Toate trec pe lângă mine

toate trec pe lângă mine
ca un râu leneş printre coline,
lună şi stele, soare şi cer, toamne şi primăveri,
a trecut şi iubita pe lângă mine ca o fata morgana,
parcă era de porţelan,
avea ochii pictaţi în albastru,
gura ferecată, închisă cu un fermoar,
corpul rupt dintr-un grup statuar
şi-mi făcea semne cu mâna stângă,
îmi chema sufletul lângă ea
să mi-l tortureze,
dă-mi mâna, mireasa mea, să fugim undeva,
ea tăcea şi ofta,
fă-mi un semn ca să te inventez,
să trec marea cu tine spre malta,
să ieşim din mitul acesta
spre antichitatea greco-latină
să citim din poemele lui lucreţiu.

toate trec pe lângă mine,
am trăit într-un secol nenăscut,
câmpiile elizee erau undeva departe,
nu mă mai interesa dulcea mea antichitate,
mă spălam cu apă dintr-un fraget nor,
peste mine plonjau capete de morţi
din cruciadele care căutaseră crucea lui Cristos,
o ţeastă de om era a lui Shakespeare,
am văzut prin ea otrava îndoielii lui otello,
am văzut-o pe desdemona pe catafalc
şi pe iago rânjind ca un deavol de bucurie,
apoi mi-a apărut bătrânul rege lear fugind pe câmp,
înnebunit de durere, cu cadavrul fiicei în braţe,
după care danemarca, hamlet, a fi sau... anu fi...
să mori, să dormi, să dormi poate visând,
ce vise-n somnul morţii poţi visa?

toate trec pe lângă mine
ca nişte evantaie străine care-mi mângâie faţa,
parcă nunta mea cu iubita s-a petrecut undeva în somn,
toţi erau treji şi jucau,
numai eu cu ea dormeam,
pe perini de nori, pe aripi de cocori,
ne azvârleam trupurile fragede în tenebre,
mai întâi mâinile, apoi ochii, picioarele, sentimentele,
rămâneam imponderabili fără corpuri,
amorfi ca nişte duhuri albastre care ucideau liniştea,
cerul în jurul nostru se ilumina,
linia orizontului era dreaptă şi curgea împotriva timpului,
nu mai era doar un univers, erau multiuniversuri
prin care se plimbau nave galactice ce duceau cu ele
plânsul lui baudelaire cu toţi corbii lui edgard poe
şi cu dramele lui shakespeare.

toate trec pe lângă mine,
viaţa cu colţii rânjiţi care încearcă să muşte din sentimente,
să dărâme echilibrul dintre inimă şi raţiune,
care încearcă să ne transforme în nişte mimi banali,
ce joacă în acest circ în care fiecare crede că e primadonă.

acest poem plânge c-un ochi şi râde c-un ochi
cu lacrimile mânjite de duhul neputinţei,
se rostogoleşte tăcând şi tace plângând,
lăcrimează ca o amforă uitată prin nisipurile vremii.
ochiul care plânge e adânc ca o fântână,
ochiul care râde e parşiv şi plin de răutăţi,
sărută din tine, iubito, sternul
şi cu chipul tău cel drag străbate într-o clipă eternul.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 februarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dragoste

ultima picătură de rouă
moare pe-o floare albastră ca cerul,
ziua se naşte din haosul nopţii, luptând cu lumina,
ochiul meu e o frântură de cer înlăcrimat
ce soarbe din soare viaţa,
e o adâncă fântână a cărei apă curge prin mine,
prin săngele meu, un izvor nesecat de dureri şi de bucurii.
căteodată aceste vederi se preling prin mine şi se topesc undeva,
într-un cer îngropat departe, pe-o aripă de cocor.

