Totem

Potăile au încolţit un lup.
Le-aude hămăind tot mai aproape.
Fac cerc în jurul lui, să nu le scape,
Se bucură că-l latră şi că-l rup.

Iar el stă neclintit în luminiş,
Sub grei copaci, sub cerul greu, în soare.
Priveşte-n tulburi lumi interioare
Cu ochii verzi şi reci, întredeschişi.

Apoi dispare lin, el ştie cum,
Căci haita latră laş, dar nu se-arată.
Dispare în pădurea eterată
La care nu ajunge nici un drum.

poezie de Eugen Dorcescu din Exodul (2001)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasăre şi câine

Aştept autobuzul
din curtea vecină
latră un câine
latră şi al doilea
latră şi al treilea
acum
latră şi al meu
dacă nu-l potolesc
o să îmi sfâşie inima
şi o să îmi muşte axisul gândului
îi arăt pe cer
pasărea altui suflet
cu ciocul înfipt în abdomen
cu gâtul prins în intestine
zboară în interior
gravitând în rătăcirea din jurul picajului
eu
mă bucur că am câine
el
se bucură că nu e pasăre
s-a liniştit
şi
tace

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indignare

Abil, m-am prefăcut că-l laud,
Că-l felicit şi-l că-l aplaud;
Iar el făcea pe fericitul
La fel de... sincer. Ipocritul!

epigramă de Ghiocel Constantinescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstălmăcire

Ochii mei văd focul adâncului,
Purificarea se face prin jertfă,
Credinţa rămâne cuiul
Înşurubat în crucea luminii.

Privesc mântuirea
Prin câinele răstălmăcind
Neîncrederea.

La un semn
Trupul se desprinde,
Sufletul se înălţă
În vitrina Domnului.

Şi câinele latră,
Şi latră, şi latră...!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata posesiune a lui Dumnezeu este în spirit, în dorinţele interioare şi spirituale îndreptate către Dumnezeu, nu într-o cugetare continuă şi asemănătoare, căci aceasta ar fi imposibil sau foarte dificil pentru natura omenească şi nici n-ar fi cu mult mai bine. Omul nu trebuie să se mulţumească doar cu un Dumnezeu pe care-l gândeşte, pentru că atunci când gândul dispare, dispare şi Dumnezeu.

Meister Eckhart în Cartea consolării divine
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele care latră nu muşcă (proverb)

Ieri mi-a spus o femeiuşcă:
Dacă latră, nu te muşcă.
Dar proverbul, dragii mei,
Oare-l ştie şi Grivei?

poezie de George Budoi din Inspirate din proverbe, Nu frumoase, ci superbe (30 aprilie 2006)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor de la "Falanga" care latră contra d-lui Lovinescu

O vorbă-au născocit bătrânii
Şi înţeleaptă ca nici una:
Cu cât mai sus se-nalţă luna,
Cu-atât mai tare-o latră câinii!

epigramă de Mircea Pavelescu din Epigramişti cu sau fără voia lor (1931)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anthropos ergon

Frumos şi pur, aşa ca la-nceput,
Mă aflu pe un ţărm necunoscut,
Un ţărm rotit din zare până-n zare
Cu vânt amar, cu scoici, şi-n depărtare
Cu argintate, tulburi estuare.
Mi-s zilele şi casa de nisip;
Nici nu mai ştiu: sunt chip, sunt arhetip?
Când trupul meu se-apleacă peste unde,
Cel din adânc tresare şi se-ascunde —
Şi totuşi, fără caznă, mă regăsesc oriunde.
Căci între împrejuru-mi şi suflet nu-i nimic:
Nu pot şi nu încerc să le despic
Cerul de cer şi soarele de soare,
Marea de mări, uitarea de uitare...

poezie de Eugen Dorcescu din Arhitectura visului (1982)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii latră, vântul duce...

Se-nvârt ciori prin înserare
Curge apa din uluce
Ca un cânt de disperare
Câinii latră, vântul duce.

Zvon de clopot se răsfaţă...
Cui i-se ciopleşte cruce?
Cin' s-a petrecut din viaţă?
Câinii latră vântul duce.

