
Reușesc să mă energizez de la gâze, flori, o privire numai pentru mine sau o stâncă din mare, dar numai departe de ochii lumii. Aș fi ridicolă dacă aș alerga prin ploaie prin București. Tâmpiții ar crede că e încă o schemă de imagine, în vreme ce sufletul meu ar tremura de vreo iubire sau vreun dor.
citat din Mihaela Rădulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre suflet
- citate despre stânci
- citate despre ploaie
- citate despre ochi
- citate despre iubire
- citate despre imagine
- citate despre flori
- citate despre București
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Ochii albaștri ai ploii
car dragostea cu sacoșa prin ploaie
mi-e dragă ploaia și cuvintele ei sărate
într-o zi, am vrut să-i pictez ochii ei albaștrii
dar ploaia era, iubito, prea departe,
nu i-am putut vedea
ochii albaștri ai ploii
iubito, unde sunt ascunși ochii ploii în noapte?
când îi vei știi sufletul, îi vei picta, spuneai,
geniul s-a strecurat printre degetele-i mate
iubito, acestea sunt visele mele înaripate
le-am furat de la Dumnezeu, ți le dau pe toate
l-am văzut dansând odată prin ploaie
ca o lumină uriașă și, din ceasul acela,
l-am închis definitiv în inima mea
ploua acvamarin și eram gol ca o vitrină
era timpul să mor, iubito,
undeva, lângă mine un orb picta
ceea ce numai simțurile lui puteau să vadă
sufletul și ochii albaștrii ai ploii
doar nebunul cufundat în veșnicia tăcerii
înnebunise de atâta iubire.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ploaie
- poezii despre iubire
- poezii despre pictură
- poezii despre arte plastice
- poezii despre albastru
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
Nedumerire
Am auzit, cândva-ntr-o doară,
Cum că iubirea se măsoară!
De-atunci am o nedumerire:
Care e cuatificarea în iubire?
Știți vreo unitate de măsură
Pentru emoții, dragoste sau ură?
Iar dacă este vreunul care știe
Ar vrea să-mi spună într-o zi și mie?
Eu nu știu să se fi creat vreun for
Care măsoară gradul de amor
Și nici nu cred că este cineva ce poate
Să cuantifice iubirea în intensitate!
Cu siguranță nu s-a născut încă
Alt om care să știe cât e de adâncă
Emoția ce-o simte fiecare
Ca s-o măsoare-n metri, leghe sau picioare!
O fi nevoie de mai multă elocință
Să înțeleg că în iubire nu-i nicio o știință
Și că, deși s-au dat atâtea definiții,
Omul măsoară dragostea doar în emoții?
Poți să măsori intensitatea din privire
Ori scânteierile născute din iubire?
Se poate măsura roșeața din obraz
Născută din iubire sau, poate, din necaz?
S-a născocit oare numărătoarea
Pentru momentele ăn care-s visătoarea,
Ori a ajuns să știe cineva mai bine
Cât de intense sunt emoțiile-n mine?
Există undeva vreo mică șansă
Să mi se numere intrările în transă
Când în momentele de reverie
Nici eu nu știu dacă sunt moartă sau sunt vie?
Stă lângă mine cineva să ia aminte
Emoția ce o transmit eu prin cuvinte
Când strig în gura mare ori șoptesc
"Iubitul meu", "mi-e dor" sau "te iubesc!"?
Pentru căldura din cuvinte-o fi vreun termometru?
Emoția mi se analizează printr-un spectru?
Și dacă eu simt să mă port cu grație
Există pentru asta vreo gradație?
Am înțeles că poți să te școlești,
Dar nimeni nu te-nvață cât ai voie să iubești,
Atunci vin și întreb a nu știu cât-a oară:
Chiar credeți că iubirea se măsoară?
Flori Florentina
27.10.2015
poezie de Florentina Mitrică (27 octombrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre naștere, poezii despre știință, poezii despre reverie, poezii despre picioare, poezii despre oratorie, poezii despre numere, poezii despre metrologie sau poezii despre lungime

