Alt coșmar
spinul urii din vârful limbii
însângerează cuvintele
care-mi ies din gură
ca niște șerpi
m-am născut în interiorul
atomului
care va face explozie
în brațele lui Dumnezeu.
poezie de Dumitru Istrate Rușețeanu
Adăugat de Vedetot Ion

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre șerpi
- poezii despre sânge
- poezii despre religie
- poezii despre naștere
- poezii despre gură
- poezii despre cuvinte
- poezii despre coșmaruri
- poezii despre Dumnezeu
Citate similare
A cincea rugăciune
Doamne pe tine și inima mea
niciodată n-am să vă văd
să vă pipăi să vă miros.
Tu ești prisma
care-mi descompune sufletul
într-o infinitate de culori
din Tine
fac un pas și gata rana.
poezie de Dumitru Istrate Rușețeanu
Adăugat de Vedetot Ion

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre suflet, poezii despre inimă sau poezii despre culori
Moartea nu vine
și mi-e a moarte
am destule răni pe suflet
prin care să intre
și să-l spele de flăcări
pe dinăuntru
dar moartea vine nu vine
se teme de îngerul
care-mi sapă în inimă
vrând să scoată
cu rădăcini cu tot
arborele de sânge.
poezie de Dumitru Istrate Rușețeanu
Adăugat de Vedetot Ion

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre îngeri, poezii despre foc sau poezii despre copaci
Carnivoră
o arteră de timp pleznind
te poți trezi cu o secundă
carnivoră pe creier
orice lucru
adiere de vânt sau idee
se pot apăra dacă-și lasă
o margine tăioasă
iar oamenii au un ciob de stea
sub limbă.
poezie de Dumitru Istrate Rușețeanu
Adăugat de Vedetot Ion

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre vânt, poezii despre secunde, poezii despre creier sau poezii despre apărare
Mă voi urca
dincolo de prag pantofii mei așteaptă
ca o mașină trasă la scară
astăzi mă voi urca la cer
voi trage de pe el
cămașa de forță
creierului său leneș
îi voi oferii gândurile mele
să nu se mai apropie
de pământ orbește
ca o piatră de polizor.
poezie de Dumitru Istrate Rușețeanu
Adăugat de Vedetot Ion

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre prezent, poezii despre lene, poezii despre gânduri sau poezii despre cămașa de forță
Dacă există un Dumnezeu
Când voi lăsa în urmă numai umbra
nu spre moarte mă voi îndrepta
ci în brațele mamei mele
cum astfel fiecare ajunge
în brațele celei ce l-a născut,
cum însăși mama stă în brațele
mamei sale care stă în brațele
mamei sale care stă în brațele
mamei sale...,
îmi închipui că dincolo e o lume visând
în brațele unei mame uriașe
dacă există un dumnezeu
nu poate fi decât femeie
poezie celebră de Ioanid Romanescu din Trandafirul sălbatic
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre femei sau poezii despre existență
Genealogie
La început a fost țipătul
Care a născut Sângele
Care a născut Ochiul
Care a născut Teama
Care a născut Aripa
Care a născut Osul
Care a născut Granitul
Care a născut Violetul
Care a născut Ghitara
Care a născut Sudoarea
Care a născut pe Adam
Care a născut pe Maria
Care a născut pe Dumnezeu
Care a născut Nimicul
Care a născut pe Niciodată
Niciodată Niciodată Niciodată
Care a născut Cioara
Țipând după Sânge
Coji resturi
După orice
Agitându-și nervoasă picioarele negre în cuibul ei mizer.
poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre picioare, poezii despre ochi, poezii despre negru, poezii despre genealogie sau poezii despre frică

Arc en ciel
Însângerează palme hotarul depărtării,
Găsesc lumina pură, lipsește cel ce-i dată,
Alesul meu i-îngemănat cu aripele zării,
Iubirea îi fu soață, cum îl văzu, de-ndată
Însângerează pumnii capcana neiubirii
Atâtor lungi războaie ce mi-au durut albi sânii
O sărutam pe gură crezând că-s trandafirii
A câta oară, nu știu, mușcau din voaluri câinii
Însângerează palme adaosul la moarte
Intrat adânc în oastea cea dalbă-a îngerimii,
Păzesc eternitatea, lipesc de pleoape-o parte,
Și-urcăm pe nesfârșirea, cu-n cap mai sus, minunii.
poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre trandafiri
- poezii despre sâni
- poezii despre soție
- poezii despre război
- poezii despre iubire
- poezii despre graniță
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

