Rondelul plecării

Te-ai dus în lumea mare pentr-un fleac
Şi m-ai lăsat să plâng îndurerată...
De ce n-ai spus atunci, de prima dată,
Dacă pân' la urmă nu ţi-am fost pe plac?

Suspin în noaptea grea, înlacrimată,
Căci n-am curaj de-aţi spune de ce zac.
Te-ai dus în lumea mare pentr-un fleac
Şi m-ai lăsat să plâng îndurerată...

Nici nu mai ştiu ce-aş mai putea să fac
Să-ntorc acele vremi de altă dată.
Cred că deja mai bine-ar fi să tac
Şi să te las să pleci în lumea toată.

Te-ai dus în lumea mare pentr-un fleac...

rondel de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul şpăgii

Toată lumea dă o şpagă
Pentr-un pic de avantaj
Bogăţia ca miraj,
A lipsit pe mulţi de-o doagă

Ştiu că-ţi trebuie curaj
Ca să-nfrunţi astfel de plagă:
Toată lumea dă o şpagă
Pentr-un pic de avantaj

Unii fac comerţ cu bragă,
Alţii pun minciuna gaj
Însă nu mai e de şagă
Când la orice derapaj,
Toată lumea dă o şpagă...

rondel de Ion Untaru din Fântâna în care se văd sufletele (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înlăcrimată

Cerul liniştit chiar plânse
Cu boabe grele peste sat,
Luceafărul de sus se stinse
În seara când tu ai plecat,

Şi-n urmă ai lăsat durere
Şi amintiri cu suferinţi –
Cum priveam cândva la stele,
Sau poate-n ochii tăi cuminţi.

Zburat-a cu desăvârşire
Tot ce-am iubit şi ce-am visat,
Căci mii de clipe de iubire
Tu într-o clipă le-ai uitat.

Şi m-ai lăsat înlacrimată
Cu gânduri reci şi ochi pustii,
Visând mereu ce-a fost odată
Şi răsfoind fotografii.

Azi plâng în seri pierdută-n hău
Văzând că ai priviri mai calme,
Vorbesc în nopţi cu chipul tău
Boţind fotografia-n palme.

Şi iar te strig, şi iar te chem,
Şi te aştept ca altă dată...
Poza ta în timp e ghem
În mâna rece, îngheţată,

Iar lacrima din ochii mei
Brăzdează faţa-mi în tăcere,
Închid tăcută ochii grei
Plini de uitare şi durere...

poezie de Diana Enachii (mai 2011)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu cum...

Eu nu ştiu cum Te-ai îndurat
De m-ai ales şi m-ai chemat,
Căci eu nimic n-am făptuit
Să fiu iertat şi miluit!
Ce oare să-Ţi fi arătat,
Că n-am avut decît păcat?
Cum oare Tu la un tîlhar
I-ai dăruit atîta har?

Cum oare-atît Te-ai aplecat
Şi din adînc m-ai ridicat?
O, Doamne, ştiu: Tu m-ai primit
Şi m-ai ales, căci m-ai iubit!

Pe tot întinsul viitor
Doresc să-Ţi fiu ascultător,
Recunoştinţă arătînd
Iubirii Tale orişicînd.
Căci, Doamne, tot ce Tu mi-ai dat
E numai har nemeritat!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău... De ce m-ai părăsit

La 15 ani de la dispariţia celei ce a fost...

De ce oare mi-a fost lăsat
Să sufăr ani înlăcrimat
Şi să trăiesc de parcă nu-s,
De când te-ai dus, de când te-ai dus...

De ce atâtea suferinţi
Ce uneori mă scot din minţi
Şi-atunci eu plâng îndurerat,
De ce-ai plecat, de ce-ai plecat?

De ce? Că doar nu ţi-am greşit,
Fără să-mi spui m-ai părăsit,
Sau ţi-a fost jenă să mă laşi
Să-ţi fiu părtaş, să-ţi fiu părtaş...