Chicotesc copii la joacă,
Merge ziua să se culce...
Aţâţaţi de hărmălaie
Câinii latră vântul duce.

Vălul nopţii-ntreaga fire
Dintr-o dată vrea s-o-apuce;
Ca să dea lumii de ştire
Câinii latră, vântul duce.

Gânduri rele, întunecate
Inima vin s-o usuce
Se-aud plânsete-nfundate -
Câinii latră, vântul duce.

Viaţa, moartea se-ntretaie
Printre noi, făpturi năuce
Şi de-un veac, de-o veşnicie
Câini latră, vântul duce.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă ea nici moartea nu latră

că te consumă încet
ca pe un fruct decojit
îţi adună frica în pachetul de ţigări
şi trage adânc în piept
fum după fum
până când plămânii explodează
şi lătratul ei se înşiră pe podea
ajunge lângă frigider
apoi
blochează uşa de la intrare
în caz că vecinii ar suna la pompieri

lângă ea nici moartea nu latră
că te ţine în lanţuri
ca pe un condamnat
şi braţele învineţite
se amestecă pe podea
cu fumul
din plămânii ei
te consumă încet
ca pe un fruct decojit
şi îţi place

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă zi

Când dimineaţa mă trezesc şi privesc la cer.
Văd soare, nori şi cum cad stropi reci din el.
Văd copaci şi câmpii înverzite,
Văd oameni harnici, cu suflete înflorite.

Când dimineaţa mă trezesc
Şi privesc în ochii tăi, mamă,
Văd atâta bunătate, văd un sfârşit de iarnă,
Care şi în sufletul meu încet se destramă.

Când dimineaţa mă trezesc şi deschid ochii încet
Şi văd cum o zi nouă se naşte, dispare orice regret.
Atunci mă simt ca Iisus în zi de Paşte.

poezie de Vladimir Potlog (29 martie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb şi negru

În mine totul s-a frânt
Ca într-o clepsidră spartă
Şi curge durerea ca nisipul în vânt
Şi viaţa mea e moartă...

Şi plouă des din ochii mei
Iar lacrima mă doare
Şi stropii-s mari şi ochii grei
Şi ziua soare n-are...

Nopţile-s albe tot mereu
Iar visele nu au culoare
Somnul cel lin devine greu
Dorinţa apăsătoare...

Din viaţa mea dispar culori
Dispare încet albastru
Şi chiar petalele de flori
Se-mbracă-n alb şi negru...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare

pe drum o casă
în care vin să petreacă suflete moarte
lumina s-a stins în odaie
gânduri prădate se scurg pe pereţi
nu'i nimeni acasă
doar un păianjen se plimbă pe masă
bat tobe în cer
ploaia stârneşte sclipiri
umbre se scufundă în oarbe oglinzi
stele obosite se odihnesc în poiană
e târziu şi e iarnă
ziduri reci, făpturi uscate şi seci
se caţără pe gânduri uitate
o luntre coboară alene pe ape
barcagiul absent, timp incoerent
suspină şi noaptea sub pleoape
arcul frunţii se îndoaie
degete amorţite de aşteptare
năluci cu ochii tulburi se joacă
un câine latră la lună, e noapte
se sfarmă felinare, se sparg gânduri rebele
clopote sună a jale, doar crepusculul lumii apare
plânge şi mierla pe ram, plânset în toate
prin geamul bolnav trec castanii
în parc să se joace
un joc lugubru şi sumbru
în păr se răsfrânge ultima rază de soare
ceasornicul bate
apoi a stat
la sfârşit, deschide ochii un înger
a plecare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când contestă existenţa lui Dumnezeu, ateul e ca javra care latră la lună

Trece luna, maiestoasă,
Javra latră ca turbată,
Ar muşca-o, enervată,
Însă lunii nici că-i pasă.

pamflet de George Budoi din Ateii şi Ateismul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (16 aprilie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte târzie

