Bac, a-laureat

Ca-n orişice, atingem mândri, paroxismul
Atunci când suntem revoltaţi că tembelismul
Reiese la iveală din străfunduri tenebroase...
De minţi necultivate-n şcoli, se împărţind... pe oase.

Dar nu prostia e de vină, lenea, nesimţirea,
Fala fără motiv, furtul de carte, dezgolirea
De sâni, picioare... goliciuni de minţi, tupeul...
De vină-i camera de luat vederi, ce-a-nregistrat... WC-ul.

Şi sute de inepţi, îmbătrâniţi prin parlamente,
Sunt revoltaţi că pe copii "distrugem", noi, eminamente
În dezvăluiri, ce-ar fi rămas mai bine-ascunse...
Cum sunt şi ei, înneguraţi, de crize-n neuroni... minţi nepătrunse.

Şi culmea ne mirăm, că tot la fel, avem educatori
Ce ies ţipând pe străzi; vor mai mulţi bani, bieţi muritori
În lenea învăţării -tot mai grea şi-ncet, încet uitată-
În loc să doarmă-n bănci, visând că ei sunt... naţia evoluată.

E-o vorbă "Zi-mi cu cin' te ţii, ca să-ţi spun cine eşti"
Sau "Ţambra nu sare departe de gard"... Hm, poveşti,
Aşa cum credem că trăim, idilic, ca-n copilărie
Şi-o lume-ntreagă să muncească; făt frumoşi... ca să ne ţie.

Ce Harvard, Yale, Cambridge, Boston, ce Sorbona
Când fete-avem frumoase, tot mai goale, nu pe bona
Ce viitorul le va fi, când se va şterge din "jeunesse"...
Va curge râuri botoxul, prin pieile crăpate... din exces.

Ah, Doamne, parcă-n iad am fi, printre inepţi
-Ce-o viaţă, tot furând şi cărţi şi bani şi pe-nţelepţi-
Ce-au tot crezut că hoitul lor, de corp şi suflet, alterat,
Va trece-n infinit, gunoi, împuţiciune... laureat (bac)?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decis

Am umplut un râu de lacrimi,
Cu el planeta-i inundată.
Mi-am plâns amarul, îs plin de patimi...
Din mine, marea e sărată!

Sunt stors de vlagă din străbuni...
Tot ce-am avut, mi-au luat cu japca
Şi sunt minţit, că ei sunt "buni";
Precum, ei-s ziua şi eu noaptea.

Mă păcălesc nenorociţii,
Că-i un alt timp şi sunt de-ai mei...
Subjugă... îndobitociţii!
Pe ei îi alegi, de vrei, nu vrei...

Mi-au luat avut de la strămoşi;
Din furt, au aură şi nimb.
Pe boala mea, sunt sănătoşi...
În vorbe goale viaţa-mi plimb.

Tot ei mă judecă, pe bani;
Să spun, de unde totul am?!
Mă mint de douăzeci de ani...
Zâmbeau parşiv, când îi votam!?

Sunt hoţi, inepţi, anagramaţi,
Se ţin în găşti, jucând "partide"...
Din banii-mi dorm şi-s îmbrăcaţi;
Geambaşi de suflet, minţi perfide.

Atâta ură am adunat
Şi am puterea să-i înfrâng.
Sunt toţi, pământ, o apă, un leat...
N-o să-i votez... să nu mai plâng!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înjurământ

Ce ştiţi voi muritorilor perverşi
Pe cine pierdeţi azi definitiv
Când aţi avut sinceritate ca-n poveşti
Într-un gigant ce rejetaţi fără motiv.

Uitaţi-vă-ndobitociţi măcar
La ce-s acum imagini de arhivă
Oare veţi mai avea un cărturar
Să vă asculte, om, fără eschivă?

Din mintea neagră, ce-o purtaţi uşoară
De goliciunea sumbră-n sentimente
Îmi mai găsiţi un politician, aşa-ntr-o doară
Să fie sincer, om, eminamente???

Îl meritaţi oare, voi laşii necitiţi
Să-aveţi aşa valoare, chiar postum
Slugi şi dezbinători în fond nefericiţi
Cu merit de-a rămâne-n viitor un scrum.

