Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Iubirea pierdută

Iubirea-mi e pasărea c-o aripă frântă
Ce șchioapătă cerul și plouă cu lacrimi
Și-o doare, tot plânge, se simte înfrântă
Și invocă moartea să scape de patimi.

Vânturile-o poartă peste munți și ape
Gândurile-o dor și visele-i sunt crude
Speranțele moarte-au început să-i sape
Un mormânt în norii-n care se ascunde.

Înfruntă furtuna din ce în ce mai rece
Razele de lumină nu se mai văd de nori,
E toamnă târzie și-o lovește când trece
O frunză ce-ntreabă de-un plop prin călători.

Coboară-mpreună pe joase tărâmuri
Se reazemă de scoarța unuii vechi arțar
Și privesc prin zarea bătută de vânturi
Către-al dragostei nevăzut hotar.

Se culcă... și frunzele bătute de vânt
Se-alătură noilor căzuți pe pământ
Toate dragostea o cântă și le doare-atunci când
Un fulg lipsit de milă se-apropie... dansând.

poezie de
Adăugat de Andrei LupuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Lorena Craia

Rutină de toamnă

Se tânguie cerulnu voi ajunge
Odată cu lacrima careplânge,
Se tânguie noaptea, se tânguie cerul,
Iar lemnul de veghe-i mai tare ca fierul.

Săraca mea mamă, nu știe că-i smulsă
Din tot ce e verde,-n rășină neunsă;
Săracul meu tată, veghează-nspre ea
Și-o plânge, și-o plânge, cu stea după stea.

Cupola de sticlă se sparge-n fractali,
Septembrie șade-n obrajii mei pali;
Ape sub ape, cu ape în ape –
Volburi din matcă dorind scape.

Fulgeră! Tună! – Chipul meu pal
Lunecă veșted, pe val după val,
Plouă cu moarte și plouă cu vânt,
Plouă cu tot ce-i mai trist pe pământ.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Șuta

Fericirile dor

Fericirile dor,
precum gheața ce taie prin gingășia primăverii
când toată renașterea așezată pe ram
rămâne în câteva palme pline de flori
iar crengile goale....
fără odor!
Doare iubirea
când râsul, sărutul
se pierd în distanțe
atingerile-rafale de vânturi,
suflete pribege ce poartă un dor,
doar lacrimi rămase
prin visele în care mai știm
ce gust avea fericirea
când prin îmbrățișările calde
trăiam sublimul că putem ne fim!
Dor si visurile toate,
speranțele puse în fericiri viitoare,
emoții, trăiri, dorința de bine
toate în lacrimi scăldate
în ziua când realizezi că....
fericirea doare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Despre frunză

Oare frunza se gândește
când e mică și când crește,
ce rol are ea de-i verde
și de unde se hrănește?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald și când e rece?

Oare frunza are simțuri
și se sperie de vânturi,
știe frunza când e noapte
și de ce plouă în rate?

Știe frunza sau nu știe
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare știe
și bătrână și pustie?

Știe frunza când e ruptă
și când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată și e frântă?

Sau când doare poate știe
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
știe frunza... cine știe?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Gărgălie

Și plouă și ninge...

E toamnă târzie și plouă și ninge,
Se scutură norii și streașina plânge
Și vântul s-agită, e vreme câinoasă
În sobă ard flăcări, fac umbre prin casă

E mut telefonul, tăcerea se-aude
Și ceasul a stat, un bec nu s-aprinde,
E beznă afară, nu mai știu unde sunt
Se scurg amintiri prin tăceri de mormânt

De ce nu-s cu tine, mă-ntreb și-i târziu
De ce n-am rămas?!.... Mă-ntreb și nu știu...
E frig prin odaie și focul se stinge
E toamnă târzie și plouă și ninge...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Ilorian Păunoiu

Aici

Trăiesc în lumină
Beau aer, mănânc
Din sarea de zei
Mă satur adânc!

Sorb prana din apă,
Saliva de vânt,
Cu tine fac valuri
Dansând pe pământ!

Nu te teme, revin
C-o secundă mai blând,
C-o mireasmă mai lin
De la nori lăcrimând!

