Nesigură ascensiune

Mi-am agăţat speranţele complet
În jocul întâmplării, prins de-un piolet;
Atârn de-o aţă de mătase
De păianjen... Ochii mi se acoperiseră în plase!

Sunt un instabil, n-am decât credinţă
Materială, de-o eventuală izbutinţă
Ce-aşteaptă oportunităţi în stat la pândă
La colţurile ascunse ale vieţii... O plăpândă.

Da-n fond eu sunt, în schimb, vânatul,
Capra neagră şi-am menit tot Retezatul
Făr-a dispune de vreo rezervaţie;
Mi se retează orice pisc... orice tentaţie.

Eram ursit să fiu deschizător
În vifor de trasee... Un netemător
Ce-ntinde coarda... Şi-ncă sunt la fel
Mi-o trec pe la centură, prin inel...

... Un cerc rămas ce-l am de siguranţă,
Câştigat asangvin c-o întâmplată alianţă;
Apelativul feminin netezind drum
Mereu, mereu, chiar de nu-l fac... Oricum!

Aşa e alpinismul sorţilor;
Se face evitând văile morţilor
'ntr-o trecere ascunsă, fără vâlvă,
Să nu se afle eşecul... dintr-o mică bâlbă.

Este-ntr-un vis lugubru tot urcuşul
Pe tot Pământul, cu final câştig... culcuşul;
Căci stat în vârf, dac-ai putea s-atingi,
E-un scurt instabil echilibru... prins în chingi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definitiv... lipsuri

Mereu mi-am dorit fericirea, mereu,
şi-am luptat s-o câştig pe vecie,
dar chiar de-am strigat-o o viaţă, e greu...
n-o să vie.

Mereu mi-am dorit să n-am lipsuri, mereu,
şi-am muncit mult o viaţă,
dar n-am adunat, n-am talent de evreu...
nu-s pe piaţă.

Mereu mi-am dorit frumuseţea, mereu,
şi-am crezut în oglindă,
dar nu-i vina mea, n-am avut pedigreu...
nu-i a mea, se perindă.

Mereu mi-am dorit s-am dreptate, mereu,
şi-am urât interesul,
dar chiar de-mi pun toga de arhiereu...
nu-s alesul.

Mereu mi-am dorit să fiu primul, mereu,
şi-am făcut multe şcoli,
dar n-am de la tată şi mamă tupeu...
n-am idoli.

Mereu mi-am dorit doar iubire, mereu,
şi-am pus suflet cu totul,
dar chiar de-am dat inima, ca pe-un antreu...
n-am norocul.

Mereu mi-am dorit sănătate, mereu,
şi zile şi nopţi n-am uitat-o,
dar chiar de sunt însumi un epicureu...
n-o mai am, am forţat-o.

Mereu mi-am dorit un confort minimal,
l-am crezut dobândit,
da-s victima lumii, ghinion triumfal...
n-am destinul dorit.

De ce oare, noroc, nu se-mparte egal
-şi-am recurs la suprema instanţă-
dar se pare că totu-i clădit imoral...
nu-i balanţă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statică reverie

Nu mai am niciun gând, nu ştiu ce-aş face, spune,
Golit de ţel, de tot, mă irosesc în lene,
Nici inima-mi nu-mi bate, în artere... numai vene
Îmi recoltează simţuri, ce şi ele ar apune.

Sunt parcă un inert, cuprins de-un scurs de vlagă,
Epuizat de-a face, rămas doar aşteptare
Să se petreacă orice... oricum orice încercare
E-un gând, mereu rămas doar vrutul ce se roagă.

Aştept ca bila neagră -rămasă nemişcată,
Ce stă pe pluşul verde să nu se încheie joc,
Sub abajur aprins, pâclit de fum- noroc,
Să cearnă etern, să fiu... şi eu aşa, odată...

La masa cea de taină, taina mea... a mea roată.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unei schimbări

Nu voi rămâne-aşa mereu,
Îndrăgostit cum sunt acum.
Va exista şi-un rămas bun
Şi nu e doar un gând ateu.

E un final în orice drum,
E o schimbare-n orice eu...
Nu voi rămâne-aşa mereu,
Îndrăgostit cum sunt acum.