Vă-njur să fiţi cu toţii blestemaţi
Orbiţilor lipsiţi de minţi, de carte,
Lui Păunescu doar prin moarte să-i urmaţi,
Să pierdeţi trup şi suflet, de nimic să n-aveţi parte!

Şi vă blestem profund de mii de ori
Să n-aveţi parte de copii, de mame, taţi
Să fiţi pe veci doar victime de orori
Pe viitor!... Neîntrerupt stigmatizaţi!

Vă plâng nenorociţilor de-o blasfemie
Ce-o promovaţi într-o mulţime de prostie
Mă închin să nu puteţi să mi-o mânjiţi şi mie
Prin graţia lui Dumnezeu, hulită seminţie...

Sunt un fugit, cum şi mulţi alţii au plecat
De frica voastră frunţi golite de lozinci
Mă-nchin din nou la Dumnezeu, v-am denigrat
Fărâmă de popor rămaşi cum v-am lăsat...
... La stadiul, minţi şi suflet de opinci!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cult... ură

Se plimbă uitarea prin minţi dezgolite
De cultul de carte, de dorul de-a şti,
În frâu liber, d-avalma, l-adulţi, la copii...
Regină-n câmpii-n cenuşii-nămolite.

E ultimul strigăt, finală redută,
Nimic nu-i ia locul pe golul lăsat...
În neted de spaţiu ce timp a plasat
Meniri de cumul se tot pierd în derută.

E-o linişte cruntă în minţile goale,
Nimic nu se mişcă-n canoane de creier;
Trăim toţi în fabula furnicii cu greier
Ce cântă-n play back... Arta-i gustul de ţoale.

Dansăm dând din mîini peste umeri şi fese,
Concertu-i DJ, atheneu-i discotecă;
Limbaju-i la fel la Bambou, pe potecă...
Prostia s-adună şi-ncepe s-apese.

Ferice de minţile goale, odihnite;
Nimic nu produc, 's în perpetuu relaş.
Se poartă-i, la modă, cu capul golaş
Pe-afară, înăuntru... De stat, sunt spetite.

Suntem călătorii mileniului trei...
Progresul e-un dat la o altă de lume.
Noi suntem doar heakeri cu minţi de legume;
Diplomaţii din pile, copii de bani grei!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sectele nesimţirii

O obligaţie aveţi şi e morala;
Singuri să vă opriţi din nesimţirea
Prin care unicul discurs vă este fala
Crezându-vă dotaţi cu... nemurirea.

Vă tot înconjuraţi de fani, adepţi
Cu aceleaşi obiceiuri şi năravuri,
Făcând prin viciu hoarde de inepţi...
Vă premiaţi în false festivaluri.

Limb-o schimonosiţi, ca blestemaţii;
Injurii-n apelaţii de criterii...
Vă lingeţi între voi, infatuaţii
În comentarii, dialoguri de mizerii.

Găşti de necultivaţi, de proşti, sunt multe
Şi cu vechi stagii ce invocă în neştire
Că propriile imbecilităţi sunt culte
Iar scrisu-alambicat, schimonosit, e pregătire.

Nu v-a numit nicio autoritate
Să fiţi judecători şi să daţi premii
Şi vă simţiţi jigniţi de cei cu carte;
V-ascundeţi lenea... Nulitatea vremii!

În lipsa de talent sau de creaţie
-Printr-un produs de-o modă dubioasă-
Spurcaţi, v-amuză mulţumiri în incantaţie
Trăind din critica ne... bună, ofticoasă.

Mă-ntreb ce gene aveţi înlănţuite
În ADN-ul, ce normal e-un unicat?
Gravi recesivi şi cu minţi hărţuite,
Staţi ca-n aziluri, provocând păcat!

Ce demon e, ce gânduri vă tulbură,
Crezându-vă deţinători de adevăr?
Ce iele sau himere vă murmură
Auto inundaţi de-apologii, geloşi în cor?

Toţi, prost crescuţi, orduri, fără educaţie,
Se-ascund fără imagini, după "nick"-uri
De tâmpi batjocorind; cretini de naţie...
Creiere parcate-n halte de prostie... VIP-uri.