Am în brațe o lira
Și-o poveste cu struguri
Să te-nvăț, Nefertiti,
mai știi te bucuri!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frunză verde foi și-o fragă

Frunză verde foi și-o fragă
Răsai lună, răsai dragă,
se vadă prin livadă,
Să cosim pelin și iarbă,
Să-i dăm calului roadă...
Calul roade și nechează,
Mândra plânge și oftează.
Taci mândro nu mai ofta,
Că-oi veni și mi te-oi lua:
Când o crește nalba-n casă
Și-o bătea cu floarea-n masă:
Când o creștr grâu-n tindă
Și-o bătea cu spicu-n grindă.

folclor românesc, din satul Pinu, comuna Brăești, județul Buzău
Adăugat de Girel BarbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Bacovia

Belșug

Culori și fum de toamnă, plâns de poet,
Apa e rece, frunzele plouă -
Vorbește încet, pășește încet,
Că totul cade cu o jale nouă.

Vinul, și mierea, și grâul tot
Le-au strâns, pe grabă, cine-a putut...
Tuse, și plânset visele scot,
Du-te, oriunde, frunză de lut...

Și-o păsărică în grădina brumată,
În liniștea rece, a iarnă-a făcut -
Am strănutat pe o stradă curată,
Frunzele toate încă n-au căzut.

A fost odată... va fi odată...
Nu spune zarea, dar spune omul -
Numai acuma e niciodată...
Adânc, prezentul, închide tomul...

Mă duc, tot acolo, în marea clădire,
E ora, de la care rămân închis -
O emoție... o amorțire...
E toamnă... mi-au dat de scris...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Alean. Lecturi scolare" de George Bacovia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Balada frunzei

frunză galbenă bătută de vânt și de ploi
ți-a mai rămas puterea privești înapoi
amintirile verii dintr-o splendoare verde
când iubiri solare puteau te dezmierde

frunză galbenă atinsă de ceață și brumă
toamna năruiește dragostea din urmă
dansul pe zefire tandre diafane
când se-ntruchipau lumini în icoane

frunză galbenă când va fi cazi
te vor străbate nori negri nomazi
o să mă doară sufletul că pierd
freamătul verii căzut în dezacord

în nervura ta mai zvâcnește un dor
fie blândă moartea să te ia în zbor

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

E toamnă din nou în calendar

E toamnă din nou în calendar.
Afară bate un vânt rece și avar.
O frunză cade pe pământul umed, solitar.
E toamnă din nou în calendar
Și într-un vechi, micuț bazar
Cântă vesel un lăutar,
Un cântec de dor și de păhar!
Căci e toamnă din nou în calendar.
Pe strada cu un singur felinar
Trece grăbit un birjar,
Ducând un suflet plin de dragoste și amar!
Căci e din nou toamnă în calendar.
Iubito tu mă întrebi încet și rar
De ce nori pe cer apar?
De ce latră în noapte acel ogar?
Eu îți răspund cu glasul meu sentimental
Pentrucă e din nou toamnă în calendar.

poezie de (23 octombrie 2020)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Imperiu de purpuriu arțar

Fiecare te cântă mereu
Prin visele sale împlinite
Ori prin speranțele fără hotar,
Canada mea draga -
Imperiu de purpuriu arțar!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dimitrie Bolintineanu

O fată tânără pe patul morții

Ca robul ce cântă amar în robie,
Cu lanțul de brațe, un aer duios,
Ca râul ce geme de rea vijelie,
Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros.

Un crin se usucă și-n laturi s-abate
Când ziua e rece și cerul în nori,
Când soarele-l arde, când vântul îl bate,
Când grindina cade torente pe flori;

Așa făr' de veste pe zilele mele
O soartă amară amar a bătut,
Și astfel ca crinul de viscole rele,
Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut.

Abia-n primăvară cu zilele mele
Plăpândă ca roua abia am ajuns,
Atuncea când cântă prin flori filomele,
O crudă durere adânc m-a pătruns.

Amară e moartea când omul e june,
Și ziua-i frumoasă, și traiul e lin,
Când paserea cântă, când florile spune
Că viața e dulce și n-are suspin!

Să moară bătrânul ce fruntea înclină,
Ce plânge trecutul de ani obosit;
Să moară și robul ce-n lanțuri suspină,
Să moară tot omul cu suflet zdrobit!

Iar eu ca o floare ce naște când plouă
Creșteam, pe cunună am dezmierdări,
Și mie amorul cu buze de rouă
Cu inimă dulce îmi da sărutări.

