Mă străduiam să nu țip. Știam că s-ar putea să se oprească dacă Tip, dar pentru că știam și că își dorește să mă audă cum țip, mă abțineam. Deși rămâneam tăcut, îmi curgeau lacrimile. După o vreme totul a devenit un vârtej, un talmeș-balmeș, și nu mai exista decât posibilitatea fatală de-a rămâne acolo pe vecie. În sfârșit, ca și cum ceva s-ar fi pus în funcțiune, am început să suspin, înghițind și înecându-mă cu flegma sărată care mi se scurgea pe gâtlej. S-a oprit.
Charles Bukowski în Șuncă pe pâine
Adăugat de IvanovCecilia

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.