Florile pe care le-ai primit mă fac să sufăr mult. De atâta suferinţă nici nu pot măcar descifra despre ce flori era vorba. Şi ele se află acum în camera ta. Dacă aş fi într-adevăr dulapul, m-aş muta, aşa, deodată, ziua în amiza mare, din camera ta. Cel puţin până când florile s-ar ofili aş rămâne în anticameră. Nu, nu-i frumos. Şi uite cât de departe s-a ajuns cu toate şi totuşi am clanţa uşii tale atât de aproape dinainte ochilor precum călimara mea.

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din suflet

Despre ce să scriu azi?..
Numai despre flori
Despre florile cu părul blond
Despre florile cu părul negru
Sau despre cele cu părul castaniu
Sau roşcat
Să scriu despre florile cu pistrui
N-am să le uit pe cele cu părul alb
Chiar dacă îşi ascund culoarea sub alte culori

Să scriu despre ochii lor
Albaştri, verzi, căprii
Ruginii ca toamna
Albaştri ca cerul, sau poate ca marea
Verzi ca primăvara
Sau poate.. nu ştiu...
Mă înnebuneşte culoarea ochilor de flori

Să scriu despre primăvara asta
Despre ziua asta...
Despre ziua florilor
Care acum poate îşi servesc cafeaua
Să scriu despre florile care poate au uitat
Că azi au înflorit altfel
Că azi parfumul lor e de nouă ori
Mai primăvăratec, mai ameţitor

Să scriu despre florile rătăcite
Care nu au glastra şi nici grădina lor

Şi ce aş putea scrie?
Nu vreau să le ud cu lacrimi
Vreau să le ud doar cu rouă
Din raze calde
De soare, de lună, de stele senine
Raze de speranţe încolăcite pe structura lor

Şi iată că am scris
Din suflet şi din inima mea bolnavă de dragostea lor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între flori...

Ce frumos e când natura îmi dă viaţă
şi mă aduce într-o mare de visare,
cu flori multicolore apoi mă răsfaţă,
ca să-mi lumineze ziua un nou răsărit de soare.

În fiecare zi viaţa frumos mi-aduce,
natura aproape ce o preţuieşte
şi florile înclinându-se la răscruce,
unde copacul din umbră mă priveşte.

Nu întotdeauna am această şansă,
să am florile cu culorile în palma mea,
dar înţeleg şi scurtez să nu fie distanţă,
prin grădina deasă cu flori mă plimb aşa.

poezie de Eugenia Calancea (2 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ed Exley: Vorbesc despre camera de gazare, şi nici măcar nu m-ai intrebat despre ce e vorba. Îţi scrie mare pe frunte "Vinovat".

replică din filmul artistic L.A. Confidential
Adăugat de Adelina Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât mai ales

o vreme am spus
n-o să mai vorbesc despre mine
nici măcar n-o să tac despre

! dar nu avem încotro

atâta vreme
cât cireştii care nu-şi aduseseră încă
florile pe lume erau
cu ochii pe mine
fără să pretindă ceva în schimb
îmi împrumutau uitătura
retragerea grabnică spre alt habitat
gesturile speciei pe cale de a se sălbătici
într-o lume scufundându-şi contururile

şi poate nu atât cireşii
nici florile lipsă
mult prea puţin
transferul acela cromatic
de incertitudine de spaimă
nici răsfrângerile vegetale
în ultimele rămăşite
de constituţie umană

nici atât
pocnetul sufletului
ca un furuncul mult prea timp
păstrat sub pielea adâncită
asemenea crimei primordiale

cât mai ales

nesupunerea întâmplării
în faţa deciziei personale
de-a nu mai fi niciodată
eu.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constat

Dacă mâine nu ar mai fi,
Nici soarele n-ar răsări
Şi macii roşii
Ca de foc,
S-ar apleca făr' de noroc
Spre arşiţa din solul rece
Ce a venit şi nu mai trece..

