Cârcotaș
Domnul cârcotaș, vezi bine,
Se cam rupe in figuri,
Că, deși în pas cu mine,
M-a călcat pe bătături!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Unui cârcotaș
Nu stai pe gânduri, și-una-două
Mi-arunci mănușa înainte!
Cum ți-aș mai spune eu vreo două,
Dar m-ai lăsat... fără cuvinte!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Răspuns de parlamentar
Ce tot strigați in gura mare
Că n-aveți bani de un covrig!
Priviți la mine: eu nu strig,
Deși n-am... poftă de mâncare!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!

Imponderabilitate
Bine, bine,
Mi-am pierdut greutatea, plutesc,
Dar greutatea care s-a pierdut
Unde e?
Mi-a luat-o cineva în primire?
S-a tăiat chitanță?
Pe mine nu m-a întrebat nimeni nimic,
Greutatea unui om
E o valoare, nu?
E o mare valoare în ziua de azi
Greutatea unui om - nu în aur, ci chiar
În greutatea lui.
Cine se foloseste de ea?
- Cârcotaș ai fost și sub legea gravitației
Cârcotaș ești și-n vid, nătărăule!
Să vezi ce greutate o să mai capeți
Când o să-ajungi în cazanul cu smoală -
Asta e doar așa, o tranziție.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Simulantul
Tipul său de handicap
E bizar, așa socot:
Când il vezi legat la cap,
Negreșit il doare-n cot!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unor guralivi
Rog să-mi fie cu iertare
Dar nu-i ințeleg pe ei,
Că, deși au gură mare,
Nu-i și plină de idei!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unei guralive
Vă spun, cu inima curată,
Mirarea mea, de bună seamă:
Deși o știu de "încuiată",
Ies vorbele de... mamă, mamă!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unei mincinoase
Cât de bine ticluiești!
Totuși eu îți dau o veste:
Nu mai spune că-s "povești",
C-o să ajungi... de poveste!
epigramă de Virgil Istoc din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Aplicație
Părinții săi i-au dat povață
Să râdă mult, că bine e,
Și sfatul lor l-aplică-n viață,
Că râde-ntruna, din orice.
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Incapabil?
Vorbește lumea despre tine
Că nu prea ești un tip capabil.
Eu zic să fii mai responsabil:
De faci și tu un rău, fă-l bine!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui lăudăros
Susții intruna-n gura mare,
Că în femei tu ai fi tare.
Eu cred că ele știu prea bine
Ce poate bărbatul din tine!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
De cine?
Cum le-am spus la fiecare
Să mai râdă, că e bine,
El mi-arunc-o intrebare:
O sa râdem, dar de cine?
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș spune eu multe, dar...
Multe-aș zice eu, pe bune,
-Replica, e clar, îmi vine-,
Dar mă tem că se va spune
Că doar gura e de mine!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Restituire
Cerându-i să-mi redea pământul
Luat de-un vechi guvernământ,
Primarul și-a ținut cuvântul
Și-a dat. Cu mine de pământ!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!

Înțeleptul
Nenorocitul de mine
Am călcat în Valea Plângerii
- Ai călcat cu dreptul sau cu stângul?
- Cu stângul.
- E rău.
- Și dacă aș fi călcat cu dreptul
Tot rău ar fi fost.
Același lucru.
E bine să nu calci
În Valea Plângerii.
Și acum mi-a plecat și calul
S-a întors în galop acasă.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

- cârcotaș
- Cârcotaș. Un critic al muncii noastre.
definiție aforistică de Ambrose Bierce din Dicționarul Diavolului
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Precauție
Ai ajuns acum pe val!
Eu zic să gândești la rece,
Ca să nu te-neci la mal...
Ce e val, ca valul trece!...
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Divorț
Eu nu mă mir c-au divorțat,
Că nu se potriveau defel
Și-apoi nici n-a mai suportat
Ca ea să bea mai mult ca el!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Idee
Ideea-ți de coșmar
Te face să tresari:
Să schimbi un armăsar
Pe niscaiva țânțari!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Evidență
După cum am bănuit,
Tipul s-a căpătuit
Cu o boala mai nefastă:
Alergia la nevastă!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui indiscret
Pe la uși cand se-nvârtea,
Cu urechea el trăgea.
Cum era de așteptat,
Astăzi i s-a... infundat!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!