razele soarelui dansează himeric în acestă dimineaţă
prin ochii mei ca nişte lasere albastre
şi-mi ucid dorul şi vederea, cred că mai exist,
nu m-am topit în neant,
nu plânge, iubito, că tot voi ajunge la buzele tale,
voi prelungi cuvintele, vocalele, consoanele
şi voi face un pod plutitor, prin aer,
ca o pasăre, voi zbura, chiar fără aripi,
lipindu-mă de cerul inimii tale,
lasă soarele să treacă pe lângă norocul nostru,
căci el ne va da viaţă şi lumină şi dragoste
fă-i loc să alunece triumfător şi ridică-i,
precum egiptenii, alei de sfincşi, piramide şi obeliscuri,
stai dreaptă şi răstignită cu mâinile în sus
căci în capul tău vom construi Acheronul
cu cercuri şi tavane,
punându-ţi sufletul vertical ca o mare coloană dorică
pe care vom sprijini cerul cu toate bogăţiile lui.
vom face o lună galbenă din aur, vom face stele,
altare de dragoste în care vor cânta naiadele,
aezii şi preoţii sacerdoţi,
alunecăm şi noi prin timp ca nişte mimi
despărţind adevărul de minciună
printre pleoapele ochilor lui Dumnezeu.

ştiu, câteodată treci prin somn ca prin nişte inele
de logodnă aruncate de un bijutier nebun,
te visezi cu mine în doi, răcorindu-ne în zăpadă,
gonind pe drumul interjecţiilor cu jeepuri,
ai vrea să ne strângem în braţe,
ca frumoasele botticelliene, pline de graţie şi de poezie.
ţi-am promis că vom merge la Florenţa,
cu tot ce vreai tu, cu saloane, cu şerpi, cu gânduri,
vom ieşi din mit şi vom face o nuntă paradisiacă
la mormântul lui Dante.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gothic 17

stai lângă mine,
vin valurile să ne despartă nefericirea în părţi inegale,
stai lângă mine.

nu te întrista,
anotimpurile îţi vor mutila faţa cu zile mohorâte.
apocalipsa e încă departe de coliba noastră,
întâi vor veni să ne fure visele profeţii mincinoşi,
apoi ne vom vinde copiii nenăscuţi unor ursitoare de sticlă.
stai lângă mine,
vin vânturile să ne dezbrace pomii de lumină,
stai lângă mine.

nu dispera,
culorile se amestecă
pe petecul de cer rămas nepângărit.
vom alerga goi printre focurile aprinse de centauri
mă vei simţi în tine ca pe o a treia inimă
bătăile ei îţi vor schimba numele, sângele, viaţa.
stai lângă mine,
vin cei morţi să ne citească din cartea durerii,
stai lângă mine.

eşti aceeaşi şi niciodată tu...
stai lângă mine...

poezie de Eduard Dorneanu (30 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător prin cerul meu

nu mai pot să scriu şi pace
mâna mea-n durere zace,
îmi flutură braţul întins
pe lampadarul ce s-a stins.
văd madone-n faetoane,
trecând prin doruri iluzorii
cu ora, ziua, săptămâna
şi, de dispar, rămâne luna.

se rupe totul în adânc,
cad fluturii încet pe jos,
doi derbedei se joacă stos,
de undeva, de-acolo sus,
de pe spinarea lui isus
coboară cerul peste mine
cu darurile lui divine,
de unde îngerii şi sfinţii
au înfipt în mine dinţii
şi-am visat că se va face
între mine şi ei pace.

pe deasupra mea un nor
a trecut uşor în zbor
şi m-a dus lungit în cer,
luându-mă prizonier,
şi m-a luat domnul la rost
pe unde-am umblat şi fost,
unde-am fost cu săptămâna,
seara, cînd răsare luna.

ore albe şi albastre
mă plimbau frumos prin astre
şi acolo nimfa mea
s-a ivit, doamna, pe-o stea.
Eu, speriat şi livid,
am căzut uşor vid,
sângerând cu gura moartă,
domnul m-a băgat pe-o poartă,
peste nişte vinuri grele
puse toate în ulcele...

printre stele mă preling
şi încet-încet mă sting,
doamne, stelelor piezişe,
cu isus pe cruci crucişe,
lângă mine, lângă, lângă
se-aşeză mândra bolângă,
şi ş-a-ntins corpul de nea
pe sub plăpomioara mea.

