Oricât de plini de noi înşine am fi, trăim într-un fel de acreală liniştită, de care nu am putea scăpa decât dacă pietrele înseşi, cuprinse de milă, s-ar hotărî să ne înalţe laude. Atâta vreme însă cât se vor încăpăţâna să rămână mute, nu ne rămâne decât să ne bălăcim în propriile noastre chinuri, să ne îmbuibăm cu propria noastră fiere.

Emil Cioran în Căderea în timp, Dorința și oroarea de glorie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este posibilă o milă pentru alţii, fără milă pentru noi înşine? În milă ne iubim suferinţa noastră prin suferinţa altora.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai bine e poate să nu ne explicăm, să nu oferim noi înşine cheia fiinţei noastre, formula destinului nostru. N-au decât s-o găsească ceilalţi - dacă socotesc că merită căutată.

Emil Cioran în Caietul de la Talamanca (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubim din nevoia să ne ştie cineva până la capăt, din dorinţa de a scăpa de propria intimitate, din teama că, fără nimeni, gândul s-ar ridica vertical spre cer, şi că s-ar prăbuşi fără ecou.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele mai gustoase opinii cu privire la noi înşine sunt propriile noastre opinii.

Emil Cioran în eseuri
Adăugat de simbelmyne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât suntem mai conştienţi de insignificaţia noastră, cu atât mai mult îi dispreţuim pe ceilalţi. Nu atribuim o oarecare realitate semenului nostru decât în măsura în care o descoperim în noi înşine.

Emil Cioran în Eseuri
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă judecăm bine, e preferabil să nu fie nimic. Dacă ceva ar fi, am trăi cu spaima că ne-ar putea scăpa. De vreme ce nimic nu e, toate momentele sunt perfecte şi nule, şi este indiferent dacă ne bucurăm de ele sau nu.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul nostru

nu ştiu unde a început
despărţirea noastră
ce vierme de mătase a ţesut
firul ei subţire
hrănindu-se din iubirea ta
şi din frica mea
că te-aş putea iubi.

aproape că s-a făcut iarăşi toamnă
şi uite cum firul ăsta răsucit de mii şi mii de ori
alcătuit din bucuriile şi suferinţele noastre
din tăcerile şi din cuvintele noastre
din exuberanţa şi din neputinţa noastră
din grija ta pentru mine şi din nepăsarea ta
din teama mea şi din indiferenţa mea
e tot ce ne mai leagă.
nu mai e timp acum
atât cât a fost l-am risipit amândoi
am hrănit cu el vieţile altor oameni
care am fi putut fi noi înşine
dacă eu m-aş fi aplecat să-ţi leg şireturile
atunci când aveai genunchiul zdrelit,
dacă te-aş fi luat în braţe atunci când mi-ai spus
vino,
dacă ţi-aş fi răspuns
bine,
atunci când mi-ai şoptit
rămâi.
acum despărţirea e tot ce ne-a mai rămas
singurul lucru care ne ţine împreună
hrănindu-se din apropierea noastră
numai pentru a o distruge
ca o vietate digerându-şi propriul trup
ca să rămână în viaţă.

nu mai e timp acum
decât să ne îmbrăcăm disperarea şi teama
şi tristeţea şi neputinţa
şi să le purtăm zâmbindu-ne
în vreme ce apele vieţilor noastre
se despart
după ce au curs atâta timp prin aceeaşi albie
îngânându-se încă,
jucându-se o ultimă oară
unele cu altele
ca nişte versuri sălbăticite
care nu mai rimează
dar care sînt încă legate
într-un poem.

nu ştiu unde a început
despărţirea noastră
ce vierme de mătase a ţesut
firul ei subţire
hrănindu-se din iubirea ta
şi din frica mea
că te-aş putea iubi.

poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vreme ce decadenţele cele mai pricepute într-ale elocinţei nu ne lămuresc mai bine asupra nefericirii noastre decât bâiguielile unui păstor, de vreme ce, la urma urmei, există mai multă înţelepciune în rânjetul unui idiot decât în cercetările laboratoarelor - nu-i oare curată nebunie să urmăreşti adevărul pe cărările timpului sau în cărţi?