Odorul meu, "Tu" ai ştiut
Cât am sărit şi m-am zbătut
Să fac aşa cum ţi-ai dorit,
Dar tu m-ai părăsit, m-ai părăsit...

Fii liniştită de ştiam,
Eu până-n ceruri alergam,
Să te opresc din drumul tău,
Îmi pare rău, îmi pare rău...

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (20 ianuarie 2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea mea

Am vrut să mă joc şi m-ai certat,
simţeam că ard într-un prăpăd de foc;
ochii tăi căprui, deşi m-au ocultat
în lumea mea îţi păstrez noroc.

Am vrut să mă joc şi m-ai certat,
m-ai tras de păr, ai dat un pumn;
te-am necăjit şi totuşi m-ai iertat,
atâta rai, tu sufleţele porţi în sân!

Am vrut să mă joc şi m-ai certat,
peste timpuri, vraja sorţii ne aprobă;
şi-ntr-un târziu, cu luna-n scăpătat
te-ai încolăcit pe mine ca o cobră.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete eterne

Ne-ai părăsit şi-ai mers în altă lume
Mergând pe-o cale fără de întors
Mereu, noi plângem al tău nume.
Te-ai dus departe'n univers.
Ai coborât în lumea umbrelor cernite
Şi ai lăsat tristeţe, numai jale
Te-ai dus, o scumpa noastră
cea cuminte.
De ce n-ai mai cerut o amânare?

poezie clasică de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La un mormânt fără cruce, părăsit undeva, departe-n câmp, În care zace un ţăran împuşcat în răscoala agrară din 1907

La capu-i nu s-a-ngăduit
Nici cruce ca să i se-nfigă,
Căci pentr-un fleac s-a răzvrătit:
Cerea tâlharul,... mămăligă.

epigramă de Constantin Nicola din Antologia epigramiştilor români (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caz penal

Domnule judecător,
Asta e discriminare,
Plus că... suntem un popor
Cu tradiţii milenare,

Iar apoi, de-o l'om legal,
E şi-o mare nedreptate,
Cum bărbatul e egal
Cu muierea azi în toate,

Astfel rog să ia instanţa,
Fapta, în considerare,
Abuzat fiind de Tanţa,
Ca "legitimă-apărare"

Căci, v-o jur, de-un car de ani,
Vai şi-amar de capul meu!
Pentr-un fleac, rahaturi, bani,
M-a bătut la cap mereu,

Şi acum, de puşcărie,
Mă iertaţi, aş vrea să scap,
Doar o dat', fir-ar să fie,
O bătui şi io la cap!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu m-ai trădat, m-ai părăsit

Ai fost femeia veţii mele,
Ai fost ca luceafărul între stele,
Dar tu m-ai trădat, m-ai părăsit
Şi pe altul l-ai iubit.

Ştie lumea toată
Că te-am iubit cu o dragoste curată,
Dar tu sufletul mi-ai rănit,
M-ai trădat, m-ai părăsit.

Dar n-am uitat niciodată
Clipa când te-am întâlnit,
Ţi-am dăruit dragostea mea toată,
Dar tu m-ai trădat, m-ai părăsit.

Dar tu îmi spui acuma că nu eşti vinovată
Şi vrei să fim în doi ca altădată.
Dar eu nu te iubesc cum te-am iubit,
Căci dragostea mea pentru tine pe veci a murit!

poezie de Vladimir Potlog (28 martie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lu' Steve Jobs: "Te-ai grăbit să pleci fără avocaţi"

Ȋn lumea asta mare, tu lumea disperai
Că ţi-ai făcut un nume, fără de-un ajutor;
Aş vrea să te întreb: "Ce o să faci în Rai
Când cei doi vor impune dreptul de autor?"

epigramă de Ionuţ-Matei Atomei (22 martie 2013)
Adăugat de Ionuţ-Matei Atomei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciună? Sau adevăr aprins?...

