* * *

O, trecători fără hodină
Spre vrăji străine, fără har,
De-aţi şti ce flacără divină,
Ce viaţă stinsă în zadar,

Ce fum eroic se ascunde
În umbră sau în tristul zvon,
Când inima nu mai răspunde
Ucisă-n colbul monoton...

O, trenuri, şerpi prelungi sub stele,
Spre gări de somn alunecând,
De-aţi şti voi gândurile mele,
Aţi şti ce n-aţi ştiut nicicând:

De ce-s cuvintele bolnave
În fumul palid de tutun.
De ce atâtea doruri grave
Sub părul meu bălai adun...

poezie clasică de Marina Ţvetaeva din Poezii (1970), traducere de Ion Covaci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cândva, cândva, măiastră-nchipuire
Fi-voi pentru tine doar o amintire

Şi se va şterge tristul meu contur
Din amintirea ta cu ochi de-azur.

Îmi vei uita profilul de barbară
Şi fruntea-n fum albastru de ţigară,

Şi veşnicul meu râs cu stropi ce mint
Şi ploaia de inele de argint.

Pe mâna mea, mansarda-ntunecoasă,
Dezordinea divină de pe masă,

În veacu-nălţător şi fără milă
Când mică tu erai, iar eu - copilă.

poezie clasică de Marina Ţvetaeva din Poezii (noiembrie 1919), traducere de Ion Covaci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul răbdării

Răbdarea stinsă de-aşteptări îşi ia biletul spre niciunde...
Se plimbă, fără niciun chef, prin gara vieţii muribunde,
ridică ochii seci, spre mine, fără ranchiună, resemnată,
nemaidorind să mai revină vreodat', dac-ar fi-ntrebată.

Din peticul micuţ de timp, ce îl primise la sosire,
n-a înţeles nimic, nicicând, şi-a strâns doar lacrimi în privire...
Se-ntoarce unde s-a născut, într-un tărâm uitat de vreme,
să îşi îngroape şi necaz, şi ne-mplinire, şi durere...

Răbdarea stinsă de-aşteptare se urcă-n tren, spre nicăieri...
doar cu biletul şi-amintirea, fără bagaj, fără averi...
Gându-i colindă-n vise reci, în miez de noapte adormită,
se înveleşte-n dor de stele şi în răbdare nesfârşită...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce oare...

Plină-i lumea... De ce oare?
De "stele rătăcitoare",
Pentru care-i pregătită,
De Cel făr' de-asemănare,
"Negura" cea mai cumplită
Şi grozav de usturătoare,
O durere infinită
Unde "viermele nu moare"...
De ce oare? De ce oare?!

Când din Slava Minunată,
Cel ce veşnic E lumină
Şi Viaţă adevărată,
Cu Dragostea Lui divină
La Golgota demonstrată,
A şters lumii orice vină
Şi-A deschis spre Tatăl poartă
Sufletului să devină
Viu în Slava-I Minunată!

De ce oare-s nori uscaţi
Ce nici umbră nu mai au,
De ce oare atâţia fraţi
Fără lucru-n "piaţă" stau,
De ce-s "dezrădăcinaţi"
Care nici un rod nu dau,
De ce-s toţi de "val" purtaţi
Şi de Duhul Sfânt nu vreau
Să se lase înduplecaţi...?!

De ce-s turme şi nu-i "Turmă"
Iubind glasul Domnului...?
O fi vremea cea din urmă
Şi sfârşitul Harului...?!

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Calin Iordache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cuvintele mele,
adesea fără noimă
nu se fac auzite
decât în vis
când tăcerea absurdă
cuprinde tot trupul,
iar gândurile zboară
plutind spre infinit.
Peisaj feeric
cuprins de amorţeala
unui somn adânc...
şi totul străbate printre pleoape
dincolo de realitate
când noaptea ne-mbie
pe tărâmul viselor
unde totul este uitat
în tăcerea cuvintelor nerostite
de glasuri necunoscute...
e noaptea adâncă
a sufletelor noastre
şi plină de stele
ce timid sclipesc
în bezna uitării
şi a nemuririi.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scânteia divină

în mine-i o scânteie ce se va face foc
când gerul va da buzna prin gândurile mele
flăcări sentimentale fără echivoc
vor lumina drumul meu către stele.

străbat exaltată ca Luna universul
să întâlnesc la porţi zâmbete îngereşti
la vernisaj de astre să prezint versul
legat ireversibil de magice poveşti.

în mine-i o scânteie care arde mocnit
precum iubirea care neîncetat creşte
ca un curcubeu ţâşneşte spre zenit
şi-un drum fără noroaie cucereşte.

divină e scânteia ce se va face foc
să topească gheaţa în jurul lui să joc.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi, multe-oraşe neasaltate

Voi, multe-oraşe neasaltate,
nicicând duşmanul n-aţi dorit?
O, de-aţi fi fost asediate
de el, lung timp şi şovăit!

În timp ce voi, de jale pline,
înflămânzite îl răbdaţi,
sub ziduri ostile îşi ţine,
căci astfel darmă el pe-oricine
din cei ce sunt asediaţi.