Emil Cioran în Tratat de descompunere (1949), traducere de Irina Mavrodin
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă cu zarul

dacă tot ai de gând s-o faci, fă-o până la capăt,
altminteri, nici măcar nu încerca.

dacă tot ai de gând s-o faci, fă-o până la capăt.

s-ar putea să-ţi pierzi iubita,
soţia, rudele, serviciul şi poate minţile.
fă-o până la capăt,
s-ar putea să nu mănânci 3 sau 4 zile.
s-ar putea să îngheţi pe o bancă-n parc.
s-ar putea să faci puşcărie,
s-ar putea să te faci de râs,
de batjocură,
să rămâi singur,
singurătatea e un dar,
toate celelalte sunt teste de rezistenţă,
a cât de mult chiar vrei să faci asta.

iar tu o vei face
în ciuda respingerii şi a şanselor schiloade
şi va fi mai minunat decât
orice altceva
ţi-ai putea imagina.

dacă tot ai de gând s-o faci,
fă-o până la capăt.
nu mai există un sentiment ca acesta.
vei fi numai tu şi zeii
şi nopţile vor fi cuprinse de flăcări
fă-o, fă-o, fă-o.
până la capăt
până la capăt.
vei duce viaţa de-a dreptul într-un
hohot de râs, este singura luptă pe cinste
care există.
... tu n-ai putea-o povesti mai bine.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată devenirea nu este decât un suspin cosmic. Noi înşine nu suntem decât nişte răni ale firii, iar Dumnezeu un Toma Necredinciosul.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi poţi cunoaşte bine propria putere decât fiind umilit. Ca să ne consolăm de ruşinările pe care nu le-am îndurat, ar trebui să ne umilim noi înşine, să scuipăm în oglindă în aşteptarea momentului când va veni întreaga obşte să ne cinstească cu saliva ei. Să ne ferească Dumnezeu de o soartă distinsă.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Circul singurătăţii (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a exploatat toate complexele noastre de inferioritate, începând cu incapacitatea de a crede în propria noastră divinitate.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi (1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zadarnic supunem universul şi ni-l însuşim, atâta vreme cât nu vom fi învins timpul, vom rămâne doar nişte sclavi.

Emil Cioran în Căderea în timp
Adăugat de Calin Ciprian Cugerean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ajuns la o degradare atât de ruşinoasă şi de coruptă, încât nu mai putem purta arme nici pentru propria noastră apărare. Care e diferenţa între a fi în posesia unei arme şi a o folosi noi înşine, şi a fi controlată de Congres. Dacă posesia acestor arme are ca scop propria noastră apărare în ale cui mâini ar trebui încredinţate dacă nu în mâinile noastre?

citat din Patrick Henry
Adăugat de Irina Simion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnificaţiile vieţii noastre şi a planetei noastre fragile sunt după aceea determinate doar prin propria noastră înţelepciune şi prin propriul nostru curaj. Noi suntem custozii sensului vieţii. Tânjim după un părinte care să aibă grijă noi, care să ne ierte pentru erorile noastre, şi să ne salveze de greşelile noastre copilăreşti. Dar cunoşterea este preferabilă ignoranţei. Este cu mult mai bine să îmbrăţişezi adevărul dur decât o fabulă liniştitoare. Dacă tânjim după un scop cosmic, atunci să ne găsim noi înşine un obiectiv demn.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propria moarte nu înseamnă nimic, câtă vreme în urma noastră rămâne atâta viaţă.

aforism de Valeriu Butulescu din Caietul albastru (2008)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea-i o exasperare ontologică a fiinţei noastre. Eşti mai mult decât trebuie. Iar lumea-i mai puţin decât ar trebui.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adolescent, perspectiva morţii îmi trezea o spaimă cumplită; ca să scap, dădeam fuga la bordel sau îi chemam în ajutor pe îngeri. Dar, cu vremea, ne obişnuim cu propriile temeri, nu mai facem nimic ca să scăpăm de ele, ne îmburghezim în Abis. – Şi, dacă a fost o vreme în care invidiam pe schimnicii din Egipt care-şi săpau mormântul spre a-şi picura apoi în el lacrimile, acum, de mi l-aş săpa pe al meu, n-aş lăsa să cadă în el decât mucuri de ţigară.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii (1952)
Adăugat de Daniel Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă străduiam să nu ţip. Ştiam că s-ar putea să se oprească dacă Tip, dar pentru că ştiam şi că îşi doreşte să mă audă cum ţip, mă abţineam. Deşi rămâneam tăcut, îmi curgeau lacrimile. După o vreme totul a devenit un vârtej, un talmeş-balmeş, şi nu mai exista decât posibilitatea fatală de-a rămâne acolo pe vecie. În sfârşit, ca şi cum ceva s-ar fi pus în funcţiune, am început să suspin, înghiţind şi înecându-mă cu flegma sărată care mi se scurgea pe gâtlej. S-a oprit.

Charles Bukowski în Şuncă pe pâine
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

De atâta amar de vreme de când se moare, viul a căpătat probabil obişnuinţa de a muri; fără de care nu s-ar explica de ce o insectă sau o rozătoare şi chiar omul, ajung, după câteva sclifoseli, să crape atât de demn.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!