Omenirea e precum iarba. După ce trece coasa războiului, creşte mai înaltă, mai înţeleaptă, mai deasă.

aforism de Valeriu Butulescu din Imensitatea punctului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regizorul: Aiurea! Tu îngropi iarba tăiată, atâta tot! Dar gazonul din parc îl tund eu, amice! Nu uita, coasa e la mine!
Groparul: Atunci trebuie să tai mai adânc! Din rădăcină! Altfel, amândoi muncim degeaba. Pe unde coseşti tu, iarba creşte mai mare, mai deasă...

replici din piesa de teatru Iarnă în Rai (Globalizare), scenariu de Valeriu Butulescu (2004)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă vocea-nţelepciunii ce spune dintru început:
Viaţa e scurtă. Omul nu se aseamană c-o plantă
ce poate creşte mai înaltă,
după ce coasa a trecut

catren de Omar Khayyam
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox. Omenirea creşte, Omenia scade.

aforism de Valeriu Butulescu din Imensitatea punctului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

Iarba verde, iarba grasă
Creşte - naltă-n cimitir;
Cade an de an sub coasă
Din nou creşte - mai frumoasă.

Privesc crucile-nnegrite
Şi mă-ntreb, cu mintea-mi proastă:
Din ce piepturi se hrăneşte
Şi ce-i, Doamne, viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Suflă vântul…vârfuri sună
Greierii prin fân adastă….
Se duc zile, nopţi cu lună
Ce mister e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Trudă zilnică, sudoare
Viaţă de desfrâu - sau castă
Totu-i trecător sub soare,
Căci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Tainice iubiri şi teamă
Zbor îşi iau spre bolta-albastră
Toate timpul le destramă…
Şi-atunci, ce e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Se duc veacuri în neştire
Nasc speranţe-n lumea vastă -
E-un suiş spre coborâre –
Deci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Iarba verde creşte deasă
Peste trup – peste fereastră
Ea rămâne-mpărăteasă –
Căci aceasta-i viaţa noastră:

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din toţi va creşte iarba
Pân’ iubita va fi baba –
Până baba va fi iarba.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baciul (calm): Lasă că-i bun! Uraniul e nimic faţă de ura lui Gârjoabă. Am mai mâncat noi mălai radioactiv şi în timpul războiului. Este energizant... Ce mai contează... Sfârşitul lumii e pe-aproape... Mălaiul e mălai.
Safta (veselă): Îl mai cern eu prin sita cea deasă...

replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul: Eşti gravidă? De ce nu mi-ai spus? Ce face fiica noastră, Omenirea?
Femeia: Suferă şi creşte. Încă puţin şi se revarsă...

replici din piesa de teatru Iarnă în Rai (Globalizare), scenariu de Valeriu Butulescu (2004)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până creşte iarba... (după proverbul englez While the grass grows, the horse starves)

Până creşte iarba,
Îmi albeşte barba,
Piere portocalul
Şi îmi moare calul.

poezie de George Budoi din Inspirate din proverbe, Nu frumoase, ci superbe (10 septembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, poemul meu

Tu, poemul meu, îmi creşti sub piele
şi îmi cânţi în fiecare dimineaţă
la ora când Dumnezeu
trece prin ochii mei desculţ...
Îmi beau cafeaua cu tine
până la ultima înghiţitură,
apoi, îmi iei inima în palme
şi eu îti sărut buzele,
simţind cum sângele îmi musteşte-n cuvinte
ca rugăciunea în călugări,
îmi trezeşti teii de sub tâmple
într-un râs limpede de copil
şi mă înveţi cum să dansez pe apele
din care îngerii culeg luna.

Tu, poemul meu,
mă înfiori la fiecare foşnet prin carne,
iar de când timpul nu-şi mai trece coasa
prin iarba ta înaltă
nu mai dezbrac rochia de mireasă,
în care mă descompun în păsări.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Groparul: Viaţa fără gropar nu are haz, stăpâne! Tot ce meştereşti tu acolo sus va sfârşi în mâinile mele! Chiar tu mi-ai poruncit să strâng gunoiul ceresc aicea jos sub scenă! Cele mai înalte idealuri ajung până la urmă în reţeaua de canalizare.
Regizorul: Aiurea! Tu îngropi iarba tăiată, atâta tot! Dar gazonul din parc îl tund eu, amice! Nu uita, coasa e la mine!

replici din piesa de teatru Iarnă în Rai (Globalizare), scenariu de Valeriu Butulescu (2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru altarul iubirii

În sălbatică iubire,
În altar de versuri line,
Peste culmi îndepărtate,
Trece zvon de libertate.
Timpuri vechi şi noi se-arată,
Toţi avem o crudă soartă.
Coasa morţii străluceşte,
Iarba peste trupuri creşte...

În sălbatică iubire,
Trec în goană nopţi şi zile,
În tic-tacul vieţii noastre,
Se clădesc vise frumoase.
Flori de mirt, poveri şi vise,
Multe amintiri nescrise...
Un caleidoscop şi pace.
Timpu-n noi lumina-şi toarce.