Noapte târzie!
Cer acoperit cu nori grei.
Undeva, în univers, atârnă o lumină.
Este ascunsă în ceţuri.
Apoi se transformă într-o formă eliptică
Şi... dispare.
Mă tem! Motiv pentru care
Emit pretenţia de comunicare.
Dar telefonul se întrerupe
Când gândurile noastre alunecă spre paranormal.
20 e apeluri,
Dar la capătul adevărului
Răspunde tăcere.
Irelevant!
Cu toate astea insistenţa dă roade.
03 şi 25 de minute –
Lumina e mai aproape!
Se aprinde, se stinge!
Nelinişte şi somn agitat...
Nu caut răspunsuri, nici semne! Ajunge!
Am constatat! Extratereştrii există!
Iar inteligenţa lor este mai presus de a noastră.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioanitul

Eugen Dorcescu

Ioanitul

Bătrânul Cavaler se-ntoarce-acasă,
Frumos şi pur, la fel ca la-nceput.
Nici urmă n-a rămas din lănci şi scut.
Din strigătul de luptă – o grimasă.

Luna de jar şi soarele de fier,
Ritmând, îi luminează Infinitul.
Mustesc de vid şi zorii, şi-asfinţitul,
În vidul greu dintre pământ şi cer.

Aşa se pierde el, spre Împăratul
Pe care-o viaţă-ntreagă l-a slujit:
Frumos şi pur. Şi mult prea fericit.
O rană-i taie inima, de-a latul.

poezie de Eugen Dorcescu din Eugen Dorcescu, Elegiile de la Carani, Editura Mirton, Timişoara, 2017 (18 martie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul înţelept, înzestrat cu o minte superioară, nu se bucură şi nu se întristează, pentru că ştie că tot ce apare dispare.

în Mahabharata
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criticului meu râmnicean

Toţi avem câte-un căţel
Care latră, dar nu muşcă;
Am şi eu unul la fel,
Dar el latră doar... din cuşcă!

epigramă de Octavian Moşescu din Epigramişti Râmniceni (1977)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui edil

Cred că-l plouă ploaie deasă,
Cred că-l plouă ploaie-naltă,
Căci mereu în urmă lasă
Toate treburile... baltă...

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

C' est assez, Éternel...

Eugen Dorcescu

C'est assez, Éternel...

Nu mă mai simt în ţara mea acasă.
Nu sunt acasă nici printre străini.
Dă-mi Tu, Cel Veşnic, ţara luminoasă
În care fi-vom înşine lumini.

Aici, mânaţi de-al beznelor harapnic,
Huliţi de semeni, sfâşiaţi de câini,
Gustăm plângând din trupul sfintei pâini,
Dorindu-ne plecarea cât mai grabnic.

Şi eu, asemeni, pentru-a câta oară
Cuvintele profetului le spun?
Destul. Mă ia! Căci nu sunt eu mai bun
Decât strămoşii mei de-odinioară.

poezie de Eugen Dorcescu din Eugen Dorcescu, "Nirvana. Cea mai frumoasă poezie", Editura Eurostampa, Timişoara, 2015
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg înlăcrimat

... un puf alb jucăuş pluteşte zburdalnic, nesigur
se-ntoarce spre griul de vată în nuanţa alburie,
iar pică şi fuge cum flutur
ce nu are frunze de pomi, nici flori să-l îmbie...
dansând mai departe aproape că-l pierd, nu-l prefigur
şi-odat' se reîntoarce, privirea mi-o scutur
că-ncep să-l iubesc că e singur, timid
îngheţat de emoţii, de frig
şi-i plăpând
mai uşor ca un gând
care-mi zboară şi el
şi mă pierd eu acum, câte-un pic, un niţel
şi-l revăd prea târziu, e căzut la pământ
de ani mulţi şi de grei
dintr-un om, de zăpadă de tată...
nu mai are avânt
şi alerg să-l salvez, vreau să-l smulg;
da-i o lacrimă şi-i alta, o una, sunt două, sau trei
şi se-ntinde, dispare
pe-o petală uscată de floare...
lasă o pată...
A murit azi un fulg!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!