ce tăcere, ce tăcere,
cu asemenea muiere,
se-aşezase aşa întinsă
ca o monaliză ninsă
scăpărând numai scântei
peste şolduleţul ei.
..............................
când m-am deşteptat în frig,
doamne, am început s-o strig.
...........................
pe fundal de cer albastru
am fost meteor şi astru
ca în viaţa mea subţire,
să am parte de iubire,
bine-ar fi să fiu fiind
să visez aşa murind...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (16 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă mine

Hai cu mine, dar nu-mi arăta drumul,
Hai lângă mine, din doi să devenim unul.
Stai cu mine, dar nu mă întreba nimic,
Stai lângă mine, ascultă şi ceea ce nu zic.
Rămâi, chiar şi atunci când timpul trece prin noi,
Ne lasă goi şi dezgoliţi de nevoi.
Aşteaptă cu mine, tot ce nu poate fi aşteptat
Aşteaptă lângă mine, clipa unui sărut furat.
Cheamă-mă lângă tine, când eşti doar jumătate,
Piesa perfectă, pentru a fi o unitate în toate.
Lângă mine, se deşiră şi timpul,
Nu pleca, îţi voi spune mai târziu motivul...

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

Mă strecor plângând.
Trec pe lângă tine.
Aerul strivit de gânduri pierdute,
desenează un nor.
Mă agăţ de el.
Acum pot sa zbor.

Mă prefac în apă.
Sunt un ochi ce plânge.
Nu mai cred în vise.
Sau poate mai cred.
Trec prin mări de foc.
Mă desfac în gânduri.
Caut doar un loc de mine ştiut,

Să fiu doar cu tine.
... ca la început.
Nu mai cred iny

poezie de Iulia Giuşcă din Jocul cuvintelor Editura Emma Cluj Napoca 2016 (2016)
Adăugat de Iulia Popov(nume autor...numele din certificatul d
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pom stătea lângă mine

un pom
stătea lângă mine
şi mă
privea

prin ochii mei
ochii lui
fugeau
şi-mi căutau amintirile
c-un pom lângă drum
ce mă
privea
rezâmându-şi privirea
de
propria mea privire

şi m-a ţesut
în idei
şi-n priviri
o floare frumoasă de pom
ce încă
mai sătătea lângă mine
şi mă privea
06-05-2016 cluj

poezie de Ioan Daniel Bălan din Antologie-Poetica
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singură

Singură trec printre ape
Singură, singură iară
Ochiul luminii aproape
Plânge cu lacrimi de ceară.
Singură stau lângă mare
Singură, singură-n rugă
Stau lângă-un capăt de zare
Zarea-i pornită să fugă.

Singură stau lângă Tine
Mâinile-s aripi tăcute
Cad în departe străine
Stele de lut desfăcute.

Singură vin să Te caut
Singură-aştept şi mă doare
Cântă departe un flaut
Cântă cu mine şi moare...

poezie de Adriana Cristea (12 decembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trocadero

Noroi, gheaţă şi eu mic
Răsucit în mine
Zgribulit
Pantof rupt prin care se uită universul
Absurd, aberant
Şi de neînţeles
Picături care pot să cadă
Din imense aglomerări
De dreptate sau nedreptate
Suflet mohorât aşteptând
Nădejdi deşarte
Nici mila nu este prietena cu mine
Cineva, cândva, undeva
A trecut pe lângă mine
Cuvinte răsucite rostind
Spre mine, dar eu nu am înţeles
Eram mic şi pricăjit
Jos, La Trocadero

poezie de Viorel Muha (1997)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori

uneori cobor pe trepte de mine
săpate în trunchiul sufletului meu
uneori caut cu greu cuvinte
ca să pot pansa ce răni am eu

uneori mă simt o carte veche
cu file galbene încruntate
mă dor cuvintele ce le duc mereu
căci nu sunt nici atunci
nici acum... departe

uneori poate sunt lumină... sunet... învăţare
cu clipe de suflet ce trec pe lângă ale mele amintiri
văzduhul pomul cerul aripa de soare
trec toate încolonate şi eu aştept mereu

străin cu mine prin tine am ajuns uneori
şi acum cobor cu capul în sus spre mine
iar treptele nu se mai termină-n jos
în spate rămânând doar o vagă amintire

poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri cereşti

Afară ninge aşa frumos
Şi totul parcă e ca-n rai,
Tu înspre mine vii
Cu chipul tău gingaş şi bălai.

