Fiecare bolnav este, în felul său, un trişor. El se apleacă asupra infirmităţilor sale, ocupându-se de ele în chip atât de minuţios, tocmai pentru a nu se gândi la moarte, pe care o escamontează îngrijindu-se. Moartea nu e privită în faţă decât de aceia, puţini la număr, care, înţelegând "inconvenientele sănătăţii", nu iau nicio măsură pentru a o păstra sau a o redobândi.

Emil Cioran în Căderea în timp, Despre boală
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am admiraţie decât pentru două categorii de oameni: pentru aceia care pot oricând înnebuni şi pentru aceia care în fiecare moment se pot sinucide.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie, într-adevăr, să te fi luptat mult cu forţele demonice şi negative ale vieţii pentru a ajunge la conştiinţa ireparabilului, care nu face din ireversibilitatea vieţii decât o cale spre moarte, o evoluţie care nu e, în fond, decât o disoluţie. Să poţi spune după fiecare experienţă de viaţă: niciodată! - după fiecare întâmplare şi după fiecare încercare acelaşi
cuvânt, simbol al definitivatului şi al ireparabilului, este, desigur, a fi pierdut totul, a fi atât de departe de viaţă pe cât eşti aproape de nimicul în care te aruncă moartea.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de OverDose
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea n-are sens decât la oamenii care au iubit pasionat viaţa. Să mori, însă, fără să ai de ce să te separi?! Detaşarea este atât negaţia vieţii, cât şi a morţii. Cine a învins frica de moarte a învins şi viaţa. Căci ea nu este decât un alt cuvânt pentru această frică.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anticii ştiau să moară. Cu ei a apărut în lume dispreţul pentru moarte. Dar un dispreţ din cunoaştere. A te ridica interior la un nivel superior morţii a fost idealul constant al înţelepciunii lor. Pentru noi moartea este o surpriză dureroasă şi înspăimântătoare. De aici, frica şi dramatismul. Nici un antic n-a fost surprins de ea, şi astfel şi-au permis un surâs la apropierea ei, de care nu ne putem decât mira. Ei s-au lăsat convinşi de inevitabilul morţii în aşa măsură încât şi-au construit o întreagă artă de a muri, care, oricât am cunoaşte-o, nu ne poate fi de nici un folos.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avantajul celui care se apleacă asupra vieţii şi a morţii e că poate spune orice despre ele.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Pungaşul Prăpastiei (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru noi, moartea este o surpriză dureroasă şi înspăimântătoare. De aici, frica şi dramatismul. Niciun antic n-a fost surprins de ea, şi astfel şi-au permis un surâs la apropierea ei, de care nu ne putem decât mira. Ei s-au lăsat convinşi de inevitabilul morţii în aşa măsură încât şi-au construit o întreagă artă de a muri, care, oricât am cunoaşte-o, nu ne poate fi de niciun folos.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conversaţie cu un absent, scrisoarea este un eveniment major al singurătăţii. Adevărul despre un autor e de căutat mai degrabă în corespondenţă decât în opera sa. Cel mai adesea, opera este o mască. În cărţile sale, Nietzsche joacă un rol, se... erijează în judecător sau profet, îşi atacă prietenii şi duşmanii şi se plasează - orgolios - în centrul viitorului. În schimb, în scrisori se plânge, e nenorocit, abandonat, bolnav, amărât, e tocmai contrariul a ceea ce se vede în necruţătoarele sale verdicte şi imprecaţii, adevarată însumare de diatribe.

Emil Cioran în Scrisori către cei de-acasă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceşti oameni puţini care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Fiecare om face faţă la ce i se întâmplă pentru că este protejat în felul acesta. Fără acest zid de fiinţe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sunt sau nu sunt în viaţă), noi nu am fi buni de nimic.

Gabriel Liiceanu în Declaraţie de iubire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toti aceia care umbla dupa eternitate o fac din frica de moarte...

