Ideea unui harem prinde la orice venetic care vede pentru prima oară o prăvălie plină de modiste; acolo află nişte fermecătoare mutrişoare alături de chipuri urâte, aşezate, una lângă cealaltă, la o tejghea; ele aranjează fundele, flecuşteţele acestea pe care moda le tot schimbă; omul trece, privindu-le prin lornion. Fetele, cu acul în mână, aruncă neîncetat ocheade în stradă. Locul de onoare este acela din apropierea geamului uşii. Iar copilele se bucură uitându-se la trecători şi-şi închipuie că văd tot atâţia ibovnici.

Louis-Sebastien Mercier în Tableau de Paris, Să fie oare un harem? (1788)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritele alese se întâlnesc.

citat din Louis-Sebastien Mercier
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi convalescenţi

eram atunci doi convalescenţi
ne reveneam după lunga boală a dragostei,
norii treceu pe lângă noi
ca nişte draperii fantastice,
falduri de plumb
care cădeau
ca o cortină
peste despărţirea noastră.
vântul ne aducea miros de stropi irizaţi
şi ne amintea de miresmele depărtării
iar eu îţi priveam ochii,
acei ochi luminaţi de o aură
plină de tristeţe.
... şi ziua aceea de toamnă
când eu aveam în mână doi trandafiri
şi ne plimbam tăcuţi pe străzile oraşului
n-are să mai fie niciodată.
oraşul acela părea o corabie
care se pregătea să plece departe
şi tu mergeai alături de mine
pentru ultima oară...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (17 august 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce e absurd la cei care cer simplă libertate pentru buna dezvoltare a omului e că îşi închipuie a şti ce este omul; când de fapt omul e ceva care se defineşte neîncetat. - Sânt de partea celui care NU ştie. El are sorţi să capete ceva.

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este asemenea unei flori care îşi dăruieşte parfumul: o putem mirosi sau putem trece nepăsători pe lângă ea. Floarea se află acolo pentru toţi, dar mai ales pentru cei care îşi dau osteneala să-i soarbă parfumul şi să o privească cu încântare. Puţin importă pentru floare faptul că suntem în grădină alături de ea, sau că ne aflăm departe; ea continuă să împrăştie în jur suavul său parfum pentru toată lumea.

Krishnamurti în Eliberarea de Cunoscut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea este din totdeauna plină de nevoi personale şi acestea nu se rezolvă niciodată pentru că omul nu vrea nicidecum să se oprească asupra celei mari nevoii pe care o are şi care este în adâncul sufletului, unde "Chipul" Creator îşi cere neîncetat dreptul supremaţiei.

citat din Ioan Hapca
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi privi totul şi pe toţi ca şi cum ar fi pentru prima oară – mai cu seamă lucrurile mici, cu care m-am obişnuit, uitând de vraja care le înconjoară. Vreau să privesc pentru prima oară soarele, dacă mâine va fi cer senin. Vreau să urmăresc încotro se îndreaptă norii, dacă cerul va fi acoperit. Întotdeauna mi se pare că nu am timp de aşa ceva sau nu îi dau importanţă. Ei bine, mâine mă voi uita la drumul norilor sau la razele soarelui şi la şi la umbrele cărora le dau naştere acestea. Pentru prima oară voi zâmbi fără vină, fiindcă bucuria nu este păcat. Pentru prima oară mă voi feri de tot ce mă face să sufăr, pentru că suferinţa nu este o virtute. Nu mă voi plânge de viaţă, spunând: totul e la fel, nu pot să fac nimic pentru o schimbare. Fiindcă trăiesc ziua asta ca şi cum ar fi prima şi voi descoperi de-a lungul ei lucruri despre care nu am ştiut niciodată că se aflau acolo. Chiar dacă am trecut prin aceleaşi locuri de nenumărate ori şi am spus "Bună ziua" aceloraşi oameni, astăzi acest "Bună ziua" al meu va fi altfel. Nu vor fi cuvinte de om învăţat, ci un fel de a-i binecuvânta pe ceilalţi, dorindu-mi ca toţi să înţeleagă însemnătatea faptului că sunt în viaţă – chiar şi atunci când nenorocirea ne dă târcoale.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Ziua de mâine"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa de oaspeţi

Această fiinţă omenească este o casă de oaspeţi.
În fiecare dimineaţă mai vine cineva.

O bucurie, o depresie, o răutate,
nişte clipe de clarviziune sosesc
asemeni unui vizitator neaşteptat.

Primeşte pe toţi cu inima deschisă!
Chiar dacă-s doar o grămadă de necazuri
care, cu violenţă, îţi aruncă
tot mobilierul în stradă;
tratează pe fiecare ca pe un oaspete onorabil.
Poate aşa te primeneşti pentru a putea primi
bucurii noi, pline de prospeţime.