Am silă, scârbă, una cu dispreţul
Sunt totul corpi Negri, sunt rabie...
Mă spăl de voi, ce-n timp veţi plăti preţul,
Căpuşe din tunele întunecate... Scabie!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai noştri visători

"N-am bani şi-i rost de-a face treabă,
Că atâtea ştiu..., plin de idei!
Nici timp n-am; muncă ar fi degrabă...
D-altul s-o facă... să-mi dea lei!"

Aşa-i de când tot ştiu, e-o vorbă
La noi... tot să ne-asociem;
Noi cu vorbit, ţuică şi ciorbă...
Investitorii-i agreem!?

Să vină, să ne umple punga,
Că-s plini de bani şi vrem şi noi;
Europeni, cu străzi... noi dunga
De var!? Care, pline cu... boi!

Mândreţe de frumoşi şi harnici;
Buni spărgători de... coduri! Cozi
Le facem la puşcării... Amarnici
Să fie şi ei... proşti nerozi!?

Şi tot ne lăudăm, c-am creşte
C-unu la sută, din... zero?!
"Ce nemţi?! Le-am pus-o româneşte,
Merţanici proşti!... Avem Sandero!?".

Am picat, de-un timp, pe chinezi,
Ce de un secol umplu lumea,
Mulţi; în salarii mici, cirezi
La muncă, de... luni până lunea!

Suntem buni critici tuturor,
Cu ochii-n ceaţa de gunoaie,
Tânjind mereu un viitor...
Cu şcoli şi munci... apă de ploaie!

Onor ambiţiei, virtuţii,
Dorinţei pentru tot mai bine,
Dar fala fără rost... doar muţii
O strigă... în gând! N-aude oricine!

Modeşti, muncind... ne e ruşine?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşit "Breaking news"

Se poartă câştigul pe goale palavre
din ţâfne-n costume, cămăşi cu cravate
-chiar de-s agramate, caziere-au pătate-
căci asta se poartă... La modă-s doar javre!

Femei feministe îs mai mult piţipoance,
ce s-au săturat şi de-atât şcoală a vieţii
-ea, singurul studiu- dând ghes tinereţii
în fuste mulând nesfârşit... picioroange.

Erup toţi idei din ce minte au, pesemne,
doar lor să le fie atins avantaj
şi taie -între ei în gâlceavă, tapaj-
multă frunză la câini... într-o limbă de lemne.

E spuma curviei, golanii din şcoli,
ce azi ne îndrumă-n abisul de piscuri
-şi legile-şi fac să ne asigure riscuri
doar nouă-... L-adăpost, sub desene pe coli.

Se ară prostia, cretina-i sămânţa
ce naşte "culturi" să hrănească inepţi,
căci timpul cel nou nu suportă deştepţi
în ţara de-un comic sinistru... O Săpânţa!

Nici droguri nu sunt, deci nu e vindecare,
că tot e-o ruletă învârtită pe şest
de tâmpi, tot aleşi de tâmpiţi fără test...
Tâmpa, pare-se este un pisc, de ca-n... doare!!!

Trăim în "frumos"... Nerozia-i în floare!!!
Cu toţii un alai către înalte speranţe
conduşi de "elite", cu minţi în vacanţe
eterni "Breaking... news" rătăciţi pe-o cărare...

Pamfletul acid despre o ţară ce moare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 aprilie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş... la propriu

E plină lumea de necazuri,
Golită de femei, bărbaţi
Prin puşcării închişi; din nazuri
De procurori, de juji... legaţi

Atâţi nevinovaţi spăşesc;
Sunt pedepsiţi pentru nimicuri
Şi-o ţară-ntreagă mi-o găsesc
În cumpănă de ştiri, de plicuri.

... Iar un pungaş, escroc penal
Ce-a păgubit de miliarde
Şi-al tău moral şi material...
E plâns de hoţi de-ai lui, în hoarde.

Ah Doamne, oare acestă ţară
-Sau nu ea este vinovată,
E Doamne acest popor- povară
Dreptăţii-n lume, blestemată?!

Ne vrem tot pleava, o neghină
Din ochiul limpede, clătit
Cu sânge? De-un pământ o vină
La tot ce lumea a clădit?