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

regret

Regretul este şi el un soi de tristeţe având o amărăciune deosebită prin aceea că este totdeauna legat de o anumită desperare şi de amintirea plăcerii pe care ne-a dat-o delectarea. Căci nu regretăm niciodată decât binele cu care ne-am delectat şi pe care l-am pierdut în asemenea măsură încât nu mai avem nici o speranţă de a-l redobândi la vremea şi în felul în care îl regretăm.

definiţie celebră de Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt atâţi oameni pe care îi separă de moarte doar nostalgia ei! În aceasta, moartea îşi creează din viaţă o oglindă pentru a se putea admira.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

a gândi

A gândi: o artă de a bate apa-n piuă, de a discredita esenţialul, iar asta pentru că spiritul este profesor.

definiţie clasică de Emil Cioran în Ispita de a exista, Scrisoare despre câteva impasuri (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt puţini aceia pe care-i iubesc cu adevărat şi mai puţini încă aceia despre care am o părere bună. Cu cât cunosc lumea mai mult, cu atât mă nemulţumeşte mai mult: fiecare zi îmi întăreşte credinţa în nestatornicia firii omeneşti şi mă convinge de puţinul temei care se poate pune şi pe ceea ce pare a fi merit şi pe ceea ce pare a fi bun-simţ...

Jane Austen în Mândrie şi prejudecată
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secolul cel mai francez este al XVIII-lea. E salonul devenit univers, e veacul inteligenţei dantelate, al fineţii pure, al artificiului plăcut şi frumos. E şi veacul care s-a plictisit mai mult, care a avut timp peste măsură, care n-a muncit decât pentru petrecerea vremii.

Emil Cioran în Despre Franţa (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celui ce s-a revoltat peste măsură îi este dat să nu mai aibă putere decât pentru dezamăgire.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emil Cioran este un fragment din povestea celor care au contribuit la dezvoltarea imaginii naţionale a României. Înţeles greşit sau corect printre oamenii care l-au cunoscut, Emil Cioran este nuanţa cu caracter religios şi istoric din perioada interbelică, atunci când România avea nevoie de împrospătarea imaginii sale naţionale cât şi de solidificarea speranţei acestei naţiuni pentru continuitate.

aforism de Camelia Opriţa (13 iunie 2013)
Adăugat de MariaElena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtă vreme suntem sănătoşi, nu existăm. Mai exact nu ştim că existăm. Bolnavul suspină după neantul sănătăţii, după ignioranţa de a fi; clipă de clipă, el este exasperat de conştiinţa că are tot universul în faţă, fără nicio posibilitate de a face parte din el, ori de a se risipi în el. "Nu mai pot întreprinde nimic pornind de la mine însumi. Mai degrabă să pleznesc ori să dispar decât să continui astfel," îşi spune el.

Emil Cioran în Eseuri
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia ceasului

Ceasul nu este decât o moarte
ce poartă cravată,
o moarte ce intra în casa fiecărui
anonim
să-i strângă avântul
la pieptul ei...

... de lemn.

Moartea nu este decât un şarpe
deghizat în toate ceasurile
pe care le-ai văzut la bunici,
pe care le-ai ridicat cu inconştienţa sugarului
ce plânge doar de foame;
ceasurile care te-au îndrumat
către toate întâlnirile eşuate
şi cele care au ştiut să ascundă orele
în buzunarele de la spate ale timpului,
când ai fost bolnav.

Ceasul nu este decât o moarte
cu două cruci
la gât.

Sună alarma şi-n curând
vom părăsi visul
pentru o mărginire
la fel de străină...

... de lemn.

poezie de Ionuţ Popa (15 iunie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remuşcarea pentru orice moarte

Desprins de memorie şi de speranţă,
nelimitat, abstract, aproape viitor,
mortul nu e mort: este moartea.
Precum Dumnezeul misticilor,
căruia trebuie să i se refuze toate predicatele,
mortul pretutindeni străin
nu este decât pierzania şi absenţa lumii.
Îi răpim totul,
nu-i lăsăm nicio culoare, nicio silabă:
aici e curtea pe care ochii lui n-o mai văd,
acolo e trotuarul unde speranţa lui a stat la pândă.
Până şi ce gândim ar putea gândi şi el;
ne-am împărţit ca hoţii
averea nopţilor şi zilelor.

poezie clasică de Jorge Luis Borges din Fervoarea Buenos Aires-ului (1923), traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare: "De ce îngăduie Dumnezeu atât de multă suferinţă în lume? Întreabă pe oricine dintre cei aici de faţă, nimeni nu e fericit şi toţi îşi doresc să fie." Mataji: "Dacă îţi doreşti lucruri din această lume, vei fi nefericit; dar dacă vei face paşi spre Dumnezeu, vei fi fericit. Acesta este modul în care El te învaţă să mergi la El. Dacă nu ai avea nicio problemă, nu te-ai gândi la El. Dar tu îţi doreşti tot felul de lucruri inutile şi tocmai de aceea eşti nefericit.

Anandamayi Ma în Poona, 10 iulie 1961
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!