Gândurile negre, ruşinea, ticăloşia,
pe toate întâmpină-le în pragul uşii,
invite-le să intre în casa ta.
Fii recunoscător pentru orice îţi intră în viaţă,
pentru că toate au fost trimise
de dincolo, drept călăuză.

poezie celebră de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt unii oameni care trăiesc asemeni unor candele. Aşezate discret, într-un colţişor curat şi sfânt, candelele luminează cu mica lor flacără ungherul unde au fost aşezate cu migală. Au nevoie de foarte puţine lucruri pentru a-şi păstra umila lor paloare. Dacă se nimereşte să ajungi în colţişorul respectiv, reuşeşti poate să observi luminiţa lor. Dacă nu, poţi trece pe lângă ele fără să le observi. Dar ele sunt acolo. Şi acolo vor rămâne, până când mâna care le-a aşezat acolo nu se va decide să le schimbe locul.
Alţi oameni sunt asemeni artificiilor. Se ridică fulgerător de la pământ, cu un zgomot care nu poate trece neobservat. Se înalţă, se tot înalţă, cu rapiditate extraordinară. Lumea aşteaptă, cu răsuflarea tăiată, să vadă ce se va întâmpla. Apoi, ajunse pe bolta cerească, explodează literalmente, oferind lumii un spectacol luminos nemaipomenit de frumos. Poate un pic cam scurt. Dar lumea se bucură, admiră şi aplaudă. Apoi, după ce spectacolul se va fi terminat, lumea nu mai are nici timp şi nici interes să observe căderea bruscă a tuburilor sfârtecate de explozie, care se izbesc de pământ cu un sunet sec, neauzit de nimeni. Oricum, va urma un alt rând de artificii!
Candele sau artificii? Până la urmă, ce dorim să fim? Sau, suntem ceea ce suntem, fără voia noastră? Poate că aşa ne este pur şi simplu dat: să fim candele sau artificii!

Eugen Blaj în Exilat în propria viaţă, XVI
Adăugat de Eugen Blaj
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu întodeauna numai prin suferinţă ajungem la lumină. Cel ce vede lumina fără a trece prin iad, este mai dăruit ca acela care trece!

Viorel Muha (iunie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul potrivit e acela în care te simţi apreciat, fericit, ştiind că ce vei visa se va materializa; omul potrivit e acela alături de care ai sufletul încrezător, liniştit şi spre care alergi când ceva în viaţă nu înţelegi.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimentele unui om sunt aşezate sub formă de U. Pe o latură se află dragostea şi pe cealaltă ura. De la dragoste la ură şi înapoi nu este decât un singur pas.

Cătălin Bursaci în Prima carte, ultima carte
Adăugat de Mihaela - Sidonia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moda nu este ceva care există numai în rochii. Moda este în cer, pe stradă, moda este legată de idei, de viaţă, de tot ceea ce ne înconjoară.

citat clasic din Coco Chanel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care a avut succes este acela care a trăit bine, a râs adesea şi a iubit mult; acela care a câştigat respectul celor înţelepţi şi dragostea copiilor; care şi-a îndeplinit rolul în viaţă şi şi-a realizat misiunea; care a lăsat în urmă o lume mai bună decât aceea pe care o găsise; acela căruia nu i-a lipsit niciodată admiraţia pentru frumuseţea pământului şi care nici nu s-a ferit să şi-o exprime; care a căutat să vadă tot ce este mai bun în ceilalţi şi a dăruit tot ce a avut el mai bun.

citat celebru din Robert Louis Stevenson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitirul cuvintelor

acolo unde pe măsură ce îmbătrânim
nefericirea ne înţeapă tot mai des în piepturi
acolo, între cearcănele sufletului
sub sârmoasa iarbă a regretelor
zac toate cuvintele pe care nu am avut curajul să ni le rostim
ca nişte copii morţi la naştere
-
amintirea lor ne suprimă înălţarea
amintirea ţipătului lor ne asurzeşte
orice gând, orice vocaţie, orice destin

acolo, fix în locul acela
singurătatea îşi înfige adesea cârligul în noi
balansându-ne vieţile deasupra unei mări de acidă incertitudine
folosindu-ne visele spulberate
pe post de scripete

acolo totul este o rumoare
despre ceea ce am fi putut
să devenim

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi spuse, deci, că fier este destul, dară nu sunt cărbuni de ajuns, ci să se ducă la pădurea neagră să-şi facă, căci de acolo aduc şi ei. Aceasta nu era adevărat. Acolo, la pădurea neagră, se iscodise o scorpie care omora pe oricine mergea în acea pădure, şi de aceea îl trimitea pre dânsul acolo, ca să se prăpădească. George nu ştia de unele ca acestea. El era cu inima curată şi fără făţărnicie. Îşi alese din prăvălia stăpânului său o sabie rămasă de la Novaci, pe care o păstra în prăvălie ca pe un odor din vechime, luă nişte burduşe mari pentru cărbuni, făcute din două piei de bivol şi plecă să-şi facă cărbuni în pădurea neagră. Merse ce merse şi, ajungând la un sat, întrebă că încotro se află pădurea neagră. Cum auziră sătenii, începură să-şi facă cruce şi să-şi scuipe în sân de frică. Apoi îi spuseră toată şiretenia cu scorpia.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

din cioburi

Nu am fost născut Om, eram o mirare
de cristal, fără umbre… doar sunet înalt

Nu ştiu, ah, dacă aş şti
cine, cum şi de ce a spart oul mirării şi iată-mă
plângând
pe dinăuntru adun apusa splendoare
din cioburi
ce trup aproximativ am strâns până azi
şi de câte ori am luat-o de la capăt, voi nu credeţi!

