Ştiam de fapt ce avea să scrie în scrisoare, era de fapt înscris în spatele tuturor scrisorilor, era în ochii tăi, în cutele de pe fruntea ta, şi o ştiusem, tot aşa cum unul care şi-a petrecut ziua întreagă în cine ştie ce scufundare-în-somn-visare-spaimă îndărătul obloanelor închise, seara deschide ferestrele şi fireşte nici nu e surprins şi îşi dă seama că a ştiut tot timpul că acum e întuneric, un întuneric miraculos şi adânc. Văd cum te chinuieşti şi te zbaţi şi nu reuşeşti să te desprinzi şi n-ai să te desprinzi vreodată, văd asta şi totuşi, n-am îngăduinţă să spun: rămâi acolo unde eşti!

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici vorbă, totul putea fi o glumă, o glumă grosolană pusă la cale de colegii de la bancă, din cine ştie ce motive — poate fiindcă azi era ziua lui, ziua cînd împlinea treizeci de ani — asta s-ar fi putut, fireşte; poate că ar fi fost de ajuns doar să le rîdă în nas, într-un anumit fel, paznicilor, ca ei sărîdă împreună cu el;

Franz Kafka în romanul Procesul, Editura Pentru Literatură Universală, Arestarea (1965)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comentariu...

Motto: "Întuneric... Întuneric... Întuneric!..." Ion Minulescu
din "Strofe pentru întuneric"

... nici un cuvânt, ba nu, chiar nici un semn în plus,
şi nici n-am observat că întunericul s-a dus
şi-i ziuă albă-n noaptea din fereşti
şi strofe pentru întuneric mai cerşesc...

poezie de Iurie Osoianu (22 mai 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, iubirea

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva s-a-ntâmplat.

Pretenţii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric şi tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Reţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeşte-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezeu
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrişi în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminoşi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-şi acelaşi reproş.

Şi tu şi iubirea există
Şi moartea există în ea
Îmi place mai mult când eşti tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu eşti în puterile mele,
Deşi inchiziţii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Elena Meculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo în întuneric

Unul din cele mai frumoase lucruri
pe care le-am auzit vreodată spuse de ea a fost:

"Uneori, pur şi simplu, mă retrag
într-un loc întunecos. Se întâmplă.
Şi chiar te iubesc pentru că nu încerci
să mă schimbi.
Te aşezi doar
lângă de mine
şi mă ţii de mână, în tăcere,
acolo în întuneric."

poezie de J.M. Storm, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua plânsului pentru orbi

şi cine e mai orb, te întreb,
cel care în detaliu totul vede
dar înţelesurile îi rămân străine

sau cel curat şi drept în întuneric
şi care iscusit primeşte cu tandreţe sau refuză ferm
cuvinte bune, rele, suferinţă, gânduri

sau cel care-n lumina zilei nevăzător de bine se arată
dar noaptea răul îl distinge şi îl poartă-adânc în sine

nu ştii că a venit ziua aceea-n care
sunt plânse toate lacrimile
cum se grăbeşte lumea asta toată
mormânt adânc pentru femeie tânără să-mi sape
să-ngroape glas, vers după vers,
parfumuri, rochii desfoiate
cea care moartea îmi aşteaptă
ascuns şi în vremelnic adăpost rămâne
şi mă-ntristează

cel ce mă-nseamnă
muşcându-mi gura cu grijă, umed şi fierbinte
un drum întreg deschide când eşarfa-mi desfăşoară

cel care orb sau văzător drumul nu-l ştie nici acum
şi nici povestea drumului
nu poate trece peste noapte
nu vede unde sunt şi nici a cui

poezie de Mihaela Merchez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sic transit

I

Acolo, unde nu-i nimeni,
Nici umbre,
Unde se duc
Mulţime de ani,
Şi zgomotul zilei,
Şi tăcerea nopţii...
Unde toate sunt ştiute...
Acolo, spun călătorii,
Că numai rafale de foc
Se denunţă
Lugubru, metalic,
Din minut în minut.
Acolo, unde nu-i nimeni,
Şi nu mai trebuie
Nici un cuvânt.

II

Şi iată, ne-a surprins seara
Peste zi nefiind nimic.
La fel
Ca de atâtea ori.
Poveşti...
De muncă,
Lene,
Banchetul din umbră,
Sau timp de fericire.
Şi, iată, ne-a surprins seara,
Peste zi nefiind nimic.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine

Mi e dor de tine
S-aprinde in mine
Când nu m-aştept
E delicios
Si dureros
Si arde in piept.
Nu mai gândesc
Doar te doresc
E tot ce vreau.

