Scrisoare către naşu'

Îţi scriu, măi naşule,-o scrisoare,
Cum rar îţi scriu, doar că acum
Sunt framântat de o-ntrebare
Ce nu-i găsesc răspuns nicicum,

Şi aş dori, c-aşa-i corect,
Să aflu de la dumneata,
Pe naşa, eu, cât o respect,
S-o-ntreb, nu m-aş încumeta;

Aveţi şi-acum, pe scurt îţi spui,
Pendula aia,-n dormitor,
Pe un perete prinsă-n cui,
De mi-a plăcut pe vremi să mor,

Iar voi, c-atâta mi-am dorit,
Oameni atenţi şi plini de har,
La nuntă, ştii, ne-aţi oferit
Una identică în dar,

Din tei, cadran fosforescent,
C-am pus-o tot în dormitor,
Şi-un gong ce bate,-aşa strident,
Sculând şi morţii-ntr-un picior,

Numai că eu nu-s şucărit,
Doar Mărioara uneori,
Când peste noapte sunt trezit
De gong, mai mult de patru ori,

Ca să descopăr, consternat,
După ‘j-de ani de căsnicie...
Pendula, care azi a stat,
Mergea, de fapt, cu baterie!

D-aia vrusei să ştiu ceva,
Că... n-am probleme cu Măria...
Pendula ce o ai matà...
Tot naşa-i schimbă bateria?

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a "stat ceasul"

Deja s-a terminat cu mine
Şi sunt cuprins de noi regrete:
De azi "pendula"-mi stă şi-mi vine
Să dau cu timpul de perete!

epigramă de Nicolae Bunduri din O, tempora! O, mores!, Tema "Ce timpuri / vremuri! Ce moravuri / năravuri!", epigramă selecţionată dintre cele primite (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăţişează-mi gândurile

Îmbrăţişează-mi gândurile, dimineaţa,
când dureros pendula bate ora tăcerii
şi nu lăsa să se scuture toţi macii verii,
strecoară-i în sân să simt în vene viaţa.

Prinde-i şi-n păr... să-mi lumineze faţa,
suferinţa a-ndepărtat strălucirea privirii,
îmbrăţişează-mi gândurile, dimineaţa,
când dureros pendula bate ora tăcerii.

Presară maci pe lungul drum al neuitării,
ca petalele sângerii să descânte ceaţa,
atinge-mi buzele să le-mprumut roşeaţa,
căci s-au mătuit sub arşiţa înstrăinării.

Îmbrăţişează-mi gândurile, dimineaţa,
când dureros pendula bate ora tăcerii!

rondel de Maria-Ileana Tănase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neconcordanţă

Nu mi-am dorit această stare
de om înnebunit de ea,
nu mi-am dorit a ei plecare
şi n-am dorit a nu mă vrea.

Nu mi-am dorit să stau cu gândul
împleticit de buimăceli,
nu mi-am dorit să-mi cheme visul
acele stări de ameţeli.

Eu mi-am dorit doar o poveste,
şi-al ei final doar fericit,
eu mi-am dorit să urc pe trepte
cu gândul că sunt eu iubit.

Eu mi-am dorit doar sărbătoare
în ochii clari şi al meu vis,
eu mi-am dorit iubirea mare,
şi-acum, eu sunt doar un proscris.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către fiul meu

Scrisoare către fiul meu

Pentru vremea când n-am să mai fiu,
Şi viaţa îţi va fi bogată,
Aş vrea de acuma să îţi scriu,
Să-ţi spun, ce n-am spus niciodată.

Te rog să nu te superi,
Căci n-aş dori cumva,
De lipsa mea să suferi,
Ori că-ţi vorbesc aşa.

S-au tot dus anii tăvălug,
Şi nu ne-am spus cuvinte.
Cum apa rupe brazda de sub plug,
Am să mă duc şi eu cuminte.

Îţi spun acum că te iubesc,
Matur, ca pe copilul năzdrăvan,
Că n-am vrut să te rănesc,
De mi-am făcut, din tăcere, paravan.

Mă încearcă un regret târziu,
Că n-am vorbit la un pahar cu vin,
Că am ajuns acum să-ţi scriu,
De parcă ţi-aş fi fost străin.

Aş fi putut să-ţi povestesc,
De multe, câte sunt.
Despre cele ce gândesc,
Respect, familie, pământ.

