Soarele, scăpătând la apus, se uită îndărăt cu stăruinţă caldă la păduriştea de mesteacăni, unde atâtea pasări ale primăverii se cheamă, se-ntreabă şi-şi răspund, se-ngână şi se-ntrec în fel de glasuri, întorcându-se fiecare pe la cuibul său.

Ion Luca Caragiale în La conac
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai poetul...

Lumea toată-i trecătoare.
Oamenii se trec şi mor
Ca şi miile de unde;­
Ce un suflet le pătrunde,
Treierând necontenit
Sânul mărei infinit.

Numai poetul,
Ca pasări ce zboară
Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpului
În ramurile gândului,
În sfintele lunci,
Unde pasări ca el
Se-ntrec în cântări.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1868)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetăţeanul: Cum mă cheamă? Ce trebuie să spui cum mă cheamă... Vorba e, sunt alegător?

replică celebră din piesa de teatru O scrisoare pierdută, Actul I, Scena 7, scenariu de Ion Luca Caragiale (1884)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion Luca Caragiale. Particularităţi: Meloman, ureche, memorie şi gust muzical bine dezvoltate.

Ion Luca Caragiale în articol (1893)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de soare

În jnepenii din zare, podoabe de granit,
Apusul înălţimea din piscuri smălţuieşte;
Cu dungi de spumă unde uscatul se sfârşeşte,
Începe-acolo marea cea fără de sfârşit.

Am la picioare noaptea, tăcerea. Amuţeşte
Şi cuibul. Hornul casei fumează liniştit;
Şi imnul sfânt al serii în ceaţă-nvăluit,
Cu zgomotele mării în murmur se uneşte.

Atunci din văi şi câmpuri şi lande, peste toate
În aer urcă zvonuri de glasuri depărtate,
Păstorii vin acasă cu turme şi cu cai.

Întreaga zare parcă se-nveşmântează-n umbră,
Şi soarele îşi strânge, pe bolta tot mai sumbră,
Petale aurite de roşu evantai.

sonet de Jose Maria de Heredia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul primăverii

Se-ntrec în cântec guguştiucii,
Ne-anunţă ei pe noi, uitucii,
Că am uitat de primăvară
Şi, iată, e prezentă iară.

Plouă cu picuri de chitară
Ce bat discret, la geam, spre seară,
Se-ntrec în cântec guguştiucii,
Ne-anunţă ei, pe noi, uitucii.

Senină, floare-albastră, rară,
Ici, colo, codrul îl presară,
Dansează mâţişorii luncii,
Ies ghiocei cu frunze lucii

Se-ntrec în cântec guguştiucii...

rondel de Gabriela Genţiana Groza din Rostiri (1997)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasurile vieţei

Glasuri de aramă
Printre codri-adânci,
Glasuri ce ne cheamă
Dincolo de stânci;

Glasuri peste valuri
De cântări de-argint,
Glasuri de Sirene
Ce mereu ne mint;

Glasuri de morminte
Ce ne-opresc în drum
Şi ne fac să plângem
Între "ieri" şi-"acum",

Pentru ce mai tare
Răsunaţi voi azi? -
Parcă-aleargă vântul
Peste munţi de brazi.

... Suflete, deschide
Temniţa-ngheţată
Solilor vieţei
Ce la poarta neagră –
Poarta sihăstriei –
Vin acum să bată.

poezie clasică de Ovid Densusianu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plin de smerenie

se uită spre spitalul orăşenesc
unde o să aştepte
ziua şi ora şi minutele
când îi va spune că nu-l poate
vaccina din motive
care nu ţin de sistemul medical
ci de firma producătoare
numele nu pot să vi-l spun:
e prea străin de meleagurile noastre
se uită în pachetul de ţigări
şi-a tras în piept ziua de azi
orele-s prea lungi
s-ar smulge să alerge
să fie din nou un lup rău
ştie că nu există leac
aprinde o ţigară şi se-ntreabă
dar oare... cum o fi
când o faptură dispare?
liniştit se-ntreabă: de ce
să nu visez? cât l-ar costa

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un mărţişor! (1 Martie)

Atâtea fiinţe minunate,
Atâtea suflete delicate.
Atâtea fete frumoase,
Atâtea femei generoase.

Atâtea cuvinte plăcute,
Atâtea gânduri necunoscute.
Atâtea sentimente de iubire,
Atâtea clipe de fericire.

Atâtea flori pe pământ,
Atâtea vise mai sunt.
Atâtea stele pe cer,
Atâtea lumini în eter.