Fulgii cad peste ochii tăi,
Peste gura ta cea dulce,
Hai vino lângă mine,
Şi de lângă mine nu te duce.

Tu lângă mine vii
Şi cu dulce vorbe îmi şopteşti:
Să ne iubim, iubite,
Sub aceşti îngeri cereşti.

poezie de Vladimir Potlog (15 noiembrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arcadă

Azi am văzut un ochi
Care mă iubea.
Vedeam bine că m-ar fi primit
Sub sprânceana lui.

Dar a venit un nor
Şi ochiul s-a-nchis,
Ori s-a speriat
Şi-a fugit în chipul tău
Lângă celălalt ochi,
Lângă fruntea şi lângă gura
Care nu mă iubesc.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea iei

Mă aşez la capătul de sus al lumii,
prin mine, trec păsări ca prin nimic.
Pauză de mine însămi,
Cu versuri albe
Cu rostul de a mă înveşmânta
În ia în care trăiesc femeile vechi,
Care, îngropate sub realitatea
morţii lor concrete,
cresc în continuare în mine.

Am în mine
toate aceste morminte vii,
de femei
Cu ochii aplecaţi înspre soare.
Unele... s-au prăpăstiit în zări înstelate,
Altele.... s-au îndepărtat de lumea aceasta
Doar cu mintea,
Dar au crescut, în ele, din ele.
Aceste rădăcini
Cu mirosul infinitului.

Fiecare pauză de mine însămi
E o respiraţie
de universalitate,
Dumnezeirea e de gen feminin,
Si bucata din mine, femeie,
De lângă bărbatul meu,
E o uşă cu chei,
Care prelungesc spirite
În lumi infinite.

În mine cresc, libere
Toate femeile trecute
Şi din mine,
Se nasc doua femei,
Ca mugurii de soare

Ochiii tăi de alune,
Se desfac în razele timpului
Care apune şi răsare,
Ciclic, ca o clipire.

Ochii tăi de cer,
Se străpung de muguri de albastru,
Şi norii curg în lacrimi
Pe mormintele zilelor
În care încă mai sunt,
În care sunt,
Încă sunt.

Se năpăstuieşte de sub noi, întrebarea:
Cine scrie pânzele,
unor poveşti trecute,
atâta vreme cât, povestea noastră
cea de acum
rămâne nescrisă?

Esenţă de femeie!
Te caut la jumătatea timpului trecut
În ne-trecere
Şi mă rostesc cu buzele tale,
Şi mă nasc,
În învelişul celulelor,
Pe care le creşti în tine
Şi pe care le-ai trăit,
În femeia dinaintea ta.

Sunt un fir de bumbac.
O esenţă de cusătură.
Străpunsă până la abstractizare
Cu semne fugite,
De prelungire nesfârşită,
A zeiţei mamă, până la noi.

Toate deşănţările
Se aşează şi se domolesc,
În femeile care cresc
Până la mine.

Şi ele au fost un capăt,
Şi eu sunt un capăt
de lume.

Şi nu e un capăt de lume
Să mă aşez,
Pe această cale,
În care n-am uitat
Să scriu
Să fiu
Şi să-mi dau voie să mă iert.

Nu e greşit
Să mă cumpănesc
În mine însămi
Ca pe o ramă, goală,
În curs de umplere.

Încă nu am deprins
Tot ce am avut de trăit
Şi sensul acesta,
Personal şi finit,
Are o margine nedefinită,
Cu simptome de vis,
Prelungit în copiii mei.

poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre speranţă

(dacă sufletul tău ar putea să cânte,
dar el nu poate decât să spere!)