Ne lăudăm cu hakeri hoţi,
Ne păcălim asociaţii
Ce vin de-afară cu nepoţi
Să-şi bage bani, năpăstuim naţii...

... Cu furturi, ne vindem femei,
Violăm pe-altele, dăm tunuri!
Cu diplome, ne vindem "grei",
Furate şi-alea, c-alte bunuri!

Şi-n laude ne proslăvim
Cu trei ţânţari pe la Sorbona,
La Yale, Harvard... Şi-i preamărim
Că-s mintea lumii?!... Îi sunt clona!?.

La ştiinţa întreagă, ea naivă,
De-o Terra castă construită
De mult, pe cinste, o arhivă,
Fără străjeri, nepregătită...

... Ajuns-ai noştrii, plini de scule
Să spargă linişti seculare
Cu şmecherii şi averi fudule...
Făcute de-alţii, milenare...

În numai zece, cinşpe ani,
Aici, unde totul se poate,
Ne îmbogăţim aleşi golani
Neruşinaţi!?... N-avem păcate???

Mă tem şi acum, cum m-am temut,
De renegat; spunând făţiş
Că nu-mi găsesc ce am avut
De la părinţi... E un hăţiş!

În resemnat mai scriu ţidule
La minţi încă cu porţi deschise,
Implorând pe-altele, credule
Să-şi facă legi!... Încă nescrise!

Că-n timp, popor de analfabeţi
Ce-am fost, am umplut râuri sânge,
Ne-am lăsat vorbă să fim drepţi...
Poate-om mai fi, suflet să-mi unge?!?.

Ruşinea-mi crapă adânc obraz
Ce-l port la fel, cu demnitate
Şi-o să-mi reneg cât oi fi treaz
Tără, popor de nedreptate!!!

... Şi ştiu că nu sunt toţi, nici toate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturie

Sunt încă viu în clipa când te chem,
sunt nervi şi oase, carne grea şi sânge,
dar – mai ales – sunt aerul ce plânge
deasupra ta ca-n moarte, ca-n blestem;

sunt viu şi fraged ca un miel bălai
purtat prin pieţe, prin restaurante;
sunt sufletul, dintâiul, al lui Dante
bătând la poarta-de-din-jos-de-Rai...

se face iarnă prin cămări ascunse,
mor fluturii, ca fulgii, la fereşti;
anii de azi îmi spun că mă iubeşti,
dar osiile lumii sunt neunse –

că se aude vântul pustiind
grădinile cu paseri de aramă
şi eu sunt singurul care dă seamă
de zariştea fugită din colind...

sunt viu, eşti vie încă... mărturie
stă mâna asta rece, care scrie.

poezie clasică de George Florin Cozma
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot, e-o apă, de ploaie

... că doar ce-am scris din nou de ploaie
şi mă întreb; ce-atâta apă
se duce adânc să spele morţi,
ce se-nfiltrează printre filtre?!
... şi beau din ei stând în odaie;
de aceea minţi tot timp ne sapă,
ne redeschide alte porţi,
să primim vizite, părinte...

... şi peştii stau tăcuţi la fund,
perpetuându-se-n neştire,
ingurgitând din mâl cu oase
de când e lumea cea străbună;
din mări ce-au fost cândva pământ
printre corali de-o mânăstire,
meduze de femei frumoase
şi valuri ca o supă-n spumă...

... iar cerul, ce-am făcut lăcaş,
o fi din picuri plutitori
de suflete înnourate
se gravitând, neputând zbor
mai sus... nu şi-au făcut făgaş
şi pică iar pe muritori
în păr şi buze încleştate...
... Ne consumăm îngrozitor!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta reformei

Un teatru jalnic este omenirea
Cu saltimbancii mimi şi oratori,
Paiaţe, păpuşari, ne buni actori,
Para specialiştii-a toate... Nesimţirea.

Mulţi figuranţi, starlete, ca... botine,
Analfabeţi guralivi şi Chiriţe,
De fir în patru crăpători, găsitori de chichiţe
Ne fac divertismente... din destine.

Se sorb în căpăţâni de microfoane
Sau strigă desfrânaţi în porta-voci
Scriindu-şi singuri roluri, dobitoci
Ce-şi umplu burţi şi buzunare... din balcoane.

