minute de (2003)
Adăugat de roxanneSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba portugheză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Pt.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Alchemist Hardcover" de Paulo Coelho este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -120.99- 76.57 lei.

Inamicilor cărților mele

Chiar și inamicii mei
Cărții îi prevăd valoare,
Nu prin conținutul ei,
Ci prin sponsorii ce-i are!

epigramă de din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Constantin Noica

Că sânt oameni care cred totuși numai în spirit critic, pretinzând că esențialul e să alegi? Firește, sânt chiar în România. Și ei spun: esențialul nu e să găsești moduri proprii de viață, ci să ai destul spirit critic spre a alege din altă parte ce e mai bun acolo.
Dar ei nu trăiesc în România. Trăiesc într-o colonie care, întâmplător, se numește tot România.

citat celebru din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Prigoana. Documente ale procesului. 50 de ani de la pronuntarea Sentintei" de Constantin Noica este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -52.02- 36.99 lei.

Eu, de felul meu, sunt optimist. De data aceasta, însă, nu sunt chiar prea optimist. Problemele care rămân de soluționat sunt foarte serioase și necesită o activitate mai largă și soluții care depășesc cadrul celor convenite la Helsinki. Aș putea să mă refer la problemele economice cu caracter general, dar despre aceasta vom mai găsi timpul să discutăm. Dar, în primul rând, problemele care au rămas nesoluționate în Europa sunt destul de serioase. Dr. Kissinger a mai avut prilejul să audă unele păreri ale noastre în această privință, pe care aș dori să vi le împărtășesc și dumneavoastră.

în Convorbiri, Nicolae Ceaușescu - Gerald Ford 2-3 august 1975
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Drumul e lung și... foarte greu

Pe drumul meu ce este lung,
la capăt... sigur o s-ajung
chiar dacă munți o să străpung.
Dar... Nu știu când.

Căci are prea mulți bolovani
ce din păcate-mi sunt dușmani.
Pe ici pe acolo sunt... golani
cu coarne-n frunte, ce împung.

Eu nu pricep de ce sunt răi,
neisprăviți și tăntălăi,
dar latră ca niște dulăi
și... mușcă foarte rău.

Am încercat cu-n "băț" mai mic
să-i potolesc măcar un pic,
ca... pân-la urmă să le zic:
Dracul vă ia pe toți!

Eu! O să merg pe drumul meu
chiar dacă-i lung și foarte greu,
sper, să-mi ajute Dumnezeu,
cu crucea-n spate. Așa cum pot.

Poate îmi spui Tu, prieten drag:
De ce e lumea atât de rea?
Și... nu te-ajută nimenea?
Ba... chiar te scuipă și-ți dă-n cap
C-o rangă grea.

poezie de din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (14 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Eddie Scrap-Iron Dupris: Toți luptătorii sunt încăpățânați într-un fel sau altul: cred că sunt mai buni ca tine. Adevărul: chiar dacă greșesc, chiar dacă aia îi duce la ruină, dacă poți să scoți chiar și bucata aia din ei... nu sunt luptători.