Şi totul a fost numai minciună?
Doar te-ai jucat cu mine şi atât...?!
Doreai ca între noi să nu rămână,
Decât o aventură, minus cât...?

De ce nu m-ai lăsat totuşi în pace...?
Ştiai că eşti indisponibil şi minţeai,
Ai sentimentele aşa sărace,
De numai la tine te gândeai...?!

De ce ai insistat să fii cu mine,
Şi m-ai îndrăgostit până la nori...?
Chiar n-ai simţit nimic profund în tine,
Să te gândeşti la mine până-n zori...?!

De ai ştiut că nu eşti în putere,
Să îţi schimbi viaţa, s-o iei de la-nceput...
Nu trebuia să îmi provoci durere,
Să intri-n viaţă mea cum tu ai vrut!

N-a fost corect nici drept cum ai jucat,
Eu sinceră ţi-am fost întotdeauna...!
M-ai sfâşiat când eu secretul ţi-am aflat,
Şi de atunci inima plânge ca nebuna!

Şi tot tu necontenit mă căutai...!
Deşi descoperit ai fost de mine!
De ce în pace oare nu mă lăsai,
De ce mi-ai dus inima în ruine?...

Ori egoist, ori nu ştiu ce ai fost...!
Ori parşivism a fost ascuns în tine!
Cum ai putut să-ntorci viaţa-mi pe dos,
Şi să-mi răpeşti ce nu îţi aparţine?...

Şi multe se lovesc în contradicţii...
N-am înţeles nici azi ce ai făcut...!
Ori decăzut-ai tare în perdiţii...
Ori m-ai iubit, şi nu ai ştiut...!

O joacă, un capriciu, o iubire...
Atât a fost, sau ce a fost de fapt?!
Dar ce a fost, mi-a dat nemulţumire,
Când fals trăiai rolul tău din act!

Vreau să-nţelegi impactul ce-ai lăsat!
Eu nu mai pot să fiu la fel vreodată...
N-am fost eu cea care te-a chemat,
Şi altceva ţi-am fost eu ţie toată!

De ce nu te-ai uitat atent la mine?...
N-ai remarcat că eu sunt altceva?!...
Nu ai văzut structurile-mi divine,
N-ai sesizat nimic?! Orice! Ceva!!!

Fost-ai aşa de orb la mine oare...
De n-ai văzut cât pot şi ce sunt eu?!
Trebuia să mă iubeşti tare,
Să mă ţii lângă tine tot mereu!

Şi la final perplexă m-ai lăsat!
Lovit-ai crunt în inimă şi cuget...
Cum ai făcut, mult m-a îndurerat,
În cioburi ai lăsat un suflet...!

Minciună?!... Sau adevăr aprins?...
Ce-a fost în inima-ţi vicleană?
Doar te-ai jucat până ai fost prins?
Şi n-ai gândit că mi-ai lăsat o rană!...

Ce-a fost, s-a dus... dar pentru mine-i viu!
Nu pot uita şi merge mai departe...
Sufletul rănit, plânge în pustiu,
Şi toate rănile mi le adun în carte...

De n-ai iubit defel, doar te-ai jucat,
Mă rog să suferi mult... aşa ca mine!
Nu pot să iert mai mult de am iertat,
Să mă distrugi atunci când îţi convine...!

Şi înţelege că nu ai fost corect!...
Şi nici iertare n-ai învăţat a cere!
Schimbă-ţi caracterul mult infect,
Şi inima amară ca o fiere...

Lumina să se-abată asupra ta...!
Să înţelegi că viaţa nu-i o joacă...
Nu-ţi bate joc în viaţă... treaba ta!
Dar roata se întoarce ca o placă!