Direcţia rezultă scrum,
Căci focu'-i elementul meu.
E-un crez pe care mi-l asum.
Îndrăgostit cum sunt acum,
Nu voi rămâne-aşa mereu.

rondel de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traseu

... s-a hotărât tot într-o zi,
fără să fiu întrebat, că nici nu aş fi putut fi,
să mă fac dintr-o întâlnire ou,
apoi să fiu o mură-ncet, încet erou
de-o aventură; să stau într-un marsupiu-nchis
în cineva, foarte de-al meu, un fel de ieri promis,
cerut se pare şi la Dumnezeu; dar, de la sfânt,
aşa cum timpu-a demonstrat... Un sunt
scos la lumină, rău de tot plângând,
împins într-un ieşind-intrând,
ca pe un tobogan alunecos,
ce-am început să-l urc de jos,
tot încercând să mă agăţ,
de pot, de-un neştiut, aşa de-un apărut în cale, un băţ...

(Ce obositor!
Atâta trudă ca să pot să mă-ntreţin, doar să nu mor!?)

... şi-am stat mereu cu capu-n jos, n-am văzut tot
şi-ntr-una mă întreb de pot, oare mai pot,
sau doar o să mă fac cocon,
o crizalidă sau un avorton;
să-mi fi ales -de-aş fi putut- singur traseul...
Dar nu; nici eu nu v-aş fi cunoscut.... şi nici voi mie, Eul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazier

E timp să-mi fac bilanţ de-o escapadă
De fapte ce-am produs şi-am fost pricină;
Să văd obiectiv de-am fost de vină
Şi dacă "acasă", îi mai pot spune... "Ţară dragă"?

Întâi avutul, ipocrit la cei ce l-au,
S-a dus, mi s-a luat... "japcă" încet-încet
De-un co-popor ce l-am pierdut de înţelept...
Cu-atât mai mult, cu cât venisem ca să dau!

Mi-am risipit economii prin primării
Sponsorizând lingăi parşivi cu râs sarcastic,
Mă pedepsind că nu-mi dau suflet!?... Drastic
Punând străbunii-mi inventar... cu sforării.

Mi-au luat şi bruma ce-mi rămase-un colţ de ţarnă
Căci grosu-i luat şi-i dedesubt la zeci de blocuri,
-Falsificând ce-au numărat "public", ca ale lor stocuri-
Ce din părinţi le-aveam... S-au dus pe goarnă!

Maşinile mi-au spart, le-au făcut rable,
Ce-am construit mi-au luat în schimb, dezdăunare;
Că trebuia mai mult să pun şi-n răzbunare
Şi judecăţile-am pierdut... N-am dat "parale"!?

Sunt un ratat în ochii lor că după o viaţă
N-am nici cât alţii au făcut în trei luni;
Să-i sparg afară pe străini!?... Nu-s printre buni!...
Nici diplome de-o lună n-am... Nu-s dur de gheaţă!?

Toţi ce m-au frânt, m-au mărunţit, mi-au luat avut,
Sunt protejaţi că-mpart ce au, ce nu-i al lor!?
Eu sunt doar cont de cheltuieli... Nu-s "autor",
Că n-am pus mâna... Deci rămân "necunoscut"!

Am un câştig căci stresul mult şi vise sparte
Aduc aminte de uman ce-l am, mi-e boală
De prea mult bine-ntors în rău; că nicio şcoală
Nu-mi dă câştig, căci se prescrie... nedreptate?!

Deci mi-ar rămâne decât rugi, fără de mistic,
Numai că popii ieri mi-au spus "n-ai loc de veci
De nu ne dai...!", c-aşa se-mparte, să petreci
Precum Iisus, ce-l proslăvesc... eufemistic!?...

Dosar curat cred c-am, deci pot să cer
Un pic de suflet din ce nu-i, ce-a mai rămas
Din plus cu minus... De nu ţeasta-mi las la ras,
Că oricum golită-i... N-am măcar nici cazier!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuit real

Penumbrele-s fizic că Soare dă umbre
Şi straniu lumina e sursa de sumbre,
Iar binele dat este-o sursă de rău
Ce stă să distrugă orice, lăsând hău.

