Tenebre

a timpului iarnă
rescriind calendare,
mai tânără durerea,
mai crudă singurătatea...

şi palmele crivăţului,
jucându-se cu nopţile minciunii...

mai ştii...

poezie de Eduard Dorneanu (26 iulie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jar de nopti destramate

când mi se face dor de morţii mei dragi
îmi ascund lacrimile în apele izvoarelor de munte.
acolo printre mii de vise rătăcite
durerea mea e ca o stea căzătoare.

tatăl meu e paznicul apelor vii,
s-a mutat în legendă lângă ceilalţi Dorneni.
absenţa lui nu doare, nu apasă.
ştiu că în veşnicie cântecul lui
împarte zilele,
destramă nopţile.

apoi nefericirea îmi caută cel mai înalt loc de pe pământ,
de acolo mă aruncă în cel mai nebun zbor
şi înfrunt toate temerile lumii
ca să nu mai fiu niciodată singur.

vulturii înălţimilor mă însoţesc până în locul
din care
nu mă pot întoarce înapoi...

poezie de Eduard Dorneanu (9 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ştii?

Scrinul de nuc mai poartă-n amintiri,
Parfumul vechi al clandestinelor iubiri.
Triste scrisori de-amor ascunse prin sertare,
Din anotimpuri care nu-s trecute-n calendare.

Oglinzile în care te priveai de-atâtea ori,
Mai poartă încă suple rezonanţe de viori.
Inelul tău de-argint cu piatră de opal,
Mai are încă strălucirea unui ev medieval.

Mai ştii fotoliul vechi sculptat în lemn de nuc,
Unde stăteai, privind cocorii cum se duc?
Şi îmi şopteai târziu, poeme lungi de-amor,
Legende-n care îndrăgostiţii totdeauna mor?

Mai ştii scrisoarea de adio de pe-un scrin?
Mai ştii când s-au uscat petalele de crin?
Mai ştii cum te-aşteptam în nopţile târzii,
Ştii când muream câte puţin în fiecare zi?

Mai ştii când ne îmbrăţişam sub felinare,
În anotimpuri încă netrecute-n calendare?
În anotimpul trist ce pentru noi e interzis,
Mai ştii povestea de iubire care m-a ucis?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicia nu este locul unde habotnicii îşi perfecţionează slugărnicia.

Eduard Dorneanu (5 iulie 2015)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taine de noapte

rostogolite de muzica înveninată,
cuvintele se rup în fâşii
peste lumea retrasă
în mine, în tine..
în noi.

poezie de Eduard Dorneanu (22 iulie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet barbar

împărţire uniformă,
jumătăţi idealizate de timp,
ancore sfărâmate de maluri ostile
şi încă un drum
ocolind neputinţa

poezie de Eduard Dorneanu (23 iulie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără definiţie

Dumnezeu este toboşarul Universului,
bătăile noastre de inimă sunt solourile Lui.
viaţa e o partitură interpretată pe sărite,
doar atât.

poezie de Eduard Dorneanu (23 iulie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela de toamna

patru ani am călărit alături de sfinţi decapitaţi între un oraş sfânt şi o iubire interzisă,
orele mi s-au părut fără de sfârşit,
minutele ţi-au săpat morminte în sângele meu otrăvit de atâta aşteptare.
şacalii deşertului au încercat să îmi trimită sufletul în iad
dar eu mi-am acoperit durerea cu semnul întors al mantiei albe
şi am mers mai departe.

am şchiopătat doar în faţa focului sacru.
acolo genunchii s-au frânt în cea mai frumoasă rugăciune din lume.
îngerii mi-au biciuit credinţa cu cravaşe de lumină şi cuvinte însângerate,
durerea mi-a închis ochii şi mi-a deschis braţele,
în numele Tău.

apoi a venit toamna
iar Johannes Larmenius
a reaprins candela de argint.

