În cele din urmă Diavolul va scuipa totuşi peste cenuşa noastră, cu toate că-n lume există atâtea flori şi dincolo de ea atâţi Dumnezei.

Emil Cioran în Razne (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume fără melancolie, privighetorile ar începe a scuipa şi crinii ar deschide un bordel.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să crezi că o rugăciune e altceva decât un monolog, că un extaz are o valoare dincolo de el însuşi, că vreunui zeu îi pasă de mântuirea sau de pierzania noastră? E totuşi ceea ce ar trebui să putem crede, măcar preţ de o secundă pe zi.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diavolul este un fervent, nădăjduieşte: crede în toate gogoşile romantismului.

Emil Cioran în Caiete II. 1966-1968
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mister mai înduioşător ca în dragostea de viaţă nu există; ea singură calcă peste toate evidenţele.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făcut-am multe bisericuţe în trecutul nostru, toate triste şi mici. Improvizaţii de credinţă. Ştefan cel Mare şi-a exercitat ocazional un sentiment de pietate şi ne-a construit pe loc atâtea şi atâtea biserici, locaşuri minore şi amărâte ale dezerţiunii din lume şi nicio construcţie monumentală care să intensifice un sentiment de viaţă.

Emil Cioran în Schimbarea la faţă a României
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În interiorul geniului există un om care are slăbiciuni, care suferă, care se umileşte în cele din urmă şi în felul acesta este un pământean ca şi noi.

Emil Cioran în scrisoare lui Friedgard Thoma
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea are atâtea feţe, atâtea devieri şi atâtea forme, încât este destul de greu să găseşti un sâmbure central sau o formă tipică a iubirii.

Emil Cioran în Pe culmile disperării
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există o altă lume. Nu există nici măcar lumea asta. Ce există atunci? Surâsul interior pe care ni-l stârneşte inexistenţa evidentă a uneia şi a celeilalte.

Emil Cioran în Sfârtecare
Adăugat de CIMBREA ANDREA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am toate defectele celorlalţi şi totuşi tot ce fac aceştia mi se pare inadmisibil.

Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ateist. Nu cred în Dumnezeu şi nici nu mă rog. Dar există o dimensiune religioasă de nedefinit în mine, dincolo de credinţă.

Emil Cioran în interviu (1995)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mintea lui îşi înjghebă planul. Să se suie pe luger în sus, să meargă, să meargă şi să meargă, până în vârf; şi de acolo, la bulgărul de aur, din care credea că se desfăcuse: o săritură – sau o vedea el ce-o face. Atunci se mişcă din nou şi, după ce trecu peste un grăunte de piatră cât un munte şi scoborî dincolo, se trezi la rădăcina crinului. Se odihni o clipă, apoi la drum, băiete! Mai întâi se rostogoli de pe tulpina lucie de câteva ori în ţărână. Văzând asta, se ridică pe picioruşele dinapoi şi, fără să ştie pentru ce, cu cele dinainte îşi făcu, moşnegeşte, cruce. Pe urmă încercă din nou, şi văzu că poate. Luciu i se păruse lujerul crinului, şi când colo avea atâtea adâncituri, atâtea ridicaturi: văi, dealuri. Dar ce mireasmă se revărsa de sus!...

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Gândăcelul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de multe am păcate

Nici cu gândul nu gândeşti,
Nu-s în mări atâţia peşti,
N-are ceru-atâtea stele,
Nici Pământul floricele,

Nu au munţii-atâţia brazi,
N-au trăit atâţi nomazi,
Nu-s femei ce-s măritate
Cât de multe am păcate.

N-are codrul rămurele,
Nu-s pe lume păsărele,
Nu sunt frunze în păduri,
Nici în ploaie picături,

Nu-s atâţi peri capilari,
Nici în bănci atâţi dolari,
Pe Pământ nu sunt muşcate
Cât de multe am păcate.

Nu-s în ţară-atâţi olteni,
Nici pe lume pământeni
Şi nici fire nu-s de iarbă
Pe păşuni, n-am fire-n barbă,

Nu-s cărţi în biblioteci
Şi-n livezi atâţi culbeci,
Păsărele-mperecheate
Cât de multe am păcate.

N-are-un lan de grâu seminţe,
Nu-s pe lume suferinţe,
În natură ‒ fluturaşi,
Nici pe câmpuri iepuraşi,

Nu-s pe lume animale,
În curmali nu sunt curmale,
Nici scrumbii nu sunt sărate
Cât de multe am păcate.