Speranţa pe care în suflet o porţi
Chiar şi numai de la uşă până la liftul blocului,
Acea speranţă îţi pune pe faţă mâinile
Construite din nisip
Ca să nu vezi valul oceanului ce niciodată
Nu se poate sparge
Cuţitul care se uită la tine
Atunci când, răsucindu-se pe călcâie,
Se înnoadă în jurul durerii
Şi sângele tău de culoarea cântecului
Pe care îl beau rănile-
Eu, pe lângă toate acestea, nu exist!
Aş putea fi confundat cu o cărămidă,
Cu o scânteie sau cu unghia ce uşor
Se rupe în uşă,
Aş putea fi confundat cu ceva care există,
Dar, pe lângă toate acestea, eu nu exist.
Şi tot aşa cum se lasă anotimpul,
Ca o înserare, încet, pe coapsele vremii,
Pe gâtul firav al vieţii din tine
Se prelinge lacrima transparentă,
Lacrima ce fără dorinţă se naşte,
Lacrima ce nici nu ştie când piere,
Lacrima prin care se vede undeva, aproape,
În aerul de lângă tine,
O inimă îmbrăcată în ghimpi
( Ca să poată sta un trup în jurul ei )
E trupul meu, dar eu nu exist!

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtecul ursitei

Pe la miez de noapte cântecul ursitei,
lângă poarta sorţii, mă recheamă iar,
să privesc prin vreme trupul Afroditei,
ridicat din valuri de un zvon bizar...
Se întinde zvonul dincolo de zare
peste amintirea unui vis pierdut,
iar în crucea nopţii chipul tău apare
aducând ispite scoase din trecut.

Te zăresc departe, lângă o fântână,
cu apa vrăjită de un mag pribeag,
revenit în lume să găseasc-o zână
rătăcită-n visuri lângă un drumeag.
Pe drumeagu-acela, într-o zi de vară,
tu veneai spre mine, c-un surâs senin,
umbrele-nserării se-ntindeau afară
adunând sub ele tufe de pelin.

Şi gustând pelinul cu arome brute,
lângă mine timpul parcă se oprea
să primesc ofranda zânei neştiute
care-n crucea nopţii încă mă iubea.
Mitul Afroditei stă acum de strajă
să-mi aline trupul prea îmbătrânit,
ascultând povestea, simt venind o vrajă
care-mi cerne doruri dinspre infinit.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin, Ed MATRIXROM, Bucureşi, 2018 (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ursitei

Pe la miez de noapte cântecul ursitei,
lângă poarta sorţii, mă recheamă iar,
să privesc prin vreme trupul Afroditei,
ridicat din valuri de un zvon bizar...
Se întinde zvonul dincolo de zare
peste amintirea unui vis pierdut,
iar în crucea nopţii chipul tău apare
aducând ispite scoase din trecut.

Te zăresc departe, lângă o fântână,
cu apa vrăjită de un mag pribeag,
revenit în lume să găseasc-o zână
rătăcită-n visuri lângă un drumeag.
Pe drumeagu-acela, într-o zi de vară,
tu veneai spre mine, c-un surâs senin,
umbrele-nserării se-ntindeau afară
adunând sub ele tufe de pelin.

Şi gustând pelinul cu arome brute,
lângă mine timpul parcă se oprea
să primesc ofranda zânei neştiute
care-n crucea nopţii încă mă iubea.
Mitul Afroditei stă acum de strajă
să-mi aline trupul prea îmbătrânit,
ascultând povestea, simt venind o vrajă
care-mi cerne doruri dinspre infinit.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptare... (pentru noi)

Pe lângă mine ploaia trece-n grabă...
Şi o privesc cu uşor tremurat pe buze,
Mi-apare ca şi o nălucă oarbă
Dulcea amintire, ca să ne amuze...

Şi trist şi vesel şi opac... e timpul care încet ucide,
Cu sufletele prin copac,
Avem totuşi priviri perfide!
Nimic parcă nu mi-e pe plac...