Nici tu nu te-ai oprit din drum,
Să vezi de-mi sunt picioarele betege,
Să afli că şi eu sunt fum,
Şi viaţa vrea să mă abnege.

Eu nu-ţi reproşez ceva,
Doar vreau să-ţi cer iertare,
Şi să te rog: să nu care cumva,
Să ai la fel purtare.

Să fii pentru copilul tău,
Prieten dar şi tată,
Să vă povestiţi mereu,
Şi să îi dai povaţă.

Să nu te rezumi numai la bani,
Căci ei nu sunt cuvinte,
Că viaţa trece şi în ani,
Cunoşti durerea de părinte.

poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (8 februarie 2019)
Adăugat de Marck Nessel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă

Trec direct la subiect,
Nu m-ascund după căciulă,
Oare cum este corect,
Să zic pendul sau pendulă?

Pendulu-i ca un şiret
Cu un corp solid la capăt
Ce se leagănă discret
(Menţionez, aşa, în treacăt).

Pendula este un ceas,
Ştiu că nu-i o noutate,
Cu un braţ ce-n jos e tras
Şi mişcat de-o greutate.

Nici nu ştii ce să mai crezi,
Sau n-am eu minte destulă,
Când în viaţă oscilezi,
Eşti pendul sau eşti pendulă?

poezie de Octavian Cocoş (1 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio şansă

Cum stăteam la masă
Cu pendula în dreapta mea
Aveam impresia că timpul
Curge numai dinspre dreapta.
Probabil că la sens giratoriu
Timpul se-nvârte în loc să curgă
După cum, într-un loc anume
S-ar putea întâmpla
Să bată pasul pe loc.
Adică, degeaba am pune acolo
Pendula ori sensul giratoriu
Căci timpul n-ar mai avea
Nici o şansă de scăpare.

poezie de Mihail Mataringa (iulie 2000)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pendula şi ceasul de perete

O pendulă şi-un ceas de perete,
În revistă trec fapte concrete.
Deşi nu-i venea la socoteală,
Ea stătea să-i facă el morală.
El, copleşit de mai vechi regrete,
Hotărî să le ia pe-ndelete.
Nici ţipenie nu era-n casă;
Numai ticăind, un ceas de masă.
Şi prinzând curaj şi-n glas putere,
El strigă spre a ei încăpere.
Şi vă jur că nu-i o utopie;
Ceasul a găsit pretexte-o mie:
Tu eşti de stăpâni altfel tratată,
La curent cu bârfe, informată
Şi tronând peste sufragerie,
Cu toţi te privesc cu simpatie.
Aşa cum se ştie-n legea firii,
Poţi s-auzi ce spun şi musafirii.
Cât gazda platouri pline cară,
Mai asculţi şi-o vorbă de ocară,
Un complot, o intrigă ţesută,
Între-antreu şi o ştiucă umplută,
Argumente, contraargumente,
În retorici foarte suculente...
Mai auzi şi-o glumă deocheată,
Ori gustată, ori dezavuată.
Imposibil să nu vină vorba
De-i bună friptura, vinul, ciorba.
Şi politica intră-n discuţii;
Unii-ar vrea consens, alţii soluţii.
Să n-o mai lungesc, favorizată,
Eşti şi la curent şi admirată.
Pe când eu, stând în bucătărie,
Aproape că sunt în letargie.
E prea cald, sunt aburi şi mirosuri.
Până-n gât sătul sunt şi de sosuri.
Când în funcţie e pus robotul,
Mi se-nvârt limbile-n cap cu totul.
Doar arar vreo tavă cu plăcintă,
Cu-al ei iz exotic mă alintă.
Aşa că-ţi cer, fără protocol,
Pune-o vorbă să mă mute-n hol!
Să văd cine intră, cine pleacă.
S-aud şi eu: cine, cum şi dacă...
Nu ştiu de-au fost jocuri de culise,
Ori pendula ruga-i pomenise.
Cert e că s-a făcut o schimbare,
Ceasul stând pe hol, lângă intrare.
Numai că-n prima zi călduroasă,
Gazde şi-oaspeţi au mers pe terasă.
Văzând că nici musca nu se-aude
Au simţit nişte porniri zălude,
Iar secundele băteau silhui,
Când pe-al ei cadran, când pe al lui.
Cum nimic notabil nu se-ntâmplă,
Parcă-aveau un revolver la tâmplă.
Izbucni pendula: eşti tehui?!
Nu râvnesc la locul nimănui.
În sufragerie, ori în hol
Amândoi avem acelaşi rol.
Ăsta-i rostul nostru, stând în cui,
Măsurăm trecerea timpului.