poezie de Eduard Dorneanu (28 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru ani am călărit

patru ani am călărit alături de sfinţi decapitaţi între un oraş sfânt şi o iubire interzisă,
orele mi s-au părut fără de sfârşit,
minutele ţi-au săpat morminte în sângele meu otrăvit de atâta aşteptare.
şacalii deşertului au încercat să îmi trimită sufletul în iad
dar eu mi-am acoperit durerea cu semnul întors al mantiei albe
şi am mers mai departe.

am şchiopătat doar în faţa focului sacru.
acolo genunchii s-au frânt în cea mai frumoasă rugăciune din lume.
îngerii mi-au biciuit credinţa cu cravaşe de lumină şi cuvinte însângerate,
durerea mi-a închis ochii şi mi-a deschis braţele,
în numele Tău.

apoi a venit toamna
iar Johannes Larmenius
a reaprins candela de argint.

poezie de Eduard Dorneanu din Sublimare (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altarul tinereţii veşnice

iubita mea coace pâine în cuptorul lui august,
stau la pândă flămând şi trist aşteptând să fiu miluit cu trup de grâu amestecat cu iubire.
foamea mă trage de plete, simt cum se apropie pământul de buzele mele
şi îmi vine să îmi ţip vinovăţia pe uliţele neuitate ale copilăriei.

mă simt atât de păgân în faţa sfintei pâini,
ochii îmi curg precum rugăciunile mincinoase
nici un cuvânt nu îmi poate rupe în două aşteptarea, nici unul.

în palmele întinse primesc cerul trist al ochilor tăi
şi felia de pâine udată cu roua dimineţilor amânate.

poezie de Eduard Dorneanu (14 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gothic 48

Vara pleacă
Alerg împreună cu mary ann nicholls
Intuiţia masculină îmi spune că trebuie să ocolesc staţiile de ecou

Nu există efect final sau exonerare
Urcăm şase sute şaizeci şi cinci de trepte murdare
Mary ann se opreşte şi îşi lipeşte sânii de iunia claudilla
Linia vieţii îmi zvâcneştete în palmă
şi simt cum o lamă de pumnal îmi mutilează amintirea primei
şi singurei iubite

duc hainele iubitei la medina segovia
prostituatele rămân lipite una de alta ca nişte noduri carnale
diavolul le şopteşte cuvintele delfinei margareta
"qu ‚ on en parle plus"

Încă un anotimp a intrat în albastru
Stai liniştită îi spun iubitei lasă visele să şoptească
Cum şoptesc visele mă întreabă ea
Ca apele rănite de maluri
Septembrie eduard
Septembrie eduard

poezie de Eduard Dorneanu din Sacra erotica (2015)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un burete

O poţi scutura cu mâinile,
Singurătatea, moale precum vata,
Lipicioasă, precum palmele
după ce ai mâncat geantâk,
preferata lăcomie tătărască.
Uneori, singurătatea
Devine tare
Precum peretele
Casei noi
De pe strada Lesgaft,
Unde, cine ştie,
S-ar putea să locuim împreună.

Singurătatea ia forma
Unei ceşti,
Din care beau cafea.
Mi-ai dăruit-o
În seara mea de domnişoară.
Absoarbe singurătatea
Ca un burete
Al nimănui.

poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea ce nu mai moare
Singurătatea mea e catedrala
Ce-am plăsmuit-o plămădindu-mi lutul
Şi-am ridicat-o pe diagonala
Ce mi-a trasat-o însuşi Absolutul
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea ce tot învie
Singurătatea mea e genialul
Sorbit tăcut din cupa nebuniei
Şi eu care credeam că sorb nectarul
Din sobrul Absolut al veşniciei
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea e tot ce doare
Singurătatea mea-i o blasfemie
Sortită să-şi găsească alinare-n lutul
Acestui colţ de Rai şi Românie
Mai singur decât însăşi Absolutul
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea e nostalgie...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul mutilat al tinereţii

garda pretoriană fusese inculpată de un inchizitor plictisit şi îmbătrânit înainte de
vreme,
întrebările au săpat gropi adânci în livada de caişi,
atât de adânci încât pânza de apă a izvorului minciunii a fost tulburată.
comandantul a fost adus şi torturat în faţa oamenilor ce cândva îi executau ordinele,
ţipetele lui au declanşat avalanşe modeste pe crestele unor munţi aparţinând unor zei
cu nume uitat.