Cuvânt nu ar fi fără a fi o tăcere,
Nimicu' e-un dar doar atunci când se cere
Şi a cere-i refuzul sortit a nu fi...
Cum taţii nu sunt, nefăcuţi de copii.

În fond lumea toată n-ar fi de n-am fi
Şi suntem o clipă cât ochi o clipi,
Căci tot e-o himeră, un caz de conştiinţă...
Creată de drag, nu eroare de-o ştiinţă.

Oi fi închipuire... Un act de voinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai "v"...

Parc-am mai scris şi n-am niciun răspuns
De ce ca-n alte arte nu-i naiv şi-n poezie;
Măcar să ştiu şi eu că poate m-am ajuns
Şi-am cel puţin, infant, un pic de... fantezie.

Şi pe bună dreptate că-s numai un începător
Da-s tot mereu în critici; agramat şi ametaforic,
Un limitat de-autonedidact, pur-simplu un amator
Rămas din timp uitat, copil tâmpit, eternu-mi euforic.

Oricum tot mi s-a spus mereu aşa; "n-ai v" (adică vână)
Înseamnă că aşa ar fi, nu voi gusta nicicând "v" de victorie;
Nu voi putea într-o zi s-o strig şi eu şi nici s-o am de-o arvună
Să mi se dea şi mie cât de cât un bob de la recolta dintr-o "Glorie".

Deci ce s-o mai lungesc, aşa cum fac şi-acum un tot mai lung de vers
Căci n-am nici pensula pană de foc şi nici paleta nu o am plină de culori
Cum nici n-am nici un scrin sau şevalet nu am căci s-a crăcit picând pervers
Şi aşa sunt blestemat să mâzgălesc culcat pe jos, mă îmbătând 'ntr-un strat de flori.

Deci îmi propun, credeţi-mă şi cu motiv,
Să creez singur nou-curentul de "naiv";
Deci să fiu primul acceptat măcar la el
Aşa fără de pană a prostului, fără penel!

Deşi sunt sigur că şi aşa blamat voi fi
De nişte critici deghizaţi; naivi, sau în copii (nu copii)!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj inconturnabil

Mi s-a adus la cunoştinţă
că orice fac, orice credinţă,
oricât sunt de convenţional,
n-am niciun viitor astral.

Oricum de viaţă sunt falit,
sunt programat pentru sfâşit
deşi nimic nu am cedat;
mă lupt mereu, n-am profitat
de alţii, să le cumpăr traiul,
nu m-am reconvertit în craiul
cu aerele de-un stăpân,
un narcisist... convins de bun.

N-am fost la nimeni o povară,
nici la părinţi, nici pentru ţară,
m-am petrecut printre decenii
târându-mi visele, vedenii...

De-un timp presimt că mă topesc,
mă tem! Ce tot vorbesc?... Sfârşesc!...
Eram ca toţi, cuvinte goale,
mergeam la slujbe anuale
şi agăţam în cui icoane
cum prin birouri diafane
găseşti la cei ce cred spăşitul
la fel cum e sfinţit cuţitul
cu care tai în carne vie...
mistificând o omenie!

Final nu mai e convenienţă
-idee de inexistenţă-
devine crudul fapt real
transpus în fizicul mortal
şi-ncep să mă privesc altfel,
îmi fac din amintiri un ţel,
mă uit printre oglinzi şi sticle
crezând că pozele multiple
m-ajută să mă tot ţin minte
într-un album, printre morminte.

Am primit sol neaşteptat
-că-s trup şi suflet afectat
de-un rău ce-l credeam exclusiv
doar altora- fără motiv,
şi mă pătrund gând endoscopic
în trupu-mi intim, microscopic,
îmi caut răul ce m-atacă
şi vreau să-l rezonez... De pleacă
îmi jur să-mi port nespus de grijă,
să fiu Bing-Bang-ului... o schijă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relativ, absolut simultan

În fapt, ziuă-i mereu cum noapte
Şi stat, e-n mersul de Planetă.
Câştig, se pierde la ruletă...
Urlet la surzi... nu sunt nici şoapte.

Adânc, e doar că-i înălţime,
Iubirea-i doar un egoism...
Ateu, e ego-n misticism
Şi unu-n doi, este-o mulţime.

Marea-i şi nor şi râu la termen
Şi pierderea-i câştig găsit.
Odihna-i gând neobosit...
Grâu-i colivă, dar şi germen.

