Păianjenul

Stă pânza-ţi diafană ca o rază
Pe-un ram ce pe prăpastie se-nclină,
Iar noaptea prinde-n ea o bură fină
Pe care dimineaţa o perlează.

Trăieşti plutind în legănare lină
Pe hăul ce sub tine surd vibrează;
Când vraja tainei lui te-ncătuşează,
Îţi torci un fir ca firul de lumină.

Şi te cobori în adâncimea vagă...
Dar dorul ramului din nou te-avântă
Pe firul tors din propria ta vlagă.

Şi fericită eşti trăindu-ţi visul,
Insectă mică ce domini abisul
Când noi, privindu-l numai, ne-nspăimântă.

sonet de Nichifor Crainic din Poezii alese 1914-1944
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

An de nopţi

E un an de nopţi, un an de când
Mi-apare-n vis aceeaşi damă,
Cu o furcă-n brâu o văd torcând
Din caier fir ce se destramă.

Dar cine-i acea torcătoare?
E o-ntrebare ce mă-ncurcă...
O fi ea doamna-n negru, care
Şi-a preschimbat coasa în furcă?

Iar firul tors din căierele
Ce lasă scamă după scamă
Să fie firul vieţii mele
Şi să asist cum se destramă?

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul cel dintâi

Îmi place cum te bucuri,
Îmi place cum dansezi,
Îmi placi în orice clipă
Din zi sau când visezi.

Eşti cântec, bucurie,
Eşti dorul meu prezent
În timpul care trece,
În lipsa ta, prea lent.

Eşti îngerul iubirii
Din visul cel dintâi
Când noaptea mă cuprinde
Şi numai tu rămâi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă de lumină

Ţi-am pus în părul tău de abanos
Steluţe argintii şi parcă plouă
Din ochii tăi şi norii grei s-au strâns
Dar pe genunchi tăi când stau,
Tu-ţi vezi viaţa la toată-o lume cu poveşti
Şi-atunci tu torci. Din firul lor îmi dai
Şi mie câte-o clipă de lumină
Stau ascultând până ce-adorm, iar tu
Mă strângi în braţe ca pe-o jucărie,
Mă-acoperi cu suflarea ta, să-mi fie
Visele leagăn dulce de mătase...
De aceea te iubesc numai pe tine
Şi amintirile-ţi îmi sunt frumoase
Ţi-aş da din părul meu, mănunchi de arse
Să poţi plăti din anii bătrâneţii
Dar viaţa e cel mai frumos tezaur,
Nu poţi întoarce anii tinereţii
Eu sunt cel ce îţi duce mai departe,
Când obosit eşti, mii, căci rămân
În sufletu-ţi deschis precum o carte
De-acum, mereu, al vieţii tale drum.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se rupe firul unui parteneriat, al unei amiciţii demne de invidiat nu atunci când unul financiar prosperă şi în carieră avansează, iar altul stagnează, ci când unul pe celălalt vădit îl subestimează. Numai cel iertător va delega dacă firul se va relega.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti!

Eşti dimineaţa mea,
De la prima rază de Soare ce-mi întrerupe visarea,
De la prima conştientă respiraţie,
De la primul gând trimis la tine, cu adoraţie.

Eşti hrana sufletului meu,
Primesc cu bucurie gânduri de la tine mereu,
Demult nu mai doresc să fiu doar eu,
Iau prânzul, cu dorul meu.

Eşti fiecare clipă în care cu ochii deschişi
Visuri cu noi doi făuresc,
Împreună ne gândesc,
O lume mai bună, făuresc.

Eşti ceaiul verde de după-amiază,
Care forţă îmi infuzează,
Eşti lungimea de undă, care pe frecvenţa mea vibrează,
Eşti bucuria, ce viaţa îmi alimentează.

Eşti seara liniştită, de versuri acoperită,
Eşti inspiraţia binevenită,
Eşti Luna multaşteptată,
Să-mi încălzească inima toată.

Eşti Îngerul ce somnul îmi veghează
Şi visele frumoase le administrează,
Eşti zborul meu temerar spre stele,
Eşti fericirea mea de a dărui minuni din ele!