O morală simplă se degajă:
Dacă timpul îi e vieţii strajă,
Bine-ar fi să-nveţi din mers şi arta,
De a-ţi accepta-n tăcere soarta.

fabulă de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Iunie (poezie pentru oameni mari)

Câţi dintre voi nu aţi dori, la vârsta mea, tânăr bunic,
Să fiţi din nou şi azi copii, să nu vă pese de nimic?
Să miorlăiţi când vreţi ceva, pe jos chiar să vă tăvăliţi,
Şi cât ar fi viaţa de grea, pe tavă toate să primiţi:

De la păpică, jucării, iar când apar acei sticleţi,
La ţoale şic de la butic, nu mai vorbesc de marafeţi,
Şi-apoi scandal că nu aveţi Merţan bonbon, decapotat,
Să-ţi vezi părinţii pe pereţi (!) de gustul vostru rafinat!...

Numai că eu aş vrea să fiu copil din nou pe-al vieţii drum
Fără nimica fistichiu, să am doar mintea de acum,
Prin greutăţi câte-am trecut, având copii, sunt profesór...
Părinţii mei n-ar fi ştiut că aş fi fost în casa lor ;

Din faşă, n-aş fi bâzâit, în nopţi, din seară până-n zori,
Iar tatăl meu ar fi dormit, de n-aveam azi patru surori,
Şi-apoi lu' mama, măricel, nu i-aş fi zis că eu nu pap
Orice mi-ar pune-n castronel, ca să-şi dea ochii peste cap ;

La şcoală, ar fi fără rost să-mi cert părinţii, fericit,
Că mi-au făcut lecţia prost şi profa iar s-a sictirit,
Ca prin liceu, de-aş lua un 3, la vreo lucrare ce n-o ştiu,
Mai tolerant aş fi cu ei, să nu-i albesc de timpuriu ;

Şi-aş fi cuminte şi corect, nu vicios, iar de fumat
Nici pomeneală! Din respect, n-aş încerca măcar o dat'
Să-i necăjesc pe-ai mei părinţi, să-mi pomenească ei, mereu,
Cum i-am tot scos, mă rog, din minţi, de Paşte şi de Dumnezeu.

Doar că pe tata, cordial, ca şi pe mama, că nu-i bai,
L-aş respecta-n mod special! Nu c-ar fi vorba de mălai,
Ci pentru cât de mândru-l ştiu, exagerând, chiar întreit,
Când vine vorba de-al său fiu care îi seamănă leit ;

Şi-ades m-aş duce pe la ei. Chiar azi pe tata l-am văzut
(Ai mei copii, de obicei, se-arată doar când să-i ajut)
Şi-atât de mult s-a bucurat, cum nimenea mai mult ca el,
Simţindu-se din nou bărbat, cu mine la un păhărel...

Aşa că eu, de-aş fi copil din nou cu mintea de acum,
Cu-ai mei părinţi aş fi docil... însă aş vrea să mă rezum
La faptul că m-am tot gândit, ce fericiţi ar fi fost ei...
Tot astfel cum mi-aş fi dorit să fie şi copiii mei.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu doar figuraţie

[scenariu în acvamarin]

doar martor
nu trăitor de oră singulară
întorc pendula suflării
(cu grijă să nu-i topesc arcul sub patimi)
deschid uşor uşa labirintului să nu trezesc morţii
schimb cochet oja ursitei
şi răstorn negrul genunii în creuzetul inimii

rolul de primadonă
doar după ce mi-am tăiat limba m-a îmbrăcat
etanş

pământul
ca o urzeală a coastelor lui Nessus
intră în carantină

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definitiv... lipsuri

Mereu mi-am dorit fericirea, mereu,
şi-am luptat s-o câştig pe vecie,
dar chiar de-am strigat-o o viaţă, e greu...
n-o să vie.

Mereu mi-am dorit să n-am lipsuri, mereu,
şi-am muncit mult o viaţă,
dar n-am adunat, n-am talent de evreu...
nu-s pe piaţă.

Mereu mi-am dorit frumuseţea, mereu,
şi-am crezut în oglindă,
dar nu-i vina mea, n-am avut pedigreu...
nu-i a mea, se perindă.