E negrul, alb complet închis
Şi naşterea-i moarte de făt...
Tristeţea-i sfârşit de desfăt
Şi iad, e colţ... la paradis.

Egal, e minusul cu plus
Şi sfera mare-i rotund plat...
Jules Verne, e turist neumblat
Şi răsărit e-un alt apus.

Suntem şi-am dispărut în alţii,
C-avem doar puţini ani lumină
Şi toţi culpabili, fără vină...
Ce mici suntem... Cei mai... "înalţii"!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suprataxă

Se plâng românii că sunt prea taxaţi
Şi că de stat sunt prea împovăraţi,
Eu nu-s de-acord cu asta şi vă spun
Că bani mai vreau să dau, mi-o tot propun

De ieri, de când impozite-am plătit,
Şi iată, încă nu sunt liniştit
Ca-n ceilalţi ani - şi nu e chiar demult -
Când nu simţeam al inimii tumult

Odată ce scăpam la stat de dat.
Pe-atunci eram, pe dată uşurat,
Dar nu de bani - o, nu! - căci mă simţeam
Un "om de bine", banii când dădeam.

Acum, nu ştiu, ceva s-o fi schimbat
Căci am, de-o zi, impozit achitat,
Dar tot aş vrea o taxă să găsesc,
La casiera blondă să plătesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ansamblu

Ce sunt în fond; cel ce gândeşte
Şi, când gând nu-i, suflet e doar
Ce plânge, râde, timp opreşte
Balanţa... în veşnic balansoar?!

Sau sunt un corp ce tot hrănesc
Din mult efort, cât am voinţa...
Un sclav, că-l ţin, nu prididesc
Convins c-aşa-mi câştig căinţa?!

Ori sunt pretenţia că sunt,
Un pictor ce dă sens culorii
Ce mi-o fac strai, când sunt veşmânt...
Un hazardat al întâmplării?!

Poate am şansa tot să fiu,
O raritate printre euri;
Un corp, cu suflet, gândul viu
Şi-un vis de noi... din vechi eseuri...?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petiţie în van

Viaţa-i de-a dreptul cutremurătoare;
Un cifru fără cheie, de damnat,
Iluzie perpetuă de-un "existat"
Cu care te complaci perfid... până se moare.

Îşi joacă rolul ilegal chiar de ţi-e scris
Şi o semnezi c-un nume fără noimă;
Nu corespunde scopului, e-un cânt de doină
De jale... întreruptă de-o credinţă-n paradis.

E-un echilibru şubred ce-ţi procuri
De unul singur printre alţii ai tăi, creduli,
Cu toţii contractanţi, la fel de nuli,
De miliarde de sentinţe... fără legi şi fără juri.

E cel mai important bun de-un Pământ
Ce nu ştie decât de roata-i ciclu;
Născând, murind, tot ce are-ntr-un periplu,
Să preexiste... n-acordând vreun legământ.

Oh, ce de genii, de la Einstein la albină,
S-au perindat cu toţii, induşii în eroare,
Ascuns-având, nedrept, ziua când "EU" le moare...
Şi nu s-au revoltat... perpetuuându-şi vină.

Ca zeci de mii de miliarde dispărute
Mă mor la rându-mi de-un trupesc necaz
Şi-aş cere socoteală ferm, de la obraz,
Către un ce... sau cine ţine datele oculte.

Am dreptul, cred şi cred într-o credinţă,
Să-mi ştiu traseul contractat şi nesemnat,
Cu clauze şi dată... nu doar "întâmplat";
Că-l merit... prin câştig curat, din suferinţă!

Sunt un nevinovat ce-am fost creat ofrandă
Şi-am sufletul cam cât o Galaxie
Şi tot nu pot să fac din viaţa mea o bandă
Fără sfârşit... căci moartea nu învie.

E-un astăzi fiindcă-i azi că eşti şi tu,
Există fiindcă eşti, c-altfel n-ar fi,
Sau nu ştiu, dacă e şi tu n-ai fi, mai ştii
Există, e... da?!? Sau doar există... nu!?!

Acum o ştiu din proprie experienţă
Căci mi s-a dat un sol neaşteptat;
Se pare-a fi contractul expirat
Şi-s încă tânăr... şi n-am penitenţă.