Atâtea lucruri finuţe,
Atâtea mărţişoare drăguţe.
Atâtea doamne şi domnişoare,
Azi! Un mărţişor pentru fiecare!

poezie de Ovidiu Kerekes (7 februarie 2018)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai iertat fiecare durere în parte

ca un soldat trecut prin atâtea războaie
învăţat cu gloanţele
cu sângele
cu moartea
cu mine
mi-ai iertat rănile
drumul
timpul pierdut
ca un soldat ce uită
că mâinile lui pot să culeagă albastrul
da
sunt sigură că mi-ai iertat fiecare durere în parte
fiecare zi pierdută într-o cameră rece
unde sângele meu devenise alb
unde carnea mea
se obişnuise cu gloanţele
cu moartea
cu atâtea războaie
da
m-ai iertat pentru toate
iar mâinile tale calde
vin să acopere rănile adânci
şi fiecare zi pierdută
într-o cameră rece
unde dorm numai umbre

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caragiale, Ion Luca

Caragiale este cel mai mare creator de viaţă din întreaga noastră literatură.

definiţie clasică de Garabet Ibrăileanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baltag: Sculaţi! Sculaţi!
Ciraci, vă deşteptaţi!
Colo, în zare, iată,
Lumina se arată,
Ne cheamă sus la munte,
în codru-ntunecos,
Mistreţul crunt şi cerbul
şi ursul fioros.

replica de început din libretul Hatmanul Baltag, Actul I, Scena 1 de Ion Luca Caragiale (1884)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caragiale

Caragiale, Luca, Ion,
Doar o scrisoare-a conceput,
Însă a fost cu ghinion,
Că s-a... pierdut...

epigramă de Radu Ionescu-Danubiu 10 august 1949 (18 aprilie 2008)
Adăugat de Radu Ionescu-Danubiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion Luca Caragiale

Acid a fost Caragiale,
Satirizând atâţi eroi,
El s-a născut la Haimanale,
Dar, printre ele, trăim noi.

epigramă de Radu Ionescu-Danubiu (10 ianuarie 2011)
Adăugat de Radu Ionescu-Danubiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caragiale, Ion Luca

Caragiale e omul care împinsese până la extrem arta de a concentra şi de a mărgini în linii elementare şi expresive.

definiţie celebră de Eugen Lovinescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremea conflictului româno-bulgar... La cunoscuta ospătărie Enache, în compartimentul popular, unde unele feluri de bucate se servesc şi cu jumătatea de porţie, se află, cătră ora două după amiazi – oră la care toată lumea de rând a plecat de la dejun – o companie de patru tineri, urmând o dispută destul de animată. Cine sunt aceşti tineri? Asta puţin importă. Să zicem că-i cheamă A., B., C. şi D.

începutul de la Boris Sarafoff!... de Ion Luca Caragiale (1900)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul adulter este precum cucul care se duce şi-şi depune ouăle în cuibul altuia; femeia adulteră aduce ouăle în cuibul tău.

aforism de George Budoi din Dicţionarul încornoraţilor (2001)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura nu lucrează după tipare, ci-l toarnă pe fiecare după calapod deosebit. Unul e sucit într-un fel, altul într-alt fel, fiecare în felul lui, încât nu te mai saturi să-i vezi şi să faci haz de ei.

Ion Luca Caragiale în conversaţie cu Ioan Slavici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caragiale scria în tăcere şi adeseori spunea că se simte sub imboldul unei puteri străine. Compunând, construia dialogurile vorbind tare, zâmbea sau se-ncrunta.

citat din Luca I. Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul primăverii timide

Stă soarele întemniţat de după nori,
Primăvara e tăcută şi timidă,
Răzbate greu, adună calzii ei fiori,
Din nou îmbracă frumoasa ei hlamidă.

Vântul turbat ciopleşte-n plopii plângători,
Mişcă-n ultim zvâcnet iarna rea, perfidă,
Stă soarele întemniţat de după nori,
Primăvara e tăcută şi timidă.

Întârziaţi de frig, boboci nerăbdători
Se-ntrec în zâmbet petale să-şi deschidă,
O albinuţă prin preajmă se perindă,
Teamă n-are de bruma ce-a muşcat în zori,

Stă soarele întemniţat de după nori...

rondel de Nicolae Matei din Rondeluri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Guvernul maghiar a ţinut să facă de anul nou încă o mare bucurie şi o deosebită cinste românilor. Tânărul nostru poet laureat Octavian Goga, aflându-se într-un otel al cunoscutelor băi Sf. Luca din Budapesta, a fost ridicat de poliţie şi dus la temniţa ordinară, unde l-au închis între vinovaţii de drept comun, care-şi aşteaptă acolo judecata şi osânda.

începutul de la Situaţie penibilă de Ion Luca Caragiale (1910)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!