Spectacol îşi plătesc cu aplaudaci
De pe estrade fade în răcnete sterile,
Vrăjitorii inchizice, imbecile
Preluate de inepţi... partizani audaci.

Îşi joacă scene-n aule adorminde
De nepăsare şi de cult agnost de sine,
Plătiţi să mintă că ne-aşteaptă bine;
Din bine ce-am avea... de nu ne-ar vinde.

Din grohăieli mocirlice, avocale,
Dau de-nţeles din pradă ce-a rămas
Să-mpartă... Dar au grija că prea gras
De fac popor... se leneveşte coate goale.

Şi atunci ei fiind poli... tic, o... şi tic, oase
Au făcut pact să stea mereu o roată,
Să nu se obosească biata, "scumpa" gloată
Să stea de vorbă, în loc să dea... la coase.

Filchizuiţi o lume acaparează;
Europa, Asia, oriunde-i loc
S-au asamblat ca-n cânt să-şi bată joc...
C-aşa ne place, plebei... ce votează!

Şi tot strigăm pe străzi, că-i tot degeaba,
Că televiziuni şi ziare-s ale lor
Iar judecăţi tot ei fac; coautor,
Cu gaşca pusă... să nu-şi facă treaba.

De neînţeles ne e teatrofilia
Plătită pe bani grei din sărăcie,
În loc de drame să ne facem comedie
Şi ca şi-n boală să stârpim... anomalia!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răvăşiri

Mă pierd cu fiecare zi,
Mă pierd în noapte...
Mă pierd în gând, ce ne desparte,
Mă pierd, oi putrezi...

Mă pierd din timp ce am,
Mă pierd de bani...
Mă pierd prieteni şi duşmani,
Mă pierd de neam.

Mă pierd de mamă şi de tată,
Mă pierd printre copii născuţi,
Mă pierd între neprevăzuţi...
Mă pierd fără să ştiu, deodată.

Mă pierd de foşti colegi,
Mă pierd de şcoli,
Mă pierd de atâtea boli...
Mă pierd, fără-de-legi.

Mă pierd de bucurii avute,
Mă pierd de şansă,
Mă pierd cu mintea-n transă...
Mă pierd pe neştiute.

Mă pierd că nu mai am valoare,
Mă pierd de bani, de tinereţe...
Mă pierd de viaţă, să mă-nveţe;
Mă pierd de la frumos, splendoare...

Mă pierd însingurat,
Mă pierd de mine,
Mă pierd de tot ce intervine...
Mă pierd, neexplicat.

Mă pierd în fiecare clipă,
Mă pierd într-o uzură...
Mă pierd, mă pierd, spre căzătură;
Mă pierd spre criptă.

Câştigu-l-am printr-o pasenţă
Printre atâţi nevruţi de-a naşte;
Sunt norocosul viu, de Paşte...
Sunt un câştig... prin excelenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Aştept să-mi spui, ca-n ultima instanţă,
Ce-mi ceri ca să mai stai cu mine,
C-am martori mulţi să îţi câştig creanţă
Să crezi ce-ţi zic; ce mult ţin eu la tine.

M-am dus să mângâi chipuri pe altare
Şi m-am pierdut cu mintea sărutându-i,
Visând mistificat pe tine, arătare
Ca o fecioară, suflet implorându-i.

Stau prosternat în lenea inerţiei,
Privind alei, neştiuţi trecători,
Să nu te pierd de apari, cum pierderea avuţiei
Când crezi c-o ai, la fel, de atâtea ori.

Opresc femei ce-ţi seamănă pe stradă
Şi explodez la zgomotul de paşi,
Când step pe lespezi sună-n serenade...
Cum mersul ce-ai când vii, sau când mă laşi.

Îmi pun în tâmple glasul cu al tău ton
Şi mi-l mixez în şoapte auzite,
Ce întorc mereu cum disc de-un gramofon...
Sunt pâlnie, mă umplu, îs "tu" ispite.

Îmi curg vederi, pe închis, deschise pleoape...
Stau răsturnat pe ovalul din retină
Crucificat, până ce lacrimi, ape
M-arunci, să pic şi nu am nicio vină.