replici din filmul artistic O fată de milioane, scenariu de , după F.X. Toole
Adăugat de Raluca BuharSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nick: Știi că tata se înțelege foarte bine cu comandantul vostru?
Maria: Nu știu... Cu Luci?! Ce vrei să spui?
Nick: Păi, chiar Luci mi-a spus că tatăl meu i-a acordat prietenia sa, sprijinul său.
Maria: Serios?! Surprinzător... Deși n-ar trebui să mi se pară astfel. Luci e un tip care reușește să stârnească astfel de reacții. Dar tatăl tău...
Nick: Da. I-a devenit un fel de... Domnul director de acolo, de pe Terra, care, după cum am înțeles eu, îl ajuta să treacă peste anumite momente mai dificile. Acum tata s-a oferit de bună voie să-i ia locul acelui domn, deci, i-a acordat lui Luci prietenia și sprijinul său.
Maria: Ca să vezi...
Nick: În plus, pe drum spre nava voastră, mă gândeam chiar să-i spun totuși câte ceva colegului tău, comandantul misiunii. Nu chiar tot ce știu, dar o bună parte din adevăr.
Maria: Adevărat, iubitule? Ai fi făcut asta?
Nick: Da. Sau nu... Nu știu. Eram derutat. Nu știam dacă ar fi bine să-i spun ceva, doar îi promisesem tatălui meu că voi păstra în continuare tăcerea. Însă dacă nu vă găseam îmbrățișați și m-ar fi întrebat ceva în acest sens, cred că i-aș fi spus, totuși... Oricum, dacă i-aș fi spus ceva, nu i-aș fi spus totul, ci doar ceva foarte vag, sau...
Maria: Încă nu e prea târziu. I-ai putea încă spune.
Nick: Nu, acum nu, n-aș mai putea, deși... Vezi tu, și mie mi-e greu. Adică, aș vrea foarte mult ca ei să știe că sunt la fel ca voi, că sunt de-al vostru, să ne putem bucura toți, împreună, de faptul că ne-am regăsit, dar... Nu! Acum nu! Chiar nu mai pot! Te rog, înțelege-mă! Să încercăm să-i facem pe plac tatălui meu, în continuare. Cel puțin deocamdată.
Maria: Bine, voi încerca și eu. Însă nu te asigur că voi și reuși acest lucru. Dacă vreunul dintre ei mă va întreba ceva în acest sens, nu știu dacă mă voi putea abține. Serios, nu știu... Sper să nu mă întrebe.
Nick: Te înțeleg. Oricum, se pare că tot tatăl meu a câștigat și de data aceasta.
Maria: Așa e, se pare... Sper că într-adevăr va discuta cât mai curând cu Luci, deși nu știm ce îi va spune, însă sper că va reuși să-l convingă măcar să nu insiste asupra subiectului, o perioadă. Ceea ce ar putea reuși, de moment ce spui că se înțeleg atât de bine amândoi. Luci era foarte apropiat de domnul director, îi era un bun prieten, iar dacă tatăl tău a preluat rolul dânsului în viața lui, înseamnă că au devenit apropiați, deci, se înțeleg.
Nick: Așa sper și eu...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Într-o revistă a apărut un articol care nu-mi aparține, sub iscălitura mea

De glume-anoste sunt sătul,
Chiar dacă sunt ocazionale,
Că eu semnez prostii destul,
Dar numai când sunt personale.

epigramă de din Epigrame și epigramiști (1973)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Woody Allen

Fielding Mellish (emoționat, la un simpozion de colectare de fonduri, deghizat în președintele statului San Marcos): Chiar dacă Statele Unite sunt foarte prospere și San Marcos e o țară foarte săracă, avem multe să vă oferim dacă ne ajutați. De exemplu... paraziți. Noi avem mulți paraziți, de toate rasele și neamurile și, întâmplător sunt disponibili la prețuri avantajoase. Ah, și femeile la fel, apropo. Femeile din San Marcos. Puțini știu că, în ciuda faptului că suntem o țară mică, suntem pe primul loc în lume la numărul celor care suferă de hernie. De asemenea, nu mulți știu că înainte de a descoperi țara voastră, Columb a făcut un popas în San Marcos și a contractat o boală care acum se vindecă printr-o injecție de penicilină.

replică din filmul artistic Bananas, scenariu de (28 aprilie 1971)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Play It Again Sam Paperback" de Woody Allen este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.

Numai dacă nu ai fost foarte, foarte norocos, ai avut fără îndoială evenimente în viață care te-au făcut să plângi. Așadar, numai dacă nu ai fost foarte, foarte norocos, știi că un lung, lung plâns poate adeseori să te facă să te simți mai bine, chiar dacă circumstanțele nu s-au schimbat deloc.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "A Series of Unfortunate Events Box: The Complete Wreck" de Lemony Snicket este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -738.99- 691.99 lei.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook