Confuzie

La un spital, spre consultare,
Venise un flăcău frumos,
Şi deprimat, puţin sfios,
Se văicărea c-o are mare
Monica cea devoratoare
De sex, a încercat folos
Să tragă, ea neîndoios,
Vru lămuriri suplimentare
Şi a cuprins-o frenezia,
Trei sute când află-ntr-o doară
C-o are; însă veselia
Făcu flăcăul să îi "moară":
- De când duduie, glicemia,
În milimetri se măsoară?

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

E frumos...

E frumos să poţi în viaţă
să fii darnic şi milos,
să te duci de dimineaţă
să ştergi lacrima răzleaţă
E frumos.

E frumos, cât zboară anii
să-ţi faci viaţa un prinos.
Să hrăneşti cu drag orfanii,
să-i ajuţi pe toţi sărmanii.
E frumos.

E frumos când nu-i răpusă
jertfa ta de-un gând fălos.
Când în taină nepătrunsă
îţi faci haina cea ascunsă.
E frumos.

Însă fapta cea mai mare,
darul cel mai de folos,
e să chemi pe-un om, pe-oricare,
dintr-o viaţă de pierzare,
la Cristos.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harry nu se putea hotărî care fusese partea cea mai frumoasă: când venise Hermione, fugind spre el şi strigând: "Ai reuşit! Ai reuşit!" sau când venise Justin de la masa Astropufilor, grăbit să dea mâna cu el şi cerându-şi scuze la nesfârşit că îl suspectase, sau când venise Hagrid, la trei şi jumătate şi îi bătu pa Harry şi pe Ron pe umeri cu atâta putere, încât aproape că ajunseseră cu capetele în farfuriile cu budincă, sau când îi dăduseră, lui şi lui Ron, cele patru sute de puncte pentru Cercetaşi, asigurându-le Cupa Caselor pentru al doilea an la rând, sau când se ridică profesoara McGonagall şi le spuse că examenele au fost anulate, ca o favoare din partea şcolii ("O, nu!" exclamase Hermione), sau când Dumbledore anunţă că, din păcate, profesorul Lockhart nu va mai putea să predea anul viitor, din cauza faptului că plecase în lume pentru a-şi recăpăta memoria. La uralele de bucurie care întâmpinară această veste participară chiar şi câţiva profesori...

J.K. Rowling în Harry Potter şi camera secretelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mare anevoinţă se dezlipi calul de stăpânul său. Umblă ce umblă şi se întoarse numaidecât. El vânturase văzduhul şi cutreierase pământul până nu apucase să i se urască băiatului; şi întorcându-se spuse băiatului că i-a găsit un loc unde să se bage argat. Îl şi învăţă ce să facă şi cum să dreagă ca să argăţească cu folos. Încălecă băiatul calul, când auzi că are să-şi găsească unde să se căpătuiască, şi porni ca vântul, precum şi venise. Ajungând la nişte zâne, făcu precum îl învăţase calul. Cele trei zâne, căci trei erau ele, se cam codeau să-l priimească; iară daca stărui, se rugă şi se făgădui că o să fie harnic şi credincios, ele îl priimiră. Aşezându-se el acolo la zâne, băiatul se puse cu toată inima pe muncă şi, când era ceva de făcut mai greu sau mai anevoios, îşi chema calul şi îi da ajutor.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rezerva aia

de spital erau numai ei doi
îi spunea glume şi bătrânul
nu râdea în noaptea aceea
aştepta să moară şi încă murea
de la cancerul ăla de colon
nu era nici acasă şi asta îl făcea
să plângă cu gura închisă
i-a spus gluma care niciodată
nu dădea greş şi el nu făcea
nici un efort să râdă
a trecut la altă glumă
însă bătrânul continuă să moară
credea că râsul te vindecă de cancer
făcea multe glume prin oraş bătrânul
deşi era slăbit de la citostatice
i-a spus altă glumă cu musca
în ciorbă, însă bătrânul continua
să moară fără să râdă în salonul acela
odată spunea bancuri celorlalţi
el le ştia pe toate şi a început să le zică
însă bătrânul continua să moară
mâncat din interior de cancer
prietenii l-au sunat pe telefonul mobil
nu putea să le mai răspundă
a încercat altă glumă de mare succes
dar bătrânul continua să moară

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Certitudine

Când a apărut şi unde
Vorbirea în poezie,
Până acum nu se ştie,
Antichitatea ascunde...
Însă este neîndoios
Că se vorbea mai frumos...

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alabastru

nu mă compar cu anticii coloşi
când mă cuprinde cerul sub axile
cioplesc în alabastru un cuvânt
trei sute au murit la Termopile

nu mă răzbun pe zeii furioşi
când mă cuprinde dorul de sibile
cioplesc în alabastru un cuvânt
trei sute au murit la Termopile

nu mă închin la regii nemiloşi
chiar de rămân cu negru în pupile
pelerinaj prin viaţa de apoi
trei sute au murit la Termopile

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat (17 aprilie 2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anestezie finală

Din mine, când o fi să mori
Te rog frumos să nu mă dori
Şi te mai rog, a doua oară
Când mor, nimic să nu mă doară.

Te-aş mai ruga, dacă se poate
Să-mi ierţi vreo câteva păcate
Căci vreau să am la judecată
Din două pete, doar o pată.

Şi-acum, ţi-o spun aşa 'ntr-o doară
Mi-e dor să mor, dar să nu doară.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai trecu ce trecu şi iarăşi, într-o sărbătoare mare, împăratul merse la biserică cu toţi sfetnicii săi şi cu toţi curtenii tineri şi bătrâni. Şi de astă dată fata cea mică a împăratului se prefăcu că este bolnavă şi rămase acasă. Între curtenii împăratului cari merseră la biserică era şi grădinarul, fiind bătrân, credincios şi vechi slujbaş al împăratului. Argatul cel cheleş daca se văzu singur, scutură frâul şi-şi chemă calul. De astă dată scoase din găoacea de nucă rândul de haine cel de aur, se găti frumos, înfrână calul ce venise numai înşelat, îşi lăsă părul de aur pe spate, încălecă, îşi încurcă calul prin grădină, pe care o strică de tot, şi apoi se duse ca şi de-lalt rând la biserică, merse la mir, se ploconi în dreapta şi în stânga şi ieşi. Întorcându-se acasă, porunci calului de făcu grădina de trei ori mai frumoasă decât era. Fata împăratului îl văzu şi când ieşi, şi când se întoarse, şi ceea ce făcu, dară tăcea. Când se întoarseră de la biserică, împăratul şi toţi cu totul spuseră fetei celei mici a împăratului minunea ce văzuseră.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcău tomnatic

Sigur, marea nu-i prieşte,
Ce-am aflat e-o veste tristă:
De cinci zile se trudeşte
Să dezbrace o nudistă.

epigramă de Dan Căpruciu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

La spital, o domnişoară,
Subţirică şi uşoară,
Fi'nd în sala de-aşteptare,
M-a luat la consultare,
Găsind pulsul ridicat,
După cum a constatat
Şi colesterolul mare
Cel aveam io în dotare,

Astfel, cu bunăvoinţă,
Pentru a mea suferinţă
Mi-a prescris un tratament,
La ea în apartament,
Că la noi, pe la spitale
Nu sunt, neam, camere goale;

Ce mi-a dat, ce mi-a făcut,
Pulsul era dedesubt,
Cu fiole, vitamine,
De colesterol ştiu bine,
L-a tinut la un nivel,
Fata se-ocupa de el;

Acum, pentru tratament,
I-am vopsit ‘n-apartament
Că uitai ca să vă spui,
Io-s zugrav, de clasa-ntâi:

I-am făcut sufrageria,
I-am făcut bucătăria,
Nu mai zi, în dormitor
Şi în pat şi pe covor,
Iar în baie, ce frecuş!
Sub chiuvetă şi sub duş,
I-am dat, fără de ruşine
Pe la colţuri foarte bine,
Şi sucita şi-nvârtită,
Numai s-o văd mulţumită...

După luni, cum dracu' ştie,
S-a-ntâmplat o tragedie:
Într-un hal fără de hal,
A intrat fata-n spital,
Prăpădită, amărâtă,
Plânsă frate, nebătută,
Şi precum se văicărea,
Vina, era doar a mea...
De la zugrăveală cică,
A rămas cu... burticică,
Mărişoară, c-am văzut,
Da' îmi e de necrezut(?!)

Fiin'că io, isteţ din fire,
Posed o nedumerire
(Şi profesionist, se ştie,
Vopsitor de meserie):

Cum pot io, aşa burtică,
Să i-o fac... cu-o pensulică?!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A XI-a poruncă

Ascultă, priveşte şi taci!...
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci...
Ascultă, priveşte şi taci!

Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte -
Când simţi că păcatul te paşte!...

Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge -
Când simţi că duşmanul te-nvinge!

Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti -
Aceeaşi piatră de moară -
Când braţele-ncep să te doară!...

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Peisaj" mioritic

Când dor îţi e de-un sân frumos,
Neînhămat în sutien
Şi-ncerci să nu devii obscen,
Mergi la nudişti, neîndoios
Privind, nu eşti un păcătos,
Nu-ţi cere bani acest "antren"
Admiri al busturilor "plen",
Şi salivezi, insidios
Dar de regrete-avui accese,
Văzând pe plajă numai fese
Pe burtă stând, sugând ţigara,
Femei stăteau şi am dedus
Că şi aici, ca-n toată ţara,
Mai toate sunt cu fundu-n sus!

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cu trei sute de biserici

În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei ani,
Sună clopotele-ntruna...
Şi oraşu-i plin de lume
Ce se-ntreabă:
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?...
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?...
Preoţii-mbrăcaţi în negru, ca şi cioclii,
De trei ani,
Încruntaţi privesc mulţimea albă adunată-n stradă,
Preoţii-mbrăcaţi în negru păsărilor mari de pradă
Tremură când văd mulţimea răzvrătită de trei ani!...
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?
Să ne spună,
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?
Cui trimitem noi atâtea lumânări
Şi-atâţia bani?
Unde-i sfânta iertătoare de păcate?...
Să ne spună...
Şi-ntrebările mulţimii răzvrătite
Se ridică
Ca şi valurile mării frământate de furtună,
Şi-n oraşul cu trei sute de biserici
Parcă pică
Din văzduh ameninţarea:
- Să ne spună... să ne spună...
...................
În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Nu mai sună nici un clopot - nici un clopot de aramă;
Şi oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Pare-a fi pictat în dosul unui geam de panoramă!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Liturghii profane
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata babei luă lada şi plecă. Când se întoarse pe la cuptor, văzu azime calde, se cercă să ia şi nu putu; ea nu mai putea răbda de foame. Pe la puţ trecu cu jind, că nu-i dete măcar o picătură de apă, ca să se răcorească; iară când trecu pe la grădină, îi lăsa gura apă şi nu putu nici să se umbrească puţin de arşiţa soarelui. Ajungând acasă obidată de osteneală şi flămândă, n-avu răbdare, ci chemă pe mumă-sa la o parte şi-i zise să facă pe unchiaş şi pe fie-sa să iasă afară. Cum rămase singurele, deschise lada; dar ce ieşi d-acolo? balauri, şerpi, şi câte lighioni toate, cărora le arsese gâtlejurile când le dase de mâncare; şi îndată le sfâşiară şi le mâncară. Tot satul se spăimântă de întâmplarea asta; şi fiecare om băgă de seamă că asta vine de la răsplătirea dumnezeiască. Fata moşneagului însă se căsători cu un flăcău din cei mai frumoşi ai satului, care o ceru de la tată-său şi o luă de soţie. Mare veselie se făcu în sat la nunta lor, şi trăiesc în fericire până în ziua de azi.

Petre Ispirescu în Fata moşului cea cuminte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilios: Au trecut mai bine de treizeci de ani de la vânarea lupului în frigul iernii. Şi acum, ca şi atunci, nu este cuprins de frică, ci de neastâmpăr. O intensificare a simţurilor. Briza răcoroasă a mării adiind sudoare de pe piep şi gât. Strigătul de nemulţumire al pescăruşilor, care se hrănesc cu mii de morţi ce plutesc pe mare. Respiraţia regulată a celor trei sute care se află în spatele lui, pregătiţi să moară pentru el, fără să ezite. Fiecare din ei, gata să moară.

replică din filmul artistic 300 - Eroii de la Termopile
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teroarea berzei

Crezând că este-nsărcinată,
Emoţii au cuprins-o gârle
Văzând la urmă uşurată,
Că barza umblă cu şopârle.

epigramă de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Puţin sonate (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte ce-i frumos!

Când te calcă alţii în picioare
Trântindu-te pe jos,
Tu te ridică şi mai tare,
Iubeşte ce-i frumos!

De-i putred totul împrejur
De un lugubru miros,
Tu, păstrează-te tot pur,
Iubeşte ce-i frumos!

Când te insultă unii grav,
Prefă-te mai sfios.
Ocoleşte totul cei mârşav,
Iubeşte ce-i frumos!

Admiră cerul plin de stele,
Şi cel întunecos,
Şi în bune şi în rele,
Iubeşte ce-i frumos!

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua venise la mine

În vis, din zări îndepărtate,
Ca o stea din Carul Mare,
Ai apărut în miez de noapte
Tu, magică alinare.

Erai în alb îmbrăcată,
Păru-îţi flutura în vânt.
Frumuseţea-întruchipată
Coborâse pe pământ.

Lumina era cu tine,
Erai soare-n plină noapte.
Din pulberi de aur fine
Purtai văl de nestemate.

Din vis frumos când m-am trezit,
Tu străluceai lângă mine.
Ce-am visat s-a împlinit.
Steaua venise la mine.

poezie de Dumitru Delcă (27 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriitorul, "prieten" al pădurii

Când îl cuprinde frenezia,
Din scris el nu se mai opreşte
Şi muza tare-o chinuieşte,
De o apucă-apoplexia
Se face din copaci hârtia,
Dar nicio clipă nu gândeşte,
Ci, fără milă, mişeleşte,
Îşi varsă peste ea prostia
El spre pădure, simpatia,
În felu-acesta îşi arată...
Care-i motivul? Apatia
Şi liniştea de cine-i dată?
Da, are scuze, căci hârtia,
Pe care scrie-i reciclată!

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste la prima speranţă

Amorul a cuprins-o, blândul,
Nu se gândea nicicum la "roni"
Cu ochii-n ochii lui, iar gândul,
La ce-avea el în pantaloni.

epigramă de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!