Nimeni nu-mi dădu vreun încotro măcar
unde să-mi lipesc o latură, unde cealaltă, cealaltă
şi tot aşa…
nu voi reuşi niciodată, mi se preling printre degete
cioburi din întâiul mine, ah, de l-aş prinde
pe acela care a înfăşurat în suspin cheia-măsură
şi a dat cu ea de pământ
o a doua oară!
… o a doua oară?… Nu, era ecoul sau
ce a mai rămas din sunetul acela înalt.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

The kid

faimosul copil rămas pe vecie copil
rău până-n măduva oaselor
billy the kid joacă cărţi în cele mai deocheate
baruri cu pistolarii renumiţi
şi fură vite
în '77 e atras de forţa răului
era în banda lui dolan
omul de ordine al maiorului murphy
nu ăla cu legile şmechere
the kid este atras de forţa binelui
şi schimbă anturajul
trece alături de rancherul tunstall
copilul rămâne copil până la moarte
este impresionant de asasinarea rancherului
porneşte propriul lui război
supravieţuieşte războiului din comitat
îl ajută pe şeriful brady
să treacă în lumea cealaltă
alături de alţi cinci pistolari
dat dracului de buni
în mânuirea pistoalelor colt
copilul se vede proscris peste tot
se-ntoarce la furatul vitelor
era însoţit de cei cinci tovarăşi
hotărăşte să urce-n trenul
iaşi-timişoara care se deplasa
prin fort summer ducând
studenţii de-acasă să înveţe carte
să nu ajungă pistolari

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Empatie stradală

Într-o zi, de dimineaţă, pe la nouă fără zece,
L-auzeam, şoptind, săracul: "Nu mai trece, nu mai trece!"

-Of, ce-nseamnă o durere! Dar ce-o fi, ce-l doare, oare?
Stă pe scaun, poa' să aibă vreo durere de picioare,

Sau – mai ştii? – la cap, se-ntâmplă, uneori, dureri, migrenă...
Când am eu, atunci mă scoate toată ziua de pe "scenă".

Dar îmi trece, pe când omul se tot vaită, nu scapă,
Şi l-o ţine cea durere până l-or băga în groapă.

Dar, de mă gândesc mai bine, nu-i aşa bătrân, rezistă,
Chiar de stă în plină stradă şi durerea lui persistă.

Poate este vreo femeie care n-o mai vrea să treacă
Pe la el, pe-aici, pe stradă, căci, de-l vede, i se-apleacă.

O fi altceva: stomacul, cu vreun ulcer, duodenul,
Nu mai pot, întreb şi gata: "Cine nu mai trece?" "Trenul".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de iarnă

Peste pădure a-nceput să cearnă
Încă din zori cu fulgi mărunţi de nea,
E prima oară când această iarnă
Te ţine-un ceas vrăjit lângă perdea.

Sub bolta scundă se iţesc fantasme
Purtând vârtejuri sure prin genuni,
E anotimpu-n care crezi în basme,
E anotimpu-n care vezi minuni;

În minte amintiri se derulează,
Imagini care curg neîncetat,
Priveşti uimit la fiecare fază
Din minunatul vieţii rezumat,

Copilăria veselă, senină,
Iubiri ce te-au vrăjit, te-au fascinat,
Emoţii, mii, din zări încep să vină,
Alături de-ntâmplări ce te-au marcat,

Şi-n gând îţi spui acum întâia oară,
Într-un decor de-un alb imaculat:
- A fost această viaţă dulce-amară,
Dar parcă aş mai vrea un duplicat!

poezie de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea pe care tu o ţii acum în mână, la nivelul său de bază, este o vibraţie - un sunet. Deci, orice formă de creaţie, la nivelul său cel mai apropiat de Oceanul Esenţei, este un sunet, iar sunetul este o manifestare al unui semnal intangibil al Nevăzutului. Aşadar, în termeni artistici - dar foarte practici - putem spune că întregul Univers este o melodie - Melodia Creaţiei. Vibraţiile formează particulele subatomice, aceste particule formează atomii, atomii devin molecule, iar moleculele aranjează forma finală a unei creaţii văzute. Şi toate acestea au loc prin rezonanţă de frecvenţă, în care o vibraţie se uneşte cu o altă vibraţie asemănătoare, în numele procesului de creaţie.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!