N-are omu-atâtea gânduri,
Nu-s în cărţi atâtea rânduri,
Nici albine-n toată ţara,
Cât de lungă este vara,

Nu-s pe bălţi atâţi ţânţari,
În păduri atâţi lăstari
Pe Pământ nu sunt bucate
Cât de multe am păcate.

N-are litere o carte,
Nu-s bolnavi ce sunt pe moarte,
În ocean nu sunt sardele,
Nici în râuri pietricele,

Nu-s în bălţi atâţi broscoi,
Cinteze pe gogoloi,
Lucruri neadevărate
Cât de multe am păcate.

Şi nici fire de nisip
Nu găseşti, de niciun tip,
În al nostru lac Amara
Sau deşertul zis Sahara,

Nu-s în cărţi atâtea foi,
Nici în turme-atâtea oi,
Nu sunt răni nevindecate
Cât de multe am păcate.

poezie de George Budoi din Păcatele şi Păcătoşii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 decembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sublimul este incomensurabilul ca sugestie de moarte. Marea, renunţarea, munţii şi orga - în moduri diferite şi totuşi în acelaşi fel - sunt încoronarea unui sfârşit, care deşi se consumă în timp, destrucţia lui este totuşi dincolo de el. Căci sublimul e o criză temporală a eternităţii.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă esenţele pe care oamenii le stimează atât de mult, fără să le iubească, n-au putut salva nimic, atunci nu ne mai rămâne decât curajul amăgirilor. Să rămânem adică aici pe pământ, să ne compromitem şi să ne lichidăm ca amăgiri între amăgiri. Esenţele ne distrug dincolo de lume: este o distrugere mai interesantă, dar nu mai dureroasă. A te distruge cu toţi amărâţii acestui pământ este o renunţare mai mare, mai tristă, mai nemiloasă. Să ştii că lupţi numai pentru amăgiri şi că pentru esenţe n-are rost să faci sacrificii prespune atâtea lucidităţi, atâtea rostogoliri şi atâtea victorii, încât nu te mai poate opri de la un suprem orgoliu şi de la o supremă umilinţă.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dincolo de suflet... mai e loc

Nu judeca... o lume, după tine,
Când eşti cuprins de griji şi de dureri,
În noapte, te-au târât atâtea seri,
Şi peste rău... nu mai încape bine.

Când pe altarul vieţii arde foc
Şi te-a cuprins, puţin câte puţin,
Iar sufletul îţi pare că e plin...
Şi dincolo de suflet... mai e loc.

Şi dincolo de suflet cresc iubiri,
Sămânţa lor... răsare fără ploi,
Ajunge hrana inimii din noi...
Şi zâmbetul, tăcut, de trandafiri.

Şi dincolo de suflet umblă dor
Ascuns între iubire şi tăceri.
Lumină vie,-a gândului de ieri,
Prin soarele de dincolo de nori.

Şi dincolo de suflet... multe flori,
Mai pun culori pe umbrele din noi,
Oricât am fi de rătăciţi... şi goi.
Şi după nopţi... se mai ivesc şi zori.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există scăpare de suferinţă atât cât trăieşti, dar moartea nu e o soluţie deoarece ea, rezolvând totul, nu rezolvă totuşi nimic.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Ioana Donca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş da toate peisajele din lume pe cel al copilăriei mele.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am în comun cu Diavolul posomorala, sunt ca şi el un melancolic prin decret divin.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt atâţi oameni pe care îi separă de moarte doar nostalgia ei! În aceasta, moartea îşi creează din viaţă o oglindă pentru a se putea admira.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să izbucnesc într-o explozie radicală cu tot ce am în mine, cu toată energia şi cu toate conţinuturile, să curg, să mă descompun şi, într-o expresie nemijlocită, distrugerea mea să fie opera mea, creaţia, inspiraţia mea. Să mă realizez în distrugere, să cresc în cea mai nebună avântare până dincolo de margini, şi moartea mea să fie triumful meu. Aş vrea să mă topesc în lume şi lumea în mine, să naştem în nebunia noastră un vis apocaliptic, straniu ca toate viziunile de sfârşit şi magnific asemenea marilor crepuscule. Din ţesătura visului nostru să crească splendori enigmatice şi umbre cuceritoare, forme ciudate şi adâncimi halucinante. Un joc de lumină şi de întuneric să îmbrace sfârşitul într-un decor fantastic şi o transfigurare cosmică să ridice totul până dincolo de orice rezistenţă, când avântul duce la nimic, iar formele plesnesc într-o exaltare de agonie şi încântare.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!