Celui ce n-a făcut rău decât în ziua în care s-a născut

Părinţii ţi-au sădit un pom
Şi-ai devenit, pe loc, odorul
Dar, dând în oameni, cu piciorul,
Tu doar atunci ai fost un om.

epigramă de Pavel Găgeanu din ziarul "Viaţa Buzăului" (23 iulie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul act de inteligenţă al maimuţei

Se balansa, din pom în pom,
Nu cunoştea deloc dezmăţul,
Dar ea s-a transformat în om
Doar când a dat, în măr, cu băţul.

epigramă de Pavel Găgeanu din ziarul "Viaţa Buzăului" (23 iulie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Odorul"

Săvârşise-atâtea rele,
Până-au observat părinţii
Că "odorul", pui de lele,
Nu avea... "măseaua minţii".

epigramă de Nicolae Popescu-Urzică din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Chiar vreau să-l descopăr pe Dumnezeu, dar îmi fac mari griji cu părinţii. Sunt totuşi copilul lor. A: M: Tu nu eşti copilul nimănui, părinţii ţi-au dat doar rahatul-corpul, dar viaţa ţi-a dat-o Viaţa sau Dumnezeu. Aşadar, cât de corect este să spui că "Părinţii ţi-au dat viaţa", când de fapt, Dumnezeu ţi-a dat Viaţă - asta ca să nu spun că tu eşti Viaţa - iar părinţii te-au făcut prizonier într-un corp. Chiar şi a spune că părinţii ti-au dat corpul, este fals, pentru că, fără hrană, corpul tău nu ar fi fost. Deci, pământul ţi-a dat corpul. În concluzie, poţi pune părinţii pe primul loc sau îl poţi pune pe Dumnezeu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui autor

Din cartea sa, când i-am citat,
Cuvintele-mi păreau mai vii.
El mi-a răspuns, contrariat:
Tot ce mi-ai spus sunt doar prostii.

epigramă de Pavel Găgeanu din ziarul "Viaţa Buzăului" (23 iulie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consultaţie

Nu am motive să insult,
Putea să fie totuşi grav:
M-am dus, devreme, la consult,
Dar doctorul era bolnav.

epigramă de Pavel Găgeanu din ziarul "Viaţa Buzăului" (23 iulie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă bărbaţii ar avea mai multă minte

Nu mă gândesc la ironii
Sau să aduc cuiva insulte,
Divorţuri nu ar fi prea multe
Şi nici atâtea căsnicii.

epigramă de Pavel Găgeanu (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepotriviri

De pragul lor, când am trecut,
Simţeam că sunt într-o derivă,
Că dânsul este prea tăcuţ,
În schimb, ea-i mare guralivă.

epigramă de Pavel Găgeanu din ziarul "Viaţa Buzăului" (23 iulie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ţi-au încremenit privirile, iar simţurile ţi-au devenit rigide, eşti un om mort, chiar dacă respiri şi faci umbră pământului!

citat din Elena Stan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghinion

Glonţ s-a dus ca să o ceară,
Îşi dorea la piept odorul,
Însă tatăl ei, o fiară,
I-a proptit în fund piciorul.

epigramă de Valentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, femeie!

Te-au zămislit din spuma mării Zei,
să-ţi fie tenul fin, catifelat,
culoare roz din trandafir ţi-au dat
şi te-au înmiresmat cu flori de tei.

Ca de gazelă trup ţi-au modelat
să fie suplu şi în şold ţi-au pus
mici unduiri din valul nesupus,
la ţărm când se întoarce înspumat.

Pentru-abanosu-ţi păr, fără de ştire,
un caier au furat din miez de noapte,
fir lung au tors şi împletind în şoapte
din stele-au strâns puţină strălucire.

În iris ţi-au pus verde-n tonuri blânde,
dar şi mister dintr-un străfund de lac,
drept gene sunt doi fluturi ce-şi desfac
aripile cu gesturi tremurânde.

În suflet ţi-au sădit piersici în floare
şi-au cuibărit în ei un pitpalac
ce cântă ne-ncetat, privind buimac
cum din nimic ştii să zideşti altare.

Din cupe de cleştar ţi-au dat să bei
iubire pură, cu parfum de mosc
de-atunci, poeţii toţi te recunosc
şi te îmbracă-n versuri, din condei.

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă satului natal

E-un sat pe valea Jiului...
Oameni atât de minunaţi,
Purtând simbolul dorului –
Dor de pământ şi dor de fraţi.
În cântecele-i am sădit
Jale de clopot şi de vis.
În suflet ne-au înmugurit
Şi cu lumină-n cer am scris.

E-un sat pe valea Jiului
Şi casa-n care am crescut.
În labirintul timpului,
Lumina vieţii am văzut.
Icoana bunului Iisus,
Copilăria-mi apăra.
Măicuţă Sfântă, Tu, de sus,
Ştiai, plângeai de soarta mea.

Oameni atât de minunaţi,
Mi-au luminat cărările.
Mătuşi, părinţi şi cei doi fraţi
Îmi alinau durerile.
Eu am crescut, m-am înălţat...
Altar bisericii din sat,
Amnar, opaiţ, urmaş, bărbat
Acum cu toţi m-aţi renegat...

Purtând simbolul dorului,
M-aplec... Sprânceana gândului,
Purtând în ochi lacrimi de Jiu.
Înnourat sunt... şi-i târziu!
La Valea Stanciului în sat,
Tărâm atât de minunat,
Hore şi sârbe ne-au unit.
Copilărind, m-u primenit...

Dor de pământ şi dor de fraţi...
Âmi văd strămoşii îmbrăcaţi
În ii cum au purtat străbunii,
Privind la cumpăna fântînii.
Pe tata-l văd, pe mama mea.
Se zbate-n mine lacrima.
Se-nchide cerul ca o pleoapă
Ş dorul de trecut se-ngroapă.

În cântecele-i am sădit
Grâne şi maci când am venit.
Dar iată, azi, păduri şi ape,
Cu amintiri vor să mă-ngroape.
Se-aude-un corn sunând a jale,
E vremea de înormântare...
Furtuni în clopot... Trec feciori!
Plecăm, la tâmple cu ninsori.

Jale de cântec şi de vis...
În ceasul timpului nescris,
Prin cuvântări de lacrimi trec
Alte secunde... Am să plec.
Întunecarea-i tot mai grea,
Îngerii doar vor lumina
Al vieţii şi al morţii chin
În somnul meu de veci... Amin!

În suflet ne-au înmugurit
În candele, ramuri de mirt,
Părinţii – ramură de brad
Şi-n plete stelele le ard.
Pământ de vis, prin văi şi munţi
Ţi-au alergat copii desculţi.
Şi ţi-au înmugurit la geam
Strămoşii, prinşi pe-acelaşi ram.

Şi cu lumină-n cer am scris
Petec de jar. Am plâns în vis...
Apoi tăcerea s-a lăsat...
Cu amintirea am plecat.
Trecut e-n mine şi-n amurg...
Se lasă pleoapele de plumb.
Scârţâie cumpănă fântânii,
Căci m-au chemat la ei străbunii.

Şi cu lumină-n cer am scris...
În suflet ne-au înmugurit
Jale de clopot şi de vis.
În cântecele-i am sădit,
Dor de pământ şi dor de fraţi,
Oameni atât de minunaţi,
Purtând simbolul dorului...
E-un sat pe valea Jiului...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

replica

Ai făcut altar din două lemne şi-ai legat iar cerul de pământ
Te-ai făcut o punte peste stele, legământ semnat în sânge sfânt.
A tremurat pământul de groaza poverii ce-o purtai pe umeri goi
Judecătorul şi-a rostit osânda. Te-a legat de moarte cu un cui;
Iubind, spre răsărit Tu ai întins o mână
Iar cealaltă s-a încleştat de-apus
Coroană de sârmă înghimpată, ca gard peste frunte ţi-au pus.
Le-a fost frică de ce era după
Si dop de piatra la gură au adus
Cuvintele şi-au revărsat ecoul
Dând piatra in lături
Fără vorbă
Ai spus mai mult decât tot ce s-a spus.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis liber

Mi-ai apărut din gânduri, nărăvaş,
atât de mândru, falnic şi... mai altfel,
părând zburdalnic, vesel, buiestraş,
aşa cum te-am visat demult, dealtfel.