Ca frunza ce cade pe toamnă când ninge,
Suflată de vânturi aici pe pământ,
Ah! Juna mea viață acuma se stinge
Și anii mei tineri apun în mormânt!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Mama lui Stefan cel Mare" de Dimitrie Bolintineanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -12.00- 8.99 lei.
Daniel Vișan-Dimitriu

Taina umbrei din adâncuri

În locul meu de taină, se scurge un izvor
Cu apa cristalină, de ochi străini ferit,
Cu susurul prin ierburi, trecând neauzit,
Ca șoaptele-mblânzite din visul meu de dor.

Se-ndreaptă spre lumina ce-n unde mai scânteie
Atunci când raze rare, de toamnă, reușesc
Să treacă printre norii ce par că se-mbulzesc
Pe cer, -nalțe zidul c-o ușă fără cheie.

Dar trec, răzbat adesea și se opresc în ape
Albastre-odinioară și care ți-au plăcut,
Căci se-oglindeau în ele doar chipuri ce-n trecut
Râdeau înfiorate și își erau aproape.

E lacul de-altădată, acel ce ne privise
Și ne-a simțit iubirea. Ar vrea ca eu să-i știu
Secretul din adâncuri. Mă cheamă. Vrea fiu,
În lumea lui, o umbră venită dintre vise,

Perechea unei taine pe care o păstrează
Și-o vrea mai fericită în zilele ce-o dor,
Când toamna e mai rece ca apa de izvor,
Când frunzele sunt triste, când ea, prea des, oftează.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toamnă gri

Își plânge toamna frunzele uscate,
pe umeri poartă norii fumurii,
și-un gri intens plutește peste toate
iar dintre toate gându-i cel mai gri.

Își plânge toamna zilele scurtate,
lumina risipită-n crizanteme
și plouă trist și plouă peste toate,
inima ei doar de îngheț se teme!

Își plânge toamna noii trandafiri,
și-n parc, fanfara îi ține isonul.
În serile-i reci te mai aștept vii,
iubirii să-i dăm încă odată tonul...

poezie de din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plouă!

Plouă pe suflet, teribil mai plouă
Și-n mine se-adună o mare de ploi
Inima mea se împarte în două
Când amintirile-s pline de noi, amândoi.

Plouă, dar plouă cu doruri ce dor
Și curg peste anotimpuri, șiroaie
Avem sentimente care nicicând nu mai mor
Când vine dorul de tine, de mine, de ploaie.

Plouă cu flori, cu gânduri, cu vise
Strașnic mai plouă peste grădini
Plouă în noi cu orgolii și mândrii interzise
Dar zarea mai poartă încă lumini!

Plouă cu fluturi, cu păsări, cu viață
Fantastic mai plouă peste pământ
E-o stare de bine ce-mio speranță
Că poate fi totul ca un nou legământ!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă doare...

doare să văd oameni plângând
doare să văd pe cineva suferind,
doare când nu ești lângă mine
doare să știu că nu-ți este bine.
doare atunci când nu mă iubești,
doare atunci când mă umilești
doare când știu cât te iubesc
doare să vădnu te recunosc...
doare tăcerea rece și grea,
doare durerea din inima mea
doare ș-o lacrimă ce curge pe obraz
doare când știu de-al tău necaz.
doare de-o frunză ce se leagănă-n vânt
doare de oricine și orice cuvânt,
doare că TU nu poți -nțelegi
doare... dar tu ai vrut alegi.

poezie de (25 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana SimionescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sărutul Toamnei

Îți poartă vântul ale tale roșii buze
Și lovește cu sărutul fragile frunze,
Ce se usucă pe loc și groaznic cad,
Oare de mă vei săruta ce o să fac?

O să ruginesc și eu precum verdeața,
Sau mă voi îneca în rouă ca dimineața?
Mă pui pe fugă ca pe razele de soare,
Când aduci Septembrie peste mare.

M-aș ascunde la umbra unui falnic tei,
Poate așa nu mă vor găsi privirile ei,
Și-am să-i aștept ale sale lacrimi
Să-mi fac un ceai din dor și patimi.

Mi-e frică alerg, să nu calc pe frunze,
Și să strivesc ca un hain urmele de buze,
Doar brazii toamna își ignoră soarta,
Cine sunt eu? Să stric anotimpului arta.

Chiar de mă va usca al tău ruginiu sărut
Îl doresc ca un cuvânt rostit de-un mut,
Chiar de mă va rupe al tău vânt
Îl doresc precum groapa dorește pământ.

poezie de din Autopsia Inimii (19 septembrie 2018)
Adăugat de Iustin MironSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Constantin Triță

Vioara-mi cântă

Vioara-mi cântă... numai de iubire,
De dorul tău și inimă albastră,
Arcușul are rupte vreo trei fire
Și ploaia-mi face semne pe fereastră.