Dacă mâine nu ar mai fi,
Nici flori de dor n-ar înflori
Si crinii albi
Ca de rouă,
S-ar lipi duios
De-o umbră ascunsă migălos,
Într-un stejar ce-a inverzit sfios.

Dacă mâine nu ar mai fi
Şi florile s-ar ofili...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem naiv care trecea şi el pe-acolo

Eu sunt un copac care nu ştie să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie
Întotdeauna m-am temut că poate sunt un copac defect
sau, mai rău, că nu sunt copac deloc
În jurul meu toată specia lemnoasă ştie exact ce are de făcut
se propteşte bine în rădăcini şi: puf! scoate floare după floare
la fel de firesc cum mă mir eu de ele...
"Străduieşte-te şi tu puţin", mi se spune.
Eu mă uit cu ciudă la toţi ceilalţi copaci înfloriţi şi mă străduiesc din toate crengile
degeaba.
- "Te străduieşti prea mult", zice careva
Şi atunci mă străduiesc să nu mă mai străduiesc atât
Dar tot un copac fără flori sunt
Şi nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...

Toate acestea s-au schimbat în ziua în care te-ai oprit sub ramurile mele.
Ai cerut o floare şi ţi-am întins-o fără să-mi dau seama de unde a răsărit.
Ce minune!
Floarea mea tremura atât de tare în mâinile tale
ar fi cântat din toate puterile de bucurie,
Dar era prima şi încă nu ştia cum, săraca.
Pe urmă mi-a fost uşor să înfloresc
Plănuiam să fac un buchet imens pe care să ţi-l întind când te întorci
Florile mele erau, e drept, aiurea
aveau, nu ştiu cum, o formă scandaloasă,
alergau pe stradă după toţi oamenii care semănau cu tine
şi cântau din toate puterile
O haită de flori roşii şi fierbinţi.
Se ţineau de mână şi dansau în jurul meu în pielea goală,
cu neruşinarea unor fete mari înnebunite de atâta aşteptare.

Ai trecut din nou pe lângă mine şi nu m-ai cunoscut
Şi atunci florile mele, arzoaicele, te-au strigat pe nume.
- "E nepermis să faci asemenea flori", mi-ai spus,
Dar eu eram sigură că e o provocare
că aştepţi să fac floarea perfectă
ŞTIAM că numai eu pot face floarea perfectă!
trebuia numai să mai încerc
să încerc până iese
Oricum, nu mă mai puteam opri din înflorit
Florile mele se năşteau una după alta
ciudate şi roşii
În toate zilele în care te vedeam
Şi mai ales în cele în care nu te vedeam
În toate zilele cu soare şi în toate nopţile fără soare
"Încetează cu florile astea!" Ai strigat..."Încetează!
Încetează încetează!"

E drept, sunt un copac care nu prea ştie să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...
Şi nu vreau să mă revolt împotriva primăverii,
doar că durează nedrept de puţin
absurd de puţin
şi nu ştiu dacă întreg mormanul ăsta de flori uscate
îmi va putea ţine de cald toată iarna...

poezie de Crista Bilciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Jo, cum crezi că mă pot concentra dacă tu eşti prin preajmă toată ziua?
Joey: Îţi distrag atenţia atât de mult? Masa mea este în afara biroului tău. Nici măcar nu mă poţi vedea.
Pacey: Dar ştiu că eşti acolo. Şi crede-mă că nu aş fi ajuns atât de departe dacă ai fi fost atât de aproape de mine tot timpul.
Joey: Serios? De ce?
Pacey: Acum încerci să afli cât mai multe de la mine, nu-i aşa? Bine. Nu aş fi putut să mă concentrez pentru că de fiecare dată când eşti în preajma mea nu mai vreau să fac altceva decât să...
Joey: Spune. (Pacey o sărută.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni şi flori

Oamenii sunt precum florile....
E plină lumea de flori,
De oameni şi... OAMENI.
La fel ca florile, trăiesc şi mor
Atât cât le este dat să trăiască..