La vârsta de cinci ani, rTe-hu deprinsese deja temeiurile artei de a alerga. Oricine poate alerga un sfert sau o jumătate de ceas, dar nimeni, în afara alergătorilor tibetani, nu poate alerga fără întrerupere vreme de luni de zile sau, dacă e nevoie, vreme de veacuri (organismul unui alergător nu se uzează atâta timp cât el aleargă; prin urmare, el n-are cum să moară de moarte naturală, ci va sfârși, mai devreme sau mai târziu, prin a fi ucis de ceva anume).
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre timp, citate despre zile, citate despre vârstă, citate despre ceas sau citate despre artă
Dacă știam că numai prin iubire
Dacă știam că numai prin iubire
Pot să ajung în înlăuntrul meu,
Unde sfârșește marea nesfârșire
Și-ncepe totul iar, din Dumnezeu...
Dacă știam că dragostea mă ține
Departe de măriri și de căderi,
De răul cuibărit atât de bine
În Binele în care crezi și speri...
Dacă știam câtă putere are
Iubirea ta care îmi dă putere
Să birui lumi, să depășesc hotare
Și calea să găsesc spre înviere...
Te-aș fi luat din prima zi de mână,
Ca să îmi fii iubirilor stăpână!
sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la ușă (2009)
Adăugat de Nicolae Silade

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Nicolae Silade despre iubire, poezii despre bine și rău, poezii despre religie, poezii despre graniță, poezii despre depășire sau poezii despre Dumnezeu

Retur
Ne întoarcem
la relitate
mai ales prin
cicatricile
dobandite în lupte
încă existente
la prima vedere
ne întoarcem
la adevăr
numai prin
plagile acute
ne întoarcem
la dreptate
numai prin rănile
sângerande
ca un bumerang
aruncat la întâmplare
în rest se mizează
numai pe tatuje
în mare vogă
cu tentă de fițe.
poezie de David Boia (11 decembrie 2020)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fițe, poezii despre dreptate sau poezii despre adevăr

Nu mai vreau
Numai vreau să te văd
Te văd in fiecare picătură de ploaie
Nu mai vreau să-mi fi in sânge
Fiecare celulă poartă ADN-ul tău
Numai vrea să te aud
Te aud in fiecare pasăre și adiere de vânt
Numai vreau să te imbrătișez
Te simt in tot ce țin in palme
Numai vreau să-ți ating părul
Doar pe el in flori-l zăresc
Numai vreau să fie in mine
Vreun fir de praf fără iubirea ta
Nu mai vreau in mine
Să fie vreun colț fără vocea ta
Nu mai vreau să te iubesc o secundă de viață
Vreau tot timpul din univers
Și tot nu mi-ar ajunge să-ți spun cât te iubesc
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre voce, poezii despre viață, poezii despre sânge, poezii despre secunde, poezii despre păsări sau poezii despre păr

Atât de zgârcit
Nu veți bea niciodată
un leu
din premiile mele literare.
Pentru că eu
urăsc concursurile.
Pentru că nu am de demonstrat nimic
nimănui.
Și eu urăsc bețivanii
ce se îmbată pe la vreun cenaclu
din țoiul umplut cu vorbe de clacă
de critici cu aer de cârciumari.
Acei bețivani care se acoperă apoi
cu roua nopții prin șanțuri.
Și-apoi
sunt orb și surdo-mut.
Chiar dacă
mi-ați da vreo diplomă
n-aș deosebi-o de hârtia pe care o pipăi de atâția ani
tot încercând să scriu.
Eu nu recunosc în Braille
decât hârtia scrisă de mine
după miros, după foșnet
și cuvintele grele
ce refuză șirurile ordonate.
Nu veți bea niciodată
un leu
din premiile mele literare
pentru că eu sunt răsplătit cu aplauze
și onomatopee
intr-o lume iluzorie la care nu am acces.
Și-apoi, eu sunt zgârcit
și mă îmbăt de unul singur.
Eu nu concurez cu nimeni
eu concurez doar cu mine
pentru a nu schimba echilibrul lumii.
Mi-am fixat orizontul
acolo sus
în Parângul Mare
ascuns pe după vârful Mohorului
de vulturii ce se hrănesc cu capodopere
departe de ochii lumii
și de ochii mei.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alcoolism, poezii despre zgârcenie, poezii despre vulturi, poezii despre schimbare, poezii despre răsplată, poezii despre rouă, poezii despre premii, poezii despre ochi sau poezii despre noapte