Şi să înveţi iubirea şi iertarea...
Să le oferi cu suflet luminat,
Ascultă-ţi din inimă mereu chemarea,
Că să trăieşti cinstit, corect, salvat!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte visam că mergeam pe marginea liniei ferate. Mă simţeam descurajată şi vroiam să termin cu toate. Ceva nu ţi-a plăcut în această plimbare a mea, ai venit şi m-ai privit întrebător. Atunci m-am aşezat în iarbă şi am început să plâng în hohote uscate, fără lacrimi. Şi pentru că mă priveai mai departe întrebător, ţi-am spus: "Am vrut să mă arunc înaintea trenului". Te-ai uitat la mine uluit. "Care tren?" "Trenul care va veni". "Dar îl aşteptăm de atâta vreme şi nu vine, mi-ai zis. Cum îţi închipui că va veni tocmai când te plimbi tu pe marginea şinelor?" Am scuturat din cap şi ţi-am dat o explicaţie care şi pe mine m-a uimit. "Dacă m-ai fi lăsat, ai fi văzut că venea. Toată viaţa m-a urmărit ghinionul. N-am obţinut nimic decât după ce nu mai aveam nevoie. Din moment ce nu mă mai urcam în tren, ci mă aruncam înaintea lui, trenul ar fi venit".

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de cubbyx
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu toată lumea are gusturi bune

Te plac, femeie, îndrăznesc să-ţi spun
În scris, ce-i drept, nu şi direct în faţă,
Căci dac-ar fi atât curaj s-adun,
Aş mai avea nevoie de o viaţă.

Ţi-am împărţit atât cât am putut
Scântei din focul ce ardea în mine,
Cum e să te prefaci că n-ai văzut
Când eşti prea tânără să nu vezi bine?

Te concentrai din greu să mă ignori,
Eu îţi vorbeam, tu îţi glisai smartfonul,
Ţi-am scris mesaje de atâtea ori,
Să nu le numeri, nu trec milionul!

Dar toate, când la tine au ajuns,
Au întâlnit o mare de tăcere.
Şi nerăspunsul e tot un răspuns,
Iar sufletul a obosit să spere.

Aşa e viaţa, nu ai ce să-i faci,
Că nu-ţi sunt drag e evident, pot spune
Şi nu mă supăr dacă nu mă placi,
Nu toată lumea are gusturi bune.

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magnum Mophtologicum

Un împărat îşi puse-n gând
Să facă-o mare carte,
În care vorbele pe rând
Să aibă toate parte.

Voia un falnic monument,
Un magnum oarecare...
Atunci chemă pe un bătrân,
Limbistul cel mai mare —

Un om ce ştie pe de rost
Nu numai ce-i pe lume,
Ci câte se petrec şi-n cer
Din fir în păr anume —

Şi-i zise: "Ştiu, de istorie
De mult că te-ai lăsat
Şi că d-acuma numai limbii
Pe brânci te-ai consacrat...

Fă-mi dar şi mie ce te rog,
Te voi plăti cu aur,
Posterităţii să lăsăm
Un magnum, un tezaur."

"Prea bucuros, măria-ta,
Primesc ce-aţi poruncit,
Şi, ca să dau dovezi de limbă,
Mă simt prea fericit."

Şi s-a pornit bătrânu-atunci
La lucru cu ardoare...
Dar, vai! păcat! s-a-nţepenit
Cu limba în a mare.

Oricum, noroc că-i spiritist —
Lucrarea lui înaltă,
Speranţă-avem: o va sfârşi
Din lumea cealaltă...

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-ai priceput

Nu te-ai priceput!
Singur tu nu mi-ai plăcut,
Că eu tot fugeam de tine?
O, nu-i drept, nu-i drept, Sorine!
Ţi-am fost dragă, ştiu eu bine,
Dar, să-mi spui, tu te-ai temut.
Şi eu toate le-am făcut,
Ca să poţi să-mi spui odată,
Să mă-ntrebi: Mă vrei tu, fată?
Şi plângeam de supărată
Că tu nu te-ai priceput.

Nu te-ai priceput!
Zici că-s mândră şi n-am vrut
Ca s-ascult vorbele tale?
Dar de unde ştii? În cale
Ţi-am umblat şi-n deal şi-n vale,
Şi-orişiunde te-am ştiut.
Zile lungi mi le-am pierdut,
Să mă-mprietenesc cu tine:
Tu-mi umblai sfios, Sorine,
Şi plângea durerea-n mine,
Că tu nu te-ai priceput.