Cunosc oameni ca florile perene;
Aceştia sunt prietenii mei.
Trec ierni vin primăveri,
Iar ei sunt lângă mine.
Nu au nevoie decât să-i ţin aproape
Aşa cum florile trebuiesc udate,
Din când in când să nu se usuce.

Alţii sunt ca nişte buruieni inflorite...
Trăiesc doar pentru ei,
Işi trag puterea din seva pământului
Şi mor fără regretul celor din jur.

Unii sunt precum bujorii infloriţi
Îi simţi arzînd mereu pentru alţii.
Dăruiesc dragoste, pace şi linişte;
Aceştia sunt adevăraţii OAMENI.

poezie de Angelina Nădejde (20 mai 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

te-am scos de la plăţile lumii, mamă
şi hainele ţi le-am scos din dulapul
cu miros de cireş...
apoi am plâns puţin
cu paltonul şi rochiţa de vară

în camera ta s-a mutat un înger
dar nu îl văd niciodată
doar uneori găsesc câte un fulg
pe pernă ori pe pervaz

în rest sunt toate aşa cum le-ai lăsat
toate amintirile sunt înrămate frumos
tu îmi zâmbeşti
din pereţii aglomeraţi de memorii stingheră mireasă a tatei
timpul aici nu există
s-a sinucis după plecarea ta

te-am scos azi din arhivele lumii, mamă
dar nimeni nu mi te va scoate
din inima strânsă de îmbrăţişarea ta

uite pe geam un fluture dansează...

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este ceva natural să fiu înţeles greşit, condamnat, negat, respins în toate modurile posibile. Deja mi s-au intentat 25 de procese şi guvernul continuă să inventeze altele - împotriva unui om care nici măcar nu pleacă din camera lui.. ce crime pot comite? Atât de multe procese împotriva cuiva care nu-şi părăseşte niciodată camera! Dacă ar fi fost să mai ies şi prin oraş, atunci poate m-aş fi confruntat cu cel puţin 1000 de procese! Însă trebuie iertaţi, deoarece nu înţeleg; minţile lor cred că ei fac ceva corect. Ei mă văd ca pe o forţă distructivă şi într-un fel au dreptate: eu caut să distrug toată condiţionarea, fie ea hindusă, germană, evreiască, fie ea creştină, musulmană, budistă. Munca mea are ca ţel distrugerea condiţionării umanităţii şi eliberarea omului.

Osho în Dhammapada de Gautama Buddha comentată de Osho
Adăugat de Gadjo
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce servi familiei sale cina, tânărul comandant se retrase în camera sa, deşi nu-i era încă somn. Şi chiar de i-ar fi fost, tot n-ar fi reuşit să adoarmă, din cauză că se gândea la ziua ce urma... Se schimbă de uniformă, pe care o aşeză cu grijă la locul ei. O privi: şase bulinuţe aurii încă străluceau pe reverul hainei albastre. Cu sau fără ajutorul directorului, tot el era comandantul misiunii. Cât de mult conta acest amănunt? După părerea lui Lucian, nu foarte mult. Totuşi, era conştient de responsabilitatea ce-i revenea datorită acestei funcţii; reuşita misiunii depindea în mare măsură de el... Îngândurat, băiatul nu mai coborî în camera în care se aflau ai săi. Totuşi, nici singur nu rămase un timp îndelungat, căci în camera lui intră, după ce-şi anunţase prezenţa prin câteva ciocănituri în uşă, doamna Dana Dragomir, bunica. Venise să-şi vadă nepoţelul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş trece pe la tine, dragul meu

dar mă tem că inima ţi s-ar putea opri de atâta fericire
şi-apoi vezi tu
orele în care te strâng sub pleoape
sunt mult prea frumoase
să le stricăm cu obiceiuri prosteşti

şi totuşi
aş trece pe la tine
să văd cum îţi îmbraci neliniştea
în fiecare zi
cum pâinea şi vinul nu înseamnă nimic
dar mă tem că ai putea să te îneci de plâns
dacă mâna mea
din întâmplare
ţi-ar atinge pieptul gol
şi atunci m-aş simţi vinovată
că nimeni
nu a mai ajuns
atât de aproape de tine

şi totuşi
aş trece
aş trece să te întreb
cum te doare
când nu îţi vorbesc
e o durere normală
din carne până în suflet
sau nu înţelegi de unde vine şi unde se termină

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţă, dacă nu cultivi conştient florile talentului şi ale darurilor pe care le-ai primit de la Creator, buruienile gândurilor, emoţiilor şi experienţelor negative se vor înmulţi până ce vor sufoca toate celelalte plante.

Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile

Dumnezeu cănd florile ni le-a dat,
Pe toate din Rai le-a luat
Şi cu ele şi câte un colţişor de Rai ne-a dat.
Eu când flori primesc, sau la flori privesc, cu florile vorbesc
Şi ştiu că prin ele din Rai câte un cuvânt bun primesc!
Pentru toate florile din lume, Doamne eu îţi mulţumesc!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubită Milena, atât de nestăpânit, atât de azvârlit încolo şi încoace pe o mare, care doar din răutate nu mă înghite! În ultima vreme te-am rugat să nu-mi mai scrii zilnic, eram sincer, mi-era frică de scrisori; când odată nu sosea nici una, eram mai liniştit; când vedeam una pe masă, trebuia să-mi adun toate puterile şi nu-mi mai ajungeau nici de departe – şi astăzi aş fi fost nefericit dacă n-ar fi sosit ilustratele astea. Mulţumesc.

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Mai mergem mult, şefu'?
Lucian: Nu ştiu, mă. De ce, te-ai plictisit cumva, ori ai obosit?
Nistor: Nu, şefu'. Dar claustrofobia mea...
Lucian: Văd că ţi-ai ţinut-o destul de bine în frâu până acum. Cred că mai poţi rezista puţin.
Nistor: Poate. Şi totuşi, n-am înaintat destul? N-ar trebui să facem cale întoarsă?
Lucian: O să ne întoarcem, Nis, fii liniştit! Dar nu chiar acum. Ai răbdare.
Nistor: Nu-i vorba de asta, şefu'. Dar cred că am văzut detul pe ziua de azi. Dacă vrei, putem reveni şi mâine, chiar mai devreme, de dimineaţă şi putem continua.
Lucian: Cum?! Ceilalţi... Vreţi să ne întoarcem chiar acum?
Mihai: Ştiu şi eu, Luci... Poate n-ar trebui să întârziem.
Lucian: Nici nu vom întârzia. Totuşi, mi se pare prea devreme să ne retragem.
Alex: Poate... Dar să nu păţim ce aţi păţit voi doi, săptămâna trecută... Nu se ştie niciodată.
Lucian: De asta ţi-e ţie teamă, bătrâne?! Nu cred că ar fi o problemă. Nu de data asta. Şi nici nu cred că se va întâmpla aşa ceva. Dar chiar de s-ar întâmpla, acum suntem toţi, în grup, îl avem şi pe Robby cu noi, deci, ne-am descurca. În plus, domnul Kuny ne monitorizează, ar observa imediat că s-ar întâmpla ceva, deci, n-avem de ce să ne facem astfel de probleme. Eu zic să mai înaintăm puţin, dacă tot am ajuns până aici. Voi ce părere aveţi?

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie să părăseşti camera, este suficient să rămâi aşezat la masă şi să asculţi. Nu trebuie nici măcar să asculţi, este suficient să aştepţi. Nu trebuie nici să aştepţi, este suficient să înveţi să rămâi liniştit şi împăcat cu lumea, şi lumea ţi se va oferi singură şi de bunăvoie. Nu are de ales atunci şi ţi se va revela singură, la picioarele tale.

citat celebru din Franz Kafka
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

