Să-i dăm celui ce scrie, Tribut de Cezar, dar să nu uităm că lumina închisă într-o carte nu-i numai truda ideii, ci şi-a aceluia care o pune-n pagină, a aceluia care aranjează rânduri şi coloane de cuvinte, a acelora care prin imagine şi ei scriu gânduri, apoi a acelora care le îmbracă în foi albe şi-n copertă, chiar multe corectând.

Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banalul este exepţia celui fără educaţie sau a aceluia care se excede. Mai jos decat acesta se întide prostia!

Viorel Muha (aprilie 2017)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încrezutul este asemenea aceluia care are un baston de aur, care nu este al lui şi merge prin noroi cu el.

Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris o singură carte, care se numeşte "Gânduri". Am scris-o, mai ales, din îndemnul cuiva, care se aştepta ca fiul lui Noica să scrie o carte. Şi când a deschis această carte, prima pagină era albă, a doua era albă şi toate celelalte la fel. Acum, la sfârşitul vieţii mele, mă gândesc să scriu altă carte care s-ar numi "Memorii", fiindcă aşa scriu toţi oamenii mari. Or, cum eu mi-am pierdut memoria, această carte va fi asemenea celei dintâi!

Rafail Noica în Celălalt Noica - Mărturii ale monahului Rafail Noica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un sat odată erau doi oameni pe care îi chema la fel. Pe amândoi îi chema Klaus; unul însă avea patru cai, iar celălalt numai un cal. Ca să-i poată deosebi unul de celălalt, lumea spunea aceluia care avea patru cai Klaus cel mare, iar aceluia care avea numai un cal, Klaus cel mic.

începutul de la Klaus cel mic şi Klaus cel mare de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai fost

nu-ţi spun
că-n vis scriu cu tine cuvinte

pentru prima oară
pe pagina unui gând, am scris
începutul
pe altă pagină am scris
sărutul
iar apoi, toate gândurile au devenit pagini

numai cu tine

nu-ţi spun
că-n dimineţi, pun fiecare pagină de vis
pe perna cealaltă
încă urma somnului tău a rămas
sunt fericit
respir visele tale, când ai fost

nu-ţi spun
că-n serile când soarele încet moare
eu devin întuneric

de-atunci
nu mai sunt decât un vis
într-o carte cu pagini gânduri

nu-mi mai dau autografe
nu mai exist
decât ca o carte, într-un vis!

poezie de Viorel Muha (mai 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe amândoi îi chema Klaus; unul însă avea patru cai, iar celălalt numai un cal. Ca să-i poată deosebi unul de celălalt, lumea spunea aceluia care avea patru cai Klaus cel mare, iar aceluia care avea numai un cal, Klaus cel mic.

Hans Christian Andersen în Klaus cel mic şi Klaus cel mare (1835)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Justiţie - Între cel slab cu duhul şi cel care poate constata asta, meritul este al aceluia care nu pune piciorul pe capul sărmanului, zbierând că îi este superior.

Viorel Muha (decembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul apare celui care visează drept ceva straniu; cu atât mai mult trebuie să-i apară acelora care nu cunosc persoana respectivă.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie stupidă

acopăr strada privirii
cu copertine de cuvinte
unele fără de margini
altele cu bastonul
celui care nu vede alb
stupizenia unei poezii
constă să pui cuvinte grămadă
de la zdrobite imagini în cuvinte
până la cel ce nu se simte
acel ce nu vrea să înţeleagă
poezia nu mai este întreagă
este stupidă, proastă şi banală
de ce o mai pui pe o pagină goală
de fapt este o pagină albă
care te trimite acolo unde
nu mai eşti decât tu albă
coală simplă de hărtie
este poezia mea
spuneţi: ce aveţi cu ea?

poezie de Viorel Muha (iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi oamenii cât au timp sunt mici şi n-au ajuns încă la vârsta discernământului, urmează credinţa şi obiceiurile acelora cu care au de-a face şi mai ales pe ale acelora pe care îi iubesc mai mult.

citat din Pierre Abelard
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea suferă enorm din cauza celor, nu care stau pe scenă şi urâţesc lumea, ci a acelora care stau în tribune şi aplaudă!

Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi!

a fi nu înseamnă a tăcea
a exista nu înseamnă a aştepta
să-ţi plătească truda cel ce se foloseşte de ea
a fi nu înseamnă că nu ai drepturi
care să-ţi fie de cineva anume date
legiferate ca apoi să-ţi fie furate
a fi înseamnă că existenţa este un drept
şi nimănui nimeni nu-i trebuie să-i fie
soarta închisă, supusă şi slugă
căci viaţa este libertate
a fi înseamnă că ai datoria să munceşti
nu să cerşeşti, nici să furi sau să exploatezi cu drepturi strâmbe
pe cel ce liber se naşte şi pasăre liberă se frânge

oamenii sunt trepte, dar nu ale aceleiaşi scări
pe care să urce
nemernicii niciunei ţări!

poezie de Viorel Muha (octombrie 2017)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teoria generală a vieţii admite să încerci, în prima tinereţe, cât mai multe în viaţă, pentru ca mai apoi să te concentrezi numai asupra acelora care ţi se potrivesc.

Emil Dogaru în Norocosul teoretician (24 ianuarie 2007)
Adăugat de Emil Dogaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea ca o umbrelă

Băi frate, câtă minte! E de luat aminte,
Că tare-i merge bine! O ţine şi la mine
Şi, peste-o vreme, poate, mai dând un pic din coate,
Voi publica o carte. Să mor eu! Să n-am parte!

Că sunt şi legi utile ce scad treizeci de zile
Din anii de-nchisoare şi, nu că mă dau mare,
Cu-atâţia bani –purcoaie– pot umple o lădoaie
Cu cărţi -ce tura-vura!- să-mi poarte semnătura.

Şti'nţifice, măi, tată, de mare judecată,
Dar nu din aia care m-a dus la închisoare,
Că am crezut-o ţâncă, dar aia a fost stâncă
Şi n-a vrut să ia banu'. E mult de-atunci, e anu'.

Aşa că dau anunţul: "Scriu carte cu denunţul
Acelora pe care i-am uns pân' la cel mare"
Mai scriu şi de onorul de care scriitorul
Să aibă şi el parte, că-mi scrie... de departe.

Da ce aş sta în ploaie, când pot să am o claie
De cărţi, iar faimă, tată, destulă, fi'ndcă, iată
De-o vreme, cine scrie, chiar de e-n puşcărie,
E scriitor şi vinde, căci proşti sunt... cât cuprinde.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea dăruită nu ne mai aparţine. Este a aceluia care o primeşte. Niciodată ceea ce primim, drept iubire, nu putem să mai dăm înapoi. Ea, iubirea, nu se tranzacţionează şi nu o găsim la tarabă!

Viorel Muha (iulie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de trepte!

Apa în deşert este prezentă doar pentru cel care ştie să o extragă şi care o dăruişste si celui neştiutor. Aşa ajunge să fie şi după ce nu mai există! Scările înţelepciunii devin din ce în ce mai greu de urcat cu cât urci mai multe... Cine ajunge cât mai sus şi mai aproape de "ultima treptă", cu toate ca ea nu există, va înţelege... sunt cuvinte înscrise în cuvinte fără cuvinte, căci sunt spuse şi nespuse multe fără cuvinte...

Viorel Muha (mai 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măgarul lui Balaam, dedicată aceluia care, recunoscându-se în aceste versuri, se va crede de spirit, întorcând cu facilitate ironii contra mea

În alte vremi, când un măgar
Bătut de un stăpân barbar
Vorbi, s-a minunat natura;
Dar astăzi, când le toacă gura
Atâtora, pe-atâtea game,
Ce vi se pare-aşa bizar
Să... scrie unul epigrame?

poligramă de Cincinat Pavelescu din Epigrame (1925)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

În clipa-n care ne vom reîntâlni,
Şi care sper că nu-i departe,
Te-oi lua de mână şi-om porni,
Printre poeme scrise într-o carte.

Te voi întâmpina cu un buchet,
De versuri şi cuvinte parfumate,
Şi vom dansa apoi la un banchet,
Al slovelor din ‘nalta societate.

Te-oi săruta pe stradă sub un felinar,
Înbrăţişându-te-n lumina lui difuză,
Ca un poet cu suflet de ştrengar,
Căci tu mi-ai fost întotdeauna muză.

poezie de Paul Aelenei din Gingăşii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

s-a înpotmolit în cuvinte
într-o limbă
în care şi-a iventat iubirea
şi a tăcut apoi
cu privirea înfiptă-n cer

a rupt pe rând silabele
şi a pornit să adauge consoane tari
între zidurile unde era inima închisă
ca într-o cetate medievală
pentru ca în final
cu ochii pironiţi în tavan
să rupă oasele tăcerii între dinţi
şi să se furişeze în sine
scormonind fără zăbavă
în tot ce s-a bucurat întâmplător
pentru a descoperi fluviul albastru
care străbate câmpia dorinţelor
pe această secetă
când ploile nu vin fără ofrande
şi nopţile de dragoste poetică
se lasă aşteptate
lumina din gânduri se ascunde
şi-n mâinile moi
prinde speranţa şi o răsuceşte
ca pe frânghie a norocului
să scoată apă neîncepută din fântâni
pe care singură şi le sapă
în trupul supus prejudecăţilor
şi dorinţelor de iubire sălbatică
într-o lume plină de norme
care nu se încalcă uşor
fără păcat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptatea nu-i în mâna celui care o împarte, ci în mâna celui care respectă bunul simţ, buna credinţa şi adevărul. Legea poate fi şi strâmbă!

Viorel Muha (octombrie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!