Doi tomnatici

Am trecut întâmplător
Pe cărarea dinspre munte.
Se-auzea tânguitor
Plânsul frunzei cele mute.

Am văzut atuncea pomul
De la margine de drum.
Semăna leit cu omul,
Semăna cu omul bun!

Braţele eu mi-am deschis
Să-l îmbrăţişez voios:
M-a privit pentru o clipă
Şi-a plecat privirea-n jos.

Nu pe mine m-aştepta
Sufletul său necăjit!
Nu a vrut dragostea mea
Nici chiar dorul său cernit.

Am plecat în drumul meu
Cu o amintire sfântă:
Pomu acela m-a iubit
C-o iubire mult prea multă!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscrucea

Viaţa ei, cărare lină,
un fir de mătase fină,
ghem de dor neînăsprit,
pe pământ rostogolit.

Viaţa lui, drum însorit,
venind dinspre răsărit.
La răscruce s-au găsit
cărarea şi-un drum bătut.

Au tot stat şi s-au privit...
Nemilos, timpu-a trecut
ca şi soarele grăbit,
de nori grei, spre asfinţit.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu bine!

Ce mult te-am iubit,
să spună serile târzii...
Ce mult te-am iubit,
tu, niciodată nu vei şti!

Ce mult te-am iubit,
să spună zile de nesomn!
Ce mult te-am iubit,
să spună sufletul de om!

Dar nu se poate descifra,
în traiul zilnic, dragostea.
Şi nu poţi duce, trup firav,
iubirea unui suflet brav!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omor din culpă

Iartă-mă, iubite!
Ridicolă, dragostea mea
În lumea asta nebună
Spre ochii tăi se-nălţa.

Mă iartă, c-am îndrăznit
Mâna să-ntind spre fiinţa ta.
În drumul acesta, trăznit
Sufletul iubirii-mpietrea.

Mă iartă că iarna e vară
Şi vara mai ninge pe-aici
Şi lasă pentru ultima oară
Să-ţi gust zâmbetul gurii mici.

Să-l încrustez, amintire
În granitul ce am devenit
Să-mi fie mereu a iubire,
Lumină şi vers şi cuţit.

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iubire spulberată

O floare de păpădie
s-a deschis de dimineaţă
când voios soarele-adie
şi o mângâie pe viaţă.

Şi pe câmpul înverzit,
multă vreme-a strălucit,
dorindu-şi mereu să stea
numai în lumina sa!

Dar, pe cer s-au adunat
norii care-au speriat
bănuţul ei aurit.
Chiar şi vântul a venit

din senin, fără de veste
şi-a făcut-o de poveste,
spulberând-o-n patru zări,
peste alte şapte mări.

Pufuleţ de păpădie,
tu, ce zbori din loc în loc,
cine soarta să ţi-o ştie
şi cine-i al tău noroc?

Cine te va prinde oare
să te-ascundă-n al lui sân?
O fi un om bun sau poate,
unul rău, chiar şi hapsân?

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru (14 februarie 2011)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea e mută

M-ai rugat odată să-ţi scriu o poezie
dar eram atât de îndrăgostită
că nu-mi găseam cuvintele:
se ascunseseră adânc, în suflet.
Şi-apoi duceam darurile tale
destul de grele pentru umerii mei tineri.
Dar poezia întârzia să apară
şi într-o zi ai plecat.
Atunci au irumpt şi dorul mi-a ars sufletul
alungând cuvintele
ascunse din iubire, cu grijă.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea e mută

M-ai rugat odată să-ţi scriu o poezie
dar eram atât de îndrăgostită
că nu-mi găseam cuvintele:
se ascunseseră adânc, în suflet.
Şi-apoi duceam darurile tale
destul de grele pentru umerii mei tineri.
Dar poezia întârzia să apară
şi într-o zi ai plecat.
Atunci au irumpt şi dorul mi-a ars sufletul
alungând cuvintele ascunse din iubire, cu grijă.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-te! (Lui Adrian Păunescu)

Acolo unde ai plecat nu e nici soare, nici păcat.
Nici n-or să poată ochii tăi să vadă negrul din scântei!

Acolo unde mi te-au dus ursitele într-un apus
Nu e nici rouă şi nici stea, nici uriaşă, Umbra ta!

Acolo unde drumul tău s-a frânt ca inima de Zeu
Nu e nimic, nici timp nu e, nici vise şi nici dragoste!

Şi dacă-atât de multe-ai fost, şi dragoste şi adăpost
Pentru un munte de bărbat cu vocea care a tunat

Pentru doi ochi de stele vii, dacă nu poţi să reînvii
Mirajul ce-ai trăit cu noi în lacrimă şi în nevoi,

Tu, suflete împărătesc te-ntoarce-n spirit românesc!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu ratezi vreo binecuvântare! Într-o zi un om a şoptit: "Doamne! vorbeşte-mi!" şi o ciocârlie a început să cânte, dar omul nu a auzit. Aşa că omul a mai strigat: "Doamne! vorbeşte-mi!" şi bubuitul unui tunet a răsunat de la o margine la alta a cerului, dar omul nu a ascultat. A privit în jurul lui, şi a spus: "Doamne! dă-mi voie să te văd!" şi o stea a strălucit scânteietoare, dar omul n-a observat-o. Apoi omul acela a strigat cu disperare: "Doamne! atinge-mă! ca să ştiu că eşti aici" după care Dumnezeu S-a aplecat şi l-a atins pe om. Omul însă a dat cu mâna, alungând fluturele aşezat pe umărul lui. Apoi şi-a văzut mai departe de drum. Tu nu rata vreo binecuvântare! numai pentru că nu o primeşti în felul în care o aştepţi tu.

citat din Chris Spheeris
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul şi pomul

Un stăpân avea un pom,
Stăpânul se numea om!
Pomul roadele-şi arată,
Dar stăpânul niciodată:
"Proprietate privată"!

Preţuind a sa avere,
Pomul ţine la vedere,
Dezvelind fructele lui
Ca rod al pământului
Şi dăruieşte oricui!

Vede un om necăjit,
De putere părăsit,
Îşi apleacă poalele
Să-i culeagă roadele
Potolindu-i poftele!

Omul, când are necazul,
La vecin sare pârleazul
Să i-l lase în grădină,
Chiar de n-are nicio vină,
Din mocirlă-l bagă-n tină!

Cine-i omul, ce e pomul?
Omul se încrede-n Domnul,
Pomul ştie stăpân omul,
Amândoi trăiesc sub soare,
Fiecare singur moare!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

De când te-am văzut
sufletul meu
zburdă copilăreşte.
Ochii noştri
ştiu să vorbească mai bine,
gesturile noastre
trădează iubirea cea nouă
şi nimic nu pare că-nţelegem.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din prea multă iubire

Îmi doresc să fiu un pictor uneori,
Din prea multă iubire pentru tine;
Să aştern, pe pânză, splendide culori,
Cu lumina tandră a dragostei, din mine.

De-aş fi compozitor, privind doar ochii tăi,
Aş compune o măreaţă simfonie
Acompaniate de-ale inimii bătăi,
Sufletul şi glasul mi-ar fi în armonie;

Dar şi sculptor de-aş fi, ce mult eu aş sculpta,
Nu doar un bloc de marmură cât mine,
Ci, chiar şi Everestul, eu, l-aş modela
Cu statornica-mi iubire pentru tine.

În dorul după tine, mă regăsesc poet,
Din prea multă iubire pentru tine;
Îmi simt inima ca o călimară-n piept;
O, de-aş găsi talent de scriitor în mine!

poezie de Sergiu Mănuş (2000)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog revino la mine

În grădina casei noastre, nu mai lucrăm amândoi.
N-ai trăit să-admiri în glastre, florile puse de noi.
Ai plecat de lângă mine, de fete te-ai depărtat,
N-ai vrut să culegi cu mine, din livada ce-am plantat.
Te rog revino la mine, aici de unde-ai plecat!
Lumea-întreagă să ne vadă, cum făcea şi altădat
Hai, revino iar la mine, trandafiri să admirăm!
Prin livada mult visată, amândoi să ne plimbăm.
Întoarce-te din nou la mine! Am pus crizanteme-n glastre,
Casa mă întreabă de tine, tristă-i scara vieţii noastre.
Ştiu. Drumul pe care-ai plecat, nu are cale de întors.
Fiindcă ai suflet curat, te ocroteşte Hristos.
Rămân cu tristeţea-n suflet, florile s-au scuturat,
În piept inima mi-e tunet, privirea-mi s-a întunecat.
...................................................
De multă vreme lacrimi curgeţi, nici chiar voi nu mi-aţi rămas,
S-a dus dragostea din suflet, s-a ofilit al meu obraz.

poezie de Dumitru Delcă (23 septembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul gând

am adunat în palme timpul
nu a stat
m-a privit o clipă
apoi a plecat
la pas, pas cu pas
pe drumul lui
la ceasul rămas, spre alt popas
am căutat o viaţă fericirea
nu m-a cunoscut
nu a ştiut că a trecut de multe ori pe lângă mine
am strâns în braţe femeia
sărutând trupul fierbinte şi gol
o clipă m-a privit ţipând în braţele iubirii
apoi a plecat, cu alt bărbat
paşii ei se strecurau
pe nisipul umed de lacrimi
azi păşesc pe alei
de tei, de ce vrei
în faţă doar vântul mai bate
bate şi bate
pe drumuri uitate
printre frunze căzute, printre frunze uscate
de viaţă, de lume, de toate
pe aici, pe unde poate
paşii mei curg, se scurg
în cenuşa ultimului gând rămas

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din prea multă iubire pentru tine

Îmi doresc să fiu un pictor uneori,
Din prea multă iubire pentru tine;
Să aştern pe panză splendide culori,
Cu lumina tandră a dragostei din mine.

De-aş fi compozitor, privind doar ochii tăi,
Aş compune o măreaţă simfonie;
Acompaniate de-ale inimii bătăi,
Sufletul şi glasul mi-ar fi in armonie.

Dar şi sculptor de-aş fi, ce mult eu aş sculpta,
Nu doar un bloc de marmură cât mine
Ci chiar şi Everestul, eu, l-aş modela,
Cu statornica-mi iubire pentru tine,

In dorul dupa tine, mă regăsesc poet,
Din prea multă iubire pentru tine;
Imi simt inima ca o călimară-n piept
O, de-aş găsi talent de scriitor în mine!

Anul 2000 Cluj-Napca

poezie de Sergiu Mănuş (2000)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără suflet, omul nu mai este om

Pleacă sufletul din om
cum pleacă frunza din pom.
Dar frunza revine iară
într-o nouă primăvară.
Pentru sufletul plecat
nu e cale de-înturnat.
Pomul din nou înverzeşte,
omu-n pământ putrezeşte.
Fără frunze, pomul
mai poate fi pom.
Fără suflet, omul
nu mai este om.

poezie de Dumitru Delcă (18 octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum m-ai iubi

Cum m-ai iubi?
Cu sufletul,
mi-ar fi de-ajuns, să ştii!

Tu, palmele ţi le-ai bătut,
întâi când m-ai văzut
de parcă-n ele, ai fi prins,
întreg al meu cuprins.
Ochi blânzi şi scânteieri, divine
ţintit-ai către mine!
Ce bucurie-n firea lor
şi câtă dragoste şi dor!
Şi, m-ai iubit, atât de tare,
în prima ta îmbrăţişare!
Şi, te-am iubit, atât de mult
în primul meu sărut!

Cum m-ai iubi?
Cu sufletul,
mi-ar fi de-ajuns, să ştii!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmp de lăcrămioare (Poetului Gheorghe Ene)

Ai plecat luând cu tine, primăvara.
Ai iubit-o atât de mult
încât ai vrut să fie numai şi numai a ta.
Te-ai dus singur,
la sărbătoarea liliacului
să păstrezi pentru tine
floarea cu cinci petale,
trifoiul cu patru foi şi iasomia...
Ne-ai lasat nouă lăcrămioarele...
Câmpuri întregi de lăcrămioare,
pe barăgane,
amintesc de trecerea ta.

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi românii astăzi spun
Că trăim un timp nebun
Şi că... Epoca de Aur
A plecat cu al său Faur.

catren de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dudley semăna mult cu unchiul Vernon. Avea păr blond şi des, care stătea lins pe fruntea grasă. Mătuşa Petunia spunea adesea că Dudley semăna cu un înger, dar Harry era de părere că Dudley semăna mai degrabă cu un porc cu perucă.

citat din romanul Harry Potter şi piatra filozofală de J.K. Rowling
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoironie

Azi din oglindă m-a privit,
Vizibil în încurcătură,
Un tip ce-mi semăna leit,
Fără miros de băutură.

epigramă de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!