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ca firul de iarbă

Viaţa trece ca firul de iarbă prin ac.
După ce trece, pune în ştreang
Propria moarte.
Moartea vrea să scape oricum
Din fluierul sângelui.

Nu se mai poate rotunji.
Îngenunchează,
Duhneşte a umbră.

Viaţa trece firul de iarbă
Mai departe
Numărând ştreangurile crude!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda oarbă

Firul de sânge care îmi iese din buzunar
firul de lână care îmi iese din ochi
firul de tutun care îmi iese din urechi
firul de flăcări care îmi iese din nări

Tu poţi crede că urechile mele fumează
dar oamenii au rămas ţintuiţi în mijlocul străzii
pentru că în noaptea asta se vor vopsi în negru toate statuile
şi va fi insomnia mea aceea pe care o vei cunoaşte
o insomnie oarecare de cretă şi de argilă
o insomnie ca o sobă sau ca o uşă
sau mai bine ca golul unei uşi
şi în dosul acestei uşi vreau să vorbim despre memorie

vreau să mă miroşi ca pe-o fereastră
vreau să mă auzi ca pe un arbore
vreau să mă pipăi ca pe o scară
vreau să mă vezi ca pe un turn

poezie de Gellu Naum din Culoarul somnului (1944)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firul vieţii

Am ales să fiu fericită
Dacă dorul mă doare
Si inima mi-e zdrobită
Calc prin raza de soare

Păsesc in ziua de mâine
Gândul îmi umple tăcerea
Amintirea in urmă rămâne
Marea îmi spală durerea

Nisipul îmi redă plăcerea
Si firul vieţii curge linistit
Se apropie si inserarea
Grăbită acasă am pornit

Cade o frunză din nuc
Vara călduroasă a trecut
Stoluri se strâng si se duc
Toate luate de la început

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti lumina nopţilor...

ce m-aş face fără tine,
luna mea din nopţi de chin,
doar cu tine îmi e bine,
când nu dorm de gând nebun

îţi cobori lumină blândă,
o strecori prin norii deşi,
te priveşti ca în oglindă,
când pe lac tu luminezi

laşi răceala ta de aur,
să pătrundă prin fereştri,
răscoleşti într-un tezaur,
cu iubiri împărăteşti

pui urechile-ţi s-asculte,
şoapte pline de amor,
pui jăratec peste clipe,
care ard şi care dor

de ce noaptea eşti stăpâna,
tainelor ce se ascund,
de ce chemi înlănţuirea,
braţelor care se prind

tu aduci şi frământarea,
gândului nebun de dor,
eşti şi chin şi mângâierea,
eşti lumina nopţilor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vărul Dionis

Şi la cronică e scris
Că Romanii vechi avură
Vieţii straşnică măsură
Şi ştii, vere Dionis,
Că cetăţi cu tari duşmani
Se zdrobiră de virtutea
Cumpătaţilor Romani.

Şi mai scrie la istorii
De vitejii aciuiaţi
Pe sub poale de Carpaţi
Coperite cu podgorii,
Că la ei şi rob şi şef
Îmbătaţi de vin deavalma
O duceau tot într-un chef.

Tu, fiind o-mpletitură
Toarsă din Romani şi Daci,
Doi protivnici - îi împaci
Într-o singură făptură:
Eşti la muncă un viteaz
Şi-un Roman răsare-n tine
Dimineaţa,- când eşti treaz.

Dar când vinul cu aromă
Te ridică-n slăvi de vis,
Drept e, vere Dionis,
Că, uitând de maica Romă,
Şi de garduri sprijinit,
Treci prin Sarmisegetuza
Ca un Dac desăvârşit.

poezie celebră de Nichifor Crainic din Darurile pământului
Adăugat de Constantin Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi verzi

Ochi verzi tulburi,
Îmi sapă flăcări în minte,
Prin sticlă de lacrimi,
Abur din zâmbetul tău îmi înceţoşează gândul,
Devreme,
Din glasul surd al primei priviri.

Arunc cuvinte cu nuci în gardul de sârmă,
Unele trec, altele atârnă.
Pe firul timpului mă clatin,
Beţiv de o mână,
Cu fruntea prinsă în fire de degete,
Într-o rană,
Nebună.

Spun, în tăcere,
tot dorul din mine,
Car lacrimi în car cu umărul drept,
Pasc viermi din trecut,
şi cu tine,
Aş vrea să calc firul simţirii depline.

Alb, zarea o vreau îngheţată în ieri,
Trecut este azi şi nu pot repara frica de tei,
Cu frunze si flori de minune.

poezie de Invio Nevis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fantomă - I. Tenebrele

În văgăuna tristă şi urâtă
În care Dumnezeu m-a surghiunit,
Şi unde nici o rază n-a zâmbit
Iar noaptea mi-este gazdă mohorâtă,

Par un zugrav de soartă osândit
Perdeaua beznei s-o picteze, oarbă;
Un bucătar funebru, pus să fiarbă
Şi să-şi mănânce inima, silit.

Din când în când, luceşte, creşte, -apare
O stafie cu trupul minunat,
Cu dulce, -orientală legănare;

Şi când întregul trup s-a-nfăţişat,
Îmi recunosc vedenia divină:
E, neagră, EA, cea plină de lumină.

sonet de Charles Baudelaire
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea care creşte

Ploi de flori şi ploi de stele
Peste noi trec rând pe rând,
Cu miresme şi lumină
Îl primim pe Domnu-n gând.

În belşug şi-n sărăcie,
În mocirle şi-n icoane
Trece firul vieţii noastre
Cu virtuţi şi cu slogane.

Numai tu ca om, în tine
Stai cu Domnul, pui la cale
Rolul ploilor cu stele,
Urci pe culmi, cobori în vale.

Şi-n lumina-mpărăţiei
Unde ţara se-nnoieşte,
Pui armuri obişnuinţei
Sub o cruce care creşte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

Am fost fericită când între umbră şi lucire zâmbeai,
când cu dorul mă sărutai.
Petreceai în bucurie cu palmele spaţiul însămânţat de magie.
Amprentam cu dragostea pereţii şi ploaia, se sacraliza şi odaia.
Erai viu, eram vie.
De pe chipul tău, coborau în suflet aripi de înălţat clipele la nemărginire.
Te priveam cu ochi de lumină în fire şi dincolo de fire.
şi mi te topeai pe buze, te cutreieram pe orice colină, zidire,
să te beau necontenit cu gândul.
În poezie, eram deplină.
Am fost fericită la cufundatul în priviri, alipire dintr-o căutare,
scânteie la călcâiul de cer şi de sare,
când căpătaseră graiul cel mai dorit pentru indescriptibila stare.
Îmi scriai cu inima şi traduceam în tezaur chemările înstelării.
Ai venit la duşul mării
să mă inunzi de tine, înfiorare,
să mă cuprinzi înflorată, bronzată de dor şi de soare, nedespărţită visare.
Am fost fericită când în mijlocul mulţimii, oriunde,
te vedeam doar pe tine,
când minutele erau şi goale şi pline,
când tăcerea era drum şi zăvor,
când urcam către cer cu o stea, pe un nor,
când eram şi torent şi izvor,
când te-am scris cu mine însămi într-o mie de feluri.
În cântec te pictez,
să mă descoperi, să te creezi,
să te apropii, să te păstrez,
să trăiesc, să trăieşti.
Am fost şi sunt fericită că eşti.(11.08.2022)

poezie de Iulia Dragomir din Literatura de azi (11 august 2022)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti un rău ce mă destramă, dar îmi e de tine dor

Îmi e dor de întristarea ce te leagă de decepţii,
Şi de mersul tău domol când te-ntorci de la iubit.
Animalic ţi-e instinctul dar pe-alocuri ai pretenţii
Şi ma-nchizi în versuri seara, lângă un tâlhar grăbit.

Tu, mă pregăteşti de moarte, şi mă-nbraci ca pe-o regină,
Peste sâni îmi pui eşarfe să-ţi rămână numai ţie.
Mă obligi să-mi scriu pedepse, să rămân fără lumină,
Şi m-arunci în temniţi noaptea lângă demoni de hârtie.

Dimineaţa pe răcoare mă priveşti cu ochi de sticlă,
Şi din ei îţi curge verde peste inima-mi de ceară,
Vreau să evadez din clipa când îţi sunt atât de mică,
Şi să inventez un vers, unde ma iubeşti o vară.

Îmi eşti monstru cu pretenţii şi-aştepţi sa-ţi vorbesc în şoaptă,
Vrei să îţi cerşesc iubire ca o ploaie sub un nor.
Mă dezbraci de amintiri şi miros de pâine coaptă,
Eşti un rău ce mă destramă, dar îmi e de tine dor!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la gheaţă, din colind

Cu acest dor, tulburător de tandru,
Singurătatea mi-i ca un meandru,
În verdele monahic e ascunsă,
Făcându-mi liniştea - răpusă.

Cu firul ierbii numai împreună,
Îţi caut întrebarea, ce îmi curmă
Adâncul înţeles... şi ţi-aş răspunde-
Tot eu ca mamă, dorul n-aş ascunde.

Cu spiritul astral, şi de aproape,
Mi-aş dirija privirile pe ape,
Să nu existe depărtări –lumină,
Ci-n ochii tăi, să ard, senină.

Că dorul nu ştie de beznă,
Aprinde şi durerea-n gleznă,
Îţi scoate capul de pe umeri,
Şi nu vrei anii să ţi-i numeri.

Şi vălul şoaptelor parcurge
Distanţe, ce văd chipul dulce,
Îmi este dor, până la moarte,
Şi dincolo de ea, prin noapte...

Că dorul, care îl descoperi,
Le vede –n tine, tot ce –acoperi,
Nu ai altfel de... un alt Dor,
În sinea ta de spirit doritor.

Şi numai dorul nu e o trădare,
În ciuda stelei căzătoare,
Această veşnică prezenţă
Te umple-adânc de o absenţă.
******
Cum să cerşeşti luminii- soare,
Cum vieţii să îi ceri favoare?
Cum dorului să-i porunceşti,
Că altfel nu ştii, să trăieşti?

Când ai să vezi, că iarba suie-
Să-şi facă dor, pe cărăruie,
Îţi va fi dor de-un dor, ce nu e,
Şi nu-i cel drag, ceva să-ţi spuie.

În partea, dată stelelor aprinse,
Ai să strigi " Dorule ucise!
Mă doare mult, până la tine,
Încă un dor, căzut în mine."

Un drum de dor, necontenit,
Va înverzi sus, din pământ,
Până la gheaţă, din acest colind,
Dorul nu seacă, nici în gând...

poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiceşte-mă pe-o rază

Când dimineaţa naşte
În zori împărăţie,
Mângâie-mă c-o şoaptă,
Tu, şoapta mea mângâie!

De doru-mi când se leagă
A inimii făclie,
Cuprinde-mă în braţe,
Tu, dorul meu cuprinde!

În mine, când mă paşte
Un dor de nebunie,
Ghiceşte-mă pe-o rază,
Sărută-mi viaţa vie!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină ce scapară

Azi sunt primăvară,
prin sângele meu
tu eşti o lumină ce scapăra
ca un fluture pe vitraliul unei biserici...
Azi sunt firul de iarbă
crescut sub unghia lui Dumnezeu
şi aştept să ajung la tine
printr-o privire de înger...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină ce scapară

Azi sunt primăvară,
prin sângele meu
tu eşti o lumină ce scapără
ca un fluture pe vitraliul unei biserici...
Azi sunt firul de iarbă
crescut sub unghia lui Dumnezeu
ce aşteaptă să ajungă la tine
printr-o privire de înger...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărţişorul

Pe buze, un sărut, cu dor,
Eu îţi dau azi drept mărţişor,
Şi multe altele, cu drag,
Şi le unesc, le fac şirag.

Eu firul roşu sunt, văpaie,
Tu firul alb eşti ‒ o bălaie,
Iar noi îmbrăţişaţi, mă jur,
Ca două fire într-un şnur.

poezie de George Budoi din Mărţişorul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 martie 1996)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!