......
Cu pasiune
Îmi prinzi privirea
Cu mângâieri
Mi-aprinzi simţirea
Când ne vedem
Ma mistui toata
Când mă săruţi
Mă pierd pe data.
.......
Apoi mă uiţi
Când nu mai sunt
Nu suni nu spui
Nici un cuvânt
Nu sun nici eu
De ce as suna?
Sa ti spun de pasiunea mea?

Ce faci in timpul asta oare?
Retoric spun si eu amar
Dar ştiu ca n-ai simţit nimic
Din focul ce in suflet-l car

E un foc greu apăsător
E sufocant, mistuitor
Dar e si inuman de bine
Când ma topesc în gând cu tine.

Aşa ca nu ştiu cine pierde
Eu care zbor de fericire
Când te zăresc venind spre mine
Chiar daca este amăgire

Sau tu c- ai cucerit reduta
Când mi ai zâmbit cu ochii sclipind
Dar n-ai simţit ce-i paradisul
Îmbrăţişării tremurând.

Nu te desprinzi, nu mă desprind
Si mor de dor... nu ti este dor
Te amăgeşti, trăieşti minţind
Mă mint si eu... tu suflet gol.

poezie de Evelina Dobre
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu vrei să ştii, Milena, dacă ţin la tine, dar totuşi e o întrebare grea, nu i se poate răspunde în scrisoare (nici măcar în scrisoarea de duminica trecută). Când ne vom vedea data viitoare, am să ţi-o spun cu siguranţă (dacă nu-mi va pieri vocea).

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi nicio scrisoare; e stupid, când nu soseşte nicio scrisoare, mi-o închipui, iar când soseşte, mă plâng, dar aici am voie, tu ştii, nu e plângere nici asta, nici cealaltă.

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Lasă, scumpule, nu te întrista din cauza tatălui tău; o să-i treacă...
Lucian: Dar, mamă, de ce se poartă astfel cu mine? N-a înţeles nimic? Nu şi-a dat seama că sunt nevinovat?! N-am făcut nimic rău.
Diana: L-a deranjat ideea că ai putea fi totuşi vinovat sau, pur şi simplu, faptul de a fi chemat în faţa Comisiei Disciplinare, din cauza ta.
Lucian: Dacă aş fi ştiut că se va purta astfel, aş fi rămas la Institut; am unde dormi acolo. Şi măcar dom' director e mult mai înţelegător; nu mă tratează deloc astfel.
Diana: Luci, dragul meu... Îmi pare rău că tatăl tău nu te înţelege acum, dar îşi va da seama că greşeşte şi atunci îşi va cere scuze faţă de tine.
Lucian: Şi-a cumpărat altă maşină?
Diana: Nu, nici gând. Cum crezi că ar mai fi avut chef de maşină nouă?
Lucian: Deci, nu şi-a mai luat alta... Mă duc sus, în camera mea.
Diana: Nu rămâi la masă, să mănânci?
Lucian: Nu, mamă, nu mi-e foame.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată

câteodată
viţa deschide ochii în întuneric,
precum o lume oarbă
merge către un miracol;
noapte,
clar de lună,
întuneric şi pace,
o gloată de chipuri
aşteaptă miracolul,
clipa se dizolva-n timp,
buzele iubitei tremură
de nelinişte,
iubirea- asta e!
o macină,
unde este
mormântul amintirilor?,
domnule,
nu mai poţi încuia frumuseţea
precum pe hoţi în puşcării,
frumuseţea s-a depravat,
a ieşit pe stradă
şi cu virginitatea ei
a împroşcat
ferestrele şi
ochii
hulpavi ai trecătorilor,
cu irisurile lor isterizate...

luciferice străluciri
şi vise
cu leii dragostei
închişi în cuşcă...

miracolul s-a topit
în inimile flămânde
şi a spart clipa
care părea infinită...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1 mai 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Te-ai întors acasă, Luci? Cu cine vorbeai? Cu vreunul dintre body-guarzii tăi? Haideţi, intraţi, lăsaţi-i pe Rikky şi pe Nero...
Traian: Sărut mâna, doamnă.
Diana: Domnule director, ce surpriză! Cu ce ocazie pe la noi?
Traian: L-am adus pe fiul dumneavoastră acasă...
Diana: Cred că Luci se descurca şi singur; de altfel, parcă era însoţit de doi body-guarzi.
Traian: Nu şi-n această seară.
Diana: Iuli, mi-ai spus că Luci e cu unul dintre body-guarzii săi.
Iulian: Scuze, dragă, era întuneric, aşa mi s-a părut... Nu ştiam că vom avea oaspeţi atât de distinşi în seara asta... Cărui fapt îi datorăm onoarea acestei vizite, domnule director?
Traian: Am venit cu Luci; nu-l puteam lăsa singur.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia se dezveli şi se ridică uşor. Deschise bine ochii de data aceasta, dar tot întuneric era. Constată, pipăind, că pătura nu era deloc pătură, pentru că avea mâneci, capse şi fermoare. Iar ea nu era în pat, ci pe jos. Asta explica faptul că solul era tare, colţuros... Vai, ce sol denivelat! Unde se afla oare? Nu reuşi încă să-şi dea seama, dar auzi încă o dată acel strănut, de data asta şi mai clar, însă tot nu realiza ce se întâmpla. Bâjbâi nedumerită prin întuneric, în jurul ei, să găsească totuşi ceva, orice, un indiciu care să o determine să înţeleagă ce se petrecea acolo. Tot bâjbâind, atinse un obiect metalic, rece, micuţ, delicat, pe care-l apucă. Pipăindu-l cu atenţie, constată după contur că era o lanternă mică. Nerăbdătoare, o aprinse, iar la lumina ei slabă observă locul în care se afla. Deodată totul îi deveni clar. Îi reveni în minte tot ceea ce se petrecuse. Cum putuse oare să uite?