Aripi de înger
sunt pustiul născut într-un urlet
mă doare lumina și fug
mă ascund în privire
se scufundă stele în mare
mai tresar luminițe în zare
susură toamna prin arbori, îți cheamă ecoul
șuieră frunze prin arbori
o umbră se stinge tăcută
o linie ne desparte de toate
ating cu mâna întunericul în prima zidire
ducând urmele lumii în mine
sunt far, sunt privire în văzduhul de ceață
adap în palme speranțele moarte
și plec, departe, departe
se aude în tălpi ecoul ultimului gând
aprind în tăcere ruguri în taina vegherii
desculț pășesc către poartă
mă împiedic de pașii rămași
un fulger se sparge în noapte
arzând aripi de înger în ploaie
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre întuneric, poezii despre îngeri, poezii despre toamnă sau poezii despre mâini

Mama mi-a spus ca cel mai departe ajungi cu sufletul și cu mintea, nu cu picioarele, iar eu vreau să călătoresc departe, până la povestea mea de iubire. Atât.
Mihaela Rădulescu în Niște răspunsuri
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre picioare sau citate despre mamă

Lume, lume
De la mine pân' la tine
Numai fluturi și albine,
De la tine pân' la mine,
Numai rău și nici un bine.
De la mine pân' la ea,
Numai lanț și numai za,
Unde-i ea și unde-s eu,
Numai piese de muzeu.
De la noi până la lume,
Numai fiare fără nume,
De la lume pân' acasă,
Numai vreme friguroasă.
De la mine pân' la ei,
Numai lupte și scântei,
Ei acolo, eu aici,
Și-ntre noi e-un fel de bici.
De la voi la oarecine,
Numai gușteri și ruine,
Din neanț la dumneavoastră,
Numai gratii la fereastră.
De la noi până la noi,
Numai ei, din doi în doi,
Invers, de la noi la noi,
Numai stare de război.
De la toate pân' la toate,
Numai tu, singurătate,
Numai tu și eu și plânsu-mi,
De la eu până la însumi.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, citate de Adrian Păunescu despre singurătate, poezii despre război, citate de Adrian Păunescu despre război, poezii despre muzee, poezii despre fluturi, poezii despre apicultură, citate de Adrian Păunescu despre apicultură, poezii despre albine, citate de Adrian Păunescu despre albine, poezii despre acasă sau citate de Adrian Păunescu despre acasă
Să pot să te respir prin mine
Dacă ți-aș spune că te iubesc
și aș ruga frunzele să mai aștepte
și ți-aș atinge părul cu mâinile disperate,
așa, să simt mirosul tău prin adierile toamnei,
să simți întârzierile din mine,
m-ai crede fără să eziți?
Dacă ți-aș spune de inima mea slăbită
ce bate numele tău de floare,
și încă ticăie asemeni unui ceas adormit,
și oxigenează rătăcit sufletul meu,
să pot să te respir prin mine în diminețile noastre
când ne îmbrățișează lumina lumii
m-ai ocroti renunțând la părăsire?
Tu știi ce tristă este singurătatea nopților
fără iubirea ierbii, fără anotimpuri,
fără soarele lumii, de vezi cărucioare plimbând
amnezia într-un spital final,
unde nu mai sunt cărțile și pipa,
nici mirosul cafelei noastre din iubire,
eu privind în gol prin ferestrele ferecate
pe care pictez amintirile noastre.
Cum tu ești urma mea pe nisip,
o zână cu tâmple de zăpadă,
și nu aud, și nu simt temperatura noastră.
Dacă ți-aș spune că florile mele nu au vârstă,
că ele vor pleca odată cu noi,
că vocea ta tăcută se vede prin pupile,
că fiecare pas al tău este în mine
și nu pot înțelege viața fără tine,
crede-mă, nu renunța la mine!
Dacă ți-aș spune, acum,
când frunzele ne mai așteaptă
că sigur vom păși în doi, în altă viață?
poezie de Nicolae Nistor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre zăpadă, poezii despre vârstă sau poezii despre tristețe

