Kozîrev avea un taburet (Ghinsburg nu a avut). A crezut că va îngheţa şi va muri. Dar, puţin câte puţin, a început să simtă un fel de misterioasă căldură interioară, care l-a salvat. A învăţat să doarmă pe taburet. De trei ori pe zi i se aducea câte o cană de apă fierbinte, care îl îmbăta. În raţia de pâine (trei sute de grame), un gardian i-a strecurat, nu ştiu cum, clandestin, o bucăţică de zahăr.

Aleksandr Soljeniţîn în Arhipelagul Gulag, volumul I
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să învăţăm!

Am făcut destule-n viaţă,
Fel de fel de lucruri,
Dar să ştii că nu pot spune
Care mi-au părut nimicuri.

Cel puţin din fiecare
Ceva tot am învăţat,
Dintr-un lucru mic sau mare
Care mi s-a întâmplat.

Uneori ceva pe care
Mă bazam că îl ştiam,
Mă solicita mai tare
Şi adesea mă-ncurcam.

Nici acum nu ştiu prea multe
Din câte ar trebui să ştiu,
Dintre lucruri mii şi sute
Să învăţ nu e târziu.

poezie de Mihai Leonte (1963)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aurica: Onorată instanţă! Clientul meu nu poate fi achitat. A scris poezii subversive...
Judecătorul: Câte a scris?
Aurica: Multe. Noi, la dosar avem trei...
Judecătorul (se uită nervos la ceas): Aurica! E târziu. Trebuie să plecăm...
Aurica: Trebuie să citiţi sentinţa!
Judecătorul: Ai dreptate... Sentinţa... (Tare.) Toată lumea, cu excepţia mea, în picioare... Citesc sentinţa... Tribunalul poporului, completul mobil de judecată, îl condamnă pe inculpatul puncte puncte la trei an de temniţă. Câte un an pentru fiecare poezie...
Aurica (energic): Trei ani e puţin! Sunt avocatul inculpatului. Mă simt obligată să fac recurs...
Judecătorul: Recurs? Eşti nebună!
Aurica: Trei ani e prea puţin pentru clientul meu!

replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş spune mai bucuros pe româneşte că s-au dezomenit. Luaţi câte una instituţiile noastre, ideile, deprinderile, deşteptăciunile şi prostiile noastre, luaţi-le una câte una şi ciocăniţi-le. Veţi vedea că sună a gol. Viaţa a evadat din ele, spiritul s-a dus. De ce? Nu ştiu de ce. Din abuz de inteligenţă poate. Nu glumesc. Ni s-a creat o cultură şi o civilizaţie pornind de la inteligenţă ca primă valoare, ceea ce este un lux scump şi mai este o îndrăzneală exagerată, între noi şi viaţă, am crezut că noi decidem. Asta este o tragică semeţie. Noi nu suntem nimic şi a fost unul, Descartes, care a crezut altfel. Uite, îi plătim oalele sparte cu trei sute de ani în urmă. Mă tem că astăzi a venit timpul proştilor. Adică nu mă tem deloc. Mă bucur. Că inteligenţa am văzut ce a ştiut să facă şi unde să ne ducă. Ne întoarcem acum pocăiţi, amărâţi şi cu oboseala a trei veacuri, ne reîntoarcem în pădurile prostiei şi ale vieţii vii. Asta s-o fi chemând obscurantism. Cu atât mai bine.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu picăturile de apă care cad una câte una, puţin câte puţin, se umple un vas. Aceasta-i legea oricărei acumulări de bani, de cunoştinţe şi de merit religios.

în Hitopadeca
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu picăturile de apă care cad una câte una, puţin câte puţin, se poate umple un vas. Aceasta-i legea oricărei acumulări de bani, de cunoştinţe şi de merit religios.