Nu te-ai priceput!
Am fost rea şi n-aş fi vrut
Să te las, ca altă fată,
Să mă strângi tu sărutată?
Dar m-ai întrebat vrodată?
Mă-nvingea să te sărut
Eu pe tine! Pe-ntrecut
Chip cătam cu viclenie
Să te fac să-ntrebi, şi mie
Mi-a fost luni întregi mânie
Că tu nu te-ai priceput.

Nu te-ai priceput!
Zici că de m-ai fi cerut
Mamei tale noră-n casă,
N-aş fi vrut să merg? E, lasă!
Că de-o fată cui-i pasă,
Nu se ia după părut!
De-ntrebai, ai fi văzut!
Tu să fi-nceput iubitul,
Că-i făceam eu isprăvitul
Tu cu pâinea şi cuţitul
Mori flămând, nepriceput!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai ascuns privirii mele

Te-ai ascuns privirii mele,
m-ai lăsat singur pe lume.
Am în suflet chinuri grele,
m-aş plânge dar n-am cui spune.

De-acuma sunt muribund.
Inima mi-ai sfâşiat.
La tine nu pot s-ajung,
că la cer te-ai înălţat.

Străine-s toate-n jurul meu.
Un chin e viaţa pe pământ.
Mă voi ruga la Dumnezeu
să te urmez cât mai curând.

Sus, în ceruri, împreună,
o veşnicie vom trăi.
Vom fi stele lângă lună
şi nopţile vom străluci.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste fără punct...

La ceas târziu, crepuscular, vin şoapte
Ce mi-aş dori cumva să uit
În noapte...
Să nu visez iar despre tine, şi...
Să-ncep o nouă viaţă... a trăi.
Şi tot ce fac e să mă lupt să uit,
Pe inima care te strigă, să n-ascult.
Tu m-ai respins când te iubeam mai mult,
M-ai evitat, fugind laş şi mut!
De ce mi te-ai ascuns după tăcere?
Şi te-ai retras fără vreun cuvânt...
Nu ştiai că provoci durere,
Când în urmă nu laşi vreun rând?...
La ceas crepuscular vin iar himere,
Ce mă îmbată de amintiri nebune...
Destinul meu alambicat te cere,
Ca sufletele noastre să se-adune...
Nu pot să cred că n-ai iubit ce-a fost,
Nu pot să cred într-o indiferenţă!
Tot ce mi-ai dat, a avut un rost
Ce îl analizez în a ta absenţă.
Cred că te lupţi şi cu tine, dar altfel...
Cred că alungi intenţionat iubirea,
Precum şi sentimente fel de fel,
Şi îţi impui să-mi striveşti amintirea!
De ce atâtea jocuri de respins?
De ce nu îţi accepţi ce simţi real?
Valul de tristeţe m-a cuprins,
Când ai decis să pui un punct final.
Şi până la urmă, care-i scopul?
Ce-a fost de fapt adevărat...?
Atât a fost? Doar ţi-ai jucat rolul,
Îndrăgostindu-mă pe mine infernal?...
Nu ai lăsat vreo explicaţie convinsă!
Nu ai avut curaj nici să-mi vorbeşti...
Durerea e prea mare, când respinsă
Fost-am, fără să lămureşti!
A fost un joc şi-atât şi-un rol jucat?
A fost de la-nceput numai minciună?!...
Cum altfel să-mi explic de ce-ai plecat,
Când peste tot ţi-am fost atât de bună...?
Nu are sens, nici logică, nici drept
Să năruieşti o viaţă dintr-o joacă!
Să te uit, sau să te mai aştept?
Ca viaţa ce-ai distrus să-ţi dea o plată!
În viaţă nu se iau decizii singulare,
Când noi povestea am trăit-o amândoi,
Nu ştii măcar atâta lucru oare?
Că explicaţii se împărţeau la doi?...
De ce nu ai putut să mă priveşti în faţă,
Când ţi-ai luat decizia să laşi
În urmă şi cuprinsul şi prefaţă,
De ce nu mi-ai vorbit în loc să taci?...
Ce-aş mai putea să spun acum, tardiv...
Când faptele vorbit-au pentru tine,
Prea multe lacrimi s-au scurs pe portativ
Şi inima a rămas la tine...
Şi multe eu aş spune despre noi...!
Despre-o poveste de dragoste curată...
Unde-am trăit şi soare, dar şi ploi,
Şi ce-am trăit... vreau să mai fie o dată!
Dar de acum, să fie fără punct!
Să nu existe dor şi despărţire!
În braţele tale să m-arunc,
Şi să gustăm din plin din fericire...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O dată tu, o dată eu