Ora de ploaie
Mă mai încearcă, uneori, câte o ploaie
Și mi se risipesc picurii ei prin sentimente,
În torente,
Până când ridic ochii spre cer
Și nu văd acolo nici un nor și nicio stea
Sau altceva
Diferit de culorile ochilor ce mă privesc de prin amintiri
Cu gust de furtună
Sau cafea bună
Sorbită pe-ndelete dimineața
Sau tăinuită după cină,
La ora când nu știi dacă e prea târziu
Sau prea devreme
Pentru o ploaie care vine
Dacă vrea,
Când vrea
Și-mi udă ziua
Sau noaptea
Sau numai ora când mă încearcă și mă risipește
Printre torente
De sentimente.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață, poezii despre culori, poezii despre cafea sau poezii despre amintiri
Prin inimă
Acum priviți prin inimă,
răspundeți-mi dacă vedeți bine, dacă nu vi s-a ridicat în față vreo rădăcină,
vreun pisc,
ori o pălărie feminină rotită
pe spițele de sânge ca un disc
și spuneți-mi, dacă zăriți clar
de ce băieții cei frumoși coboară
pe casele modeste-ndeosebi
și-și rup sufletul în pietre slabe
și din izvoare și fântâni țâșnesc
voci de femei ca urși în două labe?
Răspundeți-mi, cum vedeți prin inimă
când dormiți pe urzicile ochilor,
când dormiți pe patul mâinilor,
ca într-un câmp deschis de vânătoare
să vedeți un iepure cum v-aruncă un fluier
lângă picioare
și să suflați în el, să plângă stelele
de frica acestei porniri câtre aer.
Căci numai stele vânăm, numai stele.
Totuși aștept al vostru răspuns:
ce vedeți prin inima stăpânind într-un vis?
Aștept, răspundeți-mi chiar dac-am uitat
să vă las lângă piept câmp deschis.
poezie de Dumitru Țiganiuc din Prin departe și-aproape
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânătoare, poezii despre stele, poezii despre inimă, poezii despre femei, poezii despre urși sau poezii despre somn

Nu știa sufletul meu
Nu știa sufletul meu, cănd umbla prin sanctuare
Și-n cetăți de gheață verde, culegea flori de lumină!
Nu știa că focul arde, nu numai în felinare,
Dar și în talpa în umblet prin pădurile de-arină
Și în mâna, care-n munți, pe stâncile-ncremenite,
Sculpta ca să prindă viață precum Phoenix din cenușă,
Versuri de amor și fluturi de mușchi verzi acoperite-n
Tămăduitoare liniști, străjeri păzind a lor ușă!
Nu știa sufletul meu, negustor de evantaie,
De ce iubesc eu pământul! Culegând flori de lumină
Semănam sămânța vieții, cerul și stropii de ploaie
Botezând apoi lăstarii, în cânt lin, de violină!
Nu știa sufletul meu, că zborul spre nemurire
Este-al,, animei" plămadă, aluat de fericire...
Nu știa sufletul meu!
poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre zbor, poezii despre versuri, poezii despre sculptură, poezii despre păduri sau poezii despre poezie