În altar de versuri line
Cufere cu temeri pline,
Timpi de sticlă, timpi de gheaţă,
Lacrimă picând pe faţă,
Goana spre stihii străine
În speranţa de mai bine.
Stele strălucind de doruri,
Neodihnă şi omoruri...

Peste culmi îndepărtate
Vuiesc clopote de moarte,
Se ascund în veşnicie
Lacrimă şi poezie...
Un vulcan mocneşte-n suflet,
Se aude-al morţii urlet,
Plâns, chemări... Dar neclintite
Stau aducerile-aminte...

Trece zvon de libertate
Prin livezi, prin timp, prin noapte...
Trec secunde prinse-n zale,
Iele-n suflet, cu marame,
Trec bătute-n pietre scumpe
Amazoane... Prind în crumpe
Timpii altor generaţii
Peste care se revarsă
Aur de solare ere,
La venirea lor acasă.

Timpuri noi şi vechi se-arată...
Timpi sfredelitori în soartă
Scormonesc după uitare
Şi se pierd, se pierd în zare!
Îngeri albi, lumină blândă
Ce mângâietor ascultă
Plânsul în zadar şi jale
Vor să semene-n amnare...

Toţi avem o crudă soartă!
Trişti, în bărbile de vată,
Îşi ascund bătrânii-n lacrimi
Mănăstirile de patimi.
Amăgiri şi vise, teamă,
Dor de tată, dor de mamă,
Ne-mplinire, suferinţă,
Taină, drum de pocăinţă...

Coasa morţii străluceşte...
Cumpănă, ne osândeşte
La tăceri şi nemurire,
La promisa fericire...
Cruci la tâmple, cruci pe câmpuri,
Cruci în noapte şi-n adâncuri,
Pomenire,-apoi uitare...
Şi tăcerea din osoare.

Iarba peste trupuri creşte...
Iată, părul îmi albeşte,
Ca o pasăre de ceară
Trece timpul, trece iară,
Mă ascund în nemurire
Şi cu lacrimi în privire
Mă despart de lutul care
Îl cunoaşteţi fiecare.

Iarba peste trupuri creşte,
Coasa morţii străluceşte,
Toţi avem o crudă soartă!
Timpuri vechi şi noi se-arată.
Trece zvon de libertate
Peste culmi îndepărtate,
În altar de versuri line,
În sălbatică iubire...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au îngropat securea războiului, conservând-o atent, în prealabil.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martiriile unor mari înaintaşi, precum Hristos, Bruno, Hus - au demonstrat că spiritul unui om luminat creşte exponenţial când armate întregi de proşti îi batjocoresc trupul.

aforism de Valeriu Butulescu din Caietul albastru (2008)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân în nemişcare

după ce te atac cibernetic
ochii mai dansează prin iarba
ce trece din mână în mână
şi lasă un sărut rece pe buze
ţii degetele în faţa oglinzii
e fereastra de intrare în cyberpunk
unde sângele frige şi nudurile
poartă rănile sărutului ce trece
printre degetele rănite de umbră

rămân uluit de barba ce creşte
în cyberspaţiu ne trimitem mesaje
ca o zână te văd apărându-mi
înainte şi după atacul cibernetic

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia identitară

fireşte că nu ai scris-o
şi nu o vei scrie,
cea mai frumoasă,
cea mai înţeleaptă,
cea mai poezie,
cea care te cuprinde total
fără să te încapă,
cea care e-n tine şi totuşi nu te găseşte,
te creşte şi te descreşte
precum luna o mare,
precum iarba câmpia;
ea nu-i baston pentru orb,
nici portavoce,
intangibilă, incoloră şi inodoră,
ea vorbeşte doar limba sufletului,
de aceea nimeni, niciodată
nu ţi-o poate simţi,
hârtia o refuză,
până şi muzele i-au uitat graiul;
poezia cea mai a ta,
singura poezie,
va veni cândva la-ntâlnire,
dulce, uşoară şi limpede,
se va umple de tine,
lăsându-te rece.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis frânt

În mirosul florilor
cine mai simte
apropiata putreziciune

civilizaţii înfrunzind între explozii
precum pădurea între două focuri

maimuţele mileniului trei
înşurubând banane de porţelan
în palmierii stâlpilor
de înaltă tensiune.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E precum luna. Străluceşte palid şi târăşte o noapte după sine.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde trece picior de turc, iarba nu creşte.

citat celebru din Victor Hugo
Adăugat de Liliana Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajută-mă să cad în lumea Ta înaltă.

aforism de Valeriu Butulescu din Imensitatea punctului, Psalmi ţigăneşti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A presărat nisip peste iarba uscată. "Sunt scântei, nu nisip!" le-a spus celor din jur. Mulţimea a crezut şi iarba a început să ardă.

aforism de Valeriu Butulescu din Imensitatea punctului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Don Siempre (apăsat): Cred în puritatea primordială! În forţa morală a cerului!
Elena (râde): Mie-mi spui? Uiţi că sunt copilul din flori al unui zeu? Tata a fost un organ divin în permanentă stare de erecţie! Le ademenea pe muritoarele tinere, seara, la izvor, prefăcut în ploaie de aur. Le tăvălea bine prin iarba înaltă, le învăţa dansul fecioarelor răsturnate...

replici din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!