Precauție
Ai ajuns acum pe val!
Eu zic să gândești la rece,
Ca să nu te-neci la mal...
Ce e val, ca valul trece!...
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Înflațe necontrolată
Provocând nenorociri _
"Orice val ca valul TRECE" -
Numai valul de scumpiri
STĂ PE LOC și-i tot mai rece.
epigramă de Mihai Haivas din revista EPIGRAMA 97 (2021)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ușurare
Mânat de-apucături rebele,
Pe multă lume-nverșunat,
A aruncat cu vorbe grele.
Acum se simte... ușurat!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unei soții
Nimic nu poate să te-nșele,
Când o privești... remarci de-ndată,
Că i-a priit luna de miere,
Acum e-o viespe-adevărată!
epigramă de Virgil Istoc din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui ateu aflat intr-un moment de mare cumpănă
L-ai luat pe El mereu de gât,
Crezând că ești un pui de zmeu.
Acum nu pot să-ți spun decât
Să te ajute... Dumnezeu!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lapovița
suflă vântul, suflă și suflă
toarnă ploaia, toarnă și toarnă
și răsuflă a greu și răsuflă
ploaia asta ce trece în iarnă
arde soarele, arde și arde
trece valul, trece și trece
și se rup ale inimii coarde
și ninsoarea-i mai rece, mai rece
mor speranțe, speranțe, speranțe
vreme vine și vine și vine
albul iernii cu mii de nuanțe-i
tot mai lung între tine și mine...
poezie de Iurie Osoianu (16 mai 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Rece
Și rece in jurul meu
Și aerul e rece.
Eu plâng de dorul tău,
E rece și nu-mi trece.
Dar tu îngheți
Și-ai sufletul rece.
Inima mea e caldă,
Dar căldura trece.
Și e gheață in jurul meu
Și e rece mâna ta.
Ingheață si mai tare
Atingându-ți inima.
poezie de Cristina Vâlcu
Adăugat de Cristina Vâlcu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Magdalena
Când jalea vântului tomnatic
Prin desfrunziții arbori trece,
Tu te gândești la baluri, doamnă, -
Eu mă gândesc la soba rece...
Când primii fluturi de zapadă
Plutesc în zarea albicioasă,
Tu te gândești la rochii scumpe,
Eu mă gândesc că-s zdrențuroasă...
Și când în nopțile de iarnă
Cânți la clavirul tău, visând,
Tu te gândești că ești iubită
Eu mă gândesc c-o să mă vând...
poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Magdalena
Când jalea vântului tomnatic
Prin desfrunziții arbori trece,
Tu te gândești la baluri, doamnă, -
Eu mă gândesc la soba rece...
Când primii fluturi de zăpadă
Plutesc în zarea albicioasă,
Tu te gândești la rochii scumpe -
Eu mă gândesc că-s zdrențuroasă...
Și când în nopțile de iarnă
Cânți la clavirul tău, visând,
Tu te gândești că ești iubită, -
Eu mă gândesc c-o să mă vând...
poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Traian Demetrescu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nisipul rece
Dă-mi mâna, sufletul meu
Alerg nisipul umed, rece
Fără ajutor nu-l pot trece,
Trec fiori, pasul este greu
Atinge gândul cu un sărut
Izvor, apă sărată cântând...
Apa macină nisipul urlând,
Vioara cântă, glasu-i pierdut
Pe mal, iubire, primul sărut
Marea iubește valul mereu,
Suflet bun, ești gândul meu,
Nisipul țărmul nu l-a pierdut
Plutește gândul tău pe val,
Unduie melodia unui cobzar
Spirituală melodie de vioară,
Dans, val după val, marele bal
Înaintez, nisipul umed, rece
El zboară ca notele-n vioară,
Dansez acum ca prima oară
Nisipul rece începe să sece...
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Evidență
După cum am bănuit,
Tipul s-a căpătuit
Cu o boala mai nefastă:
Alergia la nevastă!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Divorț
Eu nu mă mir c-au divorțat,
Că nu se potriveau defel
Și-apoi nici n-a mai suportat
Ca ea să bea mai mult ca el!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Reverberație
Privind, învață,
Ițind noi drumuri;
Să arzi în viață,
Dar fără fumuri!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Idee
Ideea-ți de coșmar
Te face să tresari:
Să schimbi un armăsar
Pe niscaiva țânțari!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui indiscret
Pe la uși cand se-nvârtea,
Cu urechea el trăgea.
Cum era de așteptat,
Astăzi i s-a... infundat!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Apariție
La un colț de stradă
Ochii ce să-mi vadă?
Era chiar Tanase!
In "coarne" și oase!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
E normal
A vorbi cu usurință
Pentru el e doar o joacă,
C-a-nvătat cu stăruință
Să vorbească, nu să tacă!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Amic de încredere
Când nevoile te-apasă
Si-ți propui și tu un țel,
El e-aproape, nu te lasă
Să ajungi mai sus ca el!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Asemuire
Intre-un prost și un baros
Este-o mare-asemănare:
Grei de cap și, ne-ndoios,
Te lovesc la fel de tare.
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Simulantul
Tipul său de handicap
E bizar, așa socot:
Când il vezi legat la cap,
Negreșit il doare-n cot!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bucolică
Pe plaiul nostru românesc,
Copiii râd pe-afară
Și tinerii se pregătesc
Să plece iar. Din țară!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!