Din turn, rotiţi privirea-n zare:
acolo e şi nu e laş
şi nici mai mic, el stă tot tare
şi nu trimite-ameninţare,
nici sol, nici daruri în oraş.

El e dărâmătorul mare,
ce are-o muncă fără glas.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre stele

Plutesc şi zbor
spre cer, spre stele.
M-alină ne-ncetat
un gând ascuns de iele;
aş vrea să-l ştiu,
dar nu-l cunosc...
căci e departe.
Este-n stele
şi numai astrele îl ştiu.
Să merg încet pe scară,
să iau ce nimeni
nu ar lua.
O stea!
Şi nu povara.
Plutesc şi zbor
spre cer, spre stele.
Este un vis visat...
sunt gândurile mele.

poezie de Irina Matei
Adăugat de Claudia Antoche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Migratii

Se duc spre miazăzi
atâtea păsări călătoare
şi atâtea doruri plâng,
în nopţi tomnatece,
fremătătoare.
Sub cer speriat
de şuier de cocori,
mă frâng
şi ne-ncetat
renasc şi mor
de mii de ori.
În crâng
e gol
şi nimeni nu mai vine,
să-mi strângă pieptu
-năbuşit,
când de răcori,
când de suspine.
Se duc spre miazăzi
atâtea păsări călătoare
şi-atâtea doruri strâng,
nerăbdătoare.

poezie de Gavril G. Gavris
Adăugat de Luiza Pintilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

SUNT DOAR UN ZVON DE ÎNGER

Eram un zvon de înger, care-n zbor,
Prin Rai plutea, pe fulgii mari de nor,
Deşi din lut eram, de Cer făcut
Şi nu din Duh, ca înger blând născut.

Şi azi sunt zvon de înger mult visat
De-un glod banal, deci om banal creat,
Dar fără zbor, cu zborul însă-n gând,
Când chiar din Cer m-am tot văzut căzând.

Sunt doar un zvon de înger, încă-n vers,
Ce-ncearcă-a trece-al lui hotar advers,
De dincolo de el şi de pământ,
Spre-a deveni ce nu a fost: un sfânt.

Nicicând în viaţă, sigur n-o să fiu,
Mai mult decât un zvon de înger viu,
Care-a primit, în dar, poemul scris,
Ca aripă de zbor spre Paradis!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pragul spre uitare

Priveşte-i ochii şi ascultă
Durerea din tăcerea lor:
E prea adâncă şi prea multă
Uitare-n tulbure izvor.

Aceiaşi ochi priveau odată,
Atât de ageri şi curaţi,
C-o dragoste nemăsurată,
Spre tine şi spre cei doi fraţi.

Şi v-a crescut privirea-ceea.
Creşteaţi frumos, creşteaţi cu ea,
V-a fost un far în odiseea
Ce-n viaţă vi se aşternea.

S-a ofilit când, fiecare,
Din faţa ei a dispărut
Şi-o uşă-n pragul de uitare
I s-a deschis. Voi, n-aţi ştiut.

Privirea ei nu vă mai ştie:
E goală, dusă-n lumea sa
Şi vă-ntrebaţi: cum o să fie
Căsuţa-i veche... fără ea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iscusinţă

în drum spre univers mai schimb un macaz
şi adun gânduri vii de pe şina de tren
adun nostalgii fără nici un necaz
simţind că viaţa mea e un catren.

împletesc cu raze sentimente turcoaz
dialoghez cu stele în sublim antren
în drum spre univers mai schimb un macaz
şi adun gânduri vii de pe şina de tren.

artişti m-au învăţat să trăiesc cu haz
toate amăgirile din spaţiul peren
să îmi spăl păcatele în val de topaz
să netezesc cu visul accidental teren.

în drum spre univers mai schimb un macaz
şi adun gânduri vii de pe şina de tren.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf cu avertisment

De-aţi vrea să mă chemaţi-napoi,
Să vă mai scot un dinte, doi,
N-aţi reuşi nici chiar cu sfinţii...
Că şi-n mormânt mă ţin cu dinţii.

epitaf epigramatic de Gheorghe Oncioiu din Zece ani de epigramă (2007)
Adăugat de Ica Ungureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când gândurile...

Când luna pe cer se arată
Privind spre lume tremurând,
Când vântul bate-ncet la poartă
Fiori în urma lui lăsând,
Când se îmbracă iar salcâmii
Cu-a florilor albă ninsoare
Şi greieri sub lumina lunii
Trimit în noapte a lor cântare,
Când vise plutesc printre stele
Frumoase şi fermecătoare
Spre tine gândurile mele
Pe-aripi de vânt le las să zboare,
Şi când tu dormi visând departe,
Plutind prin noaptea cea albastră
Gândurile mele-nfrigurate
Uşor să-ţi bată la fereastră,
Şi când salcâmi sub clar de lună
Şi-apleacă crengile uşor
Ale mele gânduri să îţi spună
De tine cât îmi e de dor.

poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Vino-n templul primăverii mele
Unde cântă îngerii la harfă
Ridicând uşor până la stele
Sunetul, cum roşia eşarfă
De zefir spre ceruri e purtată.
Vino-n templul primăverii mele,
Lup bălai cu inima vărgată!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum eşti tu!