Mereu mi-am dorit s-am dreptate, mereu,
şi-am urât interesul,
dar chiar de-mi pun toga de arhiereu...
nu-s alesul.

Mereu mi-am dorit să fiu primul, mereu,
şi-am făcut multe şcoli,
dar n-am de la tată şi mamă tupeu...
n-am idoli.

Mereu mi-am dorit doar iubire, mereu,
şi-am pus suflet cu totul,
dar chiar de-am dat inima, ca pe-un antreu...
n-am norocul.

Mereu mi-am dorit sănătate, mereu,
şi zile şi nopţi n-am uitat-o,
dar chiar de sunt însumi un epicureu...
n-o mai am, am forţat-o.

Mereu mi-am dorit un confort minimal,
l-am crezut dobândit,
da-s victima lumii, ghinion triumfal...
n-am destinul dorit.

De ce oare, noroc, nu se-mparte egal
-şi-am recurs la suprema instanţă-
dar se pare că totu-i clădit imoral...
nu-i balanţă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După sărbătorile de iarnă

Nu ştiu, zău, ce să mai spun
De bătrânul Moş Crăciun!
An de an, câte un pic,
I-a rămas costumul mic,
Nici pe faţă, nici pe dos
Nu-l încape de burtos,
Iar chimirul, ce mai jale!
De-abia ţipă pe sub foale,
Însă buba-i pân' la ghete,
Mama lor, azi, de şirete!
Râgâind a usturoi
Şi a doage de butoi,
E un drum atât de lung,
Nu e chip să mai ajung!

Fi'n'c-aşa-i de sărbători,
Cu antreuri, cârnăciori,
Măslinuţe gogonate,
Şunci, bânzeturi asortate,
Şi sarmale,
Bestiale,
Şi friptane,
Barosane,
Iar apoi, ce nebunie!
Cum să uit eu de piftie!?
Fără milă, fără silă,
N-am iertat, nici de prăsilă,
După toate, cum vă spui,
Nici o aripă de pui,
De-am ajuns, aşa-ntr-un hal,
Parc-aş fi prenatal,
În oglinda de pe hol
Nu încap, la piele, gol ;

Însă, ca-n telenovele,
Toate-s bune chiar de-s rele!
Fi'n'că, fraţilor, v-o spun,
Am găsit un doctor bun,
C-am o pilă-n minister,
Grea de tot, un văr, şofer,
Şi, să nu-mi uit vorba, că
D-aia nu-s în panică,
Fui la el, astăzi, grăbit,
Să mă plâng de gabarit,
Care, doctor, deh! stilat,
Fără "dar" m-a rezolvat,
Că puteam să umblu ani,
Să mă coste-un car de bani ;

M-a luat, m-a consultat,
Cântărit şi măsurat,
Specialist, omu' citit (!)
Un minut i-a trebuit,
Să îmi spună el, în fine,
Că nimic nu-i rău cu mine:

Nu e vorba de etate,
Şi nici de obezitate,
Ori, abuz de calorii,
Jaf prin oale, farfurii...
Cu un deşt mi-a arătat,
(Ştiinţific demonstrat!)
Pe-un tabel de sus în jos,
Din computeru' lui scos,
Că, de fapt, în chintesenţă,
Am doar o deficienţă,
Ce nu e la rotunjime,
Ci-i mai mult de... înălţime (!?)
C-ar fi trebuit să am,
Doar în slipu' lui Adam,
Eu, la greutatea mea,
Înc-un metru şi ceva!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât pot meditez

când public
unii spun că scriu mult
am scris câte puţin
anii s-au strâns mulţi şi grei
nimeni nu mă intreabă
doar fac deducţii neadecvate
asta-i lumea noastră

eu îi privesc
cu blândeţea anilor albi

uneori mă întreb de ce mai scriu
şi nu găsesc răspuns
poate că simt ceva interior
ce irumpe fără să vreau

fără dialog fiecare-i mulţumit cu ce crede
eu nu înţeleg preocuparea
cât pot meditez
şi scriu

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare de prea multă poezie...

Am constatat cu-ngrijorare că versul meu nu vă e drag
V-am plictisit şi rău mă doare, că doar câţiva mai sunt în prag...
Şi ca urmare, iau măsura ce se impune, nu mai scriu
Decât la lună-o poezie şi poate chiar şi mai târziu...