Ah Doamne... zic -aşa cum zic mereu,
Dar făr-a şti precis de ce-o făceam-
De totul mi-ai fi spus direct, mă alegeam
Etern reprezentant contractual... Un comis zeu.

M-aş dedica pe veci către oricine
Să-i fiu chezaş pe merite şi suflet,
Să-i spun pe şleau de termen, de cât umblet
Va avea parte... Aşa cinstit, cum se cuvine!

M-aş da definitiv neantului şi aş uita de mine,
Dar nu ştiu dacă plânsu-ajunge; cine intervine, către cine?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mistic

Mi-am depăşit deplin credinţa-n mine
Ce o gândeam că-i de nezdruncinat;
Cuvântu-i cel puţin... dezesperat
Când doar zadar e... mistic intervine.

Greu explicabil; n-am niciun control
Nici plan să fac, chiar dac-am mai făcut!...
Împiedicat mereu să-l execut
De convergenţe din neant, fără vreun rol.

Nu sunt în niciun fel carieristic
Cu crez că totu-n viaţă-i avuţia
Şi vrutu-n viaţă-i tot... D-am inerţia
De crez, în "trend", că sunt... Irealistic!

Mă am exemplul cel mai concludent,
Al involuţiei pe scara de uman;
Orice credinţă pare-se-i în van...
Sunt neîncetat erou de accident!

Sunt parte de-un întreg interactiv,
N-am prin predestinat nicio prerogativă;
Tot se decide hazardat... Iniţiativă
E doar o farsă de-amăgit fară motiv.

Deci crez profund e doar eufemistic,
Că rezolvările dorite nu-s alese;
Depind d-inexorabile sensuri perverse
În haos controlat... de ştiinţele de mistic!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelimitat...

... sunt un dezorientat,
din fericire,
de atâtea gânduri fără limită;
pot plana nevăzutul,
ce-l ador ca pe orice nu ai,
când nu mai există niciun întâmplat,
un fel de împuternicire,
de nu ştiu care oferită
şi doar mă folosesc de împrumutul
de-o viaţă, ce şi tu tot la fel o ai... s-o porţi un pic şi-apoi s-o dai.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghinion

Fapt unic sau o înlănţuire fulminantă
Fără control, voinţă, nici dreptate...
Pedeapsă aplicată cu seninătate
De-o machiavelică entitate inductantă.

E-o parte din egalul de balanţă
Pierdut nemeritat de la câştig;
Cum peşte prins, scăpat, rupând cârlig...
E paria la reuşită, dintr-o discrepanţă.

Visezi succese sau pretinzi normalul
-Îndreptăţit de a şti totul şi d-efort-
De ambiţii ce n-ai renunţa nici viu, nici mort...
Şi brusc pierzi tot sau doar esenţialul.

E-o blasfemie de ocult a întâmplării
Ce-mparte lumea în săraci ori fortunaţi.
... Sau din extazici îi transformă în rataţi,
Fără respect! E non valoarea renegării!

Te pierzi! Eşantion de etalon;
Ades poate-l invoci, să ai o scuză...
Neimportant e geniul... minte-obtuză!?!...
Eşti pur şi simplu, la discreţia de-un ghinion!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postum

Eram prea plin de NOI şi era bine
Şi asta o numeam frumos - DESTIN...
Şi ne iubeam, da, da şi nu puţin,
Iar zările ne-au stat, aşa, senine

Şi mierea ne ungea pe fiecare
Şi soare-aveam mereu la semafor...
Chiar nici un vagabond smintit de nor
N-avea să ne trimită vreo urare.

Dar... gheara necurată a împuns
Căci ea, iubirea-i face rană vie
Şi chiar de pare-a fi o nebunie,
Adânc în inimi calde a pătruns.

Tăcerea ne strâmba pe la fereastră,
Apoi, deodată, parcă mii de draci
Strigau în mintea ta că nu mă placi
Şi viaţa ne-ncepea a fi sihastră.

Nu mai era o binecuvântare
Nici ziua ce-ncepea fără de zori,
Nici noaptea ce-şi pierduse-acei fiori
Ce-au fost neîntreruptă sărbătoare.