Cu inima arsă, de şoaptele fierbinţi
Te cred pe cuvânt, dar ştiu că poţi să minţi!
M-ai fermecat, cu zâmbetul tău!
Gurii tale, nimic nu-i trebuieşte, chiar nimic!
Şi cât sunt eu de mare,
Mă ai la degetul tău mic!

Fără de sandale,
Mă plimb pe nisip, pe nisipul moale!
Fără tine!
Atât de simplu, tu spui nu!
Mă laşi, pleci! Chiar pleci?
Nu ştiu când glumeşti!
Nu ştiu când greşeşti!

De ce mă laşi?
Adun nisip în palmă
Făcând câţiva paşi!
Spre tine vin, cu visele mele!
De mână te ţin!
Pe-o cărare mică, dar plină de stele!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

Caut o îmbrăţişare cuminte, divină,
Din a cărei energie
Să simt protecţie şi căldură.
Un suflet pur emană lumină şi dragoste...
E visul meu de azinoapte
În care am plantat
Încredere şi speranţă.
Caut o altă parte di viaţă
Ascunsă în inima mea.
Dorul de vis şi lumină
Îmi face divină
Cărarea spre stele.
Iubire, eşti visul inimii mele!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele mele...

Visele mele,
portal deschis, între pământ şi stele,
realităţi paralele în viaţa mea şi trăirile mele,
mănunchi de fiori în mii de pelegrinări,
vii culori în nopţile grele.

Visele mele,
cununi de amintiri, din vechi şi noi trăiri...
scenarii de film, fără pereche sub stele,
frământări spre enigmatice dezlegări,
pe fruntea înrourată de sudori,
în dimineţi fără stele.

Visele mele,
zbateri în tăcere,
cu premoniţii bune sau rele,
nelipsite pe drumul vieţii mele,
viaţa îmi împliniţi, nu mă ocoliţi!
Cât voi trăiţi şi eu trăiesc,
printre vii morţi sau morţii vii,
numai Dumnezeu ştie,
să decodifice bine,
visele lumii şi ale mele,
,, Nimic nou sub stele"

poezie de Valeria Mahok (17 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am spus

Ţi-am spus ceva:
Cu totul, pe dinafară,
Ca o poezie repetată isteric
Literă cu literă,
Repede, haotic şi
Fără nuanţe,
De teamă să n-ai timp
Să fugi...

Ţi-am spus ceva:
Zâmbind, cu buzele largi,
Ca o poveste scobită în stele,
Cuvânt cu cuvânt,
Încet, şoptit şi
Fără veghe,
De teamă să nu vrei
Să tac...

Ţi-am spus ceva:
Distrat, cu mâinile în aer,
Ca un desen ştiut pe de-a-ntregul,
Punct cu punct,
Atent, colorat şi
Fără umbre,
De teamă să n-apuci
Să uiţi.

Ţi-am spus ceva!
Şi, spunându-ţi,
Mi-am pierdut,
Pe rând,
Literele, vocea, cuvintele
Şi gesturile toate,
Pledând cu buzele,
Chinuit, forţat şi lacom,
Din început spre "nesfârşituri",
O cauză divină,
Dar fără
"Receptoare"...

poezie de Gabriela Chişcari (10 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

A cazut un inger

Cântec de leagăn, cântec de leagăn,
Cine te-a dus, cine te-a vrut?
Pânze pictate în tonuri de galben
Cum de-aţi plecat şi eu n-am ştiut?

Vino, chip dulce de înger din ceruri
În braţele calde, amor să îţi dau!
Păşeşte spre mine, renunţă la aripi,
Cu ochii albaştri mă roagă să stau!

Scântei de lumină şi tremur sălbatic,
Sărută amorul şi taci sărutând!

Cântec de leagăn, cântec de leagăn,
Cine te-a dus, cine te-a vrut?
Pânze pictate în tonuri de galben
Cum de-aţi plecat şi eu n-am ştiut?

Vino, chip dulce de înger din ceruri
În braţele calde, amor să îţi dau!
Păşeşte spre mine, renunţă la aripi,
Cu ochii albaştri mă roagă să stau!

Scântei de lumină şi tremur sălbatic,
Sărută amorul şi taci sărutând!

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş fi ştiut...

De n-ai fi fost în viaţa mea, iubite,
N-aş fi ştiut ce-i zborul spre înalt,
N-aş fi ştiut ce-s marile ispite
Şi nici noian de fluturi în asalt...

N-aş fi ştiut că-n ochi adânci ca marea
Se-aprind scântei pe irişi de azur,
Că ai furat din cer senin culoarea
Când m-ai cuprins cu braţul împrejur

N-aş fi ştiut cât foc aveai pe buze
De n-ai fi pus, pe-a" mele, flori de mac
Ce semăna cu freamătul de frunze
Când vântul viscoleşte prin copac

N-aş fi ştiut nici dorul ce înseamnă
De nu m-ar duce paşii în pustiu
Când vocea dinăuntru mă îndeamnă
Să te găsesc... Dar unde eşti... nu ştiu...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!