Te-ai supărat odată, tu
-nu ştiu ce îţi făcusem eu-
dar, reguli care sunt tabu,
să le mai ocoleşti, e greu.

M-am supărat odată eu,
-azi, nu mai ştiu ce mi-ai făcut-
căci, să mă ierte Dumnezeu,
ţi-am zis ceva ce te-a durut.

Au fost şi de-astea, au mai fost,
o dată tu, o dată eu,
dar pot, îţi jur, să recunosc:
noi doi... ne vom iubi mereu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O dată tu, o dată eu

Te-ai supărat odată, tu
-nu ştiu ce îţi făcusem eu-
dar, reguli care sunt tabu,
să le mai ocoleşti, e greu.

M-am supărat odată eu,
-azi, nu mai ştiu ce mi-ai făcut-
căci, să mă ierte Dumnezeu,
ţi-am zis ceva ce te-a durut.

Au fost şi de-astea, au mai fost,
o dată tu, o dată eu,
dar pot, îţi jur, să recunosc:
noi doi ne vom iubi mereu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi, Doamne?

Nu mai lua, Doamne, copiii, pentru a ne preda lecţii,
că, zău dacă vedem rostul unei astfel de corecţii!
După ce ne laşi pustii, te-ntrebăm, ştii asta bine:
"- Doamne, dacă-s păcătos, de ce nu m-ai luat pe mine?!"

Ne-ai dat la pachet ispita încă de la Început!
De-asta ai construit Iadul, când ai făcut om din lut
şi-ai lăsat legea-nmulţirii, decretând-o ca păcat?!
Clar, când ai inventat Moartea, nu noi, Doamne, Te-am rugat!

AUZI, DOAMNE? Ce Te-amuză când ne vezi rupţi de necazuri,
înotând în marea vieţii, în furtuni, printre talazuri?!
Pentr-un strop de bucurie, plătim mult prea grea dobândă:
suferinţă, boli şi moarte care veşnic e flămândă.

Ai ascuns a Ta Lumină, cu o haină de-ntuneric-
un biet trup ce ni-l stâlceşti, pân-ajunge cadaveric.
Apoi, îţi anulezi munca, transformându-l în ce-a fost!
Dacă eram numai duhuri, totu-ar fi avut un rost.

Hai, mai schimbă legile, scapă lumea de păcate!
Tu chiar nu te-ai plictisit să-i faci Morţii, zilnic, parte?
Ţi se pare fascinantă, merituoasă, credincioasă,
când lacrimi de despărţire ne toarnă-n pahar, la masă?

Eu de ea m-am săturat, dar, oare, asta contează?!
E la fel ca la scrutin, degeaba lumea votează,
visând cai verzi pe pereţi, guvernaţi făcându-i placul...
Hai, Doamne, că te-am votat! Omoară moartea şi dracul,
să nu ne mai ia copiii, pentru a ne-nvăţa lecţii,
că, zău dacă prindem tâlcul unor astfel de corecţii!...

Erezie... nebunie... blasfemie... sau DURERE?!
Într-o mare de păcate, mai contează o... părere?!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!