Şi-ai devenit real sub mâna mea
din tot ce mi-a adus în braţe râul,
căci tot ce-mi trebuia, deja avea,
dar nu mi-a dat nimic să-ţi fie frâul.

A vrut să fii cum eşti, să fii doar tu,
s-alergi în voia ta, în libertate,
să poţi, atunci când vrei, să pleci c-un "Nu!",
iar eu am fost de-acord: avea dreptate!

Tu nu poţi fi al nimănui. Eşti doar
adus de ape, adunat din spume,
din visul meu, din gânduri în zadar
cât timp nu reuşesc să-ţi dau un nume.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea este un sprijin, o mângâiere, un îndemn. Este câte una căreia îi datorezi cât şi celui mai bun învăţător. Ba chiar care-ţi este cât ţi-au fost părinţii şi cei mai buni.

citat celebru din Nicolae Iorga
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu şi veşnicia

Dorul meu e călător
Şi s-adapă la izvor,
dorul meu!

Dorul meu-neastâmpărat
De iubire s-a-mbătat,
dorul meu!

Dacă-l vezi pe la fereşti
Spune-i, spune-i că-l primeşti,
dorul meu!

Visător, rătăcitor
Îl poţi toarce în fuior,
dorul meu!

Şi din firul meu de dor
Să ţeşi dragă un covor,
odorul meu!

Şi covorul meu de dor
Să-ţi poarte paşii uşor,
odorul meu!

Sus pe alburiul nor
Face casă dor cu dor,
odorul meu!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când ţi-au ameţit capul este greu să observi momentul când ţi-au sucit gâtul...

autor necunoscut/anonim
Adăugat de rorogio
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă peste tine, Ţară!

Secole de suferinţă
Au nins peste fiii tăi
Viscole de nefiinţă
Ţie ţi-au tot fost călăi.

Au urlat nopţile reci
Peste câmpurile tale
Umbrele-n haite flămânde
Ţi-au nesocotit hotare.

REFREN:
Ţi-au plâns munţii, apele
Sub troienele străine
Ţi-au plâns fiice, maicile
Cu grei bulgări de suspine.

Dunărea a strâns în suflet
Lacrimile unui neam,
Iar Carpaţii ţi-au fost scutul
Dinainte de Traian.

Şi mâini crude, asasine
Ca pumnalele de gheaţă
Au voit să te dezbine
Soarta ta să li se-nchine.

Fantome albe de durere
Te bântuie acuma iară
Totu-i crunt şi te-nfioară
E iarnă peste tine, Ţară.

REFREN:
Ţi-au plâns munţii, apele
Sub troienele străine
Ţi-au plâns fiice, maicile
Cu grei bulgări de suspine.

Dunărea a strâns în suflet
Lacrimile unui neam,
Iar Carpaţii ţi-au fost scutul
Dinainte de Traian.

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox divin

Doamne ieri pe înserate
ţi-au furat crucea din spate
şi-ai rămas iată pe cer
răstignit însă şomer

poezie de Costel Zăgan din Axiomele lui Don Quijote (14 iulie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi spun eu unde ţi-e pierdută pasiunea ta... Ţi-au luat-o părinţii tăi. Şi educatorii tăi. Şi anturajul tău.

Pera Novacovici în Descoperă-ţi vocaţia
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, oameni buni!

La mulţi oameni, Ţară,
Că mulţi dintre noi
Ţi-au plecat afară
Ca după război!

La mulţi oameni, Mamă,
Că mulţi dintre fii
Nu au nicio teamă
Că n-o să mai fii!

La mulţi oameni, Limbă
Frumoasă, cu rost,
Că prea mulţi te schimbă,
Vorbindu-te prost!

La mulţi oameni, Umbră
Ascunsă prin sate
De vânzarea sumbră
A codrului-frate!

La mulţi oameni, Vatră
De foc, din străbuni!
Viitor de piatră!
La mulţi oameni buni!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!