13, o cifră deloc plăcută de părinţii acestor tineri, nu datorită superstiţiilor legate de acest număr, ci din cu totul alte motive. Cum ar putea să se împace cu gândul unei despărţiri îndelungate, de cel puţin 13 ani şi cum să accepte atât de uşor acest gând? Nu li se părea deloc posibil. Evident, tot cu acest gen de probleme se confruntau momentan şi părinţii tânărului informatician. Dar el habar n-avea! Ochii lui albaştri scăpărau de bucurie. Îşi invită colegul în camera lui, să-i arate cei doi roboţi şi computerul despre care vorbise. Matematicianul ar fi refuzat, dar nu vru să-i strice tânărului buna dispoziţie. Urcă deci cu acesta până în camera lui, deşi nu-şi putea da părerea în legătură cu roboţii, nici cu computerul, nu pentru că nu s-ar fi priceput chiar deloc, ci mai mult pentru că nu-l prea interesa acest aspect, îi era indiferent ce roboţi sau ce computere vor fi la bordul navei în cursul misiunii. Totuşi, văzând roboţii, îi plăcură, cel puţin în privinţa aspectului; i se părură nostimi. Cât despre eficienţă, rămânea să afle în curând, deşi pe el personal nu-l prea interesa acest amănunt; nu el va lucra mai mult cu roboţii sau computerele, ci chiar Mihai, fiind informaticianul. Cât despre computer, i se păru absolut la fel ca oricare altul, nu putea sesiza nici un fel de diferenţă, deşi probabil că acestea, normal, existau.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Dacă voi mai pleca în această misiune.
Traian: Nu spune prostii; sigur vei pleca! Nu se va ajunge atât de departe încât... Fără tine, n-ar mai putea fi vorba despre nici un fel de misiune. Dar nu, nici nu vreau să-mi imaginez o asemenea posibilitate. Trebuie să se rezolve cumva situaţia asta; ia spune, acum, dacă tot suntem în oraş, ai fi dispus să mergem împreună până la domnişoara consilier acasă, să stăm puţin de vorbă cu ea şi cu părinţii ei?
Lucian: Poftim?! Nu, dom' director, mai bine nu!
Traian: De ce nu, băiete?
Lucian: Ce rost ar avea?
Traian: Am putea-o convinge să-şi retragă reclamaţia; nu-i timpul pierdut.
Lucian: Nu, lăsaţi... Nu cred că ea şi-ar retrage-o.
Traian: De ce nu crezi? Deci, ai supărat-o totuşi cu ceva?!
Lucian: Nu, dom' director, n-am supărat-o deloc.
Traian: Luci, din cuvintele tale, aşa reiese.
Lucian: Înseamnă că m-am exprimat greşit, deşi s-ar putea s-o fi deranjat faptul că de vreo câteva ori m-a surprins când fetele din Institut s-au năpustit asupra mea; dar nu-i vina mea, nu eu le-am provocat!
Traian: Luci, eu te cred, dar cine ştie ce-şi închipuie domnişoara... Tocmai de aceea, pentru a evita pe viitor asemenea incidente, ar trebui să-mi spui numele acelor domnişoare, să nu te mai deranjeze altă dată. Uite, îţi promit chiar că n-am să fiu deloc aspru cu ele, nu voi lua măsuri severe împotriva lor, iar dacă nu va fi cazul, nu voi lua deloc, nici un fel de măsuri; vreau doar să le conving să te lase în pace.
Lucian: Credeţi că aţi putea reuşi?
Traian: N-ar fi imposibil, dacă ele se vor dovedi înţelegătoare şi cooperante. Te rog, Luci, măcar atât permite-mi să fac pentru tine, dacă la domnişoara acasă nu vrei să mergem, să încercăm să oprim acţiunea pornită împotriva ta; dă-mi o listă, măcar cu câteva dintre ele şi repet, te asigur că voi fi foarte înţelegător cu acele fete, admiratoarele tale, iar tu ştii prea bine că eu nu promit în zadar.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu vrei să ştii, Milena, dacă ţin la tine, dar totuşi e o întrebare grea, nu i se poate răspunde în scrisoare (nici măcar în scrisoarea de duminica trecută). Când ne vom vedea data viitoare, am să ţi-o spun cu siguranţă (dacă nu-mi va pieri vocea).

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!