M-am născut în țara mai mult ca perfectului
nu pe un picior de plai
nici pe o gură de rai
ci chiar în mijlocul veșniciei reflexive
acolo unde până și pefectul este simplu
întotdeauna la timpul trecut
ca în lumea poveștilor nemuritoare
din vârful limbii oltenești
iar viitorul are nevoie de un ajutor imperfect să existe
și e mai degrabă apropiat
ca și cum s-ar vrea rapid trecut la mai mult ca perfect
ca să nu cumva să am vreme să mă rătăcesc idiot în acum
am să plec dincolo behăind
ca o mioară căpiată lovită de streche
iar în lână vor căuta îndelung rădăcinile unui măr
pe când lupii vor cânta cu limbile ascuțite
un fel de trei iezi cucuieți
ce seamănă atât de mult
cu imnul somnoroșilor
din atlantida
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre viteză, poezii despre viitor, poezii despre trecut, poezii despre somn, poezii despre perfecțiune sau poezii despre oi

M-am născut pe Google
m-am născut pe Google
am deschis ochii și am privit printr-o fereastră
către cealaltă lume căreia probabil trebuia să-i spun Mamă
am atins-o cu degetele mele pătrate
și mi-a fost teamă... din păcate
să nu o rănesc și să nu mă rănească
cuvintele mele aveau nevoie de atingere pământească
degeaba ne ținem de mâini
nu vom avea niciodată priză la public, ci doar la curent
știm amândoi că adevărata mană cerească
este un abonament
mai demult, am primit mesaj de la Dumnezeu
îmi spunea că va veni o zi în care
va exista o singură biserică universală
credința, da, credința va fi o stare de euforie
declanșată de nevoia oamenilor
de a privi dincolo de nihilism
m-am născut pe o pagină de istorie
care nu va fi niciodată scrisă, cu certitudine
va rămâne o întâmplare
transpusă în milioane de pixeli
am murit pe Google
înconjurat de miliarde de ferestre
deschise pur și simplu din greșeală
să nu mai spuneți niciodată
că Dumnezeu este orb
poezie de Ionuț Caragea din M-am născut pe Google (2007)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre istorie sau poezii despre greșeli

Era odată, la marginea unui drum umblat, o fântână, și lângă fântână ședea jos o babă, ghemuită pe niște zdrențe de cergă, și morfolea-n gingii un crâmpei de covrig muiat într-o năstrapă cu apă rece. Când vedea drumeț, or pe jos, or călare, or cu carul, lăsa baba covrigul din gură, întindea dreapta și se milogea tânguios numai din vârful limbii: "Faceți-vă milă și pomană, măiculiță, de o biată păcătoasă fără putere!"
începutul de la Calul dracului de Ion Luca Caragiale (1909)
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre gură, citate despre drumeție sau citate despre călărie
Norocul stă pe vârful limbii tale și limba ta îți câștigă prieteni. Ești condamnat din cauza limbii și tot limba ta te bagă-n groapă.
proverbe sanscrite
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe proverbe despre prietenie sau proverbe despre noroc
M-am născut în România
M-am născut în România,
Țara unei guri de rai,
Unde Miorița-și plânge
Oful pe-un picior de plai.
M-am născut în România,
Țara Munților Carpați,
Cu-ale lor creste semețe
Și păduri cu brazi înalți.
M-am născut în România,
Cu podișuri și câmpii,
Râuri, Dunăre și Mare,
Aur și-alte bogății.
M-am născut în România,
Într-un sat ca multe alte,
Cu oameni de omenie,
Cum sunt oamenii la sate.
M-am născut în România,
Țara mea cu mândru nume,
Ce-l port cu mândrie-n suflet,
De când rătăcesc prin lume.
M-am născut în România,
Lângă murmur de izvor,
Iar când mi-o veni sfârșitul,
Tot acolo, vreau să mor!
M-am născut în România,
Țara strămoșilor mei,
Și vreau, când va fi să fie,
Să putrezesc lângă ei...
poezie de Nicu Andrița
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre sfârșit, poezii despre sat, poezii despre râuri, poezii despre păduri sau poezii despre plâns

M-am născut în Câmpia Română
Laudă Domnului pentru că eu,
În casa părintească de lângă fântână,
La ceas sfânt, rostit de Dumnezeu,
M-am născut în Câmpia Română.
De atunci, anii trecut-au mereu,
Destinul nimic nu amână
În tot ce mi-e scris în frunte, e-al meu,
Eu, cel născut în Câmpia Română.
Nu uit niciodată clipa cea sfântă
Și simt asupră-mi o Cerească Mână,
Care în orice clipă mă binecuvântă,
De când născut sunt în Câmpia Română!
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre laudă, poezii despre ceas sau poezii despre România