Te strâng în aşternut, miros de pernă
Şi adorm drogat de-un iz împarfumat,
Pierdut subit... şi-am corpul o cavernă,
S-aştept să-mi umpli timp, însingurat.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atentat la popor

Azi ţara mea a pierdut popor,
de azi noapte condamnat la moarte
de-o haită de tâlhari aparte...
ce vor ca tot să fie al lor!?

Şi haita toată îs infractori
ce prin minciuni i-a tot promis
poporului un trai de vis...
Mascaţi oneşti, din ce-s... orori!

Demult s-au adunat partid
scursuri abjecte de bandiţi
din nespălaţi, în preamăriţi
crescând... cum hoitu' umflat, putrid!

Toţi fără carte, huligani,
sau diplomaţi prin alţi parşivi
la fel de lepre... inventivi
şi-au reclădit moral... pe bani!...

... Bani luaţi din gura celor mulţi,
săraci, muncind din noapte-n noapte,
cei caşti, oneşti, cu multă carte
să ţină leneşii cu burţi?!?

Ciuma, cum mâzga, a invadat
tot Statul, demn de al său neam,
înhămând naţie cu ham,
s-o ducă-n hăţ... către mezat?!

Sunt spuma supei, de-aruncat,
mizeria, necomestibil,
sunt hoarda, sursa de oribil...
ce ne vor moarte... lor, regat!?

Ne-au făcut legi, făr' să dea seamă,
să fure ei nestingheriţi!
Cu barda au dat în necăjiţi,
să n-avem drept la ţara mamă!!!

Ne vor pe toţi, ca mine, afară,
să fie numai ei în hotar.
Pământul, patriei, de dar
şi-l vor doar lor... Bestia, fiară!!!

Câţi "proşti" om fi, cum ne cred ei,
dar mulţi, mai mulţi suntem şi, buni
să strângem cloaca de nebuni...
Să întemniţăm pe derbedei!!!

Cât încă avem patriotism,
mai ne iubim copii, părinţi,
să ne-adunăm şi muşchi şi minţi...
să jugulăm hoţi, cretinism!!!

Oh, Doamne, dă-ne Tu putere
s-aruncăm ochelari de cal
şi noi, poporul, ca un val
să nimicim zoaia de himere!!!...

... Să-i punem pe parşivi la zid,
la hoţi să le luăm ce-au furat!!!
Să fim, de ambiţii, dezlegat
popor din nou... El, nou partid!...

... Al celor mulţi, cu cultul legii
crescuţi toţi şapte ani de-acasă,
cât încă, Doamne, avem casă...
să stârpim hienele fărădelegii!

Să-i pedepsim, pentru popor!!!!!!!!

Să-i arză dracii-n iadul lor,
cu averi, să aibă foc s-aţâţe!
Tot neamul lor din lei, în mâţe
să-i îmblânzim... De nu, cu-omor!!!

Că morţii mei, străbuni, o vor,
căci criminalii... nu-s de-ai lor!!!

Of, ţara mea, al meu popor,
oh, drag ce-mi sunt, aş vrea să mor,
protest doar să rămân, un dor...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ansamblu

Ce sunt în fond; cel ce gândeşte
Şi, când gând nu-i, suflet e doar
Ce plânge, râde, timp opreşte
Balanţa... în veşnic balansoar?!

Sau sunt un corp ce tot hrănesc
Din mult efort, cât am voinţa...
Un sclav, că-l ţin, nu prididesc
Convins c-aşa-mi câştig căinţa?!

Ori sunt pretenţia că sunt,
Un pictor ce dă sens culorii
Ce mi-o fac strai, când sunt veşmânt...
Un hazardat al întâmplării?!