Chiar nu mai ştiu ce-a fost... nici nu a fost
Acel CEVA menit să ne dezlege;
Azi, un plebeu mai e cel ce-a fost rege
Şi-ntreg pământul astăzi mi-e anost.

Dar cerul străluceşte mai departe
Şi stelele clipesc la fel de vii...
Eu, Doamne, sunt acelaşi cum mă ştii
Şi Tu iubeşti mereu, fără de moarte.

De mine-atât de singur sunt acum
Şi clipele se-nşiră descărnate,
Iar crucea eu mi-o duc încet în spate
Şi-atât de fericit voi fi... postum!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (26 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierzătorul

În jocul acesta de şah
Eu pierd la orice mutare
Mai mult ca o fugă de Bach
Uitată de-un veac în sertare;

Eu sunt pierzător din oficiu
Şi nu mai mizez pe câştig
De-o viaţă mă plimb prin ospiciu,
Momâie de zdrenţe şi frig.

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complexitate

E-o circulaţie prin mine, tot o limfă, un sânge,
sunt tranzitul din intestine,
un circuit electric fără baterii, nicio centrală
şi cât de mult eteric sunt cu gândul care râde, plânge...
sunt o minune care mă repar, eu mă fac bine
chiar dacă mă rănesc din dragoste sau dintr-o boală...

Sunt o splendoare şi nu-s singur, lumea-i plină
de salamandre ce infinit îşi dobândesc din laba amputată
şi dinţii-şi cresc mereu şi crocodilii şi delfinii
şi pomii înfrunzesc tot renăscând şi mucegaiu-i şi penicilină...
... Dar am în plus şi-o altă calitate; din muncă singur mă creez şi tot eu îmi fac plată
şi zbor, înot, sap în pământ, pe gheaţă alunec, călăresc... Sunt beduinii!

Am însă şi taboo-uri; primitiv mă port, mă războiesc civil
mai rău decât furnici, albine... nu-s mai presus de lei,
căci omor tot în jur, copii şi semeni de nu-mi sunt familii
chiar şi pe-ai mei... Iubesc nespus să-l am pe altu' umil,
să-l chinui să-i îndop abstractu-mi minţile spălate, propriile-mi idei...
Sunt doar o noţiune-n fond; tipare sunt şi geniul şi debilii!!!

Pe zi ce trece redescopăr c-aş fi-n fond de-o dezolantă de simplicitate
ce-o descâlcesc, dar superficial, nededicându-mă, pierzându-mă-n complexitate!
... În concluzie mă dau exemplu pentru că-mi asum o-ntreagă, neînţeleasă umanitate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte

Cârlig de-o numeralogie
Ce leagă zile, ani de-acasă...
Timp de descarc de energie
Pentr-un efort de-un ban pe masă.

Număr de trâmbiţe, de taine
Numerotate şi-n păcate,
E-un spiritual, e semn de daine...
E ziua de odihnă-n toate.

E fastul biblic, sunt cuvinte,
E-un candelabru, e un duh,
E-o notă de copil cuminte...
Număr de ceruri, de văzduh.

El limitează şi minuni,
Numerotează continente,
E magicu-n câştig prin lumi...
E-o cifră doar, eminamente.

E simbol minim pentru carte
Şi de-nceput şi de sfârşit,
E-o clasă lipsă, e-un merit...
De zece ori, poate fi... moarte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă primăvară

S-a copleşit pământul
De-un reavăn de parfum,
E-o adiere vântul,
Sunt zâmbete pe drum.

E-un tril nestăpânit
De gingaşi zburători,
E-un zumzet de mierit
Prin alb omăt de flori.

E-o atingere suavă
De-un cald de pluş, de aer...
Un clopot bate-n slavă
Umplând inimii baier.

E corpul ca o sită
De pori deschişi extazic
Iar dragoste-s ispită
Şi gându-i iar afazic.

Se umple piept de zbor,
Se reînviu speranţe,
E rutul iar fior...
Necazuri iau vacanţe.

Imaşu-i plin de miei,
Se umple văz de verde
Şi moşii-s tinerei...
O lume-ntreagă fierbe!

E-o singură dorinţă
În lume... Să nu piară
În veci amor, credinţă...
... Căci primăvară-i iară...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!