Vioara-mi cântă... inima mă doare
Și lăcrimeaz-aducerile-aminte,
Stropii grăbiți... sunt ca o alinare
Și rugăciunea mea în cinci cuvinte.

Mă rog la îngerul cu trup de fată
Și-o dezgolesc mereu cu șoapte dulci,
O simt pe buze... pentru-ntâia dată,
Când depărtările... sunt mai adânci.

Și strunele și viselepoartă,
De dimineață pâna-n asfintit,
Iubirile punând hotar de soartă,
Luceferii prin lume-au risipit.

Vioara, iată, nu se mai oprește,
Doar spaimele de doruri se golesc,
Privirea ta și astăzi... mă stârnește,
Chemându-mă vin... te iubesc.

Și te-am iubit... pe strune de vioară
Și te-am iubit... puțin câte puțin,
Chiar dacă plouă și se face seară,
În fața dragostei mereu mă-nchin.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Aurora Luchian

Iartă-mă, frunziță scundă

Când sunt veselă, când tristă într-o toamnă ce abundă,
Ce își pierde ziua lungă, dintr-un veac, într-o secundă,
Și își irosește frunza creionată în rugini,
Când un vânt cu zgomot smulge mărăcini din rădăcini.

Da îmi port în gri veșmântul cu-mprumut din bolta sură,
Și strivesc sub talpa-mi rece - cer clemență - o făptură
Ce s-a pitulat plăpândă sub o frunză de arțar,
De s-a-nfiorat de spaimă și molidul sulițar.

Nu am vrut... și-o frunză moale mă străpunge mustrătoare,
Cu un scâncet de aramă, m-a avertizat că moare
Dacă mai înăbuș inimi mititele și în frici...
Și jenată mă cuprinde o durere ca de bici.

Iartă-mă frunziță scundă, și tu gândăcel sărmane,
Că te-am dus în veșnicie în condiții inumane,
Iartă-mă pădure rară că ți-am sfărâmat o frunză,
Să mă ierte cititorul dacă par de-un timp, confuză...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eternae poesis, II

Îmi plâng copacii pe umeri
se scutură de frunze, lacrimi vii,
când trec pe sub a lor coroană,
încearcă a mă aduce printre cei vii.

Îmi plânge marea-n valuri ce se sparg de țărm,
îmi mângâie gleznele blând,
sperând ogoiască suflet de cleștar,
ce mii de dureri l-au făcut plăpând.

Îmi cântă munții ecou din șuier de vânt,
când creasta le-o privesc, sperând mă încânt,
îmi cântă și-mi spun povești de altă dată,
sperând schimbe iarna-mi din suflet cu vara, de-ndată.

Se-mblânzește cerul, pe loc e albastru viu,
când îndrăznesc arunc privirea spre el...
încearcă și prin lacrimi de înger, ploaie,
mă oprească din cădere, sa mă aducă la el.

Dar tristă-i lumina ce stingheră luminează in cămară,
curg lacrimile, se prefac in cerneală,
și foile țipă în surdină, crunt,
când văd că poezia-mi se transformă în etern mormânt.

Plânge și drumul, ce pasul meu greu îl simte,
plânge și imploră mă opresc, rugăminte...
curge nisipiul netulburat în clepsidră, netulburat...
Eternae poesis... De neoprit, neîncetat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
N. Petrescu-Redi

Copilul și zarea

Ți-e dor de a ta mamă,
dar "zâna" e plecată -
la margine de
lume,
norocul ea își cată.

Încerci s-ajungi din nou
la vremea din poveste,

o aripă e frântă,
iar cerul nu mai este.

Privirea-ți încordată
ajunge până-n
zare,

ce jilav toarce ochiul
când mama nu apare!

Cu amintiri trezești
viori împărătești –

grăbitul cânt apune
pe răvășite strune.

Trec zilele, trec anii,
în "Casa de copii",
pășești cu-amar
și teamă,

norocul e plecat,
bunicii sunt în cer,
iar cerul nu-i în mamă...

Ca jarul arde clipa,
dar candela
e rece.

Prin inimă, cea mamă
acuma nu-ți mai trece.

poezie de (februarie 2020)
Adăugat de Njcolae Petrescu- RediSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook