Treptele dăscăliei (colegilor mei, dascăli)

Un dascăl are-n viaţă trei etape
În care toată truda lui încape.
În prima parte, chiar la început,
Când este mai curând nepriceput,
E-ncrezător, e tânăr şi tenace,
Şi-aşa cum ştim, elevilor le place.

El are-acum de studiat o groază
- Că n-o să stea pe loc, precum o loază--
Examene de grad şi masterate,
Planuri de lecţii sau vreo facultate,
Să se căsătorească... dar atunci
Îi trebuie casă şi să crească prunci
Abia dacă mai gustă din concediu...
Şi trece-astfel rapid, în stadiul mediu.

A doua parte-a dăscăliei poate
Să aibă rezolvare-n prima parte,
Apoi destinul, cu a sa poruncă,
Îl trece-acum şi mai vârtos la muncă;
Pe chip şi-a instalat un zâmbet fad,
- Că ştie, colţurile gurii cad--

Să facă o impresie mai bună,
Că la catedră treaba merge strună,
Nicicând nu-i obosit, el poate multe,
Să strângă-n el, să tacă, să asculte,
Să se supună şefilor cu zel,
Că are-experienţă, e model.

Îi cresc copiii personali şi lui,
Îi controlează, nu-s ai nimănui,
E de folos acasă strategia,
Că vâră-n ei toată pedagogia!...
Aşa e el şcolit şi vrei, nu vrei,
Rapid îl vezi trecut în stadiul trei...

Acum e poate-un pic mai dificil,
Că intră-n scenă dascălul docil,
Numărătoarea inversă-i cea care
Dictează cum se poartă fiecare.
Se ţine tare într-o cursă roză,
Nici gând de bătrâneţe sau scleroză.

Ar vrea să fie cum a fost odată,
Dar e bunic şi are şi nepoată,
Acum e socru, nu numai părinte,
E plină mintea-i de învăţăminte;
Iubirea de catedră e adâncă,
Chemarea şcolii e în suflet, încă.

Dacă-i aşa, precis şi-a atins ţelul
Şi n-o uita de-a pururi clopoţelul!

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Peregrini prin timp (2007)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiai că, în aproape toată istoria speciei umane, speranţa de viaţă era de sub treizeci de ani? Adică, te puteai baza pe vreo zece ani de viaţa de adult, nu-i aşa? Nu existau planuri. Nu exista timp de plănuit lucruri. Nu exista timp pentru un viitor. Dar speranţa de viaţă a devenit din ce în ce mai mare, iar oamenii au început să aibă din ce în ce mai mult viitor, aşa că au început să se gândească din ce în ce mai des la el, la viitor. Iar acum viaţa a devenit viitorul. Ne petrecem fiecare moment al vieţii pentru viitor – mergem la şcoală ca să putem merge la facultate ca putem prinde un loc bun de muncă bun ca să ne putem cumpăra o casă drăguţă ca să ne putem permite să ne trimitem copiii la facultate ca să poată prinde un loc de muncă bun ca să-şi poată cumpăra o casă ca să-şi poată permite să-şi trimită copiii la facultate.

John Green în Oraşe de hârtie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acesta este un aspect foarte important. Chiar după ce gândul este atras şi conştientizat, gândul nu îşi pierde identificarea cu sinele său fals pentru că încă nu şi-a îndeplinit misiunea - încă nu a devenit experienţă fizică. Acum, odată cu conştientizarea, gândul a avansat la stadiul de concept. Deodată, în mintea ta apare o idee, o idee care pretinde atenţie, pentru a evolua la stadiul de experienţă, deoarece atenţia direcţionează energia, iar energia este combustibilul întregului proces mental. Dacă omul acordă, în mod constant, atenţie unui concept, înseamnă că automat investeşte energie în respectiva idee, iar aceasta urmează să devină experienţă fizică. Şi, ce să vezi? Gândul şi-a atins scopul. Ceea ce a fost odată un gând călător, acum a devenit experienţă fizică. Gândul şi-a îndeplinit misiunea, prin intermediul minţii care i-a permis, prin rezonanţă, să se integreze în ea.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Relaţia cu gândurile
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În prima zi de şcoală, intrând la prima oră din cariera ei de dascăl, se petrece un mic incident. O piuneză tronează pe scaunul de la catedră. Ina îşi aduce brusc aminte că profesorul de pedagogie din facultate le-a spus că sunt foarte importante primul gest şi primele cuvinte pe care le adresezi unui colectiv de elevi căruia i te înfăţişezi pentru prima dată. Ina ia piuneza şi o pune în colţul drept, îndepărtat, al catedrei. "Bună ziua, copii. Eu sunt profesoara voastră de română. Să ne cuoaştem!" Deschide catalogul şi face apelul. Apoi îşi spune şi ea numele. Lecţia a fost minunată. Liniştea s-a aşternut şi curiozitatea i-a făcut pe copii să fie numai ochi şi urechi. La sfârşitul orei, Ina ia piuneza de pe catedră, o pune pe scaunul profesorului, acolo unde o găsise, dă bună ziua şi iese din clasă. Era clasa a VIII-a. Din acea zi, acei elevi au divinizat-o...

Ana Vida în La limita normalului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion

Orfan, nici el nu ştie de-a avut vreun tată,
că nu-i trecut pe niciun buletin, o carte de identitate.
Nici maică-sa nu ştie, crede, cine-a fost odată,
că l-a uitat şi ea, l-a părăsit; i-a spus-o cu sinceritate!
Nu ştie nici precis traseul; parcă, ar fi fost adoptat
un timp, dar s-au debarasat, din nou, predat la şcoală specială...
şi culmea nu crede defel; n-ar fi nicicum alienat, handicapat,
că-i bine plin de el, ştie de toate, -doar mintea-i deseori o goală,
a meşterit ceva intuitiv- nu vrea decât să supravieţuiască
şi din cotloane scoate ce lui îi poate fi, sieşi, un avantaj,
chiar dacă minte, păcăleşte... trage mult, din greu, ca să trăiască
şi nu-i fidel; să lase baltă poate fură, câte-un pic, e-un "homo aliaj"!
E stors de mulţi, de vlagă, bun la toate; pe tractor, pe câmpuri,
slugă hainului de preot... un bun pentru orice, răsplătit, hm, arar,
cu mâinile tot înnegrite, groase, tăvălit prin gloduri, smârcuri...
şi dinţii şi-a pierdut de nespălaţi... poate genetic nici nu i-a avut pe inventar!?
Un răzvrătit -probabil în el rău, sau mistuit încet de soartă-
mai ieri un june, fără a şti cum trece timp, se scurge;
este-n doi poli acum şi tot, tot, aruncat din poartă-n poartă,
chiar dacă lumea e acum nouă! E tot Ion şi nu se plânge...

Cum iaz, ce nu va şti nicicând că urneşte piatra grea a morii... doar se curge, curge, curge, curge!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tratament pentru suflet...

Aţi vrea să ştiţi cum poate fi sufletul tratat
Oameni de ştiinţă de multe ori s-au întrebat
Dacă-i materie sau poate energie
Nici azi după atâta timp nu se mai ştie

Cum să tratezi un suflet dacă nu-i organ
Cum să-l vezi dacă-i puţin peste gram
Şi totuşi un suflet de multe ori e în suferinţă
Cum îşi explică asta oamenii de ştiinţă

Cum am putea sufletul să îl tratăm
Unde se află, ce este, ne tot întrebăm
Cu siguranţă el există şi este de găsit
Dacă un suflet şi azi mai poate fi rănit

Sunt răni ce ne-afectează sufletul
Se simt ca vuietul, se-aud ca urletul
Şi dacă vrei să vindeci sufletul în rană
Atunci un antidot există, nu-ţi fie teamă