în Hitopadesha
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la plecarea lui Radu Gorj – cei din sat şi îndeosebi păcurarul Frig îşi dăduseră seama de asta – fagul îşi pierdea an de an câte una dintre crengile principale. Atunci când boierul Radu fu văzut pentru ultima oară pe platforma donjonului mai puteau fi numărate optsprezece ramuri, iar acum copacul nu mai avea decât trei. Şi fiecare creangă desprinsă reteza câte un an din viaţa cetăţuii. Căderea celei de pe urmă ar fi dus la nimicirea deplină. Şi zadarnic ai mai fi căutat atunci pe podişul Orgal rămăşiţele castelului din Carpaţi! De fapt, nu era decât una dintre legendele pe care închipuirea românească le zămisleşte bucuros. Şi mai întâi, oare bătrânul fag era ciuntit de câte o creangă pe an? Nimic mai puţin dovedit, deşi Frig nu şovăia s-o afirme el însuşi, care nu-l pierdea din vedere în vreme ce turma-i păştea pe islazul Jiului. Cu toate acestea, măcar că pe Frig nu se putea pune temei, pentru cel din urmă ţăran, ca şi pentru cel dintâi dregător din Vereşti era neîndoielnic faptul că cetăţuia nu mai avea de trăit decât trei ani, de vreme ce pe "fagul ocrotitor" nu se mai puteau număra decât trei crengi.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am avut niciodată profesori adevăraţi. Am început întotdeauna direct cu partea practică, mai întâi la cântatul din voce şi la instrumente, apoi la compoziţie. Mai mult ascultam decât studiam, dar am audiat muzica cea mai bună în toate formele în care se putea auzi pe vremea mea. Şi aşa, puţin câte puţin, cunoştinţele şi capacităţile mele s-au dezvoltat.

citat din Joseph Haydn
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea din rană

Am să scriu, poate-ntr-o zi
cum se poate muri puţin câte puţin
despre cum numai iubind te poţi ucide
caută-mă să stăm un minut la marginea orei
sfâşierea e pe dinăuntru
întotdeauna fierbinte..

eu am să pun urechea pe urma paşilor tăi
aşa mă auzi, aşa te văd...
în seara in care ne vom găsi
şi va fi minutul meu de dragoste
în care credeam că nu mai cred...
să nu te temi!
o lună nouă va trece neobservată-
de-aceea o să mă zăvorăsc o vreme
sau... mai multe vremi!
ca floarea din rană să nu se vadă...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (8 mai 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei fix

E-aproape ora trei şi mi-am propus,
- chiar de îţi va părea puţin ciudat -
să vin la tine c-un sărut în plus
pe lângă toate câte ţi le-am dat.

Va fi nu numai dulce, dar şi lung,
aşa, cam cât un vis uitat prin nori
pe care-aş vrea să-l prind şi nu-l ajung,
căci fuge peste-un arc plin de culori

Şi intră într-o lume de poveşti
cu trei prinţese, purceluşi, feciori
de împăraţi sau orice trei fireşti
la cei mai mulţi, de basm, povestitori.

Tu vei simţi sărutul ca-ntr-un vis
pe care-l vrei trăit la nesfârşit
şi, draga mea, aşa cum mi-am promis,
la ora trei... E fix!... şi am venit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mult, de mult eram mic... Mama n-a început prin a mă învăţa să scriu sau să citesc, ci să socotesc. Voia să mă facă să nu-mi fie teamă de matematică. După ce mă învăţase să socotesc de la 1 până la 10, a sărit. Ea ştia că tot aşa de uşor se adună doi cu trei ca douăzeci cu treizeci, ca două sute cu trei sute, ca două milioane cu trei milioane. Eu mă ţineam fălos că ştiam să număr. Mult, mult. Regula de trei simple a ştiut să mă facă s-o inventez. Apoi a început calculul mintal.

Grigore Moisil în revista Femeia
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pensii, salarii şi căldură (guvernul)

Un an am tot economist
Puţin câte puţin,
C-avem poporul de plătit,
Dar numa până... la scrutin.

epigramă de Vasile Iuşan (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare zi, puţin câte puţin, totul o ia de la început...

citat din Georges Perec
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Vom ţese mereu pânză de mătase,
dar niciodată nu vom fi mai bine îmbrăcate,
întotdeauna vom fi sărace şi prost îmbrăcate,
şi ne va fi foame şi sete...
Cu greu putem avea o bucată de pâine,
câte puţin dimineaţa şi mai puţin seara...
Dar munca noastră îl îmbogăţeşte
pe acela pentru care muncim!
Muncim toată ziua şi o bună parte din noapte,
pentru a ne câştiga pâinea!

poezie de Chretien de Troyes din Yvain, Cavalerul cu leul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa oului de ciocolată

Tu eşti ce n-a fost încă oul din câte
Ouă vor mai fi,
Tu eşti bazarul de surprize pentru
Amante
Şi copii,
Eşti simetria maritimă
A două stridii-mpreunate,
Eşti frenezia unui zero
Prins în contururi crenelate,
Eşti taina primelor mistere,
Himera primului cuvânt,
Eşti spasmul
Lenea şi dezgustul
Netălmăcitului avânt
Când panglicele te-nfăşoară
Într-un simbol de veselie,
Parcă eşti capul lui Othello
Când e bolnav de nevralgie!