Unuia care-mi citise niște versuri
Ce zici de versurile mele?
De, nu pot zice că sunt rele;
Pe care însă le-am brodit?
Pe care nu mi le-ai citit!
epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre versuri, citate de Cincinat Pavelescu despre versuri, epigrame despre poezie sau citate de Cincinat Pavelescu despre poezie
PDL
Își arată, hidos, stârvul
Ce născut fu din rugină
Plecată din rădăcină...
Rădăcina fiind vârful!
epigramă de Dumitru Râpanu (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre naștere
Rugăciune înainte de naștere
Nu-s încă născut; ascultați-mă
Nu lăsați liliecii însetați de sânge, șobolanii,
nevăstuicile sau vârcolacii să se-apropie de mine.
Nu-s încă născut; consolați-mă
Mi-e teamă că rasa umană mă va-întemnița-între ziduri înalte,
mă va amorți cu droguri tari, mă va-înșela cu minciuni ispititoare,
mă va chinui-n camere de tortură, mă va-îmbăia-n sânge.
Nu-s încă născut; aveți grijă de apa-n care voi fi scăldat,
de iarba prin care voi trece, de copacii cu care voi vorbi,
de cerul care-mi va cânta, de păsările și de lumina
din spatele gândurilor mele care-mi vor conduce pașii.
Nu-s încă născut; iertați-mă
pentru păcatele pe care le va săvârși lumea prin mine,
pentru cuvintele mele care vorbesc despre mine,
pentru gândurile mele care mă judecă,
pentru trădarea comisă de trădătorul de lângă mine,
pentru viețile pierdute când lumea ucide prin mâinile mele,
pentru moartea mea când trăiesc alții în mine.
Nu-s încă născut; recapitulați, vă rog,
amintiți-mi acele părți în care trebuie să joc,
replicile cu care să întâmpin pe bătrânii care-mi dau sfaturi,
pe birocrații care mă ceartă,
pe munți când se-încruntă la mine,
pe iubitele care râd de mine,
pe valurile albe care mă-îndeamnă să dansez
și pe deșertul care mă ademenește să condamn,
pe cerșetorii care-mi refuză darurile
și pe copiii mei care-mi aruncă blesteme.
Nu-s încă născut; ascultați-mă...
Nu lăsați pe omul fiară și nici pe cel care se crede Dumnezeu
să se-apropie de mine.
Nu-s încă născut; întăriți-mă
împotriva celor care-ar dori să-înghețe umanitatea din mine,
care-ar dori să mă transforme într-un jandarm-robotizat,
într-o rotiță dințată-n angrenajul unei mașini,
într-un lucru cu o singură față, într-un simplu lucru;
întăriți-mă împotriva celor care-ar dori să-mi dezintegreze entitatea,
să mă arunce-încoace și încolo sau
încolo și încoace, apă risipită printre degete.
Nu-i lăsați să mă prefacă-n piatră și nici să mă împrăștie în vânt..
Altminteri, ucideți-mă.
poezie de Louis MacNeice, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre viață, poezii despre trădare sau poezii despre vârcolaci
Broderie de cuvinte
sărut cuvintele care implică dragostea
care zămislesc lumina nobilă augustă
care brodează în suflet liniștea
și risipesc lin tristețea vetustă.
iubesc cuvintele cum soarele pământul
cum stelele și luna luminează noaptea
cuvintele pe care le răspândește cântul
cuvintele care înnobilează cartea.
ador cuvintele -frumoase adevăruri
care spun că dragostea nu-i un păcat
acoperă sufletul cu minunate văluri
și îi fac timpului chip fermecat.
sărut cuvintele care-mi aduc iertarea
îmbunând visul netezindu-i cărarea.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre tristețe, poezii despre sărut sau poezii despre stele
Cuvintele pe care-mi doream cu isterie să le aud i-au ieșit din gură în sfârșit, dar eu nu le simt. Le-am auzit cât se poate de clar, dar nu le pot simți.
Anna Todd în După ce am găsit fericirea
Adăugat de Bogdan Ion

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sfârșit, citate despre dorințe sau citate despre cuvinte
Nu existam când te-ai născut
Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Regreți că m-am născut târziu,
Regret ca te-ai născut devreme.
Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Mi-am dorit să fi fost născuți în aceeași zi,
Ne-am fi petrecut toată viața împreună.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Eram atât de departe de tine,
Era atâta distanță între noi.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Aș fi devenit o floare îmbrățișându-și fluturele,
Adormind în iarba înmiresmată noapte de noapte.
poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre fluturi, poezii despre flori, poezii despre dorințe sau poezii despre devenire
M-am născut în Bărăgan
De pe câmpul cu verdeață,
de pe-întinsul Bărăgan,
de mult am plecat în viață.
Viața mi-a fost un roman.
Când am căzut m-am ridicat.
Nu m-am lăsat doborât.
Cât am putut m-am tot luptat.
Privirea n-am coborât.
Ce-am dorit, am împlinit.
Am familie, am casă.
Acuma sunt fericit.
Viața mea este frumoasă.
M-am născut în Bărăgan
și-n Bărăgan am rămas.
Am adunat grâul din lan
și poeziei am dat glas.
Cu ea am pășit în lume
și mi-a fost prieten bun.
Prin ea am avut ce spune
și am devenit tribun.
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie, poezii despre poezie, poezii despre frumusețe, poezii despre fericire sau poezii despre familie