Un singur tratament îl poate vindeca
Formula ideală este doar iubirea
Nu încercaţi s-o cumpăraţi din farmacie
Nici vreo formulă magică nu vrea să fie

Va trebui să luaţi în fiecare seară
O porţie dintr-o substanţă rară
De veţi simţi o nouă stare de trăire
Aveţi un suflet vindecat doar prin iubire

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâţa grasă

Vai, vai, vai, cât e de grasă,
mâţa asta-i cât o casă!
Când pe-o parte se prăvale,
aproape c-o ia la vale,
că-i aşa, mai mult rotundă,
de-aia pare şi mai scundă,
numai bunătăţi visează
când d-abia se deplasează.

Pe uşă abia încape
dacă intră dintr-o parte
sau dacă intră pe rând
labele şi trupul scund.
Nici să miaune nu poate
c-a mâncat prea mult din toate,
fără porţii sau masură,
parcă n-are doar o gură.

Eu vă spun acum precis
că, de-ar vrea să fie miss,
n-ar putea să aibă parte
de nicio festivitate
cât timp linge tot din oale,
de rămân aproape goale.
-Mâţo, oare poţi să ţii
o dietă pentr-o zi?

Altfel nu ştiu ce voi face
c-o pisică care zace
toată ziua pe covor
la mine în dormitor,
visând până-n miez de noapte
doar la oale şi la lapte.
Că pe ea o doare-n cot,
dar eu trebuie să scot
uşile din balamale
şi să-mi cumpăr alte oale!

poezie de Simona Epure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe de altă parte, niciun grad posibil de sfinţenie sau de eroism care a fost atins vreodată de vreunul dintre cei mai mari sfinţi nu este dincolo de ce a hotărât El să producă în final în fiecare dintre noi. Lucrarea nu va fi încheiată în viaţa aceasta: dar El vrea să ne ducă la un stadiu cât mai avansat înainte de moarte. Acesta este motivul pentru care nu trebuie să fim surprinşi dacă avem greutăţi. Când un om se întoarce la Cristos şi pare că îi merge destul de bine (în sensul că unele obiceiuri rele sunt corectate acum), el are deseori sentimentul că ar fi normal ca lucrurile să meargă acum fără probleme. Când vin necazuri – boli, probleme financiare, noi ispite – el este dezamăgit. El are sentimentul că aceste lucruri poate că ar fi fost necesare să-l trezească şi să-l facă să se pocăiască în zilele lui rele de demult; dar de ce acum? Deoarece Dumnezeu îl îmboldeşte acum spre un nivel mai înalt: îl pune în situaţii în care va trebui să fie mult mai curajos sau mai răbdător sau mai iubitor decât a visat vreodată că poate fi. Nouă ni se pare că nu este necesar: dar lucrurile se petrec aşa pentru că noi încă nu avem nici cea mai vagă idee despre lucrul extraordinar pe care vrea El să-l facă din noi.

C.S. Lewis în Creştinismul redus la esenţe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei să te bucuri de viaţă, nu-i aşa? Dacă la locul de muncă lucrezi rapid şi munca ta este distractiveă, asta e bine, nu-i aşa? Acesta este scopul vieţii, în parte. Viaţa ta este mai bună.

citat din Yukihiro Matsumoto
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E periculos să iubeşti! Iubirea e ca un drog. La început ai senzaţia de euforie, de abandon total. Apoi, a doua zi, vrei mai mult, încă nu e un viciu, dar îţi place senzaţia şi îţi închipui că o poţi ţine sub control. Te gândeşti la persoana iubită vreme de două minute şi uiţi de ea vreme de trei ore. În scurt timp însă, te obişnuieşti cu acea persoană şi începi să fii complet dependent de ea. Acum te gândeşti la ea trei ore şi o uiţi două minute. Dacă ea nu e lângă tine, încerci aceeaşi senzaţie ca şi drogaţii când nu îşi obţin drogul. În acel moment, aşa cum drogaţi fură şi se înjosesc ca să facă rost de ceea ce le trebuie, şi tu eşti dispus să faci orice pentru dragoste!