În burta ta
Cea mai superbă din pântecele care mint,
Am strecurat în perspectivă
Trei trepieduri de argint,
Trei madrigale inutile din
Patru puncte cardinale,
Trei bibelouri musulmane
Cu Vagi culori orientale,
Trei măşti de bronz sculptate-n stâncă:
Mozart, Beethoven şi Chopin
Şi trei flacoane cu miresme
Occidentale de Guerlain...
În burta ta,
Cea mai superbă din burţile de ciocolată,
Am strecurat trei tamburine,
Trei stampe
Şi-un pachet de vată,
Volumele lui "Pirandello"
"Les fleurs du mal"
Şi-apoi în van
Am strecurat şi trei mimoze,
Patru foteluri
Şi-un pian!...

Şi te-am purtat ca pe un rege
Prin Lesbos
Roma şi Corint,
În iahtul nou cu trei catarguri
De alabastru şi argint.

Şi te-am împodobit cu panglici
De roz,
De bleu,
De violet,
Ca să pricepi atunci prin tine
Simbolul unui triolet.

Voiam să te ofer Rozinei, cucernic
În iubire, ca o
Supremă jertfă de sperare
Extras din cupe de cacao!

Dar deodată în tăcerea de spectru verde
A agatei
Un matelot tuşea la proră
În do majorul Traviatei...

Căci te mâncase el, tiranul, crezând că eşti
Ca alte ouă!
Era în anul una mie şi nouă sute două şi nouă!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Rampa, XIV, nr. 3357, 31 martie 1929
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi doresc o mulţime de copii, mă gândesc cel puţin la trei. Ca să fiu sinceră, să am copiii mei este ca şi cum aş avea trei monstruleţi cu mine tot timpul. Probabil că nu vor fi fanii mei.

citat din Lady Gaga
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei prea mult şi trei prea puţin vatămă pe om: prea mult să vorbească şi puţin să ştie, prea mult să cheltuiască şi puţin să aibă, prea mult preţ să ceară şi puţin să facă.

citat clasic din Anton Pann
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine moare

Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.

Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim...

Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi...

poezie de Martha Medeiros
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, un tren fără călători

noapte de noapte mă uit
spre fereastra
unui tren
ce n-a oprit de multă vreme
în gara în care aştept
e un tren fără călători
viaţa mea depinde de el
şi de ultima sa oprire
din ziua în care mama
m-a învăţat
să respir şi să consum
puţin câte puţin din timpul meu

(e singurul lucru
pe care-l ştiu despre mama)

mi-am pregătit valiza
pentru un drum lung
mi-am luat ustensilele de ras
fotografia de familie de pe noptieră
câte ceva de-ale gurii
costumul cel nou păstrat de la
botezul fiicei mele
am tras
jaluzelele am stins lumina şi
gazul
cheia am lăsat-o sub preş
ştiu că trenul va opri
o singură dată în gara
din care
n-a mai plecat
nimeni niciodată

mi-e frică
şuierul prelung al trenului
se aude până târziu în mine
apoi
tăcere...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colecţionarul de răni

poate că teama pe care o invoc
nici nu există
nici oamenii întorşi de la muncă
cu haina purtată pe umeri ca un semn
de ultimă suflare a trudei
nu există
decât
o moarte prin care văd înăuntru

nu ştiu dacă e bine sau rău
toate acestea îmi inflamează iubirea
şi tot ce-am avut...
până la urmă aş putea spune că
nu există nicio amintire
cu un copil în pantalon scurt
ci doar un bătrân colecţionar de răni
pe care şi Dumnezeu l-a uitat

nu mai ştiu niciun cuvânt care începe cu mine
ştiu însă un loc pe unde nu mai trece nimeni
singurătatea cotrobăie prin umbră şi
muşcă
puţin câte puţin
îmi fac loc în propria-mi rană şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi descoperi tot drumul de la început, farmecul vieţii constă tocmai în a descoperi ceva puţin câte puţin.

aforism de Iustinian Cruceanu (ianuarie 2013)
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!