Poate am şansa tot să fiu,
O raritate printre euri;
Un corp, cu suflet, gândul viu
Şi-un vis de noi... din vechi eseuri...?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii care e secretul meu? Învăţ. Învăţ repede. Dacă ar fi să spun ce sunt eu aş spune că sunt suma a tot ce e bun în oamenii cu care am interacţionat în această viaţă. Când întâlnesc un om, mă uit ce pot învăţa de la el. Ce face el bine, unde gândeşte sănătos şi cum m-ar ajută asta pe mine? Când viaţa mea era un strigăt de disperare, am descoperit puterea învăţării. Orice problemă am, pot să învăţ să o rezolv din simplul motiv pentru că nu mă lovesc de probleme pentru prima oară în istoria omenirii. Oameni lipsiţi de iubire care au depăşit suferinţa sunt mulţi. Oameni săraci care au devenit bogaţi prin propriile puteri sunt mulţi. Oameni bolnavi care au luptat şi au devenit modele de sănătate sunt mulţi. Şi mulţi alţii sunt cazuri mult mai dificile decât sunt eu. Şi aceşti oameni au lăsat urme, mărturii, cărţi, poveşti, exemple şi eu pot să învăţ din ele. Tot ce îmi este uşor să fac azi, odată era imposibil. Să merg pe picioarele mele era imposibil odată. Acum e lejer. Să citesc era imposibil odată, acum e o plăcere fără de care nu aş putea trăi. Iubire, bani, sănătate, vocaţie, socializare şi orice mai vrei tu sunt banalităţi odată ce îţi pui mintea minunată să te servească şi începi să te EDUCI.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când?

Când corpul meu se frânge,
când nu mai curge sânge,
când văd carnea putrezind,
când corbii apar plutind,
când hoitul stă sub soare,
când oasele sunt goale,
când ziua încet se trece,
când noaptea vine rece,
când nu se vede-n zare,
când steaua-i căzătoare...

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când?

Când corpul meu se frânge,
când nu mai curge sânge,
când văd carnea putrezind,
când corbii apar plutind,
când hoitul stă sub soare,
când oasele sunt goale,
când ziua încet se trece,
când noaptea vine rece,
când nu se vede-n zare,
când steaua-i căzatoare.

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete

Nu mai sunt plopii pe drumu-nspre casă,
Doar unul rămas e, stingher, fără soţ.
Nici vis nu mai mi-e liceana frumoasă
Şi nu-s judecăţi, să condamn timpul hoţ.

Nici loc nu mai este la marginea mării,
S-adormi infinit, nu mai e niciun dor
Să stingă plăpând lăcrimările sării
Din pleoape, brăzdând doar rămasul fior.

Catarge s-au dus, nicio velă-i umflând
Priviri obosite, de un timp anticar.
Nici file nu întorc, nu sunt cărţi străbătând
Imagine iţite de minţi, pline har.

Şi codrii-s prăvale în uitare de drag,
Lăsând luminişuri în raze, arzând.
Nici vechiul cioban nu mai are toiag,
Că fagul, stejar, nu-i mai sunt... se furând.

Albastra de floare, doar iris rămasă,
Se şterge înspre mat, cristalinul dispare
Şi teiul în aur, nu mai e iz de casă...
Asfalt, ciopârţit pas, e pe-aleea ce doare.

Luceafăr e singur şi acuma pe boltă
Şi derm încreţeşte în lucirea sa rece.
Nici scris nu mai e, nu-s scrisori de revoltă...
Doar unii-s, de-ai mei şi un timp care trece!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

De ce nu ne cunoaştem între noi?
De ce umblăm pe străzi fără salut?...
Chiar de suntem cu toţi... "necunoscut"
Şi ne-am dori să nu fim singuri, minim doi.

Avem doar gelozii, râvnim la altul,
Chiar lucrul bun, pretindem de greşit;
Minţim uşor, Satană-am devenit...
Nu credem în etern, valoare, ci instantul!

Acum, nici fraţi nu-şi recunosc surori,
Se duşmănesc, pe averi din moştenire
Şi alţii decid tot; bani, viaţă, irosire...
Rămân, pământ şi-o apă, sufletul datori!

E oare lumea întreagă o himeră?
Suntem doar indivizi cu atestat?
Nu credem că iubirea ne e un "dat"?
De ce ne transformăm planeta, într-o golaşă sferă?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pădure, nu minţi... Numai în oraş minţi şi, cum oraşele sunt din ce în ce mai mari şi mai populate, sunt din ce în ce mai mulţi oameni care mint şi ei din ce în ce mai mult.

Gerald Messadie în Viaţa mea amoroasă şi criminală cu Martin Heidegger
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!