Darul meu
m-am strecurat în viața ta
încet pe nevăzute
eu cu tristețea mea
am cu mine mica mea avere
durerea inima și sufletul
e mic bagajul meu
este sărac
am însă bogăție de iubire
prin șoapte-litere frumoase
în ele am pus sentimentele mele
răsad ieșit prin flori de câmp
prin codrii de brazi fagi și stejari
am pus poeții ție dragi
capriciile mele le-am dat jos
nu am luat nimic cu mine
totul dar pentru tine
să nu alungi darul meu sărac
este tot ce am
și...
am trudit pentru ele
am sculptat pictat și desenat
prin cuvinte
chipul tău într-o mie de fețe
toate frumoase strălucitoare
cu mare răbdare și nădejde
le vei primi?
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie sau poezii despre stejari
Se spune că bucuria cățărării nu depinde numai de traseu și de persoana ta, de antrenament și bioritm, ci și de persoana cu care te legi în coardă. Făcând parte dintr-un club studențesc de alpinism, m-am cățărat cu vreo sută de oameni. Dar numai cu vreo 4-5 dintre ei am simțit că bucuria e la cote maxime, un fel de scurgere de energie spre mine, în mine, prin coardă.
citat din Dinu Mititeanu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre studenție, citate despre legi, citate despre energie, citate despre bucurie sau citate despre alpinism

Sunt o stâncă a iubirii, iar apele timpului nu reușesc să erodeze tot granitul din mine. Chiar și ajuns în ocean în minuscule fire, încă mai sunt un munte de iubire!
Viorel Muha (decembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Viorel Muha despre iubire, citate de Viorel Muha despre timp, citate despre ocean, citate despre munți, citate de Viorel Muha despre munți sau citate despre apă

Cred că ești numai Tu, iar Tu ești în mine și în tot ce e viu. Mă simt separat de Tine, dar viața mea e în Tine, și de aceea caut să mă unesc cu Tine prin iubire și cu tot ce e viu, cu tot ce e de la Tine. Vreau această unire și mă lupt cu tot ce mă separă de Tine: cu poftele trupului, cu lenevia, cu desfrâul și mai ales cu lipsa de bunătate. Mă lupt cu ispitele mândriei, orgoliului, iubirii de arginți, răzbunării; mă lupt cu prejudecățile dorinței de putere, statului, teologiei, științei. Mă lupt prin străduința faptei și gândului, prin renunțare de sine, smerenie, sinceritate și înfrânare în faptă și vorbă. Știu că viața e numai iubire în prezent și că pentru viața spirituală nu există suferințe, nu există moarte, există doar ce dorește sufletul, doar binele. Mulțumescu-Ți Ție.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre dorințe, citate despre înfrânare, citate despre știință, citate despre viață, citate despre unire, citate despre trup și suflet sau citate despre suferință
* * *
Pădurea de ploaie,
Cu cerbii de ploaie,
Ascunse poteci
Prefac în pâraie.
A gândului hartă,
Cu drumul spre toamnă,
Neliniști ciudate
A ducă îndeamnă.
Și nu-i vremea încă,
De-a cerbilor nuntă,
Dar frunza ce pică
Bocănitul le-ascultă.
Pădurea de ploaie,
În ropot prin mine,
Păienjeni trezește
Și dorul de tine.
poezie de Mihaela Poduț Ienuțaș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre hărți, poezii despre gânduri, poezii despre frunze sau poezii despre dor

Duminica
beau cafeaua dintr-o ceașcă albă...
prin toarta ei ondulată
trece nimicul,
un du-te-vino continuu
peste toate anotimpurile
iar eu,
stîngace cum sunt,
încerc să prind cu vârful degetelor
numai un fulg de nea,
numai un mugur plăpând,
numai o ploaie de vară,
numai o frunză ruginie,
numai un bob de zaț
din alte o mie...
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muguri, poezii despre degete, poezii despre căderea frunzelor, poezii despre anotimpuri sau poezii despre alb