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună, femeie !

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care nu a ştiut
să-ţi spună "bună dimineaţa"
sau "bună ziua"!
Acum, e...
Seară!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul aflat în toamnă,
care şi-a pierdut primăvara şi vara.
Acum, rămas cu un singur anotimp...
Iarna!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care şi-a pierdut
orele şi minutele!
Acum, am rămas doar cu fărâme de timp...
Secunde!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care a văzut bine,
dar nu te-a zărit!
Acum, aş vrea să pot zări,
dar nu pot, sunt...
Orb!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care a pierdut căldura
pieptului tău!
Acum, aş vrea să mă încălzesc,
dar e frig şi eu sunt...
Rece!

Bună seara, femeie!
Aş vrea să-ţi spun "bună dimineaţa"
sau "bună ziua"!
Dar nu mai pot...

În curând,
Noapte bună, femeie!

poezie de Ion Apostu (28 ianuarie 2015)
Adăugat de Ioana acsuraM
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Adevărat?! Chiar te-ai bătut?! Când? Cu cine? Şi de ce?
Lucian: Campionule, repet, tocmai ţi-am spus că nu-mi place să vorbesc despre asta!
Mihai: Haide, te rog, spune-mi! De ce te-ai bătut?! Cu cine?! Te-au enervat? Ţi-au vorbit urât? Probabil că te-au înjurat...
Lucian: Nu, eu nu răspundeam la asemenea provocări, cel puţin nu astfel, doar sunt un tip civilizat, nu mă pretez la asemenea manifestări. Am standardele mele; le aveam şi atunci, deci, nu mă coboram la un asemenea nivel, să răspund cu pumnii sau în alt fel, la înjurături.
Mihai: Şi atunci? Cum s-a întâmplat totuşi?
Lucian: M-am bătut cu nişte tipi răi, pe stradă.
Mihai: Ah, o încăierare de stradă... Ceva de genul încăierărilor între bande?!
Lucian: Nu, nici vorbă de aşa ceva! Nu mă amestecam unde nu-mi fierbea oala... Ce să caut eu între bandele stradale şi încăierările lor?! De fapt, am intervenit în favoarea unei alte persoane, în apărarea ei.
Mihai: Asta înseamnă că te-ai bătut cu nişte tipi răi pentru altcineva?
Lucian: Da, exact.
Mihai: Păi, asta-i o faptă bună, Luci!
Lucian: Poate... Halal faptă bună... Nici măcar nu ştiu pe cine am ajutat şi de fapt, nici nu-mi dau seama dacă am ajutat-o totuşi, cu adevărat. N-am aflat nici până acum...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie să te schimbi. Rămâi aşa cum eşti, cu bunele şi cu relele tale! Dacă înţelegi această realitate, nu mai ai de ce să cumperi vreodată niciun ghid practic. Încercarea de a te schimba nu te duce nicăieri. Indiferent cât ar fi de lăudabilă tentativa de transformare, porneşte de la o premisă falsă – dorinţa de a fi altul decât eşti, de fapt. Desigur, poţi oricând corecta un detaliu de comportament, însă obstacolul propriu-zis rămâne împăcarea cu propria ta natură. Doar cine este consecvent sieşi, doar cine ştie că este aşa cum este şi acceptă acest fapt – indiferent cât ar suna de paradoxal – păstrează cât de cât o şansă să se transforme.