Paulo Coelho în La râul Piedra am şezut şi-am plâns (1994)
Adăugat de codrina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Când voi muri, iubirea mea,
Nu vreau cântece sumbre
Nici trandafiri la cap să-mi stea
Nici chiparos cu umbre.
Ci fii o iarbă care creşte
De rouă udă şi de ploi
Şi dacă vrei, îţi aminteşte
Şi dacă vrei, uită de noi.

Eu umbrele nu voi vedea
Nici ploia nu o s-o mai simt
Nici n-o s-aud vreo păsărea
Cântând ori chiar jelind.
Dar când amurgul va veni
Tăcut eu voi visa
Şi poate îmi voi aminti
Şi poate voi uita.

poezie de Christina Rossetti, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Itaca

În vreme ce ridici velele pentru Itaca,
Speră să ai parte de un voiaj lung,
plin de aventuri şi de descoperiri.
Iar de Lestrygoni, de Ciclopi,
De Poseidon cel mânios nu te teme:
nu-i vei întâlni pe drumurile tale
atâta vreme cât gândurile îţi sunt înalte şi încrezătoare,
cât un entuziasm tânăr şi năvalnic
îţi electrizează spiritul şi trupul.
Lestrygonii, Ciclopii,
Poseidon cel sălbatic nu-ţi vor ieşi în cale
decât dacă-i chemi tu în sufletul tău,
decât dacă sufletul tău îi aduce-n faţa ta.

Speră să ai parte de un voiaj lung.
Poate vor fi multe dimineţi când,
cu mare bucurie, cu tânără încântare,
vei intra în porturi pe care le vezi pentru prima oară;
poate te vei opri în colonii feniciene
să cumperi lucruri fine,
sidef şi corali, ambrozie şi abanos,
tot felul de parfumuri senzuale –
după pofta inimii; şi vei putea vizita multe oraşe egiptene
pentru a afla lucruri noi şi pentru a lua lecţii de la marii lor magiştri.

Păstrează Itaca întotdeauna în minte.
Sosirea ta acolo este ţelul căruia i-ai fost predestinat.
Dar nu cumva să grăbeşti în vreun fel călătoria.
Mai bine, îngăduie-i să dureze ani şi ani,
iar într-o zi, bătrân, vei ajunge pe insulă
cu toate avuţia pe care-ai agonisit-o pe drum,
neaşteptând să te facă Itaca bogat.

Itaca ţi-a dăruit o călătorie minunată.
Fără ea nu ai fi pornit pe mare.
Acum ea nu mai are nimic să-ţi ofere.

Iar dacă vei descoperi că-i săracă, Itaca nu te-a înşelat –
iar înţeleptul care ai devenit, plin de experienţă,
va fi înţeles atunci ce înseamnă Itaca.

poezie de C.P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mototoala

Mototoala e o minge
Care plânge de se stinge,
Supărată că e mică,
Cât o nucă mai voinică.

Ea a fost odată mare,
Dar s-a dat de-a dura tare
Şi-a-ntâlnit seara în poartă
Un cui rău, şi-acum e spartă.

Mingea este dezumflată
Nici rotundă nu-i, nici lată.
Are-n ea atâta viaţă
Cam cât are o paiaţă.

Tot încearcă să se-nfoaie,
Mai ales după vreo ploaie;
În zadar trudeşte însă
Şi e tristă rău şi plânsă.

La spital voind s-o ducă,
S-a ascuns după ulucă;
Chiar şi-acuma e ascunsă
Între flori, în iarba tunsă.

Speriată de-un vehicul
A sărit doar cât piticul.
Ca să meargă iară dreaptă
Aer bun în piept aşteaptă.

S-ar putea ca voi, odată,
S-o găsiţi mai aşezată
Să pompaţi într-însa gazul,
Poate-aşa-i trece necazul...

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Papucul păpuşii (2001)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mickey (îl găseşte pe Rocky în Biserică, rugându-se pentru Adrian, care este în comă): Salutare, Rock. E ora trei dimineaţa. M-am dus la tine acasă şi mi-au zis că eşti aici. Este ora trei dimineaţa, puştiule. Adrian e o fată bună. Şi ştii că îmi pare rău pentru voi doi. Nu pot face nimic în legătură cu asta. Doar că... vreau să îţi zic ceva... şi e pentru ultima oară... Dar Rock, ai o altă şansă. Este a doua. Nu ştiu... cel mai mare titlu posibil... şi o să schimbi pumni cu cel mai periculos luptător din lume. Şi asta în cazul în care creierul tău nu prea te ajută... Toate astea se întâmplă rapid, iar tu nu eşti pregătit. Nu eşti nici pe departe în formă. Aşa că, pentru numele lui Dumnezeu, de ce nu te ridici să îl baţi serios pe tipul ăsta? Cum ai făcut-o data trecută. A fost minunat. Nu te lăsa aşa. Ca şi cum nu ai fi conştient... ca o stârpitură sau ceva de genul ăsta. Că o să-ţi spargă faţa. Exact. Tipul ăsta nu vrea doar să câştige. Vrea să te bage în pământ, să te umilească, să demonstreze lumii întregi că prima oară nu ai fost altceva decât... o curiozitate. A zis că ai fost un vagabond care a avut noroc. Acum, nu vreau să mă înfurii într-un loc sfânt ca ăsta, dar cred că eşti mult mai mult decât atât, puştiule. Mult mai mult! Dar, aşteaptă un minut, dacă vrei să dai totul naibii, să-l dai naibii, am s-o fac şi eu cu tine. Dacă vrei să stai aici, voi sta şi eu cu tine. Voi sta cu tine. Voi sta şi mă voi ruga. Ce am de pierdut?

replică din filmul artistic Rocky II, scenariu de Sylvester Stallone
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebăda şi un copil

Un copil aflat la mare
Se apropie mai tare
De vreo opt lebede albe,
Lângă ţărm, ca nişte salbe,
Pe nisipul plin de alge,
Când la mal valul se sparge.

Şi băiatul le-îndrăgeşte,
Cu pâinică le hrăneşte.
Când la el ajunge una,
Drăgăstos întinde mâna,
Mângâind-o pe aripă
Şi-o întreabă într-o clipă:

- E bună pâinica mea?
Tu te-ai săturat cu ea?
Pasărea îl tot priveşte
Şi răspunde omeneşte
Unduind gâtul frumos,
Mulţumind politicos.

Şi vorbesc aşa... mai multe,
Cine vrea ca să-i asculte?
- Mie-mi place îngheţata,
Dar mi-a spus odată tata
Să am grijă că răcesc
Şi-ai mei mă doctoricesc

Cu sirop şi cu pastile,
Două sau mai multe zile.
Eu am grijă, că-i de rău
Gâtu-i scurt, nu-i ca al tău...
- Bine faci că eşti cuminte
Şi asculţi de-al tău părinte.

Eu te rog ca altădată
Să-mi aduci şi îngheţată
Dacă spui că e gustoasă;
Vreau s-o am şi eu la masă.
Înainte de-a mânca
O s-o-întreb pe mama mea

Că noi lebedele toate
Vrem să fim tot educate!

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza (8 iulie 2016)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce îmi place ea

Când merge cu mine pe stradă
Cântă mereu ceva,
Acasă adoarme în hol,
Nici vorbă de pijama.
Mama ei o ceartă şi-i spune
Că nu se mai poate aşa,
Da' mie ea îmi răspunde:
"Asta nu-i treaba ta!"

Se uită tot timpu-n vitrine
Să vadă cum îi stă,
Se plimbă prin magazine,
N-o lăsa singură!
Pleacă toată ziua de-acasă,
Doar seara târziu dai de ea,
Dar dac-o-ntrebi când se-ntoarce, îţi spune:
"Asta nu-i treaba ta!"

Îi place mult
Să-i povestesc
Ce-am mai citit între timp,
Stă şi-ascultă ce-i spun,
Îi place...

Dacă-i soare afară,
Vrea în parc imediat,
Vrea la film şi la teatru,
Vrea cu barca pe lac,
Vrea îngheţată şi vată de zahăr
Şi tort cu blat de bezea,
Vrea tot anul vacanţă,
De-aia îmi place ea!

cântec, versuri de Alexandru Andrieş
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţeluşa Misty

Am de-acum o căţeluşă
Drăgălaşă şi ghiduşă,
Este prima zi la mine
Şi doresc să-i fie bine.

Blana este lucitoare,
Negricioasă pe spinare
Iar pe gât şi pe picioare,
Mai deschisă-i la culoare.

I-am făcut şi un locşor
Ca să aibă somn uşor.
Toţi ai casei, împreună,
O să-i spunem:,, noapte bună!,,

Iar apoi, în zori de zi
Căţeluşa s-o trezi
Şi-o să fie bucuroasă
Că-are-acum o nouă casă.

Misty, draga căţeluşă
Este tare jucăuşă!
Chiar din prima zi la noi
Suntem prieteni amândoi.

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza (8 septembrie 2016)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe la Bogata

am fost pe acasă la Bogata
dar nu e nimeni — e pustiu
goală-i casa şi e gata
şi pentru mine — e târziu

eu însumi am îmbătrânit
şi-a mea viaţă-i spre apus
iar trupu-mi este azi slăbit
aşa de zvelt eu astăzi nu-s

plecară ai mei cu toţi în şir
şi casa iată e pustie
doar al amintirii astăzi mir
pe-ai mei se luptă să-i învie

şi plin ocolu e de iarbă
şi nicio piatră nu mai e
de parcă totu-n mare grabă
ca focu-i stins — asemene

ca focu iată din fiteu
ce nu mai arde prea demult
de-ai casei iată-s numai eu
tăcerea când eu o ascult

dar e pustiu şi e închis
pe aripa vremii pierdute
de parc-a fost numai un vis
lăsat la cine vrea să asculte

de parcă nu a fost o vreme
în care acolo-am locuit
cu atâtea umblete şi semne
părinţii unde m-au primit

de parcă nici tata bătrân
n-a fost acolo vreodată
când ne jucam copii-n fân
în joaca cea nevinovată

şi parcă n-a fost la cuptor
chiar dânsu ptita să o facă
cum n-a fost alta aşa cu spor
cuptorul nostru să o coacă

şi parcă tata n-a umblat
făcând atâtea pe afară
să fie totul aşezat
din zori de zi până în seară

şi parcă acolo n-au crescut
copii ca florile de primăvară
dar azi e trist şi de urât
şi mai urât ar vrea să-mi pară

mi-aduc aminte cum în blide
topala mama o punea
şi noi copiii înainte
ne înfruptam atunci din ea

plină casa de viaţă
era atunci chiar şi-n ocol
simţeai spre ceruri cum se-nalţă
şi nu era nimica gol

acum — nimica nu e viu
şi iarba parcă este moartă
ocolu-i sarbăd şi pustiu
şi nimeni nu mai e la poartă

lipseşte mama — tata nu-i
şi nici o vorbă nu se aude
nici paşii azi ai nimănui
auzul nu ţi-l mai pătrunde

căci toţi s-au dus şi ne-au lăsat
sunt aşezaţi iată-n mormânt
de e pustiu şi al meu sat
de-ai mei aproape când nu sânt

se coc plăcinte-n atmosferă
căci iată totul a murit
şi casa parcă-i o himeră
viaţa unde mi-am trăit

căci fără viaţă este tot
ocol fântână — cohe şură
copil să fiu eu nu mai pot
căci toate iată se pierdură

şi nu e nimenea să urce
iar pe fân în podu şurii
şi din mere să îmbuce
mângâindu-i cerul gurii

nu e mama nicăieri
şi nici tata iată nu-i
de nu mai am în duh puteri
să dau veste nimănui

ca şi atunci când toţi copiii
pe afară-n şiruri se jucau
dând prinosul bucurii
plini de viaţă când fugeau

dar acum când iar privesc
atmosfera casei noastre
în chinuri mă prăpădesc
de ce văd că avem parte

iarba a umplut ocolul
nici un pas că nu se aşterne
de străluce-n goluri golul
de nimic nu este vreme

totul este năruit
fără viaţă şi mişcare
casa unde am trăit
nicio faţă parcă n-are

poezie de Ioan Daniel Bălan (31 iulie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu era tocmai iubire

Eu, care te-am iubit pe tine nu eram tocmai eu
Si nici tu nu erai tocmai cea care m-ai iubit pe mine
Iubirea mea nu era tocmai a mea
Iubirea ta nu era tocmai a ta
Si iubirea noastra nu era tocmai a noastra
Pentru ca prima iubire nu e chiar prima si iubirea ce se implineste o vreme nu e tocmai iubire
Floarea ce ti-am dat-o de ziua ta era de fapt de ziua noastra
A mea si a alteia
Si nu puteai fi impotriva ca fetita noastra sa se numeasca prima iubire
Chiar daca nu era chiar prima, dar avea acelasi nume cu ea
Si cand te-am pierdut am fost trist
Pentru ca am pierdut-o si pe prima si pe cea de-a doua si pe cea de a treia
Si abia la urma de tot te pierdusem pe tine...
Altfel, de ce ma simt acum ca la 16 ani,
Nauc si perforat de singuratate ca de acnee?

poezie de Corneliu Neculea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Charlie Townsend (la Opera Chineză): Îţi place?
Kitty Fane: Nu am mai văzut aşa ceva până acum.
Charlie Townsend: Fiecare gest are însemnătatea lui. Vezi cum îşi acoperă faţa cu acea pânză? Îşi plânge nenorocul.
Kitty Fane: Ce i s-a întâmplat?
Charlie Townsend: A fost vândută ca sclavă. Condamnată la o viaţă de corvoadă şi disperare într-o ţară străină, departe de casă. Vezi lanţurile? Reprezintă strânsoarea copleşitoare a bietului ei suflet captiv, de unde nu are scăpare şi astfel jeleşte. Jeleşte după fata veselă şi plină de viaţă care era odată, şi femeia singură care a devenit acum... şi mai ales... jeleşte după dragostea de care nu va avea parte, după dragostea pe care nu o va dărui niciodată.
Kitty Fane: Chiar acest lucru îl spune ea?
Charlie Townsend: De fapt, nu am nici cea mai mică idee despre ce este vorba. Nu ştiu chineză. (Charlie Townsend şi Kitty Fane râd.)

replici din filmul artistic Vălul pictat
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfabetul

N-a prea observat
Când a pierdut prima literă.

A continuat să vorbească,
Ocolind cu grijă
Cuvintele
Care cuprindeau acea literă.

Apoi a mai pierdut una,
Mi se pare pe A.
Soarele, Luna
Au rămas pe dinafară.

Şi încă una,
Fericirea, iubirea
Au început să nu-l mai înţeleagă.

Litera de pe urmă
I-a rămas înfiptă într-o silabă,
Ca un dinte obosit.

Acum aude, vede,
Dar nu mai are cuvinte pentru viaţă,
Formată în cea mai mare parte din literele
Pe care le-a pierdut.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!