Tristeţera mea nu e benignă, ştiu că v-aţi săturat de ea
Dar ea e-n mine şi ştiţi bine că n-am să mă despart aşa
De-odată, niciodată, căci este-n soarta mea şi ştiţi
Toţi cei acei ce de-ani de zile, în orice clipă mă citiţi...

De fapt, firesc chiar mi se pare, că scriu prea mult şi nu-i normal
Să vin cu versurile-n ploaie şi să v-acopăr cu-al lor val.
Eu scriu fiindcă aşa mi-e bine şi mă retrag unde doar eu
Mă sfătuiesc în poezie, la margine de Empireu.

Am universul meu sihastru, unde n-aud şi nici nu văd.
Acolo cerul e albastru şi niciun nor nu întrevăd...
În versuri sunt cea mai frumoasă şi nu am vârstă, nici nu mor
Doar, uneori mă răscoleşte de tine, toamna mea, un dor...

Îmi cer iertare pentru toate poemele ce vi le-am scris
Şi sper să îmi respect cuvântul şi să mai scriu cât am promis...
Că ce-i prea mult nu este bine, devine agasant, vetust
Iar eu nu vreau ca dezolanţa de la cei dragi, nicicând s-o gust...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

bate pendula -
scuturat trandafirul
din ikebana

haiku de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proastă calitate

Am fost indus în eroare,
C-aşa-i negoţu' azi la noi,
Poate să fie şi-un gunoi
Reclamă-i doar şi prezentare;

Am cumpărat nişte cuţite,
Vreo şase toate, set frumos,
Mânere vere, de-abanos
Şi lame frate, ascuţite;

Le-am luat pentru bucătărie,
Nu mă-ntreba cât am plătit
Că sunt atât de şucărit,
Le duc ‘napoi la prăvălie;

S-a întâmplat ieri după masă
Ceva de am rămas blocat,
Cuţitele ce le-am luat
Nu vreau să le mai văd în casă,

Nu mint şi nu fac băşcăle,
Că soacră-mea, pe negândit',
Căzu cu burta-ntr-un cuţit...
Păi nene, să vezi tragedie:
Al dracului... s-a îndoit!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, nu sună întotdeauna de două ori

Îţi scriu de-aici, dintre iluzii, îţi scriu pe-o clipă, un minut,
Despre-ndoieli, despre confuzii şi despre nodul desfăcut.
Îţi scriu pe frunze de salată, pe coaja unui ou de struţ,
Pe ambalaje de-ngheţată, pe butelia din căruţ.

Îţi scriu pe zidurile ude, pe etichetele din mall,
Pe caserole cu agude, îţi scriu pe paracetamol.
Îţi scriu de ce, şi cum, şi unde, îţi scriu pe binele din rău,
Despre-ntâmplările rotunde, despre-nălţimi şi despre hău.

Îţi scriu cu pana de benzină, îţi scriu cu frâna de motor,
Cu mintea de nimicuri plină, cu răsuflatul "iar mi-e dor".
Îţi desenez, pe gânduri, stele, pe pietre scrijelesc viori,
Nu-îmbrac destine paralele, îţi scriu, doar ţie, uneori.

Îţi scriu cu tocul de la uşă, îţi scriu pe umeri cu stilou,
Despre un drum, pictat c-o tuşă inconfundabilă-n tablou.
Îţi scriu, de azi, fără oprire, îţi scriu de mâine până ieri,
De ieri, pe ochi, ţi-am pus poprire şi nu accept negocieri.

Îţi scriu ce ţi-am mai scris odată, îţi scriu ce n-am mai scris nicicând,
Îţi scriu scrisoare demodată, îţi scriu vorbind, îţi scriu tăcând.
Şi dacă nu primeşti ţidulă, nici telegramă, nici răvaş,
Fii, măcar azi, un pic credulă: vina e numai la poştaş.

poezie de Eduard Lupascu (22 iunie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ştii doar tu

Să-ţi fac pe plac doar eu, doar ţie,
Să-mi spui ce simţi doar tu, doar mie,
Să vezi că vreau doar un sărut,
Pentru asta ştiu că sunt născut.

Să te privesc doar eu, pe tine,
Să te gândeşti doar tu la mine,
Să avem ce n-am avut,
Crezând în noi eu am crescut.

Să ştiu de ce mă simt aşa,
Acest fior... magia ta,
Cu toţi sunt dur, de-orice capabil
Şi-n faţa ta sunt vulnerabil.