Alexander von Schonburg în Arta conversaţiei sau eleganţa ignoranţei (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Aş vrea să-ţi spun că... Totuşi, de fapt, adevăratul motiv pentru care mă aflu aici, acum, este acela că...
Lucian: Păi, care?
Lia: Aş vrea să... Vreau să-mi cer iertare.
Lucian: Poftim?! De la cine?
Lia: Normal, de la tine. Iartă-mă, te rog!
Lucian: Să te iert? Pentru ce?
Lia: Ştii tu... Pentru tot. Pentru tot ce ţi-am spus, în urmă cu şase luni. Îmi pare rău, sincer. Nu ştii cum m-am simţit în tot timpul ăsta; a fost groaznic!
Lucian: Ah, deci asta era...
Lia: Asta-i tot ce poţi să-mi spui?
Lucian: Nu, nu chiar, doar că... Ar fi mai bine să evităm subiectul ăsta.
Lia: Nu-l putem ocoli. Nu ne putem preface că nu s-ar fi întâmplat nimic. Sunt şase luni la mijloc, care ne contrazic.
Lucian: Înţelege-mă, nu vreau să vorbim despre asta; nu vreau nici măcar să mă gândesc sau să-mi amintesc... Ar fi mult mai bine dacă ne-am gândi că într-adevăr nici nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Te înţeleg. Nu e ceva plăcut pentru tine. Dar, te rog, încearcă să mă înţelegi şi tu pe mine; am nevoie de iertarea ta, vreau să aud asta de la tine, ca să pot fi liniştită. Altfel, nu mai pot suporta situaţia asta tensionantă! Te rog...
Lucian: Bine, dacă insişti... Pentru liniştea ta, dacă asta te ajută cu ceva, pot spune că te iert; de fapt, te-am iertat de mult, de la bun început, deşi practic, nici n-aş avea motive pentru care să te iert. N-ai greşit deloc atunci, ţi-ai exprimat doar părerea; cred că eu am reacţionat greşit.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Ştii, ea scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei.
Lucian: Cum ai spus?! Jurnalul... Ce jurnal? Jurnalul ei? Al ei personal? Lia are un jurnal al ei aici, pe Proxima?
Sonya: Da. Nu ştiai?
Lucian: Nu. Nu ştiam... Şi spui că scrie despre mine în jurnalul ei?
Sonya: Sigur. Cred că nu există pagină din acel jurnal, pe care să nu-ţi fi menţionat numele, cel puţin o dată.
Lucian: Adevărat?! De ce şi ce ar putea să scrie despre mine?
Sonya: Nu ştiu. N-am văzut ce scrie. Nu sunt chiar atât de curioasă sau indiscretă, deşi aş fi putut observa foarte clar tot ce era scris acolo, în jurnalul ei, dacă aş fi mărit puţin imaginea, însă n-am procedat astfel.
Lucian: Atunci înseamnă că n-ai văzut că ar fi scris despre mine în jurnalul ei, dacă n-ai urmărit îndeaproape.
Sonya: Ai dreptate, n-am văzut concret, însă de scris, a scris despre tine în fiecare zi în jurnalul ei, asta-i sigur. Iar după cum ţi-am spus, cred că nu există pagină pe care să nu fie scris numele tău, cel puţin o dată.
Lucian: De unde ştii? Dacă n-ai văzut, cum poţi susţine că ar fi scris despre mine?
Sonya: Am dedus.
Lucian: Ai dedus? Te-ai bazat pe deducţie?
Sonya: Sigur, am dedus după mişcările pe care le făcea cu mâna în timp ce scria şi după privirea visătoare pe care o avea în acele momente... De altfel, nici nu era prea greu de dedus. În plus, de când v-aţi separat, e mereu tristă; cred că nu se gândeşte decât la tine, la nimic altceva.
Lucian: Serios? Chiar crezi? Uite, mi-ai trezit curiozitatea, nu pentru că susţii că s-ar gândi la mine mereu, ci pentru că nu ştiam că ar avea un jurnal al ei personal, aici, pe Proxima. Aş vrea să văd ce scrie zilnic în el.
Sonya: Păi, acum ştii: Are unul şi scrie foarte mult despre tine în paginile lui.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kat Stratford: Eşti incredibil de sigur pe tine, ţi-a mai spus asta cineva vreodată?
Patrick: De fapt, eu îmi spun asta în fiecare zi.

replici din filmul artistic 10 lucruri nu-mi plac la tine
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara asta

În seara asta, luna şi stelele par a fi uimite,
Din cauza zâmbetului tău
Şi pentru ochii tăi frumoşi,
Un pic de fard pe obraji şi luna luminează,
În timp ce stelele timide se ascund
În spatele norilor pufoşi,
Unde veţi vedea chiar şi lacul calm şi adânc.
Dintr-odată se va schimba timpul,
O briză uşoară se va ridica,
Pentru că vântul curios va vedea,
Chipul pe care-l cunosc stelele....
Chiar şi natura, recunoaşte farmecul acestei creaturi,
Dar farmecul real nu este în aspectul exterior,
Ci în ceea ce este la pieptul lui, lângă el,
Unde ea continuă dansul ei,
Cu blândeţe şi eleganţă....
Suntem înconjuraţi de o frumuseţe atât de liberă,
Farmecul de basm pe care doar ea îl ştie.

poezie de Eugenia Calancea (8 ianuarie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!