Şi stau şi gem lângă furtună...
Aveam şi eu un plan cu tine!
Dar, vremea parcă e nebună,
Şi m-a înnebunit prea bine...

Şi caut, uit şi mă opresc; şi iar revin la tine!
Ce e cu tine, nu-nţeleg...
Pe geam văd soarele-n ruine...
Şi un destin ce nu-l aleg.

Pe lângă mine ploaia trece-n grabă...
Şi-aştept ca pasărea închisă,
Soarele lumina să şi-o soarbă,
Şi să mă lumineze-n veşnicii, nestinsă...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă de lângă mine vis urât...

Fug şi mă ascund în adâncul mării profund,
ca ochii mei să nu-i vezi plângând,
dar visul urât pleacă şi se ridică,
stau şi te aştept, iar somnul vine într-o clipă,
iar eu strigăm din nou ca să rămâi,
că tu eşti dragostea mea dintâi.
Tu îmi spuneai "adio" şi te urcai la cer încet
şi nu mai aveai nici un regret,
tăcerea din flori o simţea doar vântul,
mă urc şi eu spre cer şi văd apoi pământul,
cobor din nou prin frig şi ceaţă,
îmi simt mâinile reci, dar mă întorc la viaţă.
Mă trezesc când zorile coboară,
găsesc la ochi o lacrimă amară,
tu eşti lângă mine, o mare iubire
şi las cu drag inima să te admire.

poezie de Eugenia Calancea (15 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am iubirea ta cu mine

Când am iubirea ta cu mine-i
Mai dulce-a mierlelor cântare,
Înfloresc macii pe coline
Iar soarele arde mai tare.

Când am iubirea ta cu mine
Trec toate grijile deodată
Şi pot s-adorm fără suspine
Căci mă simt binecuvântată.

Când am iubirea ta cu mine
Şi cerul pare mai senin.
Şi orice-aş vrea să fac, ştiu bine,
Că va fi un succes deplin.

Îmi e de-ajuns doar o privire,
Un zâmbet sau o vorbă blândă,
Şi-a mea e-ntreaga omenire,
Prin tine îngeri-mi cuvântă!

Tu îmi eşti sprijin şi noroc,
Puterea mea de-a face bine
Şi trec prin apă şi prin foc
Când am iubirea ta cu mine!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, lângă mine, am rămas doar eu

Mai pot copile, azi, să te mai chem
Şi tu mai poţi răspunde la chemare.
Cu fiecare zi, mai mult mă tem...
Să-i dau răspuns tăcerii, la-ntrebare.

Mai pot copile, azi, să te privesc,
În ochii mei mai picură lumină,
Dar pozele prin care te găsesc,
Nu ştiu, cum dorul mamei se alină.

Tu nu ai timp şi nici nu înţelegi...
Să fii bătrân şi doar cu amintirea,
În câte zile... câte nopţi întregi,
Doar golul îţi acoperă privirea.

Atâta gol m-apasă şi doboară...
Şi parcă m-a uitat şi Dumnezeu,
Prin tot pustiul care mă-nconjoară,
Azi, lângă mine, am rămas doar eu.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare de urgenţă

frica mea de tine pictată-n ulei
a acaparat toată literatura pămîntului
mi-e somn
dar somnul meu
e un interminabil pelegrinaj
prin lungul tunel al aşteptării

spaţiul sufocant în care mă aflu
e o anatemă în limba latină
din care ieşim
împotriva unui univers demodat
trăgînd după noi un car mare
cu armament

oamenii neliniştiţi din acest tablou
trec prin linişte cu înfrigurare
deşi în ea joacă circul
şi rîsul acoperă orice urmă de plîns

veselia proştilor
zici
fumînd o ţigară veche
într-un parc şi mai vechi
special destinat oamenilor de carte

eşti cu mine
ştiu că eşti cu mine
ştiu că
vei
fi
cu mine

-pace vouă cetăţeni-
vom zice

ţinîndu-ne strîns de mînă
pregătind un război

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!