
Nu sunt nici măcar umbră. Sunt visul unei umbre.
aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Citate similare

Unii oameni sunt atât de săraci, încât nici măcar nu au auzit de Mozart.
aforism de Valeriu Butulescu (ianuarie 2010)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Moisescu: Propun să renunțăm la sporul de peșteră, deoarece trebuie să părăsim imediat peștera.
Domnișoara: Adică tot ce am văzut o viață întreagă a fost un joc de umbre?
Funcționarul: Va să zică și porumbul acela enorm era o umbră.
Moisescu: Porumbul era o umbră, iar mălaiul o ficțiune.
replici din piesa de teatru Logica rătăcirii, scenariu de Valeriu Butulescu (1994)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrem să fim eterni, noi, cei făcuți după chipul și asemănarea unei umbre.
aforism de Valeriu Butulescu din Frunze fără ram, Bucuria naufragiatului
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii critici nici măcar nu acceptă rațiunea existenței aforismului, deranjați de această economie ostentativă de cuvinte. În schimb, sunt foarte generoși cu logoreea interminabilă a prozatorilor sadea, care umplu cu povești o mie de pagini, și încă mai au ceva de spus.
Valeriu Butulescu în Aforismul în Italia. Antologia Premiului "Torino in Sintesi", Aur esențial (septembrie 2011)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și va veni o zi, când nici măcar bătrâni nu vom mai fi.
aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia: Sunt opera ta! Ai făcut din mine o matrice. Cum să nu te ador, meștere olar? Sunt amfora ta fierbinte...
Regizorul: Înțeleg. Nu e vorba de un sentiment. Mai degrabă, un raport ierarhic...
Femeia: Ce poate fi mai sfânt decât adorația? Numai tu mi-ai rămas! Tu, țesător de umbre... Și mor cu tine-n gând...
replici din piesa de teatru Iarnă în Rai (Globalizare), scenariu de Valeriu Butulescu (2004)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre
leganam în suflet un vis fără vlagă
mă împiedicam de pașii rămași
în noaptea ce cădea peste ape
așa am crescut în tenebre
numele meu zăcea scrijelit pe o piatră
cu umerii îmbrăcați în palide umbre
pășeam în clipe târzii în penumbră
prin neguri alunecau nestatornice ape
se adunau alte umbre sub ultimii pași
să plec, unde să plec
sau nu's aici decât o umbră
sunt stâncă sfărâmată pe țărm
cu brațele ce flutură în vânt
sunt vânt năpraznic peste tainice ape
sub pasăre peste lacul albastru
sunt lacul ce așteaptă o barcă
sunt un om într-o barcă ce plânge pe ape
sunt gând rătăcit între pleoape
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Democrație infantilă: am construit o mie de biserici și nici măcar o închisoare.
aforism de Valeriu Butulescu (2012)
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeții noștri sunt patrioți adevărați! Niciodată nu-și vor vinde, nici țara, nici cărțile!
aforism de Valeriu Butulescu din Noroi aurifer
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

cred în miracole
nu
nu sunt copil, măcar de-aș fi și nici naiv
cred în miracole
veți spune că acestea sunt deseori doar la alții
iată sunt viu
iată iubesc
iată o cumpănă rea m-a scos din conul alteia
și mai rea anii trecuți, Nedorita mă căuta ca o umbră
multe semne în ultima vreme
se așează lucrurile în jur ca de la sine
o concentrare aș spune, în calea mea, de lumini
alb-sidef
speranța s-a aciuat la ceafă și mă saltă
toate părându-mi dintr-o dată mai lesne de înțeles
iată, simplitatea acestor rânduri
nici măcar nu ar părea poezie
mărturisire mai degrabă
Nu-mi hrănesc iluzii sau obsesii din
căușul palmelor, pur văd cu vedere nouă
curândul
îmbrățișându-vă
îmbrățișându-mă în oglinda unui lac undeva
există
de-mi puneți pe seama religiozității
nu, nu veți greși deși n-a atins «bobul de mazăre»
rotundul sufletului credincios!
vă spun
ceva se întâmplă. veți vedea!
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger

Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai deraiat un tren! Nici măcar trenurile nu mai vor să urmeze linia de fier a partidului!
aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2019)
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul prostului e să ajungă șef. Și, de cele mai multe ori, visul acesta se împlinește.
aforism de Valeriu Butulescu din Noroi aurifer
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Visul părăsește visul
Visul părăsește visul,
nimic nu-l poate reține, nici
funia, nici magnetul, nimic. Și-atât rămâne,
doar lemn care arde și fumegă.
De la umăr la brâu, o miză.
Carne pretinzând că e carne, o miză.
Ani, zile, ani:
lovesc, macină, devoră, condamnă,
printr-un tunel de tăcere,
cu ochii deschiși, cu gură fără glas,
ceva acum stricat, care-avea viață, se afla în centru.
Iar dacă o poezie, aceasta, toate poeziile, sunt numai vorbe,
sunt vorbele de-ajuns, sunt ele suficiente?
poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt singurul meu șef. Dar nici de mine nu ascult întotdeauna.
aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ștefan: Un stâlp de foc este legea mea! Regatul fumegă! Sunt voievodul unei țări de cenușă, mamă!
replică din piesa de teatru Ștefan cel Viu (Valea Albă), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Samson: Mă las învins de visul unei rochii?
Eu, copleșit de valul ei de bârfe?
Nevrednică e vrerea-i, nelegiuiți i-s ochii!
Se tulbură oceanul la semnul unei cârpe?
Lili: Măgarule!
Samson: Cerul nu poate fi azil de vrăbii!
Și nici oceanul leagăn de corăbii!
Lili: Marțafoiule!
Samson (cade în genunchi): Și Dumnezeu suspină
Oceanul este o lacrimă divină...
Lili: Mișel, viclean, bandit și pierde vară!
Samson: Mă-apasă, Tată, sfânta Ta povară,
Azi, îndoiala prinde să se cearnă,
Mă-ntorc învins, la mierea ta amară,
În Paradis începe lunga iarnă...
Lili: Geambaș necredincios, samsar de doamne!
Samson: Eu sunt oceanul din lingura Ta, Doamne!
Lili (vulgară): De unde mă-ta găsești atâtea rime?
Samson: Sunt genial! N-ai citit ziarele, proasto! Află că ai distrus un geniu! Față de fapta ta, orice blestem e un suav alint! Te omor, nenorocito!
replici din piesa de teatru Samson (Valea din Deal), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele sunt material de construit scări la cer
altfel ne-am prăbuși în noi
precum o fac stelele care refuză risipirea
iar hăurile nu s-ar mai lăsa pătrunse
nici măcar ca sifoane spre nicăieri
din când în când zâmbesc ca un orb
la auzul unei voci de înger
ridic degetul arătător ca pe un penel
desenând aiurea poduri între lumi
într-o disperare soră cu poezia femeilor
și mă pierd în visul din visul meu
ca un autor de scenarii hollywoodiene
numai bune de ridicat biserici noi
din care dumnezeu să ne ierte
de dumnezeire
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem neînceput
Ca umbra unei vițe de vie sub lună,
Sunt eu față de visurile mele.
Dacă sunt adevărate,
Sunt o umbră pe pământ...
poezie de Marius Robu din Aproape alb (29 iulie 2013)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Românii nu respectă nici o regulă. Sunt un popor de oameni excepționali.
aforism de Valeriu Butulescu (2012)
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt oameni cu care nu pot fi de acord, nici atunci când au perfectă dreptate.
aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!