Nu toată lumea are gusturi bune
Te plac, femeie, îndrăznesc să-ți spun
În scris, ce-i drept, nu și direct în față,
Căci dac-ar fi atât curaj s-adun,
Aș mai avea nevoie de o viață.
Ți-am împărțit atât cât am putut
Scântei din focul ce ardea în mine,
Cum e să te prefaci că n-ai văzut
Când ești prea tânără să nu vezi bine?
Te concentrai din greu să mă ignori,
Eu îți vorbeam, tu îți glisai smartfonul,
Ți-am scris mesaje de atâtea ori,
Să nu le numeri, nu trec milionul!
Dar toate, când la tine au ajuns,
Au întâlnit o mare de tăcere.
Și nerăspunsul e tot un răspuns,
Iar sufletul a obosit să spere.
Așa e viața, nu ai ce să-i faci,
Că nu-ți sunt drag e evident, pot spune
Și nu mă supăr dacă nu mă placi,
Nu toată lumea are gusturi bune.
poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băștinașul
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.