fecioara de albastru a îmbrăţişat picioarele stăpânului şi a început să plângă
neconvingător,
martorii s-au mirat de îndrăzneala convenţională a unei fete neştiutoare
şi au aruncat cu suliţe fără vârf în visul mutilat al tinereţii.

lăsat amanet unor cocori fără aripi,
cerul s-a întunecat
mult prea târziu.

poezie de Eduard Dorneanu (30 iulie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celui ce aşteaptă un gând

Bărbatul din gândurile mele
iubeşte aceeaşi femeie
uneori
mă priveşte
îşi frânge mâinile
jucându-se cu singurătatea

poezie de Carmen Enache din Celui ce aşteaptă un gând (2017)
Adăugat de Carmen Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu mai vreau să aud de porci
plec să fotografiez pisici jucându-se cu toamna
deşi ştiu că la iarnă vom mânca
coada mâţei

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea atingerii

sunt nopţi în care îl ignori pe Dumnezeu
frigul îţi taie răsuflarea
pari o statuie care imită o rugă
fără să ştii
rupi din cuvinte
ca dintr-o
halcă de carne crudă
nu te interesează nimic
în patul tău cineva
a făcut dragoste
îţi tremură mâinile
dar taci
priveşti dintr-o bătaie de inimă
durerea ţi se prelinge în suflet
ca un răstignit aştepţi dimineaţa
prin care încerci să evadezi

Dumnezeu a aţipit

dincolo de lumea ta
e linişte
eşti singur şi gol
între viaţă şi moarte
se derulează o altă poveste
în care
durerea atingerii poate fi
ură
iubire
sau trădare...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

toamna asta
rescrie calendarul
e o vară indiană
mai tânără
mai crudă

gogyohka de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea atingerii

Sunt nopţi în care îl ignori pe Dumnezeu
frigul îţi taie răsuflarea
pari o statuie care imită o rugă
fără să ştii
rupi din cuvinte
ca dintr-o
halcă de carne crudă
nu te interesează nimic
în patul tău cineva
a făcut dragoste
îţi tremură mâinile
dar taci
priveşti dintr-o bătaie de inimă
durerea ţi se prelinge în suflet
ca un răstignit aştepţi dimineaţa
prin care încerci să evadezi

Dumnezeu a aţipit

dincolo de lumea ta
e linişte
eşti singur şi gol
între viaţă şi moarte
se derulează o altă poveste
în care
durerea atingerii poate fi
ură
iubire
sau trădare...

(Autor: Teodor Dume)

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeam singurătatea

Mereu visam la mare, voind să dau uitării
Durerea mea păgână şi sfântul ideal,
Dar m-a cuprins durerea singurătăţii mării,
Tristeţea ei măreaţă de verde şi opal...

Ce falnic se frământă ca dorurile mele,
Cu furia cumplită a vântului turbat,
Ca şi copilăria cu cerul ei de stele
Şi viscolul acela de dor nevinovat...

Zadarnic plânge visul, credinţa şi dreptatea
Că-n inima zdrobită găsesc un înţeles;
Eu voi iubi statornic, nedemn singurătatea,
Că doar a ei durere mă prinde cât mai des...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte şi visare

Lumina tremură în aşternutul zorilor
îmbracă în culoare Noul An
timpul rămas în calendare învaţă să tacă

liniştea are o alfel de mască
palmele cerului risipesc pulberi diamantine
peste dorurile din tăcerile curate
dincolo de singurătaţile lumii
din universul văzut şi nevăzut

alungă norii care opresc lumina
nuanţe nepământene creionează
nerostitele cuvinte cu miros de vâsc

umbrele lichefiate ale zborului îngeresc
agaţă mugurii stelari de aripile de plumb
cad peste bucăţile de suflet
umple clepsidra timpului viitor cu frumos
ca un act dorit ce îmbie la visare.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!