Să ştii de ce n-aş renunţa,
Să vezi de ce nu aş uita,
Să ştiu c-ai vrut ce s-a-ntâmplat,
Tu m-ai ales, tu m-ai schimbat.

Îţi şoptesc, să ştii doar tu,
Să nu mă uiţi, să nu spui nu,
Să ştii doar tu de ce trăiesc,
M-am nascut să te iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

La spital, o domnişoară,
Subţirică şi uşoară,
Fi'nd în sala de-aşteptare,
M-a luat la consultare,
Găsind pulsul ridicat,
După cum a constatat
Şi colesterolul mare
Cel aveam io în dotare,

Astfel, cu bunăvoinţă,
Pentru a mea suferinţă
Mi-a prescris un tratament,
La ea în apartament,
Că la noi, pe la spitale
Nu sunt, neam, camere goale;

Ce mi-a dat, ce mi-a făcut,
Pulsul era dedesubt,
Cu fiole, vitamine,
De colesterol ştiu bine,
L-a tinut la un nivel,
Fata se-ocupa de el;

Acum, pentru tratament,
I-am vopsit ‘n-apartament
Că uitai ca să vă spui,
Io-s zugrav, de clasa-ntâi:

I-am făcut sufrageria,
I-am făcut bucătăria,
Nu mai zi, în dormitor
Şi în pat şi pe covor,
Iar în baie, ce frecuş!
Sub chiuvetă şi sub duş,
I-am dat, fără de ruşine
Pe la colţuri foarte bine,
Şi sucita şi-nvârtită,
Numai s-o văd mulţumită...

După luni, cum dracu' ştie,
S-a-ntâmplat o tragedie:
Într-un hal fără de hal,
A intrat fata-n spital,
Prăpădită, amărâtă,
Plânsă frate, nebătută,
Şi precum se văicărea,
Vina, era doar a mea...
De la zugrăveală cică,
A rămas cu... burticică,
Mărişoară, c-am văzut,
Da' îmi e de necrezut(?!)

Fiin'că io, isteţ din fire,
Posed o nedumerire
(Şi profesionist, se ştie,
Vopsitor de meserie):

Cum pot io, aşa burtică,
Să i-o fac... cu-o pensulică?!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ştii?

De unde vii? Din care gând ascuns,
de care n-am ştiut şi-acum îl văd,
îl simt, îl mângâi, vreau să-l mai revăd
şi, la-ntrebare, să găsesc răspuns.

Şi... cine esti, îmi spui? Aş vrea să ştiu
cum de-ai venit. Eşti zâna din poveşti?
Aşa îmi pari atunci când îmi zîmbeşti
sau când în braţe-mi vii, al tău să fiu.

Ştiu, eşti aceea care-am vrut să fii,
eşti steaua, nimfa, tot ce am visat
şi am dorit alături să îmi vii.

Încerc, privindu-te, a-mi aminti
trecutul sau o lume ce-am uitat
şi-n care te iubeam. Nu pot. Tu ştii?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respect pentru căsnicie

Mi-am luat si eu nevastă si asta nu-mi pare rău,
Mai mereu tot singuratec, cât timp eu am fost flăcău.
După ce m-am însurat, aşezat la casa mea,
O duceam bine cu soaţa, ea la mine mult ţinea.
Am facut si doi copii, împreună i-am crescut,
Educaţie noi le-am dat, chiar de la bun început.
Copii s-au realizat, si sunt proprii lor stăpâni,
Şi-au luat viaţa în mănă, sunt adevăraţi români.
Alături de soaţa mea, am fost mereu fericit,
Am trudit mereu din greu, împreună am muncit.
Am avut clipe frumoase, petrecute împreună,
Uneori ne-am mai certat, fără glasuri să răsune.
Una peste alta zic, suntem o familie bună,
Ne-am completat unul pe altul, şi încă suntem împreună.
N-am lăsat ca între noi, să se instaleze ura,
Uneori am mai tăcut, şi am mai închis şi gura.
De-aia-i bine fraţi romăni, ţine-ţi mult la căsnicie,
Aveţi respect reciproc, aveţi grijă de familie.
Familia este verigă, în frumoasa noastră ţară,
Din toate puterile, fa ceva si-o apără
Angelin Leru
12,02,2019

poezie de Angelin Leru